Posts

Opel Astra GSe – Test Drive

Opel Astra GSe – Tuning electrificat

Pe la începutul anilor 2000, scena tuning-ului și a curselor de noapte era foarte diferită. Nu existau supercar-uri sau mașini de performanță scumpe, prin care băieții de bani gata să se afișeze, ci mai mult erau mașini modificate de fani, de pasionați, de mecanici de ocazie, dar cu multă muncă. Baza de modificare era de multe ori destul de săracă, multe Dacii, dar erau câțiva care reușeau să aducă de prin Germania vreun Volkswagen Golf GTI sau un Opel Astra GSi. Dacă primul a rămas în mintea colectivă ca fiind acel hothatch de buget, la care apelezi când vrei ceva practic și rapid, pentru Astra GSi, istoria nu a fost atât de blândă.

Doar un model Astra GSi a văzut lumina producției, pe generația Opel Astra F. Cu toate acestea, pentru fanii adevărați, nomenclatura GSi a rămas și până astăzi ceva cu adevărat special. Pentru că venea dintr-o perioadă în care mașinile de performanță erau construite de pasionați pentru pasionați, unde plăcerea de a conduce, era mai presus de cifrele din fișa tehnică. Următoarele generații Astra de performanță au fost redenumite OPC. Chiar dacă mult mai puternice, nu au mai avut chiar aplombul primului GSi. După aproape un sfert de secol, numele legendar revine. Dar este adus în secolul electrificării.

Acesta este Opel Astra GSe. Adică Grand Sport Electric. Trebuia să revină această denumire? Sau mai bine un GSe, decât nimic? Mai jos o să explic și punctul meu de vedere. Dacă acum 25 de ani, tuningul însemna modificarea motorului prin diverse metode mecanice, pentru a obține mai mulți cai putere, în 2024, e suficient să conectezi un motor electric la motorul termic și câștigi mai multă putere, dar și mai multă sustenabilitate, pentru că dacă pui și un set mai mare de baterii, poți să faci mașina un plug-in hybrid. Poate nu este soluția acceptată de fanii puriști ai mărcii, dar inclusiv oficialii Opel au spus că nu vor să marketeze Astra GSe, ca un hot-hatch pur sânge, ci unul sustenabil, așa că din acest punct de vedere îl voi privi și eu și îi voi spune un warm-hatch. Unul călduț, nu fierbinte.

Tocmai din acest motiv, nici design-ul exterior nu este foarte extravagant sau mult diferit față de un Opel Astra standard. Dar un ochi avizat și cunoscător, va recunoaște o bară frontală cu design mai sportiv, cu prize de aer mai proeminente pe laterale și faptul că grila frontală, denumită ”Opel Vizor” este complet de culoare neagră, inclusiv logo-ul companiei. Încă de la bun început, trebuie să spunem că noua generație Opel Astra este un hatchback atrăgător, așa că o versiune sportivă se potrivește mănușă, mai ales cu aceste blocuri optice înguste, cu fundal negru, cu aspect oarecum retro.

Revenind la adevărații cunoscători și observatori. Din lateral, noul Opel Astra GSe, vine cu jante pe 18 inch, cu design inspirat de la conceptul Opel Manta GSe, niște jante spectaculoase, încălțate cu niște anvelope foarte subțiri, cu talon de doar 40. Noul GSe ”stă” și mai jos decât un Astra standard, asta datorită suspensiilor de la Koni, care coboară mașina cu 10 mm. Pentru cei care nu știu, Koni este un mare producător de sisteme de suspensii, cu istorie bogată inclusiv în competiții sportive.

Până aici, ai spune că noul Opel Astra GSe, bifează exact punctele pe care și vechiul GSi le avea sau pe care fanii le voiau. Motor mai puternic, bări mai sportive, jante mai mare și suspensie mai coborâtă. În schimb la posterior, noul GSe nu este la fel de sportiv. Nu avem ieșiri evidente pentru sistemul de evacuare, nici un sunet grav. Doar inscripționarea modelului este, opțional, cu litere de culoare neagră. Per total, mă gândesc că ar mai fi multe de modificat la un Opel Astra GSe, poate eleroane, praguri, grafice, dar aici deja intrăm la părți subiective.

