Am fost la Sinaia
De vreo două săptămâni încerc să mă dezmeticesc. Au fost două săptămâni foarte bune pentru blog. Testul cu Mercedes S-Class a devenit cel mai vizionat articol de pe blog, am stat la poveşti cu omul care pictează maşini folosind cafeaua, iar apoi, ca trăirile să fie complete, am văzut acele maşini pe viu.
Pentru un pasionat de automobile atunci când spui că “Am fost la Sinaia” înseamnă că ai fost la Concursul de Eleganţă Auto. După mult timp în care am fost în preajma maşinilor noi, de ultimă generaţie, e cu atât mai plăcut să vezi cu adevărat opere de artă, formele de la care a început totul. Totul într-o ambianţă demnă de anii de glorie.
Voiam mai demult să ajung la Sinaia, dar întâmplarea a făcut să-l cunosc pe Alex, Xanu pentru prieteni, care este un pasionat de maşini chiar mai mare decât mine. După doar 2 zile de poveşti în atelierul său, mi-a propus să-l însoţesc, să-mi arate cu adevărat ce înseamnă designul şi eleganţa auto.
Sâmbăta de 28 iunie, după doar 4 ore de somn, la 6 dimineaţa eu eram în picioare, mai fericit ca niciodată. Voiam să merg cu Peugeot-ul meu, fabricaţie 2005, pentru confort şi linişte, dar Xanu a insistat ca la un asemenea eveniment trebuie să experimentez drumul Bucureşti-Sinaia cum se cuvine. Aşa că la ora 7 ieşeam din Rompetrol-ul din Otopeni într-un Volkswagen Golf 1 GTI, fabricaţie 1983. Model complet restaurat, interiorul original şi cutia de viteze automată în 3 trepte. Singura modificare era suspensia sport. Iar eu stăteam în spate. Până atunci am crezut că şoseaua Bucureşti-Ploieşti este netedă. De pe bancheta din spate a Golf-ului GTI, am simţit până şi firele de nisip din asfalt. Dar era încă dimineaţă, am mai aţipit cât s-a putut ca într-un final să văd serpentinele care duc spre Sinaia. Era o atmosferă unică, pentru că am mers de nenumărate ori pe acea şosea, dar acum eram într-un Golf 1 GTI, iar în faţa noastră ne conducea un Ford Capri. Îmi întorc privirea în spate, pentru că ne urmărea un BMW E3 de prin anii 70, iar pe banda cealaltă venea un MG roşu decapotabil. Şi încă nu am ajuns pe drumul care duce spre Palatul Peleş.
Îmi amintesc perfect drumul de piatră cubică unde pe fiecare parte pe care te uitai vedeai opere de artă. Am parcat în zona expozanţilor, iar imediat după ce am ieşit din Golf-uleţul nostru, acesta a fost înconjurat de oameni dornici să-i facă poze. Eram atât de copleşit de ceea ce văd, încât a trebuit să facem o pauză. Cu o cafea în mână eu admiram Castelul Peleş înconjurat de maşini de epocă. “Ai văzut ce e în dreapta?”, mă întreabă Xanu. Acolo sus pe drum stătea liniştit un superb Mercedes Benz 300 SL Gullwing. Maşina care a rescris tot ce se putea la vremea ei. Nici nu îţi vine să crezi că la doar câţiva ani după al Doilea Război Mondial, germanii puteau să scoată asemenea creaţie. Maşina nu este desenată, este sculptată, ştii că fiecare panou a fost făcut de mâini omeneşti, nu de roboţi, iar punctul de mare atracţie sunt uşile “pescăruş” care se deschid în sus. Am fugit efectiv, ca să fiu mai aproape de ea.
Am stat doar să o privesc. Să-i admir toate formele. Dar eram înconjurat şi de alte frumuseţi. Chevrolet Corvette prima si a doua generaţie, prima generaţie BMW seria 3 (e21), Mercedes Benz SL din anii 70 şi un exemplar unic în lume, Chrysler Thomas Special, maşină care arată cum îşi imaginează italienii o maşină americană. Mai aproape de Peleş erau participanţii de la categoria antebelice. Aici a fost prezent cel mai vechi automobil din concurs, un Ford Model T Touring din anul 1914, care tocmai a împlinit centenarul. La loc de cinste stătea maşina vedetă a acestei ediţii, un superb Lancia Astura 4e Serie Boneschi Cabriolet. Pentru că orice maşină specială trebuie să aibă un nume lung.
