A doua etapă din Campionatul de Automobilism Timiș

În pădure la cules de timpi

Știu că e cam târziu să vii cu un epilog de etapă la o săptămână după ce aceasta s-a desfășurat, dar adrenalina a persistat mult după ce timpii finali s-au afișat, așa că eu am reflecat asupra etapei a doua din Campionatul de Automobilism și Karting Timiș. După ce în prima etapă m-am obișnuit cu mașina, într-un cadru relativ sărac din punctul de vedere al peisajului, a doua etapă s-a desfășurat la Dumbrăviță, chiar la marginea pădurii, așa că toată desfășurarea a fost mai feerică. Acum în Dumbrăvița se poate comanda prin Bolt Food și de la restaurantul mexican preferat, El Maguey, susținătorii noștri din acest sezon. Cum m-am prezentat, ce timpi am scos și ce urmează, veți citi mai jos.

Tragem tare să punem piesele din puzzle-ul Peugeot 106 de competiție, dar nici acum nu le-am adunat pe toate, așa că am concurat cu mașina în continuare stock, dar nu a fost prea mare problemă, deoarece traseul a fost unul foarte tehnic, unde puterea mare nu prea era în avantaj, deoarece majoritatea traseului era abordabil doar în treapta întâi. În stilul caracteristic, am ajuns ultimul în parcul tehnic, de data aceasta singur, deoarece coechipierul meu nu a putut fi prezent. Abia după ce s-a terminat, mi-am dat seama că aveam nevoie de suportul moral și tehnic. Mi-am așezat mașina undeva în capăt, am scos noile jante de antrenament, care din lipsă de spațiu, au fost depozitate în habitaclul mașinii. Spun habitaclu, deoarece nu mai există un portbagaj clasic, înăuntru fiind doar un scaun pentru șofer. Totul pentru reducerea greutății și îmbunătățind raportul putere/kg. De această dată traseul nu mai era atât de întortocheat, așa că era mult mai ușor de reținut, mai ales după ce l-am parcurs pe jos, cu câteva minute înainte de start. Totul era oarecum liniar, trebuiau făcute niște S-uri între stâlpi, dar să nu uit că trebuia realizat de două ori, ca să avem un traseu mai lung. Singura problemă era o intrare destul de îngustă, flancată de borduri înalte. Ce bine că Peugeot-ul e atât de îngust.

Odată cu trecerea etapelor, ne obișnuim tot mai mult cu mașina și cu evenimentul în sine, așa că emoțiile încep să dispară și să concurăm mai relaxați. De această dată nu am mai intrat printre primii pe traseu, dar nici nu am apucat să văd ce fac ceilalți participanți, deoarece între parcul tehnic și punctul de start era o distanță destul de mare. Mașinile au început să se așeze la start, iar eu încercam să memorez cât de bine am putut traseul. Am văzut câteva modele noi, atât în clasa noastră, dar și în celelalte, fapt ce mă bucură și îmi dă speranță că vom avea cât mai mulți piloți anul acesta. După aproximativ 20 de minute de când a intrat primul pilot pe traseu, a sosit momentul meu de glorie. Mult mai încrezător, am accelerat tare, la minutul plin.

O primă linie dreaptă suficient de lungă, urmată de un viraj la dreapta, după care am schimbat rapid în treapta a doua, dar numai pentru câteva secunde, ca mai apoi să intru în zona de șicane, abordabile doar cu treapta întâi. Când m-am trezit la acea intrare îngustă, mi-am dat seama că am loc suficient, fără să îmi fie frică că ating jantele, așa că am tras și mai tare. O întoarcere după jalon, ieșire înapoi prin acel spațiu îngust, ca mai apoi să urmeze S-urile între stâlpi. Acestea le-am abordat foarte bine, liniar, având spațiu suficient, fără să folosesc frâna de mână. Acest traseu trebuia parcurs de două ori, ca să fie ceva mai lung, iar ieșirea se realiza tot prin acele linii drepte de la început. Mașina s-a comportat exemplar, iar eu am simțit că am tras cât de tare am putut, chiar dacă a fost prima manșă. Încântat, am ajuns înapoi în parcul tehnic, dar nerăbdător să-mi văd timpii. După prima manșă, stăteam surprinzător de bine pentru performanțele mediocre ale mașinii. Vorbim totuși de cea mai puțin potentă mașină din Campionat.