Dacă la exterior, cunoscătorii vor recunoaște un GSe, de la interior o să fie chiar mai greu. Pentru că din punctul de vedere al șoferului, nu multe s-au schimbat. Doar că stă mai bine în scaun. Pentru GSe, avem scaune certificate AGR, adică printre cele mai ergonomice din segment, dar care au și un design foarte sportiv cu tetiere integrate și logo-ul GSe în partea de sus, plus că oferă o susținere laterală foarte bună. Acestea sunt îmbrăcate în Alcantara și din punctul meu de vedere, aș vrea să le văd pe orice hot-hatch, pentru că sunt exact la limita dintre sportivitate și confort. Dacă din acest punct de vedere, Astra GSe este un hot-hatch, restul interiorul este doar… hatch. Nu e deloc un lucru rău, deoarece noua generație Astra vine cu un interior foarte interesant, cu ecrane mari pentru instrumentarul de bord și sistemul de infotainment, cu butoane fizice pentru diferite comenzi, cu layout orientat și pentru șofer, dar mi-ar fi plăcut ca volanul să fie ceva mai ergonomic și să aibă un design mai sportiv. Pentru un hot-hatch contează foarte mult cum îl simți, iar prin volan se transmit multe.

Iar așa am ajuns la impresiile de condus în Opel Astra GSe. Sincer, eram în căutarea sportivității și a spiritului de hot-hatch vechi, dar trebuia să mă gândesc că în 2024, nu se mai poartă motoare aspirate, de turație înaltă, plus că nu vrei tot timpul, în aglomerație și în trafic bară la bară să ai un motor gălăgios. Noul Astra GSe vine cu un motor turbo pe benzină de 1.6 litri, care produce 180 de cai putere, dar pentru tuning-ul electrificat, mai are un motor electric, iar împreună produc 224 de cai putere și 360 Nm. Sunt valori ”sănătoase” pentru un warm-hatch, pentru că deja un hot-hatch adevărat a ajuns să aibă și peste 300 de cai putere. Dar nu puterea absolută mă interesează, ci felul în care este livrată. Pentru fanii condusului, cum sunt și eu, vreau o livrare mai liniară, ceea ce pentru o mașină Plug-in hybrid e mai greu de realizat. Pentru că atunci când apeși pedala de accelerație, prima dată îți intră motorul electric, ai acel cuplu instant, zvâcnirea inițială, iar mai apoi, motorul termic se trezește la viață și îți mai oferă o putere suplimentară. Pe un astfel de sistem, nu prea poți să pui o transmisie manuală, care ar face experiența la volan și mai sportivă, așa că trebuie să te obișnuiești cu livrarea puterii în Opel Astra GSe.

Dacă pe foaie mașina atinge 100 km/h în 6.5 secunde, în viața reală se simte mult mai rapid. La accelerări, simți că trage încontinuu, până la viteze ilegale, dar fără să te împingă prea tare în spătarul scaunului. Trebuie să te uiți constant la vitezometru, ca să îți dai seama cât de tare mergi, de fapt. Cu Opel Astra GSe, parcă simți un pic din spiritul ”liniuțelor” de la semafor la semafor, cum se făceau mai demult. Adaosul unui sistem hybrid a ajutat la performanțele în linie dreaptă, dar asta a însemnat că și greutatea mașinii a ajuns să fie aproape 1700 kg. O masă mare, nu este deloc pe placul unui hatch sportiv.

Opel a încercat să ”mascheze” greutatea noului Astra GSe prin aceste suspensii foarte sportive de la Koni, dar acestea sunt și foarte ferme, mai ales pe porțiuni cu denivelări. Iar împreună cu jantele mari și anvelopele cu talon mic, trebuie neapărat să ai o suprafață de rulare cât mai netedă, astfel, acest warm-hatch poate deveni inconfortabil. Dar oare nu așa erau și mașinile modificate ale vremurilor trecute?

