Posts

Prezentare: Porsche Taycan

Probabil nu ar mai trebui să aștept o zi pentru a scrie o știre despre un model nou apărut, mai ales când acel model este unul dintre cele mai discutate din ultimii ani. În mare parte se datorează faptului că lumea este curioasă acum de mașini electrice, iar acesta este venit din partea unui constructor cu greutate, dar și pentru că rivalizează direct cu Tesla. Iar fanii electricei americane sunt foarte vocali. Eu sunt undeva la mijloc. Țin și cu unii și cu alții și primesc informații din ambele părți. Chiar după spusele oficialilor Porsche, noul sedan Taycan a fost dezvoltat cu un ochi în ograda Tesla, iar Model S a fost punctul de referință. Așa că nu este un secret, oamenii recunosc, deci să vedem cât de bun e noul Porsche Taycan.

Am văzut cu ochii mei conceptul Mission E la Salonul Auto de la Frankfurt acum 4 ani și mi s-a părut cel mai frumos concept de atunci. În condițiile în care lângă acesta era conceptul Bugatti Vision GT ce prefigura noul Chiron. În 2015 Tesla Model S făcea ravagii printre fanii de mașini electrice și nu numai, dar anunțul că gigantul Porsche vrea să scoată un rival, ne-a pus pe toți pe gânduri. Nu credeam că modelul de serie se va apropia atât de mult de design-ul conceptului Mission E, dar este aici. Denumit Taycan, acest super sedan este absolut magnifici. O siluetă impecabilă, ce amintește foarte mult de Panamera, dar cu elemente mai futuriste, și detalii preluate de la hypercar-ul 918 Spyder, dar și de la legendarul 911. Anul viitor, când vom vedea noul Taycan pe străzi va fi o apariție. Sunt convins că în viitorul apropiat, acest model își va face apariția și pe marele ecran în ceva producții despre lumea viitorului. Noul Taycan arată foarte bine din orice unghi l-ai privi și este demn de un model Porsche. 

Privit din față preia tot design-ul de la Mission E, dar este în continuare un Porsche adevărat, cu o linie foarte joasă a capotei, aripile evazate ceva mai înalte, dar și blocurile optice cu semnătura luminoasă cu 4 puncte LED. Chiar dacă este un model electric și nu are nevoie de radiatoare, partea inferioară a bării frontale are câteva prize de aer, suficient cât să pară mai sportiv și mai agresiv, amintind de un model de performanță cu motor termic. Pentru un ochi neavizat, noul Taycan poate fi confundat foarte ușor cu sedan-ul Panamera, de la care preia linia plafonului, dar și forma generală. Mai ales cu niște jante relativ comune. Spun asta deoarece în variantele superioare de echipare, Taycan poate avea opțional jantele cu 5 spițe și contur alb, o interpretare cât se poate de exactă a celor de pe conceptul Mission E. Din punctul meu de vedere profilul noului Taycan îl face unul dintre cele mai frumoase automobile sedan de pe piață, electric sau nu. 

Linia luminoasă ce străbate întreg posteriorul a fost introdusă de conceptul Mission E, iar acum este regăsit pe toate modele actuale Porsche, chiar și pe alte modele care nu sunt sub brandul VAG. Bineînțeles că și Taycan are această semnătură luminoasă și îl face distinct ca un Porsche, dar nu neapărat ca noul model super exclusivist electric. În afară de blocul optic din spate, care este cu adevărat futurist, aș putea spune că posteriorul este chiar simplist, tradițional, cu niște accente retro. Doar un difuzor de dimensiuni generoase se regăsește în partea inferioară. Este ciudat să vezi spatele unui Porsche fără ieșiri de evacuare, dar cumva designerii au reușit să-l deseneze fără să pară ciudat. 

