toyota supra Archives - Turaţii Scrise

Posts

Toyota Supra – Test Drive

27/04/2023/in HOME Slider, Jurnal, Teste Auto /by daniel batrin

Toyota Supra – Zi și noapte

Nu credeam că voi începe un articol în care spun că aceasta este a doua Toyota Supra pe care o conduc în mai puțin de 2 luni, dar după experiența din februarie, am vrut neapărat să mai experimentez o dată mașina care a devenit un simbol al culturii auto, dar nu numai. Noua generație Toyota Supra este mai mult decât numele legendar pe care îl poartă, devenind un automobil sport pur. Acest tip de automobil este pe cale de dispariție, pentru că nu se mai pune accent pe senzațiile la volan, ci doar pe cifre și puteri absolute. Când am aflat că voi mai avea o dată Toyota Supra pe mâini, imediat am început să caut locații inedite, dar în care mă pot și distra. Așa ne-a venit cea mai interesantă idee. Să ducem noua Supra, în mijlocul iernii, la peste 1900 metri altitudine, pe Transbucegi. Probabil cea mai neinspirată, dar totodată cea mai distractivă mașină cu care să mergi iarna la munte.

Aveam o vagă idee despre drum și cum ar fi acesta iarna, dar având anvelopele de iarnă, am zis: de ce nu? Ce se poate întâmpla? Plecarea din București a fost dis de dimineață, pe o vreme superbă, așa că imediat am ajuns în Sinaia, în ciuda aglomerației specifice din zonă. Știam drumul spre Transbucegi destul de bine, pentru că l-am făcut de atâtea ori pentru alte ședințe foto, dar niciodată iarna, așa că nu știam dacă era deszăpezit. Am continuat traseul din Sinaia spre Târgoviște și ne-am propus să intrăm un pic pe traseu, iar dacă vedem că nu este deszăpezit, ne întoarcem. Când am făcut dreapta să intrăm în pădure, totul părea bine și curat, așa că am accelerat cu grijă. Talpa piciorului meu drept gestionează nu mai puțin de 340 de cai putere, dar trimiși toți doar spre puntea spate. Aceasta este oricum jucăușă, chiar și pe asfalt uscat, așa că orice urmă de zăpadă, venea cu mic smucit de fund. Dar era singuri pe drum, așa că pe urcare puteam să țin piciorul afundat în pedala de accelerație.

Nu am decuplat sistemele de asistență, pentru că sunt de părere că roboții fac treaba mai bine decât mine, așa că vedeam din când în când martorul ESP cu pâlpâie. Pe urcare nu a fost nevoie să folosesc pedala de frână deloc, ci doar să gestionez virajele din volan și accelerație. Toyota Supra e distractivă pe viraje, fie ele luate la 30 km/h pe zăpadă. Încet-încet am ieșit din pădure, iar munții ni se vedeau în față. Nu mai aveam mult. Aproximativ 4-5 km până spre vârf, unde ne-am propus să ne întoarcem. Încercam să cucerim Transbucegii într-o Toyota Supra în luna februarie.

În timp ce urcam, ne mai opream pe mijlocul singurei benzi deszăpezite pentru niște cadre. Chiar dacă pe cer soarele strălucea destul de puternic, pe drum zăpada viscolea și se aduna tot mai multă. Abia cu vreo 1-2 km înainte de vârf se simte că începe o urcare destul de bruscă și urmează niște viraje foarte strânse. Din nefericire, exact într-un astfel de viraj de stânga, într-un loc prin care poate trece o singură mașină, acolo am prins un alt șofer ce voia să coboare. Eu încercam să-mi mențin demarajul, el nu mai putea să se întoarcă sau să dea pe spate, așa că am încercat să-l ocolesc, ieșind cu partea din dreapta prin zăpada de pe margine. Asta a însemnat și că m-am oprit în loc. După ce șoferul și-a continuat drumul în jos, eu nu am mai putut să pornesc din loc. Era mult prea abrupt să pun puterea jos, iar tracțiunea spate nu a ajutat deloc. Singura modalitate era să cobor în marșarier și să mai încerc o dată. Am lăsat mașina să curgă vreo 300 de metri, dar exact când să încep accelerarea, am văzut că vin și alte mașini de sus. Nu mai aveam cum să forțez intrarea. Calitățile mele de șofer și-au spus cuvântul. Nu am reușit să cucerim Transbucegii într-o Toyota Supra cu tracțiune spate și gardă la sol de o palmă.