Ultima parte a lui Opel Astra GSe, nu mai ține neapărat de sportivitate, dar odată cu electrificarea, a câștigat pe partea de sustenabilitate și condus în traficul urban. Faptul că este un plug-in, înseamnă că se încarcă în vreo 4 ore, pentru o autonomie de aproximativ 65 de km. Adică suficient pentru naveta zilnică de acasă la serviciu. Pentru unii, un sistem hybrid, poate însemna cele mai bune atuuri sau cele mai proaste, a fiecărei motorizări. Din punctul meu de vedere, așa cum funcționează Opel Astra GSe, e perfect ca o mașină de zi cu zi, pentru un șofer tânăr sau un tată nostalgic după niște senzații sportive. În traficul urban acolo unde viteza medie este de sub 20 km/h, rulezi exclusiv electric. Mașina se poate încărca și în mers, apăsând un buton e-save. Asta face ca motorul termic să pornească și doar să încarce bateriile. După cei ai terminat serviciul și ai lăsăt copilul acasă, poți să găsești un drum virajat și te distrezi cu GSe-ul tău.

În continuare sper să revedem un Astra GSi, cu motor pe benzină de peste 300 de cai putere. Șasiul noii generații îi permite, noul model are și niște dimensiuni perfecte, iar odată cu design-ul acesta deosebit, cred că în gama Opel ar mai intra și un model de ultra-performanță. Nu există nici măcar zvonuri pentru un astfel de model, dar e bine să visăm. Iar cu aceasta v-am răspuns la întrebarea de la începutul articolului: din punctul meu de vedere, e mai bine să avem un GSe, decât niciun Astra de performanță.

Opel Astra GSe PHEV oferit pentru test drive de Opel România

Opel Astra L – Test Drive

Opel Astra L – Maturizare

În articolele despre Opel din trecut, spuneam că marca germană trece printr-un proces amplu de reinventare. Încearcă linii de design noi, schimbă patronii, inclusiv trece la tren de rulare electrificat. Două dintre aceste două modele ”de tranziție”, aș putea spune că sunt Opel Corsa și Opel Mokka. Primul, micul hatchback este un bestseller în segmentul său și chiar face o treabă foarte bună, fiind la ani lumină față de generația precedentă. Exact același lucru l-aș putea spune și despre Opel Mokka, un mini-SUV extrem de apreciat, care are și o versiune full-electrică. Cu aceste două modele, Opel și-a făcut un nume în piața actuală, dar cum spuneam, acestea sunt atât de diferite față de modelele pe care le înlocuiesc, încât era normal să vedem o revoluție. Când vine vorba de cel mai cunoscut Opel dintre toate, lucrurile se așează, se maturizează.

Noul Opel Astra este prima generație construită sub patronaj Stellantis, care este în parteneriat și cu Grupul PSA, așa că noul Astra este cel mai ”francofon” dintre toate. În niciun caz nu este un lucru rău. Asta deoarece platforma EMP2 pe care e construit este una de largă utilizare în grup și testată pe alte modele în timp. Această platformă permite atât caroserii mai mari sau mai mici, cât și un tren de rulare electrificat, inclusiv full-electric, ceea ce producătorii de masă își doresc în viitor. Chiar dacă împarte platforma tehnică, motorizări, transmisii și sisteme de infotainment, designerii au reușit să-i insufleze noului Astra suficiente trăsături Opel atât moderne, cât și din trecut, pentru a se diferenția clar de frații de concern. Oricum l-ai privi, mai ales în trafic, noul Opel Astra nu va fi confundat cu un Peugeot 308 sau DS4, nici măcar la interior.