Este cea de-a patra ediţie Concursul de Eleganţă Sinaia, din epoca modernă, pentru că prima ediţie a fost exact în anul 1934. Înainte ca defilarea prin faţa Castelului Peleş să înceapă, a fost prezentat preşedintele juriului, italianul Corrado Lopresto. Tipul cărunt, îmbrăcat tipic italian, este cvatruplu câştigător a Concursului de Eleganţă Villa d’Este, probabil cel mai important concurs de acest gen din lume.
Anul acesta au participat cei mai mulţi concurenţi, un număr impresionant de 42 de exemplare au intrat în concurs, împărţite în trei categorii: cabriolet, sedan şi coupe, atât antebelice cât şi postbelice. O categoria mai specială a fost “Fabricat în România” unde au participat Dacia 1100, “sutica” cum este alintată de fani şi Dacia 1300. Impresionant a fost şi numărul spectatorilor, care au ascultat poveştioare despre fiecare maşină care trecea prin faţa lor. Aşa am aflat despre celebra statuetă care împodobeşte capota modelelor Rolls Royce. Sculptorul desemnat să creeze un ornament suficient de nobil pentru producătorul englez a inventat o poveste de iubire neîmplinită între un lord și o femeie de clasă socială inferioară. Astfel s-a născut Spirit of Ecstasy sau Emily în limbajul popular. Deși cu toții o știm în picioare, au existat modele în care statueta stătea în genunchi (Phantom III 1936-1939). A fost un moment în care un domn din Constanţa, proprietar al unui Rolls Royce a cerut să se facă linişte pentru a asculta motorul V12 a maşinii sale. Era atât de rafinat încât aproape niciun zgomot nu se auzea. Toată defilarea maşinilor era cuprinsă într-o atmosferă regală, aerul curat de munte avea un uşor parfum de benzină.
Cu toate acestea încă nu am ajuns la automobilul meu preferat. Când am împlinit vreo 16-17 ani, am primit o felicitare, pe care era, în alb-negru, un Jaguar E-Type. Am rămas mut admirând frumuseţea maşinii. Era absolut perfectă. Nu aş schimba niciun element. Însuşi Enzo Ferrari a spus despre Jaguar E-Type că este cea mai frumoasă maşină pe care a văzut-o. Timp de aproape 10 ani îmi doream să văd şi să simt un E-Type de aproape. Iar acum el stătea în faţa mea. Bucuria bucuriilor a fost că proprietarul superbului E-Type Coupe series II, era la maşină şi am reuşit să stau de vorbă cu el. Să îmi povestească cineva care deţine un astfel de exemplar era plăcut. Am stat şi l-am ascultat cum a parcurs cel mai lung drum cu Jaguarul său, vreo 600 de km, cum a fost restaurat complet şi cum nu a folosit niciodată locurile din spate. La loc de cinste stătea o cupă, semn că maşina este apreciată nu doar de trecători. Iar Jaguar E-Type este cu adevărat apreciat. Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA) a inclus E-Type-ul pe lista extrem de scurtă de automobile care sunt întradevăr opere de artă. Din anul 1996 Jaguar E-Type este considerat operă de artă. La fel ca o sculptură sau un tablou. De aceea e maşina mea preferată.
Pentru orice pasionat de automobile, fie ele noi sau vechi, Concursul de Eleganţă Sinaia reprezintă un “must-see”. Pentru că te transpune într-o perioadă în care maşinile aveau suflet. La fel cum le desena Adrian Mitu folosind cafeaua, acum le-am putut vedea pe viu. “E interesant de urmarit cum virusul “vechiturilor” actioneaza asupra unui om “sanatos”.
Primul simptom-zambetul pana la urechi…”, îmi spunea Xanu. Asta simţi atunci când eşti pasionat de automobile şi vezi formele şi detaliile de la care a început totul.
