Posts

Mercedes-Benz G500 Test Drive

Soldat universal

Mi-am dorit mult să conduc un Mercedes Benz G-Class. M-am urcat la volanul generației precedente, abia după ce nu s-a mai fabricat. Cu noul model, în schimb, am luat-o tare. Știți foarte bine, deoarece mulți ați citit articolul meu cu monstrul Mercedes AMG G63. Dar niciodată nu voi refuza să mă urc din nou la volan, chiar dacă este într-o variantă mai ”sensibilă”. E greu să spui că un tanc de peste 2.5 tone cu motor V8 de 4 litri este sensibil, dar deocamdată Mercedes Benz G500 este ”entry-level” pentru viitorul client de G-Class.

Mercedes Benz G-Class a devenit un obiect de cult, atât pe piața modelelor vechi, cât mai ales pentru noua generație, chiar dacă nu are mai mult de un an de când a apărut. Este mașina care își ține cel mai bine prețul, așa că un model de fabricat acum mai bine de un sfert de secol, poate fi mai scump decât un automobil nou. Pentru fanii offroad, nu există niciun alt automobil mai capabil direct din fabrică, iar pentru cei ce vor să epateze, noua generație este suficient de ridicolă și excentrică pentru a satisface aceste nevoi. Așa cum îi spune titlul, este soldatul universal. Face exact ce vrei, dar asta vine cu un cost.

Orice automobil vechi, dar cu tehnologie modernă costă. Poate știți modelele Singer 911 sau Eagle Speedster pe baza Jaguarului E-Type și mai sunt câteva exemple unde caroseriile clasice au fost păstrate, dar tehnologia și mecanica sunt moderne. Într-un fel, asta a făcut Mercedes Benz cu noua generație G-Class. A păstrat exact ceea ce definea un G-Class și au îmbunătățit și modernizat peste tot. Astfel, chiar dacă absolut toate componentele exteriorului sunt complet noi, un ochi neavizat nu poate face diferența dintre un model 2019 și unul 2009. Totuși, fiecare panou este acum ceva mai rotunjit, îmbinările sunt mult mai exacte, dar au păstrat semnalizările de pe aripi și balamalele vizibile la portiere. Au păstrat blocurile optice rotunde, dar acum au tehnologie LED. Inginerii și mecanicii germani au făcut teste de sunet pentru a reproduce cât mai exact închiderea automată a portierelor, care sună ca și cum ai descărca o armă. Din acest motiv, G-Class nu poate fi dotat cu keyless entry, deoarece trebuie să apeși pe mânerul clasic al portierelor. Geamurile și parbrizul sunt în continuare drepte, dar izolarea fonică este mai bună. Ce s-a mai păstrat de la generațiile trecute, este roata de rezervă poziționată pe ușa portbagajului. Spun ușă, deoarece balamalele sunt pe lateral, deschiderea fiind ca la o ușă de apartament. Probabil și dimensiunile sunt apropiate.

Probabil că Mercedes Benz G-Class nu trebuia îmbunătățit la exterior, aceasta a fost chiar punctul de dezbatere a foștilor proprietari și fani G-Class. Trebuie să recunoaștem că fiind mai lat, G-Class are o prezență chiar mai agresivă decât vechile generații. Putea rămâne în continuare la fel, dar atunci toate schimbările mecanice și tehnologice nu mai puteau fi realizate. G-Class a fost gândit acum mai bine de 40 de ani, când oamenii de atunci nici nu visau la ecrane LCD în mașină sau la senzori de păstrare a benzii. Așa că vechile generații G-Class duceau lipsă de confort. Luxul a fost adăugat cu fiecare generație, dar confortul era greu de realizat. G-Class este o mașină cu șasiu separat de caroserie, foarte potrivit pentru un offroader, nepotrivit pentru cei care stau pe bancheta din spate. Direcția mult prea ușoară, era bună în offroad, nu la fel de bună pe un drum virajat, când ai sub capotă peste 500 de cai putere. În acești 40 de ani de existență, proprietarii au renunțat încet încet să mai scoată mașinile în offroad, tocmai pentru că deveniseră atât de scumpe, dar începeau să devină din ce în ce mai cool. Revenind în 2019, aproape că nu mai există proprietar de G-Class care să facă offroad greu, pentru ce a fost gândit inițial. Diferențialele au rămas, unghiurile de atac și degajare sunt chiar mai bune, garda la sol, dar aceste lucruri încep să nu mai conteze. Cei care vor un G-Class vor acum confort, lux, tehnologie și un comportament rutier mai bun. G-Class este exemplul perfect al zicalei: ”Clientul nostru, stăpânul nostru”.

Așa am ajuns în interiorul noului G-Class, un loc complet schimbat față de ceea ce știam, dar cu elemente care te fac oarecum nostalgic. Planșa de bord este pătrățoasă după standardele moderne, dar rotunjită după standardele unui G-Class. Este o combinație, zic eu, reușită între clasic și modern, prin ecranele din spatele volanului și de deasupra bordului. Acestea par preluate direct de la limuzina S-Class, mai ales că vedem și ceasul analog din partea inferioară a bordului. În mijloc tronează butoanele pentru cele 3 diferențiale. Mutându-ți privirea vei remarca că în fața pasagerului este clasicul mâner de susținere, cel regăsit în toate modelele G-Class de la primul până la ultimul. Cam aici se termină ”arcul” peste timp. În noul G-Class ai o poziție mai ”omenească”, adică scaunul coboară ceva mai mult și nu mai simți că stai aplecat peste bord. Volanul este reglabil pe toate direcțiile, cotiera este suficient de mare pentru a te relaxa, și în general este un habitaclu foarte plăcut. Luxos mai ales. Cu materiale și îmbinări extrem de calitative. G-Class are acum chiar și lumini ambientale. Probabil mulți l-ar considera un sacrilegiu pentru numele Gelandewagen, pentru felul în care a ajuns imaginea acestui offroader, dar acum după ce am condus ambele generații și cu motorizări diferite, pot să spun că pentru 2019, G-Class este perfect.