Totuși, eram într-o zonă foarte frumoasă, de unde se vedeau norii ce acopereau Valea Prahovei și cumva eram împăcați cu ideea. Nu putem duce o mașină sport acolo unde merg offroadere. Dar pentru șoferul indignat din mine, eu voiam să experiementez așa cum trebuie calitățile sportive și dinamice ale mașinii. Pe drumul de întoarcere, am făcut stânga la Câmpina spre Valea Doftanei. Este un loc foarte frumos, probabil cel mai bun compromis să ajunge ”la munte” dacă vii din București. Întreg drumul ce urmează Valea Doftanei este plin de viraje largi, de ace de păr, de linii drepte, serpentine, dar și peisaje ce te duc prin păduri, pe lângă stânci și pe lângă lacuri. Dar cel mai important, este destul de liber. Asta înseamnă că nu vei întâlni în fața ta tot felul de mașini și tractoare ce ar putea să te încetinească, dar șoseaua este suficient de virajată încât să nu ajungi la viteze prea mari, ilegale.

Deci locul ideal să conduci spre limită o Toyota Supra. Am apăsat butonul Sport de pe consola centrală, ceea ce mi-a schimbat parametri mașinii, fiind acum ceva mai directă, mai sensibilă la accelerație, cu o direcție ce se întărește și un sunet de evacuare mai agresiv. Inclusiv turometrul din instrumentarul de bord devine mai pronunțat, pentru că atunci când conduci sportiv, informația principală vine de la turație. Pentru că voiam să experimentez și mai bine noua Supra, am tras de padela din spatele volanului, pentru a schimba manual treptele de viteză. Probabil cu transmisia manuală, Supra ar avea un comportament și mai mișto, dar nu ar fi la fel de rapidă. Am accelerat, fundul mașinii a început să o ia într-o parte, dar controlabil, iar eu am tras de padelă pentru treapta 2. Tot așa agresiv am ajuns în a treia. Frână și rotire de volan pentru primul viraj. Când am revenit pe pedala de accelerație, am simțit cum toată puterea vine de la motor, trece pe sub scaunul șoferului și învârte roțile spate. Controlezi mașina cu spatele, posteriorul fiind foarte jucăuș, totul se simte foarte ușor. Înapoi pe accelerație, pe schimbat de treaptă și pe rotit de volan. Eram foarte concentrat. Voiam să conduc tare. Nu în viteză, ci doar să abordez cât mai bine fiecare viraj. Asta poți să o faci vreo 30 de kilometri, aproximativ jumătate de oră de concentrare și distracție. Palmele îmi erau transpirate, adrenalina la cote maxime, dar și satisfacția de a conduce la limită o Toyota Supra pe un traseu montan. Tocmai mi-am bifat o dorință veche.

Era momentul să ne întoarcem relaxați, înapoi în București. Pentru că Toyota Supra reprezintă și viața de noapte. Noua generație este un automobil sport pe care să-l folosești în fiecare zi și cu care să te distrezi în weekend, dar numele Supra vine și cu cultura vieții de noapte. Prin Japonia anilor 90, mașinile sport erau folosite și pentru curse ilegale, dar încet încet s-au transformat în întâlniri de socializare prin diferite locuri din oraș. Așa am ajuns și noi în Piața Constituției, la Ateneu și pe marile bulevarde din București. Atunci când conduci o Toyota Supra în mijlocul nopții în Bucureștiul gol, ai parte și de o sesiune de meditație. Ești doar tu cu mașina. E poate fi confortabilă, dar știi că tot timpul e pregătită când vrei să apeși pedala de accelerație. Vă recomand să vă conduceți mașina noaptea prin oraș. E terapie.

În cele două teste cu Toyota Supra am condus-o mai mult de 1000 de kilometri, dar tot nu m-am săturat. Chiar dacă pentru un test drive, 1000 de kilometri par suficienți, tot nu știu ce fac toate butoanele, tot nu știu cum e sistemul de infotainment sau câți litri are portbagajul deschis. În schimb, știu că îți poate genera un zâmbet pe figură de fiecare dată când virezi. De fiecare dată când pleci de la semafor. Când o scoți pe un drum de munte. Este mașina făcută pentru șofer și nimic mai mult. Mașina asta era genială indiferent de numele pe care îl poartă.

Fotografii realizate de Manițiu Răzvan Photoworks

Toyota Supra GR oferită pentru test drive de Toyota România

Toyota GR Supra – Test Drive

16/02/2023/in HOME Slider, Teste Auto /by daniel batrin

Toyota GR Supra – Legenda reinventată

Nu e o mașină nouă. Cel puțin nu pentru noi. A fost prezentată în urmă cu trei ani, dar a durat ceva până să o avem și noi. De fapt, am văzut-o încă de anul trecut, dar întâmplarea a făcut să nu o pot conduce până acum. Așa se întâmplă în cazul mașinilor speciale, trebuie să îți dorești ceva foarte tare și trebuie să aștepți, dar la sfârșit, rezultatul și aspirațiile îți sunt cu atât mai mult îndeplinite. Nu am cu să nu vorbesc despre noua generație Toyota Supra fără să privesc puțin și în trecut. Chiar dacă nu trăim acolo, e bine să știm de unde s-a plecat. Acest text am vrut să-l pun în ciorne, să-l adaptez continuu, dar la final mi-am dat seama că cel mai bine e să scriu exact din suflet, acolo unde a rămas Toyota GR Supra.

