Posts

Aer liber în oraş

“Ne confruntăm cu cea mai grea iarnă din istorie”. “Încălzirea globală e un mit”. “Temperaturi mult sub pragul normal în această perioadă”. Acestea sunt câteva dintre titlurile pe care le citeşti în presă, în toamna anului 2016. Printre toate aceste ştiri care îţi fac pielea de găină, m-am gândit să-ţi spun despre cea mai nouă interpretare a iconului deja, smart. Probabil cea care face cel mai mult sens pentru o astfel de caroserie. Cu doar 5 grade în termometre, zic să decapotăm noul smart ForTwo Cabrio şi să dăm o tură prin oraş.

img_0484Iubesc automobilele smart. Îmi plac cum arată, îmi plac cum parchează, îmi plac cum se conduc. Până la viteze de 90 km/h. Dar cine merge mai tare prin oraş? Întotdeauna am spus că îmi plac maşinile care sunt construite şi care sunt destinate să facă un singur scop, iar acela să-l facă la perfecţie. Nu există niciun concurent care să se apropie măcar de mobilitatea urbană pe care ţi-o oferă un smart. Nu mai există automobil pe care să-l parchezi perpendicular sau care să fie atât de scurt. Încape în absolut orice loc. Este atât de mic, încât ai nevoie de un timp de obişnuinţă, invers de cum ai avea cu un Ford F-150, de exemplu. Pe lângă faptul că îl poţi parca oriunde, te poţi mişca rapid prin oraş, prin traficul aglomerat. Este sprinten la plecarea de pe loc, iar dacă cumva greşeşti sensul de mers, unghiul de bracare este atât de mic, încât te poţi întoarce pe o bandă, dintr-o singură mişcare. Din aceste puncte de vedere, un smart este cea mai proastă maşină pe care să faci şcoala de şoferi. Este prea uşor de condus. Faptul că este mic, are avantejele pe care le-am descris, dar, bineînţeles, vine cu nişte dezavantaje, compromisuri, să le zicem. Dacă eşti înalt, nu prea încapi. Dar trebuie să fii foarte înalt. Peste media ţării. Aici intervine smart ForTwo Cabrio. Dar nu pentru oameni înalţi a fost creată, ci pentru că aşa ar fi trebuit să fie un smart de la bun început.

img_0494 img_0498Noul smart Cabrio arată exact ca şi varianta sa coupe, adică închis. Nu sunt elemente de design care să trădeze acest aspect, cel puţin dacă îl priveşti din faţă. Are în continuare aceleaşi faruri drăgălaşe care încearcă să pară agresive, dar arată la fel ca un pui de căţel, care încearcă să fie rău. Cât de drăguţ… Capota este mică şi ciudată, în sensul bun. Sub acea capotă mică nu se regăseşte vreun motor, ci mai mult ajută pentru spaţiul pasagerilor. Îmi place cum partea frontală este perfect dreaptă, iar roţile sunt împinse în extremităţile maşinii. Din lateral poţi să vezi “celula de rezistenţă”, de obicei vopsită în culoare contrastantă cu restul caroseriei, iar pe acest model, lipsa plafonului. Din profil, smart Cabrio are siluetă de “targa”. În sensul că stâlpii din spatele pasagerilor rămân intacţi. Portierele sunt foarte mari pentru acces mult mai bun la interior, dar nu ajută foarte mult dacă parchezi aproape de alte automobile. Iar pentru un automobil de oraş, acest aspect este crucial. Dar ce vorbeam de compromisuri? Posteriorul maşinii este la fel drept, blocurile optice mici şi pătrate, iar plafonul textil se adună deasupra portbagajului atunci când este decapotat.

img_0503 img_0508Am avut ocazia să conduc şi celelalte variante de caroserie ale noii generaţii smart, atât cea coupe, cât şi cea în 5 portiere, ForFour. Noul smart Cabrio se asamblează în Franţa, la fel ca varianta coupe, în schimb, ForFour este construit în Slovenia, pentru că în esenţă este un Renault Twingo. smart-urile cu două portiere sunt cele veritabile, iar ceea ce aduce nou această variantă este senzaţia de libertate. Plafonul textil se decapotează în două trepte. Prima descoperă doar partea de deasupra pasagerilor, iar a doua strânge plafonul deasupra portbagajului. Toată operaţiunea durează doar 12 secunde şi se poate realiza şi din mers. După această etapă, mai rămân de decuplat “stâlpii” laterali, care se pot depozita pe capacul portbagajului în interior. Atunci când este decapotat, smart Cabrio parcă se transformă. Te transformă pe tine ca şofer. Nu vă mint, m-am simţit ca pe un scuter, Sau mai bine, ca într-un ATV. Fiind atât de mic şi atât de agil prin cele mai mici locuri, faptul că nu aveam plafon, puteam să aud şi mai bine ce se întâmplă în jurul meu, lucru care îmi dădea o încredere aparte. Nu cred că găseşti acelaşi sentiment într-un Seria 6 Cabrio, de exemplu. Din simplul motiv că acea maşină este foarte mare şi intimidantă. În schimb, dacă ar avea brătele, ai putea lua în spate noul smart Cabrio, ai trece pietonala, iar în capătul celălalt, porneşti mai departe de la volan. Gândiţi-vă că îmi venea să merg cu smart-ul printr-un mall. Nu mai există maşini care să-ţi ofere această senzaţie.

img_0513 img_0512 img_0510 img_0523Tot spun că este foarte mic şi, în esenţă, aşa este. Faci trei paşi normali şi se termină. Dar în această lungime se găseşte suficient loc pentru cei doi pasageri. Scaunul culisează foarte mult, iar noua generaţie, fiind mai lată, este suficient loc la nivelul coatelor şi a umerilor. Nu există senzaţie de claustrofobie. Mai ales atunci când plafonul este retractat, iar interiorul este configurat într-un portocaliu strident. Arată foarte bine aşa, dar reflexiile bordului în parbriz sunt deranjante. Design-ul interior este funky, în spiritul exteriorului, cu o multitudine de elemente personalizabile. Mă gândesc că smart se adresează publicului tânăr şi mai ales feminin, poate din acest motiv gurile de ventilaţie au un design aparte, la fel ca şi sistemul de climatizare. În schimb volanul mi s-a părut cât se poate de sportiv. Pentru un smart. Este suficient de mic, oferă o priză foarte bună, chiar sportivă, iar unele butoane de pe acesta, m-au trimis cu gândul la un Porsche 918 Spyder. Nu ştiu de ce. Interesant totuşi, cum un automobil care atinge 100 km/h în aproximativ 15 secunde te face să te gândeşti la un hypercar. Şi apropo de performanţe, aşa se conduce un smart.

img_0507 img_0504Modelul de test era echipat cu un motor turbo de 900 cmc, care dezvoltă 90 de cai putere şi un cuplu fabulos de 135 Nm. Şi gândiţ-vă că se poate şi mai rău. Celălalt motor pe benzină oferă 71 cai putere şi 91 Nm. Nu cred că am mai văzut de mulţi ani, maşină cu un cuplu din două cifre. smart ForTwo, indiferent cu ce motor este echipat şi indiferent în ce caroserie vine, este un automobil extrem de lent. Cifrele oficiale spun că atinge 100 km/h în 15.5 secunde, pentru motorul aspirat şi 11.7 secunde pentru cel turbo. Viteza maximă abia ajