Smart ForFour – Plus şi minus

Unul dintre cele mai versatile mijloace de transport urban este fără îndoială Smart ForTwo. Într-un studiu, s-a demonstrat că în marea majoritate a maşinilor din mediul urban se află doar şoferul, cel mult încă un pasager. Deci nevoia unui automobil de 5 locuri este inutilă. Tocmai din acest motiv, Smart ForTwo renunţă la caroseria necesară transportului de multe persone, în favoarea mobilităţii şi mai ales pentru a putea fi parcat în cele mai strâmte locuri. Se pare că sunt mulţi clienţi pentru care acest aspect nu este foarte important, fapt pentru care a fost nevoie de un Smart cu 4 locuri. În anul 2004, Smart a realizat o colaborare cu producătorul Mitsubishi, de la care a preluat platforma hatchback-ului Colt, pentru a realiza Smart-ul For Four. Din păcate, acea maşină nu a avut succesul micului Smart, deoarece, după doar doi ani de la apariţie, producţia Smart ForFour a încetat. A fost o pauză destul de lungă până în 2014 când am văzut succesorul acelui automobil.

11023281_10204245357876529_87774541_n

Noul Smart ForFour a fost gândit total diferit faţă de prima generaţie, de la şasiu, motor, dar şi habitaclu. După ce în iarna anului trecut am condus noul Smart ForTwo, acum a venit rândul fratelui mai mare. Doar că acesta nu va fi un test propriu zis, ci voi încerca să-mi dau seama dacă merită cele două uşi în plus a noului ForFour. 

11012288_10204245361956631_1301884196_n 11020294_10204245361716625_705398217_n

În primul rând, noul Smart ForFour se aseamănă cu fratele mai mic din foarte multe puncte de vedere. Dacă prima generaţie ForFour aducea un design şi o arhitectură diferită, noul ForFour preia de la ForTwo design-ul părţii frontale, dar şi al posteriorului. Oficialii Smart au spus că aşa se va păstra mult mai bine imaginea de marcă. Prima generaţie ForFour nu prea se încadra în design-ul unui Smart, pe când noul model este cât de poate de Smart. Privit din faţă, noul ForFour este parcă mai agresiv, cu toate că “agresiv” nu este un termen la care te gândeşti când vezi un Smart. Datorită blocurilor optice tăiate în partea superioară, “faţa” pare mai încruntată. Totodată acestea au fundal negru şi folosesc tehnologia LED pentru iluminatul pe timp de zi. Tot desenul părţii frontale este mai bine defenit şi mult mai curat, avem grilă nouă cu logo-ul Smart ceva mai generos în mijlocul acesteia. Cum spuneam, nu se găsesc diferenţe între For Two şi ForFour. Doar atunci când îţi muţi privirea spre lateralul maşinii observi că mai apare un set de uşi şi pare că un Smart ForTwo a fost tras şi lungit. În esenţă aşa s-a şi întâmplat. Pentru că noul ForFour este cu aproape un metru mai lung decât ForTwo, s-a făcut loc unor portiere destul de generoase care au deschiderea aproape perpendicular, chiar dacă vorbim despre clasa mini. La fel ca la orice model Smart, şi la noul ForFour putem observa celula de rezistenţă vopsită în negru, denumită “Tridion Cell”. Acesta este un detaliu tipic pentru Smart, iar pentru noul ForFour ne arată structura de rezistenţă de la baza pragurilor spre stâlpul C, continuându-se cu plafonul şi stâlpii parbrizului. Datorită acestei celule de siguranţă, Smart ForTwo şi ForFour sunt unele dintre cel mai sigure maşini din clasa lor. Design-ul spatelui nu aduce noutăţi faţă de varianta în două uşi, dar se potriveşte foarte bine şi pentru o caroserie cu patru uşi.

10609076_10204245361756626_305233386_n

Exteriorul noului Smart ForFour este foarte funky şi jucăuş, dar mai ales pare foarte închegat. Acelaşi lucru se întâmplă şi la interior unde noile Smart-uri sunt disponibile în cele mai interesante culori şi materiale. Planşa de bord este tinerească, cu multe elemente şi linii dinamice, putem aminti gurile de aerisire rotunde, mai ales cele centrale care ies foarte frumos în partea superioară a bordului, acesta fiind acoperit într-un material textil interesant, dar ciudat la atingere. Sistemul media este intuitiv, dar puţin cam lipsit de inspiraţie, iar plasticul lucios este mult prea tare la atingere. Totuşi nu este o zonă unde vom avea un contact suficient de îndelungat pentru a oferi disconfort. Interiorul noului Smart ForFour punctează foarte bine la design-ul sistemului de climatizare, care este realizat foarte retro şi se potriveşte cu restul interiorului. Acesta afişează temperatura printr-o lupă care culisează pe temperatura dorită. Pot să spun că cel mai mult mi-a plăcut noul volan. Acesta oferă o priză excelentă, un design oarecum sportiv, mai ales că partea inferioară este puţin teşită, iar butoanele de volum şi pilot automat sunt la îndemână, incadrate foarte frumos. Pentru varianta de test, nu am avut opţiunea de turometru, ceea ce puţin incomodează, dar dacă nu eşti începător, nu are de ce să-ţi pună probleme. Instrumentarul de bord este simplu, afişând doar viteza, dar în mijlocul acestuia găsim un display pentru computerul de bord, care îţi poate afişa viteza digital, consumul pe un grafic sau cât de economic ai condus. Noul Smart ForFour este construit pe baza noului Renault Twingo, ceea ce înseamnă că la interior vom găsim elemente preluate de la francezi. Cei mai mulţi vor recunoaşte schimbătorul de viteze găsit şi pe Dacia Logan, mânerele uşilor dar şi comenzile pentru lumini şi ştergătoare. Smart ForFour este un model din clasa mini, dar datorită preţului ceva mai ridicat faţă de concurenţă, mă aşteptam la materiale ceva mai calitative la interior.