Au existat până acum patru generații Supra, dar care nu s-au vândut la noi, așa că cel puțin primele trei sunt aproape necunoscute publicului larg. Chiar și penultima, denumită popular Mk4 putea să ajungă în anonimat pentru români, dacă nu exista franciza de filme Fast and Furious. Țin minte cum mă uitam la acel film și spre final, o Toyota Supra portocalie se ia la întrecere cu un Dodge Charger, care rămâne fără un învingător real. De atunci, a patra generație Toyota Supra începe să primească aprecierea din partea fanilor, tunerilor, competițiilor, iar restul e istorie. În anii 90, mașinile sport japoneze se duelau cu modele consacrate din Europa, fiind comparate la performanțe chiar și cu Ferrari sau Porsche. Printre concurenții japonezi a lui Supra au fost Mazda RX-7, Mitsubishi 3000GT, Nissan 300ZX sau chiar și Nissan GTR R34, cu toate că ultimul avea un sistem de tracțiune integrală. 20 de ani mai târziu, doar ultimul mai continuă să ”trăiască”, chiar dacă acum este în cu totul altă ligă, iar niponii îmbunătățesc același model R35 de mai bine de un deceniu. Atunci când Toyota a anunțat că vor să readucă numele Supra la viață, fanii au tresărit. Au început să-și facă rezerve de economii, dar încă nu știam în ce direcție se va îndrepta noua generație. Misterul a fost dezvăluit în 2019.

Pentru că acest segment al coupe-urilor de performanță este din ce în ce mai limitat, dezvoltarea unui automobil propriu, să urmeze rețeta generației din anii 90, care să concureze cu modele Ferrari sau Porsche actuale, ieșea din discuție, tocmai din cauza costurilor. În același timp, BMW nu știa dacă să continue o altă generație BMW Z4, tot din cauza vânzărilor slabe ale roadster-ului. O platformă nouă exista, motorul cu 6 cilindri în linie, atât de cerut de Toyota, exista și el, așa că a început colaborarea dintre Toyota și BMW pentru dezvoltarea noilor generații de automobile sport. Oricine v-ar spune că noua Supra este doar un BMW cu alte sigle, vă rog corectați-i și spuneți că mașinile au fost dezvoltate separat, pornind de la o platformă comună. De fapt, această arhitectură este folosită doar pe Z4 și Supra, deci nu se conduc ca niciun alt model bavarez. Împărțind costurile, BMW ne-a oferit acel roadster pe care unii fani îl apreciau, iar numele Supra a revenit ca un automobil sport adevărat, cu un interior și tehnologie premium. Nimic rău în asta. Dacă niponii ar fi ales să refacă întru totul un model nou, ar fi însemnat ca noua Supra să coste peste 100.000 euro. Așa avem unul dintre cele mai accesibile modele sport cu arhitectură clasică, de pe piață.

Ar mai fi multe de discutat despre apariția noii generații și probabil și mai mult de vorbit despre generația Mk4, dar fiecare Supra care a apărut până acum a fost complet diferită față de cea precedentă. Pentru că sunt mai bine de 20 de ani între generații, noua Supra este acum pentru clienții și piața actuală, nu neapărat un succesor al modelului din anii 90.

Înainte de acest test drive, fiind luna ianuarie, voiam să nu prind zăpadă, ploaie sau frig, tocmai pentru a exploata la maxim calitățile dinamice, dar nici nu voiam să murdăresc mașina pentru poze. Cum am făcut cum n-am făcut, dar în cele două zile, a fost suficient de înnorat încât cadrele să iasă perfect, iar asfaltul uscat, pentru că altfel, experiența era mult diferită. Am primit cheile într-o dimineață mohorâtă, dar imediat cum am văzut galbenul caroseriei, parcă priveam spre soare și totul s-a luminat. Am înconjurat mașina de câteva și i-am admirat formele. Mașina arată mult mai spectaculos în adevărat. Proporțiile sunt greu de redat în imagini, dar cine a văzut noua Supra pe stradă, știe despre ce vorbesc. Am deschis portiera mare și am văzut șezutul scaunului, undeva în zona gleznelor mele. Pentru cei trecuți de 30 de ani, e tot mai greu să te ”cobori” într-o mașină sport. După cât am așteptat aceasta experiență, nu mai conta nimic. M-am așezat în scaun și am simțit că întreg interiorul mă înconjoară. Scaunul mă cuprinde, consola mare și relativ lată mă ”distanțează” de pasager, plafonul ”cade” pe laterale, iar pentru un tip mai mare, cum sunt eu, vizibilitatea e compromisă. Dar ajungi să apeși butonul de start. Mașina era rece. Un bolborosit metalic se aude din spate, pentru că încă nu închisesem portiera. Mă întorc și văd că din habitaclu poți să accesezi portbagajul, deci implicit și sunetul este mai amplificat din spate.