Design-ul exterior a noului Opel Astra este maturizat. Totuși, nu păstrează elemente de la generația precedentă, dar îți dă impresia că Opel nu a mai experiementat deloc cu această generație. Are o fluiditate în design, partea frontală se potrivește cu cea posterioară, gabaritul e bun, totul dă semne că Opel Astra a ajuns la un punct maxim de generație. Prima dată când privești design-ul noului Astra vei vedea partea frontală distinctă, inspirată din cea a noului Opel Mokka, cu elementul negru dintre blocurile optice, denumit ”Opel Visor”, asemeni unor ”ochelari”, dacă îmi permiteți asocierea. Apoi sunt blocurile optice cu design clar, cu linii drepte și design îngust. Semnătura luminoasă full LED este în partea superioară și îi oferă mașinii un aspect distinct în trafic. Din nou vorbesc despre linii clare, fără artificii estetice, inclusiv în bara frontală, care în afară de priza de aer generoasă, are doar două elemente negre unde sunt luminile de ceață. Design-ul frontal se termină prin capota dreaptă, cu deschidere peste bară și aripi, care are sculptată o muchie agresivă pe mijloc.

Profilul noului Opel Astra este simplist, iar pentru că în test am avut o echipare Ultimate, plafonul este vopsit negru, ceea ce îi oferă mașinii un aspect mai sportiv, părând mai joasă. Acest element contrastează puternic cu nuanța Galben Ambra, culoarea oficială de prezentare. Tot în cazul versiunii Ultimate, Astra vine cu jante pe 18 inch, suficient de mari încât să arate bine proporționat, dar nu atât de mari încât să devină inconfortabilă la condus. Îmi place că stâlpul spate este evidențiat mai bine, făcând trimitere vizuală la prima generație a hatchback-ului german.

Posteriorul mi se pare foarte modern. Curat, simplist, iar blocurile optice înguste cu iluminare LED, sunt ceva mai futuriste. În bara posterioară avem aceleași elemente stilistice ca și în cea frontală, iar pentru un plus de eleganță, denumirea modelului este scrisă cu litere separate pe aproape toată lățimea haionului. Noul Opel Astra se înscrie acum în temă cu linia de design prezentată pe Opel Mokka și sunt convins că acesta este un început de drum pentru viitoarele modele germane și din alte clase.

Nu aș putea spune că modelele Opel au excelat în trecut la capitolul design interior. Noua generație Astra vrea să schimbe acest lucru, iar la o primă imagine totul pare mult mult mai bine. Planșa de bord este simplistă. Nu sunt linii fluide sau agresive. Totul este ergonomic și comenzi bine alese. Totul este concentrat pe ecranele de deasupra bordului, unite într-o singură unitate imensă. Sunt doar câteva butoane de shortcut, atât de utile când nu vrei să-ți iei ochii de la drum. Ecranul sistemului de infotainment are dimensiuni generoase, grafica este destul de bună, și își face treaba mai mult decât decent. Aș fi preferat ca ecranul ce ia locul instrumentarului de bord să fie ceva mai mare sau ceva mai configurabil, dar inginerii au decis pentru soluția unui head-up display pe care sunt afișate informații suplimentare. Tot aici vezi funcțiile de pilot automat sau navigație. Totuși, eu nu sunt cel mai mare fan al acestui sistem, mi se pare că îmi distrage atenția de la drum, mai ales noaptea. Bineînțeles, acesta se poate dezactiva, dar atunci unele informații nu mai sunt la fel de bine afiașate. Deja caut acul în carul cu fân, când vine vorba de interiorul noului Astra, pentru că luat ca un tot, este un habitaclu excelent, care poate concura oricând cu alți rivali germani sau asiatici.

Probabil singurul loc care îți amintește de un model Peugeot, este zona transmisiei. Aici nu ai un levier mare, ci mai degrabă un buton mic, de pe care selectezi treptele cutiei automate. Este exact același design cu care ne-am obișnuit la Grupul PSA, dar care aerisește foarte mult habitaclul. Fără un schimbător mare, butucănos, interiorul pare mai mare decât este. Spun acest lucru, deoarece Opel oferă scaune foarte bine profilate, certificate AGR, adică cele mai ergonomice din clasă. Cu toate acestea, în cei aproape 800 de kilometri cât am condus noul Opel Astra, nu m-am simțit atât de confortabil pe cât m-aș aștepta. Poate că ar trebui să precizez că am condus pe drumurile din România, unde șoferii de obicei sunt mai stresați și stau mai încordați, plus că am prins câteva ambuteiaje pe Valea Prahovei, ceea ce m-a făcut să stau mult mai întins în șezut.