În acești 4 ani de la prezentare, Mission E a fost sursa de inspirație pentru toate modele Porsche, atât cele noi, cât și facelift, iar design-ul general al interiorului nu mai reprezintă neapărat o surpriză. Bineînțeles este foarte futurist, dar linia bordului, volanu și instrumentarul sunt cât se poate de tradiționale. Singurul aspect ce trădează faptul că acesta este un model pentru viitor, sunt ecranele tactile prezente peste tot. Atât în mijlocul bordului cât și întreaga consolă centrală este lipsită de butoane. Mi se pare interesant ecranul din fața pasagerului. Acum Porsche Taycan are acel look de bord ”interminabil” pe care îl urmăresc majoritatea producătorilor pentru viitoarele modele. 

Până acum am discutat ceea ce se vede. Design-ul interior și cel exterior, iar pentru mulți, noul Taycan este mult mai frumos și mai potrivit pentru un super-sedan decât este Tesla Model S. Același lucru este valabil și pentru interior, cu toate că nimeni nu a mai încercat să pună un ecran de 17 inch, așa cum a făcut Tesla. În plus, Taycan are imaginea de marcă, iar prețul ceva mai mare, este oarecum justificat. Dacă Taycan ar fi considerat un Panamera electric, atunci prețul pentru un Panamera cu motor termic și performanțe asemănătoare este chiar mai mare. 

Taycan este cu doar 10 cm mai scurt decât un Panamera, dar ampatamentul este aproape identic, ceea ce îl face un model destul de mare, de aproape 5 metri în total. Cu toate că se vrea din viitor, Porsche Taycan vine în două configurații cât se poate de tradiționale și ciudate pentru un model electric. Se numesc Turbo și Turbo S. 

Ambele folosesc două motoare electrice, unul pe fiecare punte, iar bateriile de 100 Kw, din care sunt folosiți 94.3 kWh, produc 625 de cai putere. Diferențele apar atunci când este folosită funcția overboost. Taycan Turbo produce 680 de cai putere și accelerează până la 100 km/h în 3 secunde, iar Turbo S poate avea până la 761 cai putere și atinge prima sută de km/h în 2.8 secunde. Ambele variante sunt limitate la 260 km/h viteză maximă. Porsche a introdus în premieră pentru motoarele electrice, o transmisie cu două rapoarte. Lucru crezut imposibil până nu demult. Acest lucru îmbunătățește considerabil performanțele, deoarece prima treaptă este folosită la plecările de pe loc cu Launch Control, iar cea de-a doua este potrivită pentru viteze maxime, dar și pentru autonomie mai bună. Acestea fiind zise, Taycan Turbo poate merge 450 km cu un ”plin”, iar Turbo S, aproximativ 420 km. Aceste valori sunt înregistrate în ciclul WLTP, deci cât mai aproape de realitate. Sunt valori foarte bune în condițiile de performanța capabilă, dar tot sunt ceva mai slabe decât la un Tesla Model S. Până nu se va face un comparativ, nu prea putem să ne luăm după foaie. Mai ales când vine vorba de autonomia electricelor. 

Un alt aspect interesant și în premieră pentru Taycan, este faptul că se poate încărca de la un supercharger de 270 kWh. Un Model S are capacitatea de 150 kWh, iar Model 3, cu noul sistem de baterii poate 250 kWh. De la un astfel de încărcător, Porsche Taycan are nevoie de doar 22 de minute de 5% la 80% sau doar 5 minute pentru o autonomie de 100 km. Încă o dată, pe foaie totul e bine și frumos, numai că realitatea diferă. În România cel mai rapid încărcător are doar 50 kWh. Deci mai trebuie să așteptăm și infrasctura să ajungă la nivelul mașinilor electrice. 

Cineva spunea că acest Porsche Taycan nu ar fi existat fără apariția unui Tesla Model S, la fel cum nici telefoanele smartphone nu ar fi existat fără iPhone. Am stat și am analizat această afirmație și cred că cererea clienților ar fi fost, indiferent cine apărea primul. Cu toate acestea, Steve Jobs spunea ”că lumea nu știe ce vrea până nu le arați”. În fine, cel mai probabil Porsche scotea un model electric mai devreme sau mai târziu, la fel și Tesla, numai că abia de acum vom vedea un adevărat duel pe această piață a super electricelor. Model S este deja pe piață de câțiva ani, iar Taycan este cel mai apropiat competitor de până acum. Să vedem ce coace Elon Musk cu noua generație Model S și care o să fie răspunsul altor companii premium, mai ales că acum Taycan se bucură de un real succes media. 