Era momentul să cuplez prima treaptă a transmisiei automate și să ridic piciorul din frână. Conduceam pentru prima dată o Supra. Indiferent de generație. Eram acum ca un actor din filme de acțiune. Capota lungă se vedea câtuși de puțin prin parbrizul îngust și am zis că vreau să aștept până se mai încălzește puțin pentru a accelera mai tare. Primii kilometri au fost pe drum național, din Timișoara spre Recaș, unde mașina a rulat cât de relaxat se poate. Traficul nu îți permite depășiri, deci nici retrogradări agresive. Încă de când am zis că vreau să conduc Supra, îmi doream un drum virajat. De aceea e o mașină sport. Vechea generație s-a consacrat pe liniuțe, noul model este pentru viraje. Undeva după Recaș, spre Herneacova era acel drum. Liber, fără trafic, dar și cu viraje ușoare, nu ace de păr. Exact cât să poți ”arunca” mașina stânga dreapta. Parcă nu mai ajungeam, era foarte aglomerat, dar din nou aveam acel sentiment că așteptarea va merita. La primul viraj la ieșirea din Recaș, prima dată când roteam de volan mai mult de jumătate, spatele a și fugit, imediat ce am apăsat pedala de accelerație. Hopa! Aici e altceva.

Din scaunul șoferului, te simți exact ca într-o mașină sport, ca într-un GT cumva. În ciuda design-ului și a comportamentului, noua GR Supra este o mașină confortabilă. Setările suspensiei sunt perfecte, fără să primești ”lovituri” de la denivelări sau gropi. Mașina pare și mai închegată, fiind un coupe cu structură la fel de rigidă ca supercar-ul Lexus LFA. Tu stai aproape peste puntea spate, așa că fiecare gest de alunecare a mașinii îl resimți direct în spătarul scaunului. Numai că asta trebuie să facă o mașină sport. Să îți ofere acel sentiment de distracție, dar în deplină siguranță. Am început să măresc tot mai mult viteza și să mă obișnuiesc cu dimensiunile și răspunsul motorului. Viraj după viraj mă simțeam tot mai încrezător, mai ales că poziția în scaun este aproape perfectă. Stai foarte jos, volanul îți vine spre piept, chiar dacă mi-aș fi dorit să fie ceva mai vertical. Dar priza este excelentă, iar picioarele îți sunt aproape întinse.

Când ai rotit de volan, mașina schimbă direcția instant, dar simți cum puntea față ”se prinde” de viraj, roțile față au o aderență incredibilă și nu simți subvirare în niciun moment. Asta înseamnă că poți să intri tot mai tare în viraj, dar distracția vine la ieșire. După ce puntea față s-a prins în curbă și începi să accelerezi, simți cum mașina devine mai ușoară, ampatamentul relativ scurt, înseamnă ca spatele urmează ceea ce fac roțile față, dar este suficient un singur impuls mai puternic al pedalei de accelerație, pentru a muta mașina într-un drift. Nu sunt deloc în măsură să spun cum e bine și cum nu e, nici să fac drift-uri ca la carte, dar mașina te lasă. Chiar dacă nu ești cel mai priceput, îmi oferă acel zâmbet tâmp pe figură. Te face să te simți important. Nici măcar nu trebuie să fii la viteze ilegale. Mașina asta fuge de spate în orice situație. Bineînțeles, tu ești cel care controlezi când. Totul e din accelerație, nu vă gândiți că mașina este de nestăpânit.

Dacă nu vrei să fugă de spate, poți să mergi foarte tare. Sportiv. Distractiv. Să fii concentrat, să îți transpire palmele, să-ți bată inima mai tare, dar când te oprești să zici: ”vai de capu meu ce fain a fost.” Îmi plac absolut toate setările acestei mașini. De la suspensii, direcție, limitarea aderenței, dar și răspunsul motorului și al transmisiei. Sub capota lungă a noii Supra stă un motor cu 6 cilindri în linie, cunoscutul B58 de la BMW, care se simte exact cum te-ai aștepta, numai că în cazul bavarezilor, nu este pus pe nicio caroserie cu un caracter atât de dinamic. Motorul se simte foarte puternic, în fișa oficială dezoltă 340 cai putere și 500 Nm. Sunt alte voci care spun că produce chiar mai mult, dar mai contează? Nu este o mașină pentru putere brută, ci pentru distracție, așa că apasă pedala de accelerație și vei vedea cum transmisia sare două-trei trepte inferioare și roțile spate încep să patineze indiferent ce viteză ai. Este un sentiment special. Nu se mai fac astfel de mașini. Toți încearcă sisteme de tracțiune integrală, pentru a mai scădea câteva zecimi de secundă la sprinturi, răpind din dinamică. Supra este acel automobil sport clasic, cu motor mare, tracțiune pe puntea spate și o caroserie cu doar 2 locuri.

