Cupra Born – Test Drive

Cupra Born – Întâiul născut

Istoria mărcii Cupra e destul de interesantă, pentru că mulți dintre cei care citesc aceste rânduri, își aduc aminte de începuturile Cupra. E o marcă destul de tânără, dar care s-a afirmat foarte puternic în ultimul timp, chiar mai mult decât compania mamă, Seat, de la care au început. Dacă primele ”Cupra” erau mai mult o versiune de echipare, apoi un Seat rebrand-uit, modelul Formentor a venit să fie primul Cupra autentic. Conceput și construit exact după filozofia sportivității spaniole. Oricum mulți vedeau modelele Seat ca niște alternative mai dinamice ale modelelor Volkswagen, așa că sigla Cupra accentuează și mai mult această sportivitate. După Formentor, Cupra mai vine cu o premieră. Primul model full-electric al mărcii. Am putea spune că din nou a venit să-și pună siglele peste un produs VW, dar noul Cupra Born se diferențiază destul de mult, așa cum veți citi mai jos.

Numele ales pentru acest model este la prima vedere ciudat. ”Born” se traduce în limba română ”născut”, dar în stilul specific spaniolilor, denumirea mașinilor vine de la diferite localități sau zone din Spania. Astfel, El-Born este un cartier din Barcelona. De fapt, el-Born era denumirea completă a conceptului care a stat la baza acestui model, Cupra renunțând la prefixul ”el” pentru modelul de serie.

Ceea ce a reușit Cupra să facă din Volkswagen ID.3, pe care este bazat, este să-i insufle acel spirit spaniol inconfundabil. Orice automobil venit din Spania are o oarecare fluiditate aparte, un aer nonșalant și un feeling de libertate și fericire. Dacă te uiți la un VW ID.3, vei vedea un design pur german. Fără artificii inutile, dar funcționalitate simplă. În schimb, Cupra Born este mai romantic, mai dramatic, mai frumos. Sunt tot felul de detalii care îl scot în evidență, chiar dacă de la depărtare aceste modele se aseamănă foarte mult, mai ales la forma generală a caroseriei. Gândiți-vă doar la un VW ID.3 și probabil vi-l imaginați alb sau gri. Ei bine, Cupra Born vine într-o nuanță superbă, ce te trimite cu gândul la cristalinul unei ape. Un cameleon de albastru și verde, culoarea modelului de test se numește Aurora Blue și peste tot are accente de cupru, un element distinct pentru modelele Cupra.

Partea frontală este mult mai agresivă. Blocurile optice sunt mai înguste și încruntate, oarecum amintind de cele ale lui Formentor, dar adaptate pentru această caroserie. Capota plonjează mult înspre față, unde niște muchii puternice înconjoară logo-ul Cupra. Bara este de asemenea mult mai sportivă, pentru că are niște prize de aer generoase, acoperite cu o plasă cu mici romburi și vedem din nou elemente de cupru. Personal, îmi place foarte mult cum arată noul Cupra Born, mi se pare cel mai potrivit model electric dintre cele gândite pentru oraș. Privit din lateral, totuși, Cupra Born nu prea are cum să ascundă faptul că e bazat pe un ID.3. Cei familiarizați cu design-ul aceasta de hatchback, îl vor confunda foarte ușor, dar un ochi mai avizat va găsi câteva diferențe. De exemplu, Cupra Born are niște praguri mai profilate, un set de jante cu design specific, iar în partea din spate, avem un eleron de dimensiuni generoase care iese mult peste lunetă. Astfel, Cupra Born arată ceva mai sportiv, așa cum îi stă bine unui model Cupra.

Din spate, lucrurile sunt cât se poate de familiare pentru modelele Cupra. Avem blocurile optice înguste și cu semnătură luminoasă în triunghi, iar o bară LED le unește pe toată lățimea mașinii. Parcă linia portbagajului este ceva mai sculptată, cu diferite muchii, iar partea inferioară a bării spate are câteva elemente stilistice care amintesc de plasa din partea frontală. Per total, Cupra Born este un model electric frumos, aș spune cel mai arătos din clasă.