Vechea generație era o mașina destul de greu de controlat. Cu o direcție multe prea ușoară și un ruliu foarte pronunțat, trebuia să faci o mulțime de compromisuri, dacă voiai un G-Class. Cu noua generație, în schimb, te simți ca într-o mașină normală, care este foarte înaltă. Nu am spus un SUV, deoarece G-Class este într-o ligă a sa. Îmi place G-ul, dar nu îmi place atât de mult încât să nu pot să-l conduc. Îmi place să mă distrez într-o mașină, nu-mi place să-mi fie frică într-o mașină. Iar acum G-Class vine cu o direcție nouă, mult mai comunicativă, chiar dacă este în continuare foarte ușoară. Are suspensii noi, mai adaptate pentru șosea, iar marea schimbare o reprezintă puntea față cu suspensie independentă, ceea ce înseamnă că noul G-Class nu mai este așa ”săltăreț” pe denivelări. Totuși, nu ar fi bine să vă aventurați la viteze mai mari de 140 km/h, deoarece G-Class este în continuare un automobil cu o gardă la sol mare, un centru de greutate foarte înalt și o aerodinamică precară. Astfel mișcările bruște la viteze mari, fac mașina destul de instabilă. Electronică îți oferă siguranță, dar atunci când mașina se înclină mult, nu te mai gândești la roboți. G63 pe care l-am condus acum două luni, are o suspensie diferită și jante mai late decât G500, iar asta îl face mai stabil la viteze mari.

Mercedes Benz G500 are sub capotă aproximativ același motor V8 de 4 litri, dar care aici produce 422 cai putere și 610 Nm. Sunt 160 de cai putere în minus față de un G63, iar asta se simte când accelerezi puternic. Când doar mângâi pedala de accelerație, nu prea îți dai seama. Se aude bolborositul specific unui V8, cuplul împinge mașină fără niciun efort, numai că atunci când accelerezi puternic, explozia pe care am simțit-o în G63, nu a mai fost în G500. Nu mă înțelegeți greșit, 5.9 secunde până la 100 km/h sunt impresionanți pentru această caroserie, dar livrearea lor se face mult mai relaxat. G500 mizează mai mult pe putere pură, fără efort, livrare liniară, și viteză confortabilă. Tocmai din acest motiv am preferat să las mașina în modul confort și să mă bucur de cuplu, nu de caii putere. Să las cutia să schimbe cât mai jos, pentru că știu oricând ce am sub capotă.

Cam asta a fost prima impresie cu noul Mercedes Benz G500. În continuare un automobil ridicol, dar parcă ceva mai omenesc decât G63. Dacă ar fi după mine, aș merge până la capăt și aș alege ridicolul suprem, dar în seara aceea când eram la volanul lui G500 și rulam printr-un oraș gol, la viteze mult prea mici, aveam un zâmbet discret pe față. Un automobil militar, apoi vehicul de teren și acum obiect de cult pentru bulevard. Toate s-au schimbat, dar toate au rămas la fel.

Mercedes Benz G500 oferit pentru test drive de Autoklass Timisoara

Mercedes AMG G63 – Dincolo de rațiune

Încă dinainte să existe vreun articol pe acest blog, în mintea mea, completarea perfectă a numelui turațiiscrise, era: pasiunea dincolo de linia roșie. Bineînțeles, o metaforă, acolo e un spațiu ipotetic, legendar, mai presus de rațiune. Au trecut aproape 7 ani de când am gândit acest joc de cuvinte, dar nu credeam că mă voi întâlni cu mașina care face posibilă legătura dintre realitate și ficțiune. Cea care există, dincolo de rațiune.

Nici nu avea cum să nu apară, deoarece de mai bine de 40 de ani, se perfecționează încontinuu. Dar nu este perfecțiunea la care vă gândiți. Își formează caracterul, mai bine zis și chiar dacă la ultima noastră întâlnire personalitatea ajunsese la cel mai înalt nivel, cea mai recentă schimbare este probabil cea mai importantă.

Acum 40 de ani, această mașină era cât se poate de rațională. Un vehicul de teren, dezvoltat dintr-unul militar, gândit special să te ducă în cele mai dificile locuri. Avea un motor diesel ce producea 70 de cai putere și nu cerea mai mult. Cu timpul, clienții au început să ceară din ce în ce mai mult. Ba mai mult spațiu, ba mai multă putere, ba mai mult lux. Până anul trecut, fiecare dintre aceste cerințe erau adăugate aceleași caroserii desenate și gândite în anii 70. Când în sfârșit caroseria aceea devenită legendară, nu a mai ”suportat” modificările, inginerii au scos o foaie albă de hârtie.

Trebuia păstrat design-ul. Neapărat. Trebuia făcută legătura către trecut. Dar în același timp, trebuia să fie la zi cu cerințele clienților dispuși să plătească sume enorme. Regândind întreg conceptul de acum 40 de ani, ai crede că i-au uitat personalitatea. Nici gând. Din punctul meu de vedere, noul Mercedes Benz G-Class este acum ceea ce trebuia să fie de la bun început.