După o astfel de tură, când am urcat și am tot coborât dealurile virajate pentru a prinde cel mai bun cadru, m-am oprit să admir mașina din exterior. Înainte să apară această generație Supra, Toyota ne-a arătat conceptul FT-1, un automobil mult mai mare, dar atunci când am văzut primele poze cu noua Supra, am zis că au greșit proporțiile. În imagini, nu poți să-ți dai seama foarte bine de dimensiuni, dar sunt convins că dacă o vezi pe stradă, îmi vei da dreptate. Noua Toyota GR Supra este o prezență exotică, mai ales în nuanța galben ”Electric Solid”. Aceasta este culoarea standard, gratis, dar va ieși în evidență în orice peisaj. Mașina este un coupe adevărat, cu capotă lungă, posterior scurt și urmează o rețetă perfectă a proporțiilor.

Partea frontală este clar inspirtată din cea a conceptului FT-1, cu toate că sunt și câteva elemente ce amintesc de vechea Supra. Blocurile optice urmăresc acea linie veche, fiind suficient de generoase, dar se întind spre centrul caroseriei. Nu sunt agresive sau înguste, cum se întâmplă în cazul altor automobile sport, dar se potrivesc perfect cu istoria. Luminile de zi cu LED se întind foarte mult, iar iluminarea propriu-zisă este compusă din 3 fascicule LED în fiecare far. Toyota Supra este foarte distinctă în trafic și îmi place că bara frontală pare de inspirație F1, mai ales cu ”nasul” care se intinde de la capotă spre bara separată în mai multe prize de aer. Mașina pare deja modificată de tuneri, pentru că are un splitter în partea inferioară, iar pe laterale și în spate, regăsim praguri profilate și un difuzor de aer foarte agresiv.

Aripile sunt bombate și umflate, iar cele spate se văd foarte frumos în oglinzile retrovizoare. Din păcate pentru unii, fantele de aerisire din capotă și din portierele spate sunt false, dar integrarea lor este frumoasă. Un alt element distinct pentru Supra este suprafața vitrată. Fiind doar coupe, iar stâlpii față sunt vopsiți în negru, pare că parbrizul și geamurile laterale formează vizorul unui avion. Pentru a menține această formă, dar totuși să ai spațiu la cap în habitaclu, plafonul este are două ”bule”. Se vede clar că acest automobil este gândit cu un singur scop, un coupe adevărat, iar partea din spate, mai ales în zona porbagajului este desenată foarte frumos și cursiv. Blocurile optice spate sunt agresive și nu seamănă cu nimic altceva. Totul este completat de lumina de ceață prezentă în difuzorul spate, tot în stil F1, ca și partea frontală, dar care poate ține loc și de lumină de marșarier.

Era timpul să ne continuăm drumul înapoi spre Timișoara, pentru că odată cu lăsarea serii, lucrurile devin chiar mai interesante. Cultul Supra este despre mașini sport, despre socializare, despre întâlniri nocturne, atunci când poți să discuți cu alte pasionați despre mașini. Pentru noi era prilejul perfect pentru o ședință foto care să capteze acest sentiment. Undeva spre miezul nopții, când traficul era liber, puteam să mă bucur de mașină, într-un alt mediu. Nu prin ilegalități, dar prin libertatea dată de o mașină sport. Au ieșit niște cadre superbe în oraș, dar în tot acest timp, am putut reflecta și asupra interiorului noii Supra.

Este un loc plăcut, dar cam înghesuit și chiar dacă design-ul nu se aseamănă, sunt mai multe butoane și comenzi ce amintesc de modele BMW de acum 3-4 ani. Nu e nimic rău în asta, deoarece îți oferă o ergonomie bună, funcționalitate pe care o știi, mai ales că folosește sistemul iDrive cu rotiță. Totuși, scaunele sunt dedicate, la fel și instrumentarul de bord, care în cel mai pur stil sportiv, are afișat mare, central, doar turometrul, care își schimbă grafica pe modul sport. Restul informațiile sunt doar suplimentare, deoarece nu ai nevoie de altceva în Supra. Habitaclul este peste alte modele Toyota, chiar cu influențe premium pe alocuri, cum ar fi fibra de carbon de pe consola centrală.

