Cum am încălcat prima regulă a off-road-ului

Era anul trecut cam în aceeaşi perioadă, când am învâţat un lucru important despre condusul în afara şoselei. Un lucru poate înficoşător, dar al naibii de distractiv.

Dealurile din jurul Tiurului, satul bunicilor, erau terenul meu de joacă. De obicei duminică dimineaţa stau la căldurică, dar fiind la bunici, m-am trezit mult mai devreme pentru că trebuia să mă întorc la Bucureşti şi nu voiam să mă prindă noaptea. Vedeţi voi, noaptea, pe zăpădă, mai ceaţă, mai autorităţi incompetente, e mai bine dacă ajungi la destinaţie înainte de apus. Ora 9 dimineaţa într-o duminică, iar eu mă pregăteam de plecare. Tot ceea ce mai trebuia făcut era să aşteptăm rudele să ne luăm rămas bun. Dar asta mai dura vreo oră. Dacă tot sunt treaz, dacă tot am un SUV iar zăpada e numai bună, hai să mă învârt puţin prin ea.

La ieşirea din satul bunicilor era un teren de fotbal la nivelul şoselei, mai mult un câmp, nimic amenajat, doar porţile făcute din lemn, aşa că am băgat Nissanul acolo. Cu ceva timp înainte un prieten îmi spunea că dacă rămâi blocat, decuplează ESP-ul. Aşa că am cuplat 4×4 LOCK, cuplul este egal între punţi, ESP OFF şi blanăăăă. În jurul porţilor, pe tot terenul sărea zăpada din roţile maşinii. Era distractiv, dar puţin antrenant.

De la marginea “terenului de fotbal” se ridica frumos un deal. “Coasta” cum îi spuneam noi. Hai să-l urc! îmi zic. Nu era greu, pentru că era precum scările. Aşa că am accelerat până ce roţile faţă erau pe o “treaptă” iar cele spate erau încă la bază. Cu ESP On o uşoară bruscare a acceleraţiei, iar eu eram sus. Drăguţ şi nu prea. Era soare afară, nu trecuse nici 15 minute de când am plecat, iar dealul ăsta e prea uşor pentru mine şi un SUV precum X-trail.

Apoi mi-a venit o idee. Să merg în partea cealaltă a satului, cumva pe partea din spate a “Coastei” şi să incerc acolo capabilităţile maşinii. Partea cealaltă a satului nu duce nicăieri. Doar dacă urci dealurile şi la vreo 15 km găseşti un cătun, deci nu prea merge nimeni înspre acolo. Doar eu, viteazul. Aa, să precizez că unul dintre telefoane era la încărcat acasă, iar cel pe care îl aveam la mine nu avea semnal.

Traversez tot satul lăsând în urma mea şi ultima casă. Apoi undeva pe stânga se ridica măreţ un deal acoperit cu zăpadă virgină. Nu mai era terasat. Doar o pantă de vreo 25 de grade în sus. Îmi zic că urc până în capăt şi dintr-o mişcare bruscă să fac un drift în vârf. Dar, prostu, nu am cuplat de la bun început LOCK, să tragă toate roţile odată. Am lăsat la gândirea calculatorului. Care câteodată nu este mai deştept decât omul. Dar în cazul de faţă eu eram şi mai prost. Toate bune şi frumoase până la jumătatea dealului, până în momentul în care am tras de volan să-mi încep driftul. Roţile faţă au început să strângă zăpadă în faţa lor, iar toată maşina să se împotmolească. Ce am făcut eu? Am accelerat şi mai tare, fară să fi cuplat 4×4. Şi văd cum se apasă botul maşinii până când zăpada ajunge la praguri. De-abia atunci m-am gândit să cuplez şi roţile spate. Dar era prea târziu, erau prea adânc înfipte în zăpadă ca să se mai învârtă. Aşa că am rămas cu maşina poziţionată în sus, iar eu cu privirea spre soare. Bun. Ce fac? Ies să văd care e situaţia din exterior. Nu uitaţi că panta avea cam 25 de grade, iar zăpada foarte alunecoasă.

Am deschis uşa, am pus un picior afară, dar gravitaţia şi-a intrat în rol şi m-a aruncat spre poalele dealului. Dacă eram într-o staţiune la munte nu era nimic să alunec până jos, dar eu eram în haine de stradă plonjând pe burtă până într-un şant. M-am uitat în sus să văd maşina, care era cu uşa şoferului deschisă, împotmolită în mijlocul dealului. Hai înapoi sus. Aveam o lopată în portbagaj şi mi-am zis: Bătrîne, trebuie să sapi! 

După ce am deblocat roţile faţă, m-am urcat la volan să încerc să scot maşina. Iar accelerări, iar decuplat ESP, nimic. Fiind pe deal, maşina era trasă în jos de gravitaţie, dar era ţinută în zăpadă. Orice accelerare era de prisos. Atunci mi-am adus aminte de prima regulă a off-road-ului: NICIODATĂ SĂ NU MERGI SINGUR! M-am gândit că dacă e să deblochez roţile spate maşina va aluneca până jos, fără ca eu să fiu în maşină. Ceea ce nu era foarte acceptabil. Plus că nu era maşina mea. Plus că în scurt timp aveam un drum de Bucureşti de făcut. Singura soluţie era să-i ofer maşinii aderenţă pe puntea faţă.

PIETRE! Am văzut pietre în şanţul pe care tocmai îl vizitasem. Un săniuş pe burtă îmi ajunsese, aşa că tiptil am coborât până la poalele dealului să stâng ceva pentru aderenţa roţilor. Iar precum un copil care merge la furat de corcoduşe, am strâns câteva pietre şi pietriş în tricou şi am luat calea sper maşină. Le-am aşezat cum am crezut că se poate mai bine, am deblocat roţile spate, cât să nu alunece maşina în jos şi m-am urcat la volan. După multe accelerări prosteşti, după ce că nu am cuplat 4×4 de la început, acum era clipa cea mare. Dacă nu reuşea asta, nu puteam suna că nu aveam semnal, iar eu eram în acea parte din sat în care nimeni nu merge. Mai ales iarna, mai ales duminica. Totul depindea de aderenţa pe care am reuşit să o pun la roţi.

Toate sistemele 4×4 erau cuplate, ESP-ul OFF, roţile erau deblocate, totul era să funcţioneze. Cu inima oarecum strânsă şi plin de sudoare, am accelerat. Pietrele au sărit de sub roţi, botul maşinii se ridică, iar în 2 secunde eram deja cu faţa spre poalele dealului. Nu am mai făcut nimic apoi, am lăsat maşina să curgă natural spre şosea. Nici nu vă închipuiţi cât de bucuros eram să fiu din nou pe asfalt. Eram murdar, transpirat, cu mult mai puţină benzină în rezervor, dar extrem de fericit. Dacă la început m-a cuprins panica, pe bună dreptate, cum să scot maşina din mijlocul dealului, acum am un articol pe care să-l împărtăşesc cu voi.