Când am programat test drive-ul am ajuns, bineînțeles, mai devreme. Modelul precedent l-am condus în ultima lui lună de producție, așa că pentru noul model, nu voiam să ratez nimic. Așteptând să apară, nu pot să descriu în cuvinte pe tastatură, impactul pe care îl ai când îl vezi că se apropie. Un mastodont pătrat, cu o prezență incredibilă. Chiar și când accelerează încet printr-o parcare, botul imens se ridică câtuși de puțin, parcă a speria orice îi stă în cale. Dacă afară e soare, în fața ta se lasă umbra și tot ce auzi e un bolborosit animalic. Te uiți și vezi același design neschimbat, dar parcă o idee adus mai aproape de zilele noastre. Privit în trecere, nu poți să deosebești noul model de cel vechi. Abia când începi să te învârți în jurul lui, să-i analizezi proporțiile ridicole, îți dai seama că blocurile optice, chiar dacă sunt în continuare rotunde, au acum fascicul LED. În plus, grafica interioară este foarte modernă, iar semnătura luminoasă, înconjoară perfect farul. Pentru că avem pachetul Night, iar blocurile optice sunt fumurii, diferențele dintre nou și vechi sunt diminuate. Totuși, semnalizarea este acolo unde o știi de 40 de ani. Deasupra pe aripă, numai că acum nu i se mai văd șuruburile. Fiecare element de design este acolo, așa cum te-ai aștepta, dar este reinterpretat. Bara frontală are prize de aer și mai mari, iar grila amintește de masca lui Hannibal Lecter, cu gratiile verticale. Nu e de mirare, deoarece ascunde un adevărat monstru în spatele ei. Dar despre asta vorbim puțin mai încolo.

În 2019, fiecare producător încearcă să deseneze o mașină cât mai fluid și să aibă un coeficient aerodinamic cât mai mic. G-Class? Linii drepte. Trase cu rigla. Dacă vrei să spargi aerul, ai motorul de sub capotă care te ajută. Pe lângă blocurile optice rotunde, al doilea element distinctiv pentru G-Class este profilul. Aici mi se pare că schimbările de design față de generațiile precedente, abia dacă se văd. Geamuri pătrate, balamale expuse, aripi evazate și plafon drept, sunt elemente pe care numai la un G o să le vezi. Tocmai din acest motiv, este singurul Mercedes Benz ce nu poate fi echipat cu keyless entry. Trebuie să apeși pe butonul de la clanță, iar ca să închizi ușa îți trebuie încredere. Nu există soft close, așa că prinzi de mânerul interior și trântești. Atunci vei auzi acel sunet inconfundabil, de metal pe metal, cum era odată. O privire mai atentă a profilului, îți dezvăluie faptul că aripile sunt mult mai bine conectate la caroserie, că îmbinările sunt mult mai precise, iar jantele au un diametru mai mare decât te-ai aștepta. Acestea măsoară 22 de inch, dar nu par disproporționate, tocmai datorită dimensiunilor mașinii. Este cu 6 cm mai lung, dar acea lungime a mers tocmai în ampatament, pentru mai mult loc în spate. În rest, unghiurile de atac și degajare sunt chiar mai bune decât la generație precedentă.

Și imediat ce ai reușit să-i descoperi noutățile, care și așa sunt microscopice, G-ul trece în fața ta. Îi vezi doar spatele. Aici nici eu, care am condus ultima interpretare a lui G-Class, nu văd diferențe. Poate la bară? În rest, stâlpii spate la fel de groși, luneta perfect dreaptă și capacul roții de rezervă. Exact așa cum îl știai.

Anul trecut când am condus G-Class, spuneam că nu are cum să existe în secolul 21 o mașină cu un astfel de design. Mă bucur să vă spun că și noua generație îmi imparte aceleași gânduri. Poate nu înțelegeți măiestria inginerilor și a designerilor Mercedes Benz. Ei au luat o foaie albă de hârtie, ca să construiască o mașină nouă. Fiecare element și panou a fost schimbat, dar nimeni nu observă. Exact așa cum trebuia.

Dar una e să vezi, alta e să simți, iar în interiorul vechiului model simțeai că nu stai tocmai bine. Locurile din față erau destul de înghesuite, la urma urmei era o mașină gândită acum mult timp, când spațiul nu era prioritar. Apoi, probabil cel mai important, poziția la volan. Aceasta inspira doar utilitate. Nimic altceva. În timp prețul unui G-Class a crescut foarte mult, iar oamenii care își permiteau un astfel de model, voiau să-l conducă și în confort. Încă o dată, inginerii și designerii au păstrat exact cât a fost necesar să te simți că ești într-un G-Class, dar au îmbunătățit orice alt aspect. Bordul este în continuare mic, parbrizul drept îl poți atinge fără să te întinzi prea mult, dar instrumentarul de bord, cel care trădează cel mai repede vechimea unei mașini, a fost înlocuit cu două ecrane imense, precum la limuzina S-Class. Volanul a fost preluat de la limuzină, dar și comenzile scaunelor. Planșa de bord este pătrățoasă, perfectă pentru caracterul acestei mașini. Între scaunele față, avem comenzile tipice oricărui Mercedes Benz, la fel și climatizarea, dar apoi vedem elementele rezervate doar unui G. Între aeratoarele centrale, avem cele trei diferențiale blocabile. Referința oricărui G-Class. Sistemul care l-a făcut legendar în teren accidentat. În fața pasagerului, preluat de la generația precedentă avem mânerul de susținere. Iar undeva acolo mic pe tunelul median vei găsi un buton rezervat doar acestui model. Cel pentru evacuarea activă.