Nu există buton ”eco” în Toyota Supra. De fapt, singurul buton care mai schimbă un pic caracterul mașinii este cel ”Sport” din centrul consolei. Cu acesta apăsat, sunetul motorului se aude ceva mai tare, chiar dacă nu este ”un glas” prea carismatic, iar răspunsul accelerației este ceva mai rapid. Toyota GR Supra este un automobil sport pur și fără să apeși acel buton. Iar cu o evacuare aftermarket mai găălăgioasă, sentimentul de la volan se va schimba cu siguranță.

Da, am scris mult. Nu am terminat tot. Probabil o să mai vină un articol despre Toyota Supra, pentru că acest subiect nu se va termina niciodată. Această mașină putea să nu existe. Această caroserie, nu prea mai există. Acum avem SUV-uri de performanță și mașini electrice de 2.5 tone. Asta se cere. Puteți să vi le țineți. Mie dă-mi un coupe cu tracțiune spate și un motor puternic. Dacă am și suficientă benzină, poate că nu mă mai vedeți o perioadă. Eu merg să mă bucur de condus. Ceea ce s-a uitat în ultimii ani.

Toyota GR Supra oferit pentru test drive de Toyota Timișoara, printre primii din țară care au pus la test drive noua generație. Mulțumiri speciale

Fotografii și video realizate impecabil de Adrian Moga, care a reușit să surprindă exact spiritul Toyota Supra

10 Mașini pe care le aștept în 2023

11/01/2023/in Jurnal /by daniel batrin

Nu prea îmi fac mari planuri pe anul acesta, vreau să mă surprindă modelele noi care o să apară. După o pandemie, o criză a semiconductorilor, un război care a îngreunat și mai mult producția, anul 2023 se anunță unul destul de dificil pentru producătorii auto, chiar dacă sunt câteva modele pe care fanii le așteaptă cu nerăbdare. În clasamentul de mai jos, nu e o ordine anume a dorinței mele să conduc aceste mașini, ci pur și simplu mi se par cele mai interesante, dacă voi avea ocazia să le conduc. Sunt câteva prezentate deja, unele au și ajuns pe sfârșitul anul trecut în România, dar voi intra la teste anul acesta. Deci dintre cele incluse în clasament, câteva sunt deja testate. Nu vă spun care. :)

Hyundai Ioniq 6

Sedan-ul cu formă de coupe nu prea are nicio legătură cu SUV-ul hatchback Ioniq 5, dar cumva ideea de bază se potrivește. Hyundai este acum pe val, prezentând tot felul de mașini interesante, cu tehnologii de top, care pot oricât să rivalizeze cu producători premium. Ioniq 5 este un model extrem de apreciat inclusiv pe piața din România și chiar dacă e apărut de aproximativ 1 an, încă întorc capul pe stradă când trece acest SUV cu aspect retro-future. Așa că un sedan electric, extrem de capabil, cu design interesant, nu poate decât să mă bucure. Sincer încă nu știu care este rivalul direct, dar vom afla atunci când ajunge Ioniq 6 în teste.

BMW i7

Aici aș putea să includ și varianta cu motor termic, numai că aproape toate variantele se folosesc de motorul de 3 litri și diferite sisteme de hybridizare. Așa că pentru mine, versiunea full-electrică, i7 este ceva mai interesantă, mai ales că se potrivește mai bine cu design-ul nou, controversat, inovator, futurist a noii generații. Este totodată primul i7 din istorie, iar un tren de rulare electric pare că este perfect pentru o limuzină de lux, unde confortul și liniștea de la bord trebuie să primeze. Sunt câteva mașini care nu mă deranjează că trec la full-electric, i7 este una dintre ele, dar nu aș fi de acord niciodată cu un M full electric.

BMW XM

Aceasta s-ar putea să fie cea mai radicală mașină ce va ajunge pe străzi în 2023. Când va apărea prima dată prin Primăverii sau rulând pe ceva bulevard în noapte, îți va fi frică. Nu doar din cauza design-ul radical, ci și pentru că sub capota imensă stă un motor V8 hybrid ce produce 650 de cai putere. BMW XM va avea același impact pentru societate și comunitatea auto, ca un Lamborghini Urus sau cât a apărut primul Porsche Cayenne. Acesta este abia al doilea model construit în totalitate de divizia M, iar pe mine mă interesează mai mult cum se simte la condus un astfel de mastodont, dacă este la fel de sportiv precum zic oficialii și bineînțeles, vreau să mă judece oamenii de pe stradă când îl voi conduce.