Odată cu preluarea de către Grupul PSA și Stellantis, Opel Astra devine mult mai tehnologizat și mai modernizat. În următorii ani, compania germană vrea să devină full-electrică, dar deocamdată se bazează pe motorizări cât se poate de convenționale. Cum spuneam, acestea sunt preluate de la alte modele Peugeot și anume unitatea pe benzină 1.2 PureTech cu 110 sau 130 de cai putere și un diesel de 1.5 litri BlueHDi, care produce tot 130 de cai putere. Pe piața second hand din România, vei găsi în proporție covârșitoare numai modele Astra diesel, așa că era numai bine să văd cum se comporta noul Opel Astra, modelul pe care o să-l vedem în anunțuri auto peste vreo 4-5 ani.

Personal, îmi este destul de cunoscut acest agregat. L-am testat pe diferite caroserii și subiectiv vorbind, este un motor foarte bun. Valoarea de putere, de 130 de cai și 300 Nm, este arhisuficientă pentru drumurile din țara noastră, mai ales când te gândești că nu vei consuma mai mult de 4-5-6 litri pe fiecare 100 de kilometri. Este fără îndoială unul dintre cele mai eficiente motoare diesel de pe piață. Nu excelează la putere, dar nu îți va fi frică să faci vreo depășire. Cum îmi place să spun: ”se întinde”, așa că poate fi un companion excelent dacă ai de condus distanțe mari, mai ales pe autostradă. Transmisia automată cu 8 rapoarte este potrivită pentru acest motor, funcționează chiar mai bine decât în cazul benzinei. Treptele se schimbă cu ușurință, imperceptibil, fără să bruscheze. Din acest motiv, nu îți dă nici senzația de sportivitate. Un alt aspect interesant a noului Opel Astra sunt setările pe care inginerii le-au făcut. Tocmai pentru a se diferenția cât de cât de modele Peugeot, în Opel lucrurile sunt ceva mai confortabile, mai neutre. Direcția nu este la fel de rapidă, suspensiile sunt ceva mai moi, iar sentimentul din spatele volanului este de relaxare. Cel mai bine e să conduci noul Opel Astra relaxat, confortabil.

Am ajuns pe platoul de pe Transbucegi, unde serpentinele l-au pus la încercare, dar la final, am simțit că noul Astra e chiar plăcut. Acest comportament neutru înseamnă că ai încredere în mașină, chiar și atunci când întâlnești niște viraje. Nu prea există sentiment de subvirare, iar odată ce te obișnuiești cu direcția ceva mai ușoară, poți să pui botul mașinii exact unde vrei. Odată ajunși la peste 1700 de metri, culoarea galbenă a Astrei strălucea puternic în peisajul montan și au rezultat niște cadre demne de orice broșură oficială.

Fără îndoială, noua generație este cea mai bună dintre toate. Opel a trecut prin multe schimbări, prin multe experimente, dar se pare că acum și-au găsit forma finală. Dacă va merge așa cum a promis, o versiune full electrică a acestei generații va fi cu siguranță un bestseller. Toate elementele sunt acolo, mai trebuie ca noi să ne obișnuim cu ideea, iar infrastructura să fie bine pusă la punct. Până atunci, opțiunea de motor diesel este ”ceea ce își dorește toată lumea”. Acum sau peste vreo 4-5 ani.