La începutul articolului spuneam că în spatele grilei cu lamele verticale stă un adevărat monstru. Este vorba de un motor V8 bi-turbo, de 4 litri, construit manual de un singur mecanic, capabil să producă 585 de cai putere și 850 Nm. Ca să vă faceți o idee, este exact același motor pe care îl găsești și în Mercedes AMG GT-R, cea mai rapidă mașină cu tracțiune spate pe Nurburgring. Nebunii frumoși de la AMG au pus acel motor de supercar într-o caroserie ce are același coeficient aerodinamic cu o clădire de birouri. Numai că într-un G-Class, puterea este acolo pentru altceva.

Dacă până acum am încercat să fac o trecere de la vechiul model la cel actual și să găsesc asemănări, de aici încolo, nu mai există absolut nicio legătură cu nimic din ceea ce ai citit până acum despre vechile generații Mercedes Benz G-Class.

Când aștepți atât de mult o astfel de mașină, primul meu AMG, nu te urci la volan și pleci pur și simplu. Prinzi în mână volanul gros și îi simți pielea perforată. Comenzile sunt cele obișnuite din orice Mercedes Benz. Tragi în jos maneta din spatele volanul și pleci de pe loc. Fără ca mașina să tremure, fără să fie gălăgioasă sau ca direcția să fie greoaie. Virezi ușor de volan, iar botul mașinii merge imediat în direcția indicată de tine. Parcă îi simți amprenta anvelopelor late. Nu îți vine să crezi că știi ce face puntea față într-un G-Class. Simți asta deoarece s-a renunțat la puntea față rigidă, în favoarea uneia independentă, care îmbunătățește calitățile în offroad, oferind o cursă mai lungă, dar mai ales pe șosea, unde botul mașinii este mai conectat la asfalt. Inginerii au schimbat și direcția. Au trecut în secolul 21, iar la primele manevre, G-Class se simte confortabil, aproape ca orice alt SUV. Poziția ta volan nu te lasă să uiți că este totuși într-un G. Indiferent ce ai în fața, tu ești mai sus. Te simți regește, impozant.

Rulezi liniștit, fără să te scuture imperfecțiunile din asfalt. Noua suspensie absoarbe foarte bine denivelările chiar dacă nu este una pneumatică. Este totuși adaptivă, cu mod Confort. Te uiți la ceasul IWC din consola centrală, iar parcă timpul se contopește, trecutul vine în prezent, iar prezentul dispare în trecut. Îți dă senzația că orice ai avea în calea ta, poți să treci peste, dar în același timp scaunele mai mari și mai confortabile te îmbrățișează la fiecare curbă. Privirea ta trece din când în când peste capota în relief și vezi semnalizările. În mașină e liniște și crezi că totul e cât se poate de rațional. Ești într-un SUV. Dar…

Pui mașina în modul Sport, activezi valvele din evacuare și accelerezi. Botul mașinii aproape că se ridică la verticală, apare pauza care te pregătește pentru ce urmează, iar apoi totul este cuprins de un sunet barbar, animalic, brutal, transmisia retrogradează 2-3 trepte și tot iadul se dezlănțuie. Te ții cât de tare poți de volan, în timp ce mașina ia poziția unui avion la decolare. Parcă toate cele 2.6 tone ale caroseriei se mută în portbagaj, pentru a avea mai multă aderență și imensa caroserie efectiv țâșnește. Totul se întâmplă într-o fracțiune de secundă și te lasă amețit. Cum? Cum poate o mașină atât de grea, atât de puțin aerodinamică să explodeze atât de tare. Mai accelerezi o dată, acum mult mai concentrat la ceea ce se întâmplă, și vezi că turația motorului urcă până la 7000 de rotații pe minut. Într-un G-Class!! Când credeai că se termină pe la 5000, mai există resurse. Și încă ce resurse. Accelerezi, te izbești de spătarul scaunului, iar când ridici piciorul drept, din lateralele mașinii auzi pocnituri. Sincer nu cred că te vei plictisi vreodată de sunetul unui V8 AMG.

În ciuda gabaritului comparabil cu un elefant mic, forța cu care este împinsă mașina de către motor este incredibilă. Trage și trage, până ajungi la un viraj și îți aduci aminte cum se comportă de fapt un G pe viraje. Frânele față sunt imense. Îmi infig piciorul în pedala din mijloc, botul mașinii acum plonjează în față, iar mașina încetinește mai mult decât aș fi crezut, iar virajul l-am luat la o viteză prea mică, fără nicio dramă. Trebuie să mai încerc. Cu o încredere deloc caracteristică, am intrat într-o șicană stânga-dreapta cu o viteză pe care nu o credeam posibilă. Undeva pe la 130-140 km/h. Rotind volanul am simțit mașina foarte bine lipită de asfalt și am putut să poziționez botul și să fac schimbul de direcție fără probleme. Din nou, nu îmi venea să cred că eram într-un G-Class. Din multe privințe l-am simțit mai sportiv decât multe alte SUV-uri, care încă se țin de ”S-ul” din față. Dacă este vreun loc unde G-Class este de nerecunoscut, atunci acesta ar fi ținuta de drum. Ani distanță față de vechea generație. Acum G-Class este chiar utilizabil în orice condiții de drum și la aproape orice viteză. Este în continuare un G-Class și se conduce diferit față de orice altceva existent pe piață, dar pentru un G, este așa cum l-au vrut clienții acum mult timp.

Caroserie venită din anii 70, interior de clasa S, motor de supercar și preț ridicol. Această mașină nu ar trebui să existe. Este definița vorbei dincolo de rațiune. Nimic nu e rațional la un G-Class. Dar trebuie să fie? Sunt multe mașini mai rapide, mai confortabile, mai puternice, dar niciuna nu le combină pe toate mai bine ca un G-Class. În plus poate urca orice munte și orice vale, numai nu cu jantele pe 22 de inch. Oricât de ridicol ar fi, dacă banii nu ar fi o problemă, prima mașină din garajul meu ar fi un G-Class. Neapărat AMG.  