Mercedes-Benz EQG

Un alt automobil cu impact pentru societate este Mercedes Benz Clasa G. În orice formă a sa. Acum însă vom avea și un model full electric. Nu știu dacă se va vinde la fel de bine ca variantele AMG sau cele diesel, care sunt în continuare la mare căutare, dar aș vrea să văd cum se simte la condus un G electric. Deja se preconizează că datorită trenului de rulare electric și a cuplului instant, noul EQG va fi chiar mai capabil în offroad. Ca să nu mai vorbim de plecările de pe loc, într-o ”cutie” cum e G-Class.

Volvo EX90

Să fie ăsta oare trendul în 2023? SUV-uri electrice? Cum spuneam mai sus despre BMW i7, sunt unele modele care nu mă deranjează că trec la electrificare totală. Volvo XC90, SUV-ul mare al suedezilor nu a strălucit niciodată la motorizări carismatice, în plus dorința Volvo pentru siguranța auto nici nu justifică un motor de performanță, așa că o versiune electrică, de putere mare, cuplu suficient, este numai bună pentru a transporta copiii în siguranță la școală. Cel mai mult îmi place direcția în care este desenat noul EX90. Îl recunoști imediat ca un Volvo, pare un XC90 mai modern, mai futurist, dar în același timp nu este radical în design. Chiar aș vrea să experimentez câteva zile senzația scandinavă dintr-un EX90.

Ford Mustang

Să trecem acum la ceva mai potrivit pentru pasionați. Nu am fost un mare fan Mustang, îmi plac așa doar câteva modele de-alungul timpului, probabil ca mulți alți pasionați, m-am îndăgostit de Eleanor, din filmul Gone in 60 seconds. Între timp, celelalte generații nu m-au atras în mod special, dar penultima, pe care am condus-o acum vreo 6 ani, a fost revenirea la dragostea pentru Ford Mustang. Noua generație păstrează aceleași linii frumoase, dar vine cu o parte frontală mult mai modernă, mai sportivă și chiar dacă se îndepărtează de alura retro, i se potrivește noului Mustang. În plus interiorul este acum mult mai tehnologizat, așa că abia aștept să-l experimentez într-un test drive.

Toyota Supra

Sunt puține mașini care să facă o mai mare vâlvă în comunitatea auto, cum a făcut-o Toyota Supra. A patra generație a devenit un adevărat cult pentru pasionații auto, așa că noua generație are multe de dus în spate. Nici colaborarea cu BMW nu a fost neapărat pe placul fanilor, dar noua generație stârnește interes foarte mare. Orice asociere cu Supra adună click-uri, vizualizări, așa că sunt foarte curios care o să fie reacția voastră. Peste toate acestea, voi avea ocazia să conduc și să mă distrez într-o Supraaaa.

Volkswagen ID.Buzz

Gama electrică ID de la Volkswagen, este în continuă creștere și chiar dacă ar fi interesant sau mai important viitorul ID.7, pentru mine, modelul electric pe care vreau să-l conduc este ID.Buzz. Pentru că nu prea mai vezi astfel de dubițe la test, toate au ajuns să fie mult prea anoste. Noul model reinterpretează pentru 2023 vechiul T1 Bus, iar un tren de rulare electric este perfect. Totuși nu știu cât ar fi de indicat să mergi la un roadtrip foarte lung.

Ford Ranger Raptor

Mașina favorită din 2019. Încă mi-a rămas gândul la acea experiență, încă mi se pare că nu au trecut aproape 4 ani de atunci, încă o vreau cu toată puterea în garajul meu. Pentru Ranger Raptor nu e suficient să o conduc câteva zile, trebuie să fie cu talon pe numele meu. În tot acest timp, Ford a dezvoltat o nouă generație, bazată pe noul Ranger, care este mai capabil, mult mai tehnologizat, și în primul rând vine cu o nouă motorizare, atât de cerută de clienți. Dacă prima generație Raptor avea un motor de 2 litri diesel, care dezvolta suficienți cai, încât să nu pară submotorizată, mulți clienți au cerut o cilindree mai mare. Acum Ranger Raptov vine cu un V6 de 3 litri, care se potrivește perfect cu esența și caracterul acestui pick-up de performanță.

Ferrari Purosangue

În această listă am zis să includ și o mașină care pooooate va ajunge cumva cumva în testele turațiiscrise.ro. Nu îmi fac mari speranțe, dar Ferrari Purosangue ar fi unul dintre cele mai interesante modele din 2023, din simplul motiv că sub capotă este un motor V12. Iar pentru mine, această configurație poate fi pe orice tip de caroserie, pentru că nu mă interesează deloc, atunci când apăs pedala de accelerație, iar evacuarea urlă la tonuri înalte. Mulți spun că noul Purosangue ar fi ca un soi de hatchback pentru Ferrari, așa că sunt curios cât de sportiv poate fi un SUV.