Fotografii realizate de Manițiu Răzvan Photoworks

Opel Astra Ultimate 1.5 diesel 130 AT8 oferit pentru test drive de Opel România

Atac la lider

Constructorul german Opel trece printr-o perioadă de tranziţie. După ce timp de 88 de ani a fost deţinut de către gigantul american General Motors, în martie 2017, Opel “redevine” european, după ce a fost cumpărat de către grupul francez PSA. Opel revine astfel europenilor, dar nu neapărat germanilor. Pentru mulţi Opel reprezintă o marcă germană, dar aşa cum am văzut, influenţa americană a fost pe mai toată durata de viaţă a companiei. De acum încolo însă, Opel va împărţi platfome cu modele Peugeot sau Citroen, dar haideţi să vedem ce a lăsat GM cu ultimul model Astra produs sub aripa sa.

_MG_9935 copy Atunci când te gândeşti la un hatchback german, numele ce îţi vine în minte este Volkswagen Golf. Este etalonul clasei şi modelul de referinţă pentru ceilalţi producători. Totuşi, dacă vă spun că Opel Astra are o istorie mult mai impresionantă şi mult mai veche decât a Golf-ului? Strămoşul modelului Astra se numeşte Kadett, iar cu siguranţă ştiţi pe cineva care a avut sau poate chiar aţi condus un Kadett. Dar modelul acesta şi-a început viaţa tocmai în 1937. Nu puţine modele compacte din prezent se pot lăuda cu o durată de viaţă atât de lungă. Primul model Kadett a fost construit doar trei ani, ca mai apoi să reapară în 1962. Odată cu era modernă a maşinilor, dar şi după căderea zidului Berlinului, Kadett devine Opel Astra şi primeşte o nouă înfăţişare, mult mai rotundă decât până atunci. Am decis să vă spun o mică istorie a acestui hatchback german, deoarece pentru noi românii, toate generaţiile Opel Astra au o anumită semnificaţie. Din nou, nu există român să nu cunoască pe cineva care să nu deţină vreo generaţie Astra. Am crescut cu Astra F, nomenclatura păstrându-se de la a doua generaţie Kadett A. Astra G a fost prima maşină pe care am condus-o, chiar înainte să deţin permis de conducere. Astra H a fost maşina ce se cumpăra după ce făceai 18 ani, iar pentru Astra J, mai ales în variantă OPC, chiar am tânjit. Am condus toate generaţiile Astra, dar toate se simţeau încă în spatele concurentului Golf.

Cu noua generaţie în schimb, Opel vrea nu doar să fure locul Golf-ului, dar şi să intre într-un segment superior. Astra se îndreaptă spre segmentul premium. Pe lângă o fişă tehnică, care pe hârtie pare impresionantă, Opel Astra K a reuşit să fie cea mai bună maşină din Europa în anul 2016.

_MG_9939 copy Noua generaţie este cea mai agresivă de până acum. Chiar dacă pare o evoluţie a fostei generaţii, noul K vine cu blocuri optice mai ascuţite, unite acum de o grilă nouă, o capotă ce dispune de nervuri pentru un plus de agresivitate, iar maşina de test a celor de la Opel West Oradea, era echipată opţional cu pachetul OPC Line. Asta înseamnă o bară frontală cu prize de aer mai generoase, dar şi o lamelă cromată ce se întinde în partea de jos. Prin pachetul OPC se renunţă la blocurile optice de ceaţă, prezente pe versiunile normale. Sincer, îmi plac ambele versiuni, dar OPC Line oferă acel plus de sportivitate. Aceasta se vede şi dacă priveşti maşina din lateral. Regăsim praguri profilate mai puternic, jante cu design spectaculos şi dimensiune mai mare, iar acestea, împreună cu forma arcuită a plafonului, care în dreptul stâlpului C, pare că pluteşte, ne oferă imaginea foarte frumoasă a acestui hatchback. Noul Astra este unul dintre cele mai interesante hatchback-uri din acest segment şi privit din spate. Blocurile optice sunt mai înguste şi mai alungite decât la vechea generaţie, bara posterioară este proeminentă, iar în rest design-ul este curat. S-ar putea ca din multe unghiuri noul Astra să fie confundat cu alte modele din clase superioare. Cu siguranţă este o îmbunătăţire faţă de vechea generaţie, care acum pare mult prea mare şi parcă “umflată”.