Sfârşitul unei ere

Patru decenii. Atât a trecut de când Mercedes Benz G-Class a apărut în faţa publicului. Chiar mai mult, în faţa armatei. Nemţii i-au spus Gelandewagen, de la automobilul de teren, dar cred că „G-ul” vine mai degrabă de la General. Nicio altă maşină nu impune respectul pe care îl are un G-Class. Un automobil creat cu un singur scop, devenit în timp un adevărat obiect de cult, cu o imagine inconfundabilă şi o istorie pe măsură. Este cel mai vechi model Mercedes Benz încă în producţie, iar după câte se văd în imagini, nu a fost schimbat foarte mult din 1979 până astăzi. Încă de când am început acest blog am vrut să văd cum se conduce, cum se simte automobilul cu mecanică de 40 ani, dar cu LED-uri în bara faţă. Cu doar câteva zile înainte să apară noul model, eu mă aflam la poalele munţilor, într-un G-Class, adevăratul G. Noul model reprezintă cea mai mare schimbare a G-ului din câte modele au fost, aşa că pot să spun că am fost printre ultimii care au condus un model de legendă. Am pus punct unei ere.

27848632_10211593128566204_585573038_n Sincer să fiu mi-a fost foarte greu să redactez acest articol. Emoţiile mă cuprind de fiecare dată când conduc ceva special, iar cuvintele înşiruite pe o pagină de calculator nu îşi au rostul. În condiţiile în care un neamţ a plecat într-o călătorie în jurul lumii cu un G-Class şi s-a întors 26 de ani mai târziu sau că maşina asta a fost prima pe toate continentele lumii, să conduci una doar o fracţiune de timp ar părea irelevant, dar G-Class are caracter, o personalitate cum nu mai găseşti la alte maşini în ziua de astăzi. Peste el au trecut o mulţime de modele, s-au modernizat o grămadă de lucruri, dar G-Class a rămas fidel stilului său aparte. Astăzi este considerat un automobil pentru care design-ul este cartea sa de vizită. Arată la fel de bine şi în vârful unui munte şi pe bulevardele unei metropole. Fiecare detaliu este construit cu un scop. Aşa a fost de la început, aşa a rămas şi astăzi. Într-un G-Class se văd balamalele portierelor, se văd şuruburile farurilor, aproape niciun element nu vrea să fie ascuns, asta deoarece G-Class este încă construit manual, de o mână de oameni în Graz, în Austria. Indiferent că îl conduci, stai în el sau doar îl admiri, trebuie să recunoşti că este un automobil special.

27934874_10211593152646806_1366644870_n În toată istoria sa s-au construit 300.000 de unităţi. Pentru orice alt model acest număr este extrem de mic, iar Mercedes Benz chiar a vrut la un moment dat să înceteze producţia, tocmai din cauza faptului că era scump de produs, iar vânzările nu se ridicau la nivelul unui SUV obişnuit. Au încercat chiar prin creşterea nejustificată a preţului, dar asta l-a făcut şi mai dorit. Când nemţii şi-au dat seama de acest potenţial, au apărut versiunile extreme ale G-Class-ului. Niciun alt model auto nu a avut atâtea versiuni şi motorizări, unele mai ridicole ca celelalte. Dacă primele modele aveau un motor diesel de doar 70 de cai putere, în timp au apărut 3 diferenţiale blocabile, motor V8, motor V12 biturbo, chiar şi o variantă 6×6 sau versiuni decapotabile. Chiar dacă design-ul doar a fost modernizat, nu schimbat, acest facelift din 2016, al maşinii din articolul de astăzi, mi se pare că este cel mai frumos.

27848152_10211593154486852_2052806563_n Avem în continuare blocuri optice rotunde, dar cu o semnătură luminoasă cu LED în partea inferioară, iar bara frontală are prize de aer asemănătoare cu cele ale versiunilor AMG, dar ceva mai discrete. Îmi place enorm cum se văd semnalizările deasupra capotei, cum aripile evazate nu sunt conectate de nimic, dar înconjoară jantele foarte late cu 5 spiţe. Din lateral maşina este un cub, nu vei găsi absolut nicio linie rotunjită sau desen fluid. Totul este funcţional. Geamurile pătrate şi drepte au fost gândite în acest fel, deoarece G-ul fiind la bază un vehicul militar, în teatrele de război puteai să pui orice bucată sticlă pe post de geam sau parbriz. Toate panourile sunt drepte şi se vede multă tablă. Design-ul este robust şi practic. Chiar dacă pare masiv, G-Class este mai îngust decât un VW Golf şi mai scurt decât un SUV de clasă medie. Doar roata de rezervă montată pe uşa portbagajului îl face să fie mai lung. Cum spuneam, în cei peste 40 de ani de la prima schiţă a G-ului, nu s-a schimbat nimic în mod dramatic, de aceea spatele ar putea fi considerat arhaic. Nu ai absolut niciun pic de vizibilitate, din cauza stâlpilor spate ridicol de groşi. Blocurile optice sunt mici şi poziţionate mult prea jos, pentru că altundeva nu mai aveau loc. Este incredibil că în 2018 un astfel de design mai poate exista.