Prezentare: Toyota GR Supra

16/01/2019/in Ştiri auto /by batrinu

Da, poate că acest articol vine mai târziu decât trebuia, mai ales că de ieri au apărut câteva mașini la fel de interesante despre care trebuia să scriu, dar nici nu puteam să scriu despre noua Toyota Supra, chiar primele chestii care îmi vin în minte. Este o mașină pe care o asteptăm de peste 20 de ani, așa că trebuie să-și găsești cuvintele și mai ales ideile, trebuie să vezi și care este părerea generală despre mașină, pentru a veni cu o părere subiectivă.

Vedeți voi, prima dată când am văzut imaginile oficiale cu noua Toyota Supra am fost plăcut impresionat că au păstrat detaliile stilistice de la conceptul FT-1 de acum mulți ani. Farurile sunt alungite, fantele de aer au design similar, iar posteriorul este doar transpus pentru varianta de serie. Ce vrei mai mult? Numele Supra a revenit, cu tot cu grafica cu care a fost scris și în 2000. Numai că am pus o întrebare celor câteva mii de oamenii care mă urmăresc: Este noua Toyota Supra un moștenitor bun pentru modelul precedent sau este doar un BMW Z4 japonez. Într-o foarte mare măsură, răspunsul a fost doar un Z4 japonez. Totuși, nu înțeleg ce este în neregulă cu acest lucru? Asta înseamnă calitate sporită, dar și costuri de producție mai mici, un motor 6 în linie de 340 de cai putere și o transmisie automată, foarte lăudată. Pe hârtie totul sună promițător, dar trebuie să spun: Toyota GR Supra nu mai este o SUPRA. Este o mașină sport, japonezo-germană, care sunt convins că o să fie foarte bună.

Apoi te uiți din nou la imagini. Mai ales la ceea ce ne-a fost promis. Conceptul FT-1. O capotă lungă, un ”nas” foarte asemănător cu un monopost F1, lată și joasă. În schimb primit un compromis. Vechiul model Toyota Supra, denumit popular Mk4, venea într-o vreme când japonezii chiar puneau presiune pe mașinile sport germane. Cred că un Supra din 2000 este mai bun decât un M3 e46 din aproape toate punctele de vedere. Acum GR Supra este doar o copie a unui model mai puțin special și inferior unui M3. Noua Supra nu mai este acel coupe de înaltă performanță, ci mai degrabă acel înlocuitor pentru Toyota GT86 pe care l-am vrut. Dacă noua Supra avea un preț de mașină japoneză, mai ziceam, dar când prețul poate ajunge la 60.000 euro pentru 340 cai putere, trebuie să-ți pui un semn de întrebare.

Acestea fiind zise, design-ul noului GR Supra este fidel conceptului FT-1, dar jocul proporțiilor este foarte nefericit. În primul rând, îi lipsește lungimea ampatamentului. Toate artificiile de design sunt acolo, de la blocurile optice, care oarecum amintesc chiar și de Supra Mk4, de pasajele foarte bombate ale roților spate, plus posteriorul care este cât se poate de spectaculos. Îmi pare rău că acest pachet este ”înghesuit” într-o caroserie relativ compactă. Vechiul Supra nu era în niciun caz compact. Interiorul este doar ok, având în vedere elementele tehnologice preluate de la bavarezi. Totuși, layout-ul bordul este diferit, pentru a oferi o experiență diferită.

Noua Toyota Supra este construită în colaborare cu BMW, fiind practic un Z4 coupe, dar în același timp, setările sunt făcute de către divizia sport a Toyota Gazoo Racing, de unde și denumirea GR Supra. De la Z4, noua Supra preia motorul de 340 de cai putere și 500 Nm, capabili să propulseze mașina până la 100 km/h în 4.1 secunde. Sunt cifre demne de o mașină sport, dar nu mult mai bune decât vechiul Mk4, care accelera în 4.7 secunde până la 100 km/h. Iar un timp de sub 5 secunde în 2000 era mult mai impresionant decât acum.

Probabil nu ar trebui să criticăm noua Toyota GR Supra prea mult, deoarece vechiul model a primit deja statut de legendă a mașinilor sport, iar noul model se ridică la 90% din așteptări. Dacă trebuia să înlocuiască Supra Mk3, atunci noul model era mult peste, dar fiind vorba de Supra din anii 2000, mai ales toată nebunia din ultimii ani legată de acest model și de faptul că am avut atât de așteptat, face din noul model, doar unul ok. Din punctul meu de vedere este doar o mașină sport, destul de atrăgătoare, cu performanțe mai mult decât decente, așa că abia aștept să o conduc. Poate prin 2021, când noua Supra va deveni vechiul Supra.