Mi-au trebuit 10 ani ca să scriu despre prima mea maşină. Cu toate că pentru a doua nu a trecut chiar atât, acest articol vine mult mai târziu decât mi-aş fi dorit. Dar am ajuns în acest punct. Împreună. Tu, cel ce citeşti aceste rânduri m-ai făcut să revin cu un articol special despre a doua maşină din garajul turatiiscrise.ro.

Dacă nu mai ai răbdare să citeşti cum am ajuns la această alegere sau vrei neapărat să vezi noua “jucărie” înainte să citeşti, asta e: un Jeep Cherokee XJ din 1995 şi se află aici pentru că e super fucking cool!!

Probabil că nu ai văzut foarte multe articole despre offroad pe acest blog, dar pentru mine reprezintă o parte foarte importantă din lumea auto. La un moment dat am vrut un SUV, pentru a îmbina atât calităţile de pe şosea cu cele din afara ei, dar în timp mi-am dat seama că nu-mi plac automobilele cu mai multe întrebuinţări. Voiam un automobil care excelează într-un singur domeniu. Şi până la urmă, eu văd automobilele mai mult decât o cuşcă de metal ce te transportă din punctul A în punctul B. Vreau să mă distrez în maşinile pe care le conduc, îmi place să le privesc şi mai ales îmi plac acelea ce îmi scot zâmbetul pe geamuri când sunt în spatele volanului.

Totul a început în urmă cu mai mult timp. Pe când Peugeot-ul meu avea doar câţiva ani de viaţă, am vrut o maşină mai mare, pentru că micul meu francez roşu nu mai făcea faţă cerinţelor mele de deplasare. Cum spuneam, voiam totuşi şi un automobil în care să mă simt bine şi în afara şoselei. Printre primele pe care am pus ochii au fost Nissan Pathfinder sau Land Rover Discovery. Dar după mai multe încercări, am ajuns la concluzia că un automobil de zi precum acestea ar fi fost mult prea costisitor. Aşa că mi-am îndreptat atenţia spre modele dedicate condusului offroad. Bineînţeles, Mercedes Benz G-Class ieşea din discuţie din simplul motiv al preţului, iar modele precum Nissan Patrol sau Suzuki Samurai erau ba prea mari, ba prea mici. Apoi m-am gândit dacă să-mi caut unul gata preparat sau să-l modific eu. Ce mă bucură cel mai mult e că am avut timp la dispoziţie să mă gândesc la toate aspectele. Gândiţi-vă că după luni de calcule, analize şi testări, atunci când în sfârşit baţi palma cu un vânzător, totul se va duce pe apa sâmbetei sau totul va fi înzecit. Din fericire pentru mine, după jumătate de an, totul a fost mai bine decât mi-am imaginat, iar toate problemele dinaintea cumpărării au fost uitate.

Da, înainte să îţi găseşti maşina visurilor de teren accidentat şi mai ales după ce ai găsit-o, întâmpini o mulţime de probleme. În primul rând, ai bugetul maxim pe care eşti dispus să-l cheltui, iar când vorbeşti cu omul, acesta deja ţi-a atins plata ta maximă. Şi ştii că mai urmează altele. Până la urmă, diferenţa de preţ între ceea ce aveam eu de gând şi cât cerea vânzătorul a fost înfimă, comparabil cu experienţele ce le-am primit apoi.

Am vizionat o mulţime de teste vechi, clipuri, căutam să văd ce zice Jeremy Clarkson despre maşina ce urmează să o cumpăr. Dacă tot îmi cumpăram o “jucărie”, măcar să ştiu că e una specială. Şi după toate aceste lucruri, am ajuns la concluzia că îmi voi cumpăra un nume legendar, un simbol al prosperităţii, voi fi înclus într-un grup foarte mare, foarte apreciat şi mai ales iubit. Voi fi posesorul unui JEEP. Şi nu orice gip, ci acea maşină care este sinonimă cu automobilul de teren, acel nume care este asociat oricărui automobil mai înalt, automobilul construit special pentru armată, de unde şi numele Jeep care provine din scurtarea Government Purposes sau GP. Cât de tare e că maşina ta se numeşte “Doar pentru scopurile guvernului”?