Prezentare: Tesla Model S facelift

Cea mai discutată maşină din ultimii 5 ani este fără îndoială electrica Tesla Model S. Americanii au reuşit să producă un automobil extrem de capabil, foarte versatil, deloc poluant, dar peste toate acestea au avut probabil cea mai bună campanie de marketing dintre toate produsele apărute. Marketing-ul Tesla este comparabil cu cel de la Apple. Spun asta pentru că niciodată nu am văzut formându-se cozi de oameni în faţa reprezentanţelor pentru a-şi comanda o… maşină. Doar pentru telefoane. Dar, cum spuneam de nenumărate ori, Tesla nu este o maşină. Este un laptop, un computer, ce propulsează o caroserie.

Tesla-Model-S-2017MY9 În 2012 începea saga Tesla prin apariţia modelului S. Dacă la început Model S trebuia să fie relativ accesibil, în timp s-a ajuns ca un Model S să aibă un preţ mediu de peste 100.000 de euro/dolari. În aceşti 4 ani, Tesla a lansat şi un soi de SUV, prin Model X, ce se bazează pe platforma modelului S, dar care, bineînţeles, costă chiar mai mult. Luna trecută, însă, Tesla a prezentat prototipul Model 3, care se vrea cel mai accesibil Tesla, cu un preţ de pornire de doar 35.000 de dolari. După ce SUV-ul Model X şi viitorul Model 3 vin cu un design proaspăt, mult mai futurist, Model S a rămas cumva în urmă. Nu mă înţelegi greşit, este în continuare un automobil spectaculos, dar parcă cei 4 ani trecuţi peste design îşi cam spun cuvântul. Tesla a împrospătat acum cel mai bine vândut model al lor, fiind mult mai în linia de design actuală.

Tesla-Model-S-2017MY1 Prima schimbare majoră, aş putea spune, este dispariţia grilei false a primului Model S. Vedeţi voi, un automobil electric nu are nevoie de radiator în faţă pentru a răci motorul, deci o grilă era inutilă. Dar grila face “faţa” unui automobil, fără ea ar arăta ciudat. Indiferent cât de mică e. Exemplu: Porsche. Acum, însă, după ce lumea s-a obişnuit cu formele unui Tesla, a venit momentul ca Model S ră renunţe la grilă. O mişcare îndrăzneaţă? Poate. Dar designerii Tesla au reuşit să îi ofere Modelului S o “faţă” elegantă, mult mai curată, poate chiar futuristă, păstrând identitatea de marcă. Totuşi regăsim un mic spaţiu în zona logo-ului companiei, stil adoptat de la Model X. Zona inferioară a bării frontale a fost redesenată, iar acum blocurile optice folosesc iluminare cu tehologie LED şi au un desen interior nou. Din profil nu se observă schimbări, avem aceeaşi formă de sportback, cu luneta ce se deschide împreună cu portbagajul. Nici posteriorul nu a suferit schimbări majore, doar blocurile optice au un desen nou la interior, dar şi un fundal negru pe alocuri.

Tesla-Model-S-2017MY6 Tesla-Model-S-2017MY5 Tesla-Model-S-2017MY4 Din punct de vedere tehnologic, Tesla Model S facelift nu aduce multe schimbări, ci doar preia unele elemente de confort şi siguranţă de la “fratele mai mare” Model X. Astfel regăsim sistemul de ionizare a cabinei, ce nu lasă să pătrundă nicio bacterie la interior. Acest sistem face parte dintr-o opţiune de 3000 de euro, la care se mai adaugă scaunele preluate de la Model X şi noi accesorii din lemn la interior.

Tesla-Model-S-2017MY10 Tesla-Model-S-2017MY11 Tesla-Model-S-2017MY12 Tesla-Model-S-2017MY8 Cel mai ieftin Model S, varianta P70D, porneşte de la 71.000 de dolari şi vine cu o baterie de 70 KW, ce promite o autonomie de 376 km şi o acceleraţie până la 100 km/h în 5.5 secunde.

