Litoral alb-albastru ziua 2
În toată ţara s-au anunţat ploi şi vânt. De unde am plecat eu ieri, azi a fost vreme de geacă. Nu şi pe litoral. Aici era cea mai mare temperatură din ţară, iar soarele strălucea şi încălzea puternic. A trebuit să-i văd prima rază.
Dintr-o cameră cu vedere la mare, la ora 5:04 sună telefonul hotelului spunându-mi că astăzi soarele va răsări la 5:28. Auzind asta, parcă cele 4 ore de somn au fost suficiente. Eu sunt un tip căruia nu-i plac dimineţile. De fapt, îmi plac dimineţile, nu-mi place să mă trezesc dimineaţa. Până acum, în anii precedenţi când am fost la mare, eu am “prins” răsăritul, nu m-am trezit să-l văd. Totuşi, ştiind că voi avea ocazia de nişte cadre superbe, am sărit din pat, direct în micul Seria 1, care a dormit şi el în parcarea din faţa hotelului. Ca totul să fie în regulă, seara, când m-am cazat am întrebat la recepţie care sunt locurile unde pot să duc maşina direct pe plajă. Fiind în Mamaia, singura opţiune a fost faleza. Cu câteva minute înainte să răsară soarele, am făcut stânga-mprejur şi m-am aşezat pe faleză. Deja era lumină bine, dar soarele nicăieri. Era încă rece, de la briză, aşa că mi-am lăsat telefonul să filmeze din afara maşinii, cât eu am ascultat matinalul. Minut după minut, aşteptam ca “mingea de foc” să iasă din mare. Acesta e unul dintre riscurile răsăritului la mare. De cele mai multe ori e înnorat la orizont. Abia când roşul răsăritului s-a pierdut în galbenul amiezii am văzut soarele. Este totuşi o privelişte excepţională. Răsăritul la mare. Mai ales când eşti doar tu şi marea. Linişte deplină, departe chiar şi de staţiune. Au fost câteva clipe când nu m-am gândit la nimic altceva. Doar priveam. Ce am văzut, împărtăşesc cu voi mai jos.