_MG_9958 copy _MG_9918 copy Trendul sportivităţii se regăseşte şi la interior. De acum planşa de bord este mai aerisită, are un design mai curat şi abundă de materiale mult mai calitative. Îmi place în mod special design-ul volanului, care oferă o priză foarte bună şi este sportiv, dar şi desenul consolei centrale. Ecranul sistemului de infotainment este foarte frumos integrat, iar sub acesta comenzile climatizării sunt parcă sculptate într-un negru lucios foarte premium. Fiind totuşi o maşină din clasa compactă, Astra trebuie să fie practică. Pe lângă spaţiile de depozitare, practicalitatea noii Astra consta în faptul că ai un loc special unde să îţi aşezi smartphone-ul. Locul şi poziţionarea sunt perfecte, chiar sub comenzile climatizării, într-un spaţiu dedicat. Apoi ecranul navigaţiei este extrem de lizibil, oferind o mulţime de informaţii şi o grafică excepţională pentru această clasă, iar prin sistemele Android Auto sau Apple CarPlay, poţi să redai aplicaţiile telefonului pe acel ecran. Printre dotările premium pe care le oferă noul Astra putem aminti OnStar, un sistem similar este oferit doar de BMW, prin care poţi să suni un dispecer Opel pentru diferite informaţii. OnStar ajută chiar şi în cazul unui eveniment rutier şi, folosindu-se de coordonate GPS ale maşinii, poate cere ajutorul autorităţilor. Dotările premium continuă cu scaunele AGR, cu funcţie de masaj şi răcire. În plus noul Opel Astra dispune de blocuri optice ce luminează cu matrice LED, o altă premieră în această clasă.

_MG_9989 copy Atunci când Opel a făcut marketing-ul pentru noul Astra, spunând că sperie clasa premium, nu erau vorbe în vânt. Pe ecranul din instrumentarul de bord putem vedea cum maşina ţine banda şi distanţa faţă de maşina din faţă, opţiuni regăsite cu greu pe automobile cu mult mai scumpe. Cu noul Astra, Opel a bifat atât partea estetică, cea calitativă, dar şi cea tehnologică. Am putea spune că în prezent este cel mai tehnologizat model al germanilor de până acum. Dar ar mai exista o latură. Cea neplăcută de cei mai mulţi la generaţia precedentă. Trenul de rulare învechit şi prea greoi.

_MG_9956 copy Nu ştiu dacă în momentul dezvoltării noului Astra K, General Motors ştia că va vinde Opel, dar au realizat o adevărată revoluţie sub caroseria compactei. O platfomă complet nouă. Fără nicio urmă a Opel-urilor din trecut. Noua generaţie Astra este cu până la 200 de kg mai uşoară decât Astra J. Această valoare este enormă în această clasă. Este ca şi cum 3 oameni s-au dat jos din maşină. În vechiul Astra puteai să mergi singur cu maşina şi totuşi să fii mai greu decât în noua maşina cu toţi prietenii tăi. O scădere masivă în greutate se simte cel mai bine la capitolul dinamică. Exact ca atunci când slăbim. Ne simţim mai voioşi, mai energici, mai plini de viaţă.

Fără greutatea în plus, noul Astra se simte chiar sportiv. Ajutat de jantele cu diametru mărit, dar şi suspensia cu setare pe partea fermă, maşina este foarte agilă, iar direcţia este uşoară şi precisă. Încă din momentul în care m-am urcat la volan şi am văzut că scaunul coboară foarte mult, oferindu-mi o poziţie joasă, cu volanul în piept, am ştiut că noul Astra nu se va conduce precum alte compacte germane din acest segment. Ajutată de motorul 1.6 litri ce produce 136 cai putere, Astra este chiar sprintenă, mai ales pe reprize, unde cuplul maxim de 320 Nm se simte foarte puternic, mai ales după 2000 de rotaţii pe minut. Etajarea cutiei este foarte bună, combinând atât condusul sportiv cu cel economic, pe un drum virajat este chiar o plăcere să schimbi treptele, iar piciorul stâng se va bucura de un ambreiaj uşor.