Când vine vorba de modele electrice, mi se pare că producătorii nu prea pun accent pe design-ul interioarelor. Totul se bazează pe minimalism și pe cât mai puține butoane fizice. Interiorul noului Cupra Born este în aceeași temă, dar pentru prima dată, chiar nu m-a deranjat acest aspect. Minimalismul interiorului este ”întrerupt” de câteva artificii estetice, care fac senzația din habitaclu și mai plăcută. Totuși, mi-ar fi plăcut ca instrumentarul de bord să fie ceva mai mare, pentru că e destul de greu să vezi toate informațiile de rulare. Pe ecranul central sunt afișate inclusiv comenzile pentru climatizare, ceea ce necesită un timp de acomodare, iar din punct de vedere ergonomic nu e cea mai fericită soluție. Meniul infotainmentului este complex, cu multe sub-meniuri, dar ai tot ce îți dorești. Cupra Born are și o funcție AirCare, unde sistemul de climatizare funcționează în funcție de necesități, în sensul că poate răci doar o anumită parte a habitaclului. Ca să-și arate partea sportivă, în Cupra Born stai mai jos ca într-un VW ID.3, iar scaunele sunt mai bine profilate și te țin mai bine pe viraje. Inclusiv volanul are o priză mai sportivă, astfel, când conduci un Cupra Born aproape că te simți ca într-un hot-hatch.

Totuși, nu e atât puternic ca un hot-hatch pe benzină, dar plecările de pe loc sunt instante, așa cum se întâmplă cu marea majoritate a electricelor. Accelerația până la 100 km/h se realizează în aproximativ 7 secunde, o valoare decentă, pentru puterea dezvoltată de motor. Aici vorbim de o versiune Born cu un set de baterii de 58 kWh, valoare netă, plus un motor electric poziționat pe puntea spate, care produce 204 cai putere și 310 Nm. Faptul că acest model este cu tracțiune spate, înseamnă un plus de spotivitate, pentru că direcția e mai directă și nu simți în niciun moment că volanul îți ”fuge” din mâini, nici nu ai senzația de subvirare. În schimb, dacă accelerezi puternic la ieșirile din viraje, martorul ESP apare în bord, dar fără să simți supravirare. Per total e o senzație sportivă, dinamică, așa că soluția cu tracțiune spate e de bun augur. E o plăcere să iei viraje în Cupra Born, iar când toți spun că mașinile electrice se conduc la fel, vine Cupra Born să îți arate că te poți distra chiar și cu sunet zero.

Pentru cei interesați de autonomii și consumuri, Cupra Born cu bateriile de 58 kWh are o autonomie maximă oficială de peste 500 km, dar așa cum am văzut la marea majoritate a modelelor electrice, valoarea maximă este imposibil de atins în condiții de rulare normale. Când am luat mașina de la noua reprezentanță Cupra din Timișoara, aveam nivelul bateriei la 77%, iar autonomia indica 290 km. În testul făcut prin oraș și puțin prin împrejurimi, am obținut un consum de 17.3 kWh/100 km, o valoare mai mult decât decentă pentru aceasă capacitate a bateriilor și în condiții de test. Eram obișnuit cu mașini electrice care consumă și peste 30 kWh/100 km, așa că 17-18 kWh/100 km sunt suficienți pentru o autonomie de peste 350 km. Cupra Born este gândit mai mult pentru traficul urban, așa că o autonomie de peste 300 km înseamnă aproape o săptămână de lucru fără încărcare.

Primul ”născut” Cupra este un model complet. Mulți producători nu prea reușesc această performanță la primul model electric. Totuși, mecanic, Cupra Born și-a făcut experiența cu VW ID.3. Nu aș spune că este un model complet nou. Dar reușește să se diferențieze de fratele de concern, insuflând spiritul spaniol pentru fanii Cupra.

Cupra Born 58 kWh oferit pentru test drive de Cupra Timișoara prin Porsche Timișoara

Fotografii realizate de Adrian Moga