27783035_10211593164807110_2017168981_n Cineva spunea că G-Class este „effortlessly cool”. Nu încearcă deloc să iasă în evidenţă, dimpotrivă, dar cumva reuşeşte. În marea de SUV-uri compacte şi plafoane „arcuite”, G-Class este un deget mijlociu ridicat asupra trendurilor. Iar ca să parafrazez proprietarul acestui G-Class: „Există G negru şi alte culori”. Un „dulap” negru, cu folii fumurii pe geamuri şi doar câteva elemente cromate, arată atât de bine. Bineînţeles că însuşi Mercedes Benz au dezvoltat o mulţime de culori pentru această caroserie, iar un G-Class roşu arată foarte bine, dar tot timpul vei vrea cel negru.

27783041_10211593152966814_1683421989_n Deoarece construcţia este încă arhaică, urcatul la volanul unui G-Class nu este tocmai elegant. Trebuie să-ţi ridici piciorul destul de mult să întri în habitaclu, iar pragurile nu prea ajută, fiind prea înguste. Dar odată poziţionat la volanul maşinii, vei vedea că nu are nimic în comun cu un alt model nou. Poate doar cu Jeep Wrangler. În schimb G-Class a devenit în timp au automobil luxos. Deoarece clienţii nu l-au lăsat să moară, din 2002 Mercedes Benz G-Class împarte o mulţime de elemente de design interior cu fraţii mai mici şi mai luxoşi. În acest model regăsim o consolă de bord pătrăţoasă şi masivă, deasupra cărei stă un ecran de infotainment, asemeni unui GPS montat pe un offroader. Poziţia în scaunul şoferului este foarte înaltă şi îţi dai seama cât de aproape este parbrizul şi cât de îngust este bordul. Într-un fel, G-Class este un cumul de elemente de design, din trecut, dar şi din prezent, cum ar fi comenzile climatizării, care seamănă cu cele ale unui E-Class de acum două generaţii. Fiind la bază un vehicul utilitar, frâna de mână este în continuare clasică, spaţiul pentru pahare nu există pe consola centrală, iar în faţa pasagerului regăsim mânerul de susţinere. Acesta a fost transmis din generaţie în generaţie, iar utilitatea lui este evidentă, deoarece îmi este greu să recomand un G-Class ca un automobil în care ai vrea să parcurgi serpentine.

27935020_10211593154926863_633287280_n Probabil că după design-ul atemporal, cealaltă „calitate” a unui G-Class este senzaţia de la volan. Poziţia şoferului este deasupra pedalelor, iar asta înseamnă că nu prea simţi calităţile dinamice ale maşinii. În linie dreaptă G-Class se simte rigid, iar pe denivelări, chiar puţin săltăreţ, dar totodată sigur. Simţi că poţi să treci peste orice obstacol ce ţi-ar putea apărea în faţă, deoarece sunt puţine maşini cu un post de conducere atât de înalt. Acest lucru ajută foarte mult atunci când mergi în offroad, dar pentru şosea, senzaţia este ciudată. Când maşina întâlneşte un viraj, tu tragi de volan şi nimic nu se întâmplă. Încerci să virezi mai mult şi vezi cum capota se înclină, iar odată cu aceasta întreaga parte superioară a maşinii, acolo unde eşti tu. Ruliul este ridicol, iar orice viraj luat ceva mai tare decât limita de viteză, îţi trimite fiori pe şira spinării. Maşina este dotată cu o mulţime de sisteme de siguranţă, iar sistemul ESP este gândit în aşa fel încât mastodontul să fie controlabil. Oricum după câteva minute de mers, te obişnuieşti, iar senzaţia de înclinare este diminuată. Conducând un G-Class e ca un roller coaster. Te trimite de pe o parte pe alta, în timp ce punţile rigide trimit toate denivelările în habitaclu. Dar ciudat, soluţia este să mergi cât mai tare. Cu cât viteza este mai mare, sari efectiv peste imperfecţiunile drumului, tot ce trebuie să mai faci este să te încrezi în sistemele de stabilitate. Tocmai din acest motiv se spune că modelele de performanţă AMG sunt mai confortabile, deoarece acestea accelerează atât de rapid, încât nu mai ai timp să simţi toate neplăcerile. Totuşi, pentru facelift-ul din 2016, motorul de bază a G-Class-ului este un V6 diesel de 3 litri, ce produce acum 245 de cai putere. Este mai mult decât suficient pentru această caroserie, în ciuda faptului că vorbim de o masă de peste 2.6 tone! Nu are rost să vorbim despre timpii până la 100 km/h într-o astfel de maşină, dar atunci când apeşi puternic acceleraţia, după o pauză a turbinei, simţi întreaga caroserie cum este împinsă puternic în faţă. Mă tot gândeam cum se simte această putere în teren accidentat.

27849097_10211593124366099_629375250_n De ce am scris atât despre această maşină cu mecanică veche de 40 de ani, mai scumpă decât orice alt SUV Mercedes Benz şi care tocmai a ieşit din producţie? Pentru că sunt încă pasionaţi de maşini create cu un singur scop. Mercedes Benz G-Class a fost construit să fie indestructibil, să fie partenerul de nădejde a oricărui aventurier şi asta este în continuare. Mi se pare interesant cum de-alungul timpului i-au fost adăugate o mulţime de artificii doar pentru a trece de reglementări. De exemplu, pe display-ul central, camera pentru marşarier vede jumătate din roata de rezervă. Este imposibil de folosit. Este foarte greu să te urci într-un G-Class, nu are minimul de confort oferit de un SUV compact, dar mă bucură că nu este ca ceilalţi. În schimb este singurul automobil ce vine din fabrică cu 3 diferenţiale blocabile, are în continuare caroseria separat de şasiu, poate să facă de râs orice SUV în teren accidentat, iar dacă acolo un G-Class este rege, felul în care te simţi conducându-l oriunde altundeva este cu totul aparte.

