Mi-am împlinit un vis
“Alege-ţi un job care îţi place şi nu va mai trebui să lucrezi niciodată” spunea Confucius.
Aproape toate articolele pe care le vedeţi pe blogul acesta sunt scrise în cafenele sau în locuri publice. Scriu mai puţin de acasă. Mă simt mai bine când am cafeaua lângă mine, servită în ceaşcă mică, plină. Aleg locurile mai liniştite, dar cu muzică de calitate, astfel pot să fiu doar eu şi gândurile mele. De vre-un an mi-am găsit locul perfect pentru a scrie. După fiecare test făcut de dimineaţă, veneam aici să-mi beau cafeaua, iar în două-trei ore articolul era gata. Îmi place faptul că e mult lemn, cărămidă, iar tapiţeria scaunelor este verde. O combinaţie foarte plăcută. Plus că masa de la care scriu are înălţimea perfectă pentru a nu îţi rupe spatele atunci când te apleci peste laptop.
Tot aici am găsit pe tejgheaua barului o revistă. O revistă foarte mişto care se distribuie gratuit în Timişoara. În una din penele de inspiraţie, am făcut o pauză să o răsfoiesc. Nici nu mi-am dat seama cum am trecut peste cele aproape 90 de pagini ale revistei. Dar oricât de interesat eram de această revistă, mi-am dat seama că secţiunea auto este foarte mică. Adică doar vreo jumate de pagină. Fanaticul auto din mine a tresărit puţin. Răsfoiesc mai atent revista şi dau peste e-mail-ul de contact al revistei. Fără să stau pe gânduri le-am scris plângerea mea, iar dintr-o ambiţie nespecifică mie, am spus că pot să îmbunătăţesc rubrica auto. A fost, probabil cea mai bună decizie pe care am luat-o de mult timp încoace.
Au fost cele mai lungi 3 zile până în momentul în care am primit un replay la mesaj, cu textul: “Ne-ar face plăcere să colaborăm”! Ca să înţelegeţi mai bine ce a însemnat pentru mine acest mesaj, trebuie să exemplific puţin. Am acasă teancuri întregi de reviste auto şi nu numai. Îmi place când ţin în mână o revistă nouă. Nu îmi plac oamenii care o ţin îndoită. Chiar dacă subiectul principal este pe ultima pagină, prefer să o răsfoiesc de la început, doar ca plăcerea să fie mai intensă când ajung la ceea ce căutam. Apoi, eu fiind din Ardeal, nu prea am încredere în accentul meu pentru a face filmuleţe, de aceea blogul meu este doar scris. Parcă dă o notă mai personală pentru fiecare care citeşte. Fiecare îşi pune accentul acolo unde vrea. Acum înţelegeţi ce înseamnă pentru mine să scriu într-o revistă?
Întâlnirea cu Sorana şi Diana, fetele care au făcut posibil acest proiect minunat, am stabilit-o în aceeaşi cafenea în care am descoperit prima dată Revista Altfel. Mi-am luat liber de la job-ul pe care îl aveam pentru a mă întâlni cu ele şi pentru a pune bazele primului meu articol. După mai multe dezbateri, articolul 1 va fi despre Istoria Ferrari. Pentru că oricine care se gândeşte la maşini, este imposibil să nu-i vină în minte numele Ferrari. Ajuns seara acasă numai la asta mă gândeam. Chiar dacă nu era un text foarte greu, este genul pe care îl citeşti la cafea, pentru mine era important. După ce l-am trimis pentru print, atunci a început aşteptarea cea mai grea. Să văd revista la mine în mână. Iar acolo undeva să scrie “text: Daniel Batrin”. După mai multe zile de amânare, mi-am văzut visul cu ochii. Numele meu apare într-o revistă.
Revistă pe care o găsiţi în peste 160 de locaţii din Timişoara, revistă care va ajunge şi prin alte oraşe, revistă pe care o poţi citi şi online aici: citeştealtfel.ro. Am încredere că revistele tipărite nu vor dispărea, mai ales atunci când vin cu ceva nou, nu degeaba se numeşte Altfel.
Textul de mai sus este scris în aceeaşi cafenea în care am găsit şi revista. Iar după ce o să pun ultimul punct, trebuie să termin articolele pentru numărul următor. Trebuie să caut maşini noi pentru test-drive, care de acum vor apărea şi print, nu doar pe turatiiscrise.ro. Ştiu că îmi va ocupa mult din timpul meu în care nu făceam nimic, :D , dar am ales să nu mai lucrez niciodată.