11026516_10204245414477944_1665158665_n 11039437_10204245410597847_2069708720_n 11042206_10204245414437943_1375910765_n

Automobilele Smart sunt dedicate în principal transportului urban, foarte puţin pretabile unui traseu lung în afara oraşelor. Dar având în vedere cele patru portiere, modelul ForFour vrea să împace ambele tabere. Reuşeşte oare? Pentru a răspunde la această întrebare, noul Smart ForFour trebuie privit ca şi un hatchback mic, nu un Smart mai mare. Atunci pare că îşi are rost. În primele ore de condus, eu l-am privit drept un Smart ceva mai mare, iar asta nu a ajutat deloc. Acel metru în plus faţă de un Smart ForTwo este suficient pentru a nu găsi orice loc de parcare, dar nu este totuşi atât de mult pentru doi pasageri pe bancheta din spate, mai ales pentru un timp îndelungat. Din acest punct de vedere mi se pare că noul ForFour nu împacă ambele tabere, ci dimpotrivă.

11047273_10204245358436543_1288874440_n 11047257_10204245359436568_1688978841_n 11020437_10204245357796527_732154762_n

Partea tehnică nouă este preluată de la noul Twingo, ceea ce înseamnă că noul ForFour are un motor de 1 litru amplasat în spate, iar tracţiunea este pe puntea spate. Asta se traduce într-un portbagaj extrem de mic, sub 200 de litri. Insuficient pentru bagajele a patru persoane. Micul motor de 1 litru produce 71 de cai putere şi 91 Nm, iar dacă pe hârtie par suficienţi, mai ales că maşina cântăreşte doar 975 de kg, performanţele sunt destul de slabe. Cele aproape 17 secunde până la 100 de km/h par o eternitate, iar viteza maximă nu este suficientă nici pentru o amendă pe autostradă. Dar nu performanţele maxime contează când te gândeşti la un Smart. Fie el şi cu patru uşi. În oraş ai nevoie de sprint-uri rapide şi de agilitate. Iar din acest punct de vedere Smart ForFour este foarte bun. Plecările de la semafor sunt rapide, imediat ajungi la 50 de km/h, iar slalomul printre maşini este exact şi sigur, fără senzaţii de ruliu. Chiar şi la viteze ceva mai mari, ForFour stă foarte bine pe traiectorie. Nu pot să spun că este un automobil sportiv, mai ales datorită poziţiei înalte la volan, ceea ce m-a deranjat foarte tare, dar în schimb primeşti vizibilitate foarte bună. Plafonul fiind înalt, orice persoană poate sta pe locul şoferului fără probleme. Totuşi după o zi de condus, am ajuns la concluzia că scaunele sunt o idee cam tari. Mai ales şezutul. Dar trebuie să precizez că am stat aproape 5 ore în trafic de oraş. Probabil cea mai bună şi interesantă funcţie a noilor Smart este raza de întoarcere. Volanul şi roţile se rotesc foarte mult, nefiind nevoie de o întoarcere în trei manevre. Smart ForFour poate întoarce de la o bordură la alta într-o singură mişcare. Acest lucru ajută extrem de mult în spaţiile strânse.

11015922_10204245359236563_176000550_n 11016538_10204245410717850_254266929_n 11026412_10204245410557846_49215680_n 11015275_10204245410677849_1839897406_n

Noul Smar ForFour m-a lăsat cu sentimente mixte. Este un automobil extrem de funky, am văzut foarte mulţi oameni care întorceau capul după el, alţii chiar îşi dădeau coate, este pretabil pentru traficul în oraş, oferă multe funcţii necesare şoferului, precum bluetooth, USB sau cruise control, are un interior foarte plăcut, iar fiind cu doar 400 de euro mai scump decât varianta în două uşi, pare o alternativă foarte bună. Totuşi, preţul de achiziţie mai ridicat şi consumul de 7.7 litri/100 km în oraş nu sunt ideale. Privit din punctul de vedere a unui Smart mai lung, nu prea îi văd rostul. Uşile în plus şi faptul că nu găseşti locuri de parcare chiar atât de mici nu m-au convins. Dar dacă îl priveşti ca un hatchback mic şi dacă în majoritatea timpului nu eşti singur în maşină, noul Smart ForFour este chiar potrivit. Din punct de vedere tehnologic este impresionant, dar nu este perfect. Sincer, nu ştiu ce aş vrea să schimb ca să fie perfect pentru oraş, dar poate eu mă înşel. În astfel de situaţii, timpul va decide dacă merită un Smart cu patru uşi. Ne vedem în 2017.

11022850_10204245358116535_650782507_n 11026713_10204245359996582_1451467214_n 10951884_10204245358556546_455149673_n 1533348_10204245358316540_1179365438_n 1552956_10204245357836528_835690440_n 11047070_10204245361156611_542216916_n