Tesla “Autopilot” de pe bancheta din spate
Maşinile autonome sunt tot mai aproape, progresul în acest sens fiind foarte mare în ultimii ani. Acum aproximativ o lună de zile, posesorii de Tesla Model S au primit funcţia “Autopilot” pe maşinile lor, iar asta înseamnă că un Model S, teoretic, se poate conduce singur. Acesta detectează obstacole, păstrează banda, frânează şi poate chiar depăşi la nevoie. Totul fără ajutorul conducătorului. Totuşi, însuşi fondatorul mărcii Tesla, Elon Musk, avertizează că acest sistem este în faza incipientă de dezvoltare şi nu recomandă să ne bazăm 100% pe capacităţile computerelor de la bord. Un şofer din Olanda nu a ţinut cont de aceste avertizmente şi a testat sistemul de pe bancheta din spate. Acesta filmează locul şoferului liber în timp ce maşina rulează pe autostradă cu aproximativ 80 de km/h. Orice eroare a sistemului ar putea avea efecte grave, cauzând un accident serios, fără ca şoferul să poată redresa direcţia de mers. Sunt mai multe filmuleţe ce circulă pe internet, unde alţi posesori lasă la voia maşinii cum să meargă, tocmai din acest motiv, Tesla a anunţat că vor limita accesul funcţiei “Autopilot”, tocmai pentru a evita astfel de comportament. Este un pas important spre un condus autonom, dar trebuie să înţelegem că este în fază de testare. Video mai jos:
https://www.youtube.com/watch?v=3gax8BnQpuA