27783557_10211593127366174_828691991_n 27781796_10211593128206195_1763881987_n Ni se spune că noul G-Class va fi mai confortabil pe şosea, mai aerodinamic şi mai luxos. Sper doar că făcându-l aşa să nu-i răpească din spiritul nebunesc ce l-a păstrat aproape 40 de ani. În continuare cred că este unul dintre cele mai ridicole automobile produse vreodată, mai ales în ultimii ani. Noul G-Class este cea mai mare schimbare adusă acestui model în toată istoria sa. Mă bucur că am condus ultimul mohican, ultimul reprezentat al anilor 70, un adevărat automobil de legendă.

27783124_10211593126246146_1769871310_n 27934844_10211593127126168_260332718_n 27848600_10211593125206120_326643291_n 27847812_10211593129086217_354286751_n 27783519_10211593126006140_1564725474_n 27781790_10211593126926163_1040470431_n 27781529_10211593128646206_958045576_n 27781206_10211593154846861_1379829038_n 27781398_10211593167367174_708001598_n 27781525_10211593167887187_119355337_n 27781055_10211593153046816_1373583035_n 27781005_10211593126326148_916572611_n 27721518_10211593125566129_366923545_n 27721486_10211593124886112_1040063027_n

Prezentare: Mercedes Benz G350d Professional

Nu am crezut că voi scrie despre o astfel de maşină în luna iunie 2016. Este împotriva oricărei tendinţe. Dar această maşină a fost aşa de mai bine de 4 decenii. Este probabil cea mai conservatoare maşină din câte cunosc, cu toate acestea, este un trend setter cu fiecare model “nou”. În anul de graţie 2016 nu mai există astfel de maşini. Nu mai există de câţiva ani buni. Atunci când mi-am cumpărat un Jeep Cherokee bătrân de 20 de ani, a fost pentru că nu mai există maşini noi care să satisfacă nevoile unui pasionat de offroad. Chiar mă gândeam ce vom conduce peste alţi 20 de ani? Jeep-uri şi Nissan-uri vechi de 40 de ani? Ei bine, se pare că în 2016 ştim cu ce ne vom aventura în 2046. Cu Mercedes Benz G Professional.

Mercedes-G-Class-Pro-1 Mercedes-G-Class-Pro-2 După ce a fost proiectat să fie un automobil utilitar, în timp, Mercedes Benz i-a schimbat menirea, astfel, acum găsim sub capota unui G-Class un motor V12, jante pe 21 de inch, multă piele şi fibră de carbon. Pentru că Mercedes a făcut această tranziţie, iar noi vedem un G-Class doar prin parcările mall-urilor şi a cluburilor şi nu în mijlocul pădurilor, a însemnat că G-Class este un best seller pentru germani. Clienţii efectiv se bat să prindă un astfel de exemplar. Pentru că un G-Class debordează de personalitate. Dar atunci când toate sunt la fel, cum mai ieşi în evidenţă. După titlu ai putea spune că un G Professional este răspunsul, dar eu cred că acesta a fost proiectat, nu pentru a ieşi în evidenţă în mijlocul oraşului şi de a fi văzut, dimpotrivă, acesta trebuie să te ducă acolo unde nu te poate vedea decât Cel de Sus.

Mercedes-G-Class-Pro-8 Tot timpul Mercedes Benz G-Class a fost un automobil scump, în ciuda faptului ca în mare parte are o tehnologie şi arhitectură mult învechită. Dar cu acest G Professional, germanii duc mult mai departe conceptul de preţ exorbitant pentru tehnologie veche. Noua versiune începe de la 80.000 de euro, iar pentru aceşti bani primeşti geamuri şi oglinzi acţionate manual, preşuri din cauciuc, tapiţerie din material textil, jante cu diametru de doar 16 inch, renunţi la ecranul mare al sistemului de infotainment şi la aproape toate dotările de lux. Te întorci la rădăcini. Este exact maşina de acum 20 şi ceva de ani, dar nouă. Cât. De. Tare. E. Asta?

Mercedes-G-Class-Pro-15 Mercedes-G-Class-Pro-6 Mercedes-G-Class-Pro-7 Mercedes-G-Class-Pro-12 Totuşi G Professional este mai înalt cu 1 cm faţă de un G350d normal, vine dotat cu anvelope tot-teren, sub preşurile de cauciuc şi în portbagaj se găsesc găuri pentru scurgerea apei, primeşti un portbagaj de plafon dedicat, protecţie pentru faruri, cârlig, iar bările pot fi realizate din metal, pentru o mai bună protecţie. Cu toate că această variantă se vrea cât se poate de standard, există unele opţiuni. Dar acestea sunt gândite pentru alt motiv. Poţi alege pachetul Professional Off-road, ce înseamnă că bara frontală poate primi un troliu, iar sub maşină protecţiile pentru motor şi diferenţiale sunt mai bune.

Mercedes-G-Class-Pro-10 Această variantă vine dotată cu motorul V6 de 3 litri, ce produce 245 de cai putere şi un cuplu suficient de peste 500 Nm. Cu toate că Mercedes a încercat, G Professional nu este chiar atât de purist, deoarece dispune doar de cutie automată, dar este un 7G-Tronic, care pune în mişcare toate cele patru roţi prin intermediul a trei diferenţiale. Nu are rost să spun capacităţile în offroad a unui G-Class, acestea se ştiu încă din anii 70 şi au rămas la fel de impresionante.