Anul acesta se sărbătoresc 75 de ani de existenţă a mărcii Jeep, o vârstă absolut impresionantă, mai ales pentru o companie ce a produs numai “gip-uri”. Dar este o companie “născută” în mijlocul Războiului. Nu sunt multe companii ce se pot lăuda cu o asemenea istorie. Cum spuneam, voiam să fiu parte din acestă istorie, voiam un nume legendar în garaj, iar acesta este cu adevărat un “american icon”. Cu atât mai multă istorie se regăseşte în maşina mea, pentru că modelul ce îl vedeţi în aceste imagini poartă denumirea Cherokee. Un alt simbol cu un puternic impact. Indianul nativ american, pentru cei nefamiliarizaţi cu numele.

Da, după multe încercări, multe gânduri, nopţi nedormite, drumuri la înmatriculări şi registru, sunt mândrul posesor al unui absolut superb Jeep Cherokee XJ vechi de 20 de ani. Născut cu exact 10 ani înaintea Peugeot-ului, Cherokee-ul meu se simte mai tânăr ca niciodată. Probabil acum vreo 10 ani, era considerat o Jeep învechit, fără nicio dotare de confort, dar după alţi 10 ani, a ajuns ca design-ul să fie considerat retro, clasic, potrivit. Cu toate că primele Jeep-uri erau decapotabile şi aveau două portiere, Cherokee arată atât de bine pe vârful munţilor, prin pădure sau prin mlaştini. În timp, ne-am schimbat ideea de offroader, a unei maşini care te poate transporta în cele mai dificile locuri. Nu mai poţi să traversezi continente într-o maşină cu două uşi sau două locuri. Forma pătrăţoasă a Cherokee-ului original este semnătura modelului. A fost printre primele Jeep-uri ce a renunţat la blocurile optice rotunde, dar şi primul ce avea o caroserie diferită. Era primul Jeep ce nu avea caroseria separată de şasiu. Aceasta nu este cea mai bună soluţie când vine vorba de mersul în teren accidentat, dar asta îl făcea foarte uşor. Cherokee XJ cântăreşte sub 1.5 tone. În plus, Cherokee are cel mai scurt ampatament, dar totuşi dispune de patru portiere. Ce să mai, era perfect pentru mine şi pentru necesităţile mele.

Trebuie să revin la motivul principal pentru care am ales un automobil “jucărie”. Asta în condiţiile în care Peugeot-ul decapotabil nu e tocmai un automobil extrem de practic. Dar atunci când le conduc, zâmbesc. Şi asta uităm să facem în maşini. Să ne bucurăm. De ele, de experienţă. Prea des ne grăbim haotic şi uităm să trăim. Odată cu prima ieşire în offroad, zâmbetul meu nu mi-a mai plecat de pe faţă. În acel moment am uitat de toate problemele, de orice înfrânare ce am avut-o, iar pe cum înaintam şi vedeam noroiul cum sare pe parbriz, parcă erau artificii ce sărbătoreau faptul că eu conduc o maşină de legendă.

În niciun caz nu poţi să spui de un Cherokee fabricat în 1995 că este o maşină bună. Sau cel puţin, nu este bună după standardele actuale. Este în continuare o maşină veche. O maşină ce nu dispune de niciun element de confort şi nu are niciun element acţionat electronic. Este complet analog, dar nu asta contează, pentru că Cherokee absolut debordează de personalitate. De mult nu am condus un automobil care să întoarcă capete, care să fie fotografiat, iar lumea care îl priveşte îşi descreţeşte fruntea, zâmbind. O bună parte din acest proces este datorat proprietarului anterior, care a băgat mai mulţi bani în maşină decât aş fi băgat eu, înălţând-o cu suspensie dedicată de la Rough Country, nişte roţi spectaculoase Silverstone Mud Extreme şi un portbagaj extern cu 4 proiectoare. Peste culoarea verde a caroseriei, au apărut elemente de camuflaj. Dacă această combinaţie nu este perfectă pentru o maşină de teren, nu ştiu ce ar fi. Oricum culoarea e prea puţin vizibilă, pentru că e genul de maşină ce arată mai bine acoperită de noroi, decât curată.

Când am ajuns acasă cu maşina, primul meu gând a fost să o duc pe un deal din spatele casei, pentru a-i face o poză la apus. Arăta atât de bine, încât am zis că toţi banii pe care i-am dat nu făceau cât facea acea imagine. Eram în mijlocul câmpului, deasupra oraşului, doar eu cu maşina. Dădeam ture în jurul ei, mă uitam la fiecare detaliu, din fiecare unghi. Arată spectaculos. Dar acel spectaculos clasic american. Atunci când a fost desenată, nu s-au încercat artificii de design, totul este acolo cu un scop practic. Blocurile optice sunt pătrate. Semnalizatoarele sunt pătrate, geamurile laterale sunt pătrate, până şi pasajele roţilor sunt desenate din linii drepte. Este o maşină simplă, dar are un farmec aparte.