8aec514d2251996b520c7db1b7ca0375171039 Tesla-Model-S-2017MY1 Tesla-Model-S-2017MY28 Tesla-Model-S-2017MY26 Tesla-Model-S-2017MY25 Tesla-Model-S-2017MY19

Imagini din configuratorul Tesla Model S, preluate de la carscoops.com

Top 5 cele mai citite articole

Am vrut şi anul trecut să fac un astfel de top, dar ca de obicei, nu am timp. În această perioadă sunt acasă, la părinţi şi la prieteni, iar faptul că turaţiiscrise.ro nu are vreo redacţie cu mulţi oameni ci sunt doar eu, îmi ia mult timp să le pun toate într-un articol. Aşa că e ora 2 dimineaţa şi comentăm cele mai citite articole de anul acesta.

Locul 5

IMG_7318

Apărut în reprezentanţa Mercedes Benz din Timişoara cu mult înainte de lansarea oficială la nivel naţional, am reuşit să fiu printre primii care conduce noul Mercedes Benz C-Class pe drumurile din România. Am fost foarte impresionat de calităţile dinamice ale maşinii, care s-a dovedit a fi foarte sportivă, mai ales pentru un Mercedes Benz care pune confortul pe primul loc, chiar am numit noul C-Class peste rivalul BMW Seria 3. Articolul complet îl găsiţi aici

Locul 4 Read more

Am fost în viitor

Totul ţine de alinierea stelelor şi a planetelor. Asta să ţineţi minte de la mine. Totuşi cred şi în zicala că destinul ni-l facem singuri. Dar aseară nu ştiu ce a fost. A fost momentul potrivit. Din orice privinţă ai lua-o. Dacă găseam un loc de parcare mai repede, dacă nu mă opream să-mi iau ceva de băut, dacă o luam pe altă rută spre casă, nu mă întâlneam cu cea mai impresionantă maşină în care am fost în viaţa mea.

După o zi destul de obositoare, ora 1 dimineaţa nu face altceva decât să te ducă cu gândul la culcare. Nu credeam că la acea oră o să văd în faţa mea un Tesla Model S. P85. Dar el era. Nu mai văzusem niciodată unul “live”, dar cumva ştiam ce maşină am în faţă. Fără pic de neruşinare l-am urmărit. Cum spuneam, toate astrele au fost de partea mea, pentru că un şofer binevoitor m-a lăsat pe mine primul la semafor ca să stau exact lângă geamul unui Tesla. Nu mai ştiu foarte bine ce i-am spus proprietarului modelului S, dar cumva a acceptat să-mi arate mai de aproape minunea. De fapt minune e prea puţin spus. Cu toate că am văzut şi am simţit multe maşini, mă simţeam mai derutat decât un om primitiv la văzul focului. Adrian, proprietarul maşinii, a venit în România tocmai din Norvegia, acolo unde Tesla se vinde cel mai bine din toată Europa. Dar este oarecum normal, pentru că acolo oamenii au altă gândire, este normal să deţii un automobil electric. Iar cu un Tesla, drumul până în România nu l-a costat nimic!! 0 lei şi 0 bani! Peste 2000 de km şi totuşi cu buzunarele pline. Tesla are staţii de alimentare a modelelor sale până în Austria, iar acestea se găsesc la fiecare 250 de km.

8aec514d2251996b520c7db1b7ca0375171039

Chiar dacă era o oră târzie, Adrian a stat cu mine să-mi povestească cu pasiune despre alegerea maşinii sale şi mi-am dat seama că era mai mult decât un pasionat de maşini. În trecut deţinând printre altele Volkswagen Golf R32, Audi S6 sau Phaeton. Tesla Model S şi-a cumpărat-o ca maşină de familie. Pentru că vă vine să credeţi sau nu, Model S dispune de 7 locuri!! Pe lângă cele 5 clasice, mai are două scaune în portbagaj, Read more