_MG_9971 copy Dacă ştii să combini perfect toate aceste calităţi vei obţine un sprint până la 100 km/h în 9.6 secunde, dar şi un consum de 3.9 l/100 km. Eu m-am limitat să mă bucur de noua platformă, de direcţia foarte precisă şi am condus sportiv noul Astra, aşa că eu am obţinut o valoare a consumului de 5.8 l/100km. Dar am simţit cum suspensia absoarbe denivelările, păstrându-se rigidă pe viraje, ruliul a fost minim, dar au ajutat şi anvelopele cu talon mic. Per total am simţit o maşină neutră din punct de vedere dinamic. Fără urme de subvirare specifice tracţiunii faţă, dar cu o agilitate superioară datorită greutăţii scăzute de doar 1350 kg, în variantă diesel.

După aproape 90 de ani, General Motors renunţă la Opel. Au trecut prin multe împreună, de la maşini spectaculoase, la cele mai puţin bune, dar parcă au vrut să-i ofere Astrei un ultim cântec de lebădă, construind o platformă excepţională şi dotând-o cu tehnologie demnă de clasa premium. Nu ştim încă cum vor arăta Opel-urile “franceze”, dar ştim că acest Astra K este cel mai bun Opel din ultimii ani.

_MG_9968 copy _MG_9967 copy _MG_9942 copy _MG_9941 copy _MG_9932 copy _MG_9926 copy _MG_9924 copy

Prezentare: Opel Astra K

În afară de prima generaţie, mi-au plăcut toate modele Opel Astra. Dacă stau bine să mă gândesc, am condus un Opel Astra G încă dinainte să deţin permis. Cu toate că am trecut prin stări de admiraţie faţă de fiecare model, mai ales când am văzut pentru prima dată un Astra H GTC, parcă ceva din mine nu mă lăsa să pot să fiu proprietar de Astra. Am o mulţime de prieteni şoferi de Astra, am fost cu toate generaţiile, îmi plac, dar până într-un punct. Asta poate se datorează şi faptului că am condus generaţia actuală Astra şi nu mi-a plăcut. Poate că a fost din cauza dealer-ului sau că maşina avea un motor mai slab sau nu era echipată corespunzător, nu ştiu. Cert e că vreau să-mi placă, dar cumva nu pot.

937167l

În imaginile de astăzi avem ultima încarnare a unuia dintre cele mai apreciate compacte europene. Eternul concurent al Golf-ului, care din unele raţiuni a rămas tot timpul în umbra acestuia, când era vorba de achiziţia unui hatchback german. Cred că această generaţie va schimba complet percepţia. De ce? Pentru că de la a cincea generaţie VW Golf acesta a rămas destul de anost, bun, dar plictisitor. Parcă prea sobru. În schimb, în anul 2015, Opel ne prezintă un Astra complet nou, cu un design dinamic şi îndrăzneţ, care cu greu va putea fi ignorat de cumpărători. În linii mari păstrează aceeaşi temă a generaţiei precedente, cu partea frontală ascuţită şi capota plonjată, iar posteriorul bombat. Dar la nivel de detalii totul este îmbunătăţit. Noile blocuri optice alungite în sus sunt foarte agresive, sunt unite cu grila nouă care dispune de două lamele cromate care încadrează logo-ul companiei, iar bara faţă are un design sportiv, chiar am putea spune că aparţine variantei sporive OPC. Noile faruri iluminează cu tehnologia LED IntelliLux Matrix şi reprezintă o premieră în această clasă. Designerii Opel şi-au ieşit din conservatorism şi când au desenat profilul. Primul lucru care atrage este linia plafonului, care, în dreptul stâlpului al treilea pare că pluteşte. Nu trebuie să trecem cu vederea nici liniile dinamice sculptate pe portiere. Întreg design-ul exteriorului este nou, continuându-se cu partea posterioară. Aici blocurile optice sunt elegante, dar agresive, amintesc oarecum de Alfa Romeo Giulietta, ceea ce pentru Opel este un compliment.

474489l Read more