Acelaşi lucru este şi la interior. Totul este analogic, până şi luminile se aprind de la o manetă din stânga volanului. O singură manetă acţionează şi stergătoarele şi semnalizările şi lichidul de parbriz. Ventilatoarele acţionate pe orizontală sunt singurele care compun “consola centrală”, totuşi mai găsim un radio CD aftermarket. Acesta îşi face treaba excelent, atunci când eşti în vârful munţilor sau în mijlocul pădurilor, unde nu se mai prinde nicio frecvenţă. Odată cu acest Cherokee îţi dai seama cât de puţin ai nevoie pentru a te bucura de o maşină. Navigaţie nu ai nevoie, pentru că merge peste tot. Aer condiţionat nu trebuie, pentru că în vârful muntelui e răcoare. Scaune electrice? Poziţia la volan este atât de cool, încât nu ar trebui modificată în niciun fel. În Cherokee stai deasupra volanului, ai vizibilitate maximă, cotul îţi iese pe geam, iar mâna dreaptă cuprinde schimbătorul înalt. Din nou, nu este o poziţie neapărat confortabilă, dar este poziţia în care TREBUIE să conduci un Jeep.

Trebuia totuşi să mă gândesc la unele costuri, chiar dacă maşina nu o exploatam atât de mult. Aşa că motorul de pe Jeep-ul meu este un clasic 2.5 diesel de vreo 115 cai putere şi cuplu suficient pentru greutatea ei. În combinaţie cu transmisia manuală, este un deliciu în offroad. Bineînţeles, dacă nu îl vezi venind, atunci cu siguranţă îl auzi. Micul tractoraş îşi face prezenţa, indiferent că stă la ralanti, fie că accelerezi. E gălăgios, dar să nu credeţi că bat toate pe el. Dacă ridici geamurile e chiar ok. Asta până la viteze de vreo 80 la oră, acolo unde e imposibil să mergi cu anvelopele de teren.

Experienţa mea cu Cherokee nu este prima cu un Jeep. Am condus un Wrangler nou nouţ în căutarea Cetăţii Şiria şi cred că de acolo a început iubirea mea cu această marcă. Chiar dacă sunt asemănătoare, Cherokee şi Wrangler sunt destul de diferite, dar au un lucru în comun. Se simt mai bine în noroi, pădure, pietre, dealuri, decât pe şosea. Pe asfalt, sunt foate moi, prezintă ruliu mare, mai ales că a mea are şi suspensia înălţată. Dar atunci când ai făcut dreapta, direct prin şanţ şi ai intrat în pădure, totul se simte exact “ca acasă”. Încă nu am ajuns să explorez capacităţile maxime ale maşinii, pentru că nu mă ţin “boaşele”, dar cu siguranţă sunt mult mai înalte decât îmi pot imagina. În orice situaţie în care am băgat Cherokee-ul, acesta, cuplat în 4×4 la mic, nici nu clinteşte. Nu contează că panta are 70 de grade pe iarbă udă sau noroiul îi acoperă roţile, dacă accelerezi, maşina te scoate la siguranţă. Iar când ieşi, începi efectiv să râzi. Începi să sari de bucurie şi nu îţi vine să crezi prin ce ai trecut. Mai ales te bucuri de viaţă.

Acum sunt departe de Cherokee. Îl conduc doar când ajung acasă la Bihor. Nu am făcut mai mult de 1000 de km de când îl am. Dar au fost 1000 de km memorabili. Fiecare ieşire, că doar am urcat muntele să privesc peisajul sau l-am băgat în noroi până peste cap, au fost speciale. Cu siguranţă vara aceasta o să relatez articole cu imagini din ieşirile noastre. Sper să mai apară şi alţi doritori, pentru că prima regulă a offroad-ului este: să nu mergi niciodată singur. Încă nu îmi vine să cred că deţin o astfel de maşină. Probabil pentru unii, este doar un moft, un automobil vechi care nu face mare lucru, pentru alţii e urât pentru banii lui, dar aşa cum să termină orice discuţie despre un Jeep: “It’s a Jeep thing, you wouldn’t understand”

Urmează cât de curând alte articole cu maşina. Stay tuned.