Mercedes-G-Class-Pro-14 Cu toate că îi lipseşte absolut toate dotările de lux, G Professional este acel G pur, construit pentru pasionaţii de aventură şi rămâne în continuare la fel de dizerabil. Mi se pare că această variantă va dăinui mulţi ani, în condiţiile în care nu prea mai are rivali de calibrul său.

Mercedes-G-Class-Pro-9 Mercedes-G-Class-Pro-16 Mercedes-G-Class-Pro-4 Mercedes-G-Class-Pro-5 Mercedes-G-Class-Pro-3

Mercedes Benz G-Class Carlex Design

Cel mai vechi model Mercedes Benz, generalul G-Class, a apărut în anii 70, iar de atunci nu şi-a schimbat forma, câtuşi de puţin. De-alungul anilor, însă au apărut câteva modificări subtile, care putem spune că au împrospătat aspectul de dulap. Totuşi, pentru un ochi neavizat, este foarte greu să diferenţieze anul de frabricaţie atunci când văd un G-Class. mercedes-benz-g-class-by-carlex-design

În imaginile de mai jos avem un exemplar care a împlinit venerabila vârstă de 25 de ani, dar asta ne dăm seama doar din descrierea oferită de Carlex Design. Mercedes Benz G-Class este în continuare un model extrem de apreciat, care vinde foarte bine, mai ales în variantele AMG, în ciuda preţului astronomic. Nu e de mirare, pentru că acesta oferă o imagine excentrică, chiar, rămânând conservator, dar asta atrage. Ultimele generaţii sunt ticsite cu ultimele tehnologii pe care le oferă compania din Stuttgart, ca să nu mai vorbim de luxul interior. Pentru un automobil care se vrea utilitar, G-Class face abundenţă de lux. Dar nu a fost tot timpul aşa. Pentru că atunci când lumea a tot cumpărat G-Class în ciuda dispariţiei offroad-erelor adevărate, abia atunci Mercedes Benz a început să doteze foarte bogat “jeep-ul” său. Acum 25 de ani, interiorul unui G-Class era departe de a fi luxos, am putea spune chiar spartan, fiind dotat doar cu strictul necesar, şi făcut să reziste în timp.

mercedes-benz-g-class-by-carlex-design3

Polonezii de la Carlex Design sunt specialişti când vine vorba de configurarea interioarelor, mai ales că stilul acestora este foarte excentric pentru cei mai mulţi. În schimb, pentru interiorul acestui G-Class din 1990, aceştia au ales o altă cale, să-i spunem elegantă, dar la fel de spectaculoasă. Fiecare părticică a interiorului a fost îmbrăcată în piele, atât Alcantara, Nappa, sau material cu aspect învechit. Singurele elemente care nu au fost atinse de piele sunt butoanele climatizării şi cele ale radioului. Combinaţia de culori negru cu maroniu este de efect, dar poate o idee prea încărcată. Aspectul învechit şi crăpat al pielii este interesant şi oarecum se potriveşte pe o maşină veche de un sfert de secol. Cusăturile sunt mari şi contrastante, dar calitatea este desăvârşită. Modelele de pe scaune sunt interesante, iar în portbagaj găsim curele din piele pentru a susţine bagajele. Pe lângă “îmbărcămintea” din piele, Carlex Design a mai confecţionat şi buzunare pentru lateralele scaunelor, unde găsim, foarte de efect, o hartă clasică. Aceasta vrea să facă trimitere spre faptul că G-Class nu are nevoie de navigaţii complicate, ca să ajungă în cele mai sălbatice locuri. Unde nu găsim piele, găsim lemn. Cum ar fi volanul subţire, care nu are nicio legătură cu cel butucănos al variantei originale. Exteriorul a fost lăsat în mare parte la fel, dar asta e de bun augur, pentru că forma caroseriei este extrem de apreciată, şi, ciudat, nu arată vechi deloc. Ce ziceţi de acest interior pentru un G-Class?

mercedes-benz-g-class-by-carlex-design13 Read more

Prezentare: Mercedes Benz G500 4×4²

Este incredibil cum Mercedes Benz mai produce “bătrânul” general G-Class. Din anii 70 maşina asta arată la fel. Iar fanii o adoră pentru asta. Cei mai bogaţi clienţi îşi dau banii pentru un model “nou”. Mercedes ştie acest lucru şi continuă să ne ofere noi versiuni, care mai de care mai interesante, ca să nu spun ridicole.

466387

Dacă un G-Class cu motor pe motorină care începe de la aproape 90.000 de euro, pare o idee bunicică pentru o nouă maşină, deja variantele G500 sau extremele G63 AMG şi G65 AMG nu prea îşi mai au rostul. Oare? Gândiţi-vă că G65 AMG este singurul “jeep” cu motor V12. Cât de ridicol e asta? După toată această linie impresionantă, anul trecut Mercedes Benz a prezentat cea mai ridicolă variantă dintre toate. Purtând numele G63 AMG 6×6, această variantă G-Class este bazată pe un vehicul militar, dar oferă un habitaclu de lux şi capacităţi de trecere impresionante. Cu toate că se vrea un vehicul pentru civili, garda la sol măsoară aproape jumătate de metru, dispune de un sistem care umflă sau desumflă roţile la cerere, suspensie cu 2 telescoape pentru fiecare roată, plus o benă cu podeaua din bambus. Sunt convins că cei mai mulţi aţi văzut un G 6×6 în acţiune, mai ales că toate unităţile au fost vândute, în ciuda preţului de aproape jumătate de milion de euro. Totuşi au existat voci că vehiculele G-Class devin mult prea vulgare şi se îndepărtează de ideea de bază a maşinii. Capacităţi off-road superioare, într-un pachet “normal”. Read more