Eram oarecum mulțumit, dar tot credeam că în manșa a doua voi putea scoate un timp mai bun. După experiența primei etape, știam că până voi intra din nou pe traseu va dura cel puțin 2 ore, așa că am mers frumos în zona spectatorilor, pentru a putea vedea colegii de la clasele superioare. Această etapă a fost prima organizată sub egida FRAS, așa că măsurile de securitate au fost la superlativ, ca de fiecare dată. Spectatorii au avut acces suficient să vadă tot traseul, dar în același timp să fie în siguranță, orice s-ar întâmpla pe circuit. Pentru că se ia în considerare cel mai bun timp indiferent de manșă, în prima intrare pe circuit, de obicei se merge ceva mai spectaculos, pentru deliciul spectatorilor. Marea lor majoritate voiau să vadă Opel-ul GT de la SpeCar, una dintre puținele mașini cu tracțiune spate ce au concurat sâmbătă. Darius a mers spectaculos, dar nu a tras foarte tare în prima manșă, tocmai pentru că traseul îngust nu i-a permis să riște. De la Sonic Motorsport din Lugoj, Baru Cosmin s-a prezentat cu un Volkswagen Golf V GTI urcat la 400 de cai putere și echipat cu anvelope semislick, ce a reușit cel mai bun timp al zilei. Frații Moldovan au forțat modelul Honda Civic pregătit de Maf Garage, dovedind încă o dată cât de capabilă este mașina. Nu în ultimul rând, Baru Albert a scos un timp extrem de bun, și chiar dacă e în categoria Juniori, a reușit să depășească câțiva concurenți din clase.

De această dată nu am mai avut etapă de drift, doar de karting, dar noi abia așteptam a doua manșă, deoarece se anunța ploaie, iar traseul era în mare parte pe dale, în parcarea Sălii de sport din Dumbrăvița, ceea ce putea fi foarte alunecos. Pe mine sincer nu mă speria ploaia, având niște anvelope potrivite și pentru suprafețe mai alunecoase. Numai că exact când trebuia să mă aliniez din nou la start, am întâmpinat o problemă tehnică. Servodirecția a încetat să mai funcționeze. În trecut, am mai avut această problemă și nu e de la lichid, ci foarte probabil de la o problemă electrică, deoarece își revine fără intervenție. De obicei virai rapid stânga dreapta sau chiar opreai mașina și o porneai din nou, în schimb acum, nu mai aveam timp să o remediez. Nu e prima dată când conduc o mașină fără servodirecție, iar odată ce ești în mers nu mai simți că e așa grea, dar atunci când vrei să te învărți în jurul unui con, cam ai nevoie să poți întoarce volanul cât mai repede. Știam că acum mă bazez mai mult pe extragerea puterii cât mai bine, chiar dacă virajele vor fi mai lente. Cu mușchii brațelor încordați, am plecat în a doua manșă.

Așa cum spuneam, în mers nu prea îți lipsește servodirecția, dar în ciuda faptului că am forțat și mai mult, am obținut exact același timp. De fapt, am reușit chiar să reduc cu 0.06 secunde timpul din prima manșă. Nu am reușit să urc mai mult în clasament până la finalul zilei, dar a fost o etapă bună, din punctul meu de vedere.

Relaxarea după ce ai terminat și manșa a doua nu se poate descrie. Mai ales când nu ai greșit traseul, ești mulțumit de timp, în ciuda performanțelor mașinii, acum rămânea doar să văd ce se mai întâmplă cu restul piloților. În manșa a doua toată lumea trage ceva mai tare, e mai încrezătoare în mașină și în traseu, dar așa pot apărea și greșeli. Cea mai ”așteptată” era în intrarea îngustă, acolo unde nu mai puțin de 5-6 piloți au atins bordura cu jantele. Mai ușor sau mai rău. Chiar dacă au forțat virajul și au lovit bordura, Flori Pascu și Moga Dalia au terminat pe podium clasamentul feminin. În Clasa 1, s-a impus detașat, Giurisici Marius, pentru acesta fiind și etapa ”de casă”, el fiind legitimat la CSC Dumbrăvița.

Am început să prind gustul competiției. Pe lângă faptul că te distrezi la maxim într-un cadru extrem de sigur, unde înveți despre mașină și pilotaj, acum vrei să urci tot mai sus în clasament. Avem niște planuri cum să ajungem acolo, dar timpul ne va spune. Până atunci pregătim următoarea etapă, desfășurată în centrul orașului Deta, și care va fi o cursă de viteză. Nu cred că mașina ne va ajuta prea mult, dar nu știi niciodată ce se va întâmpla.

Restul pozelor și filmarilor le găsiți pe contul de instagram.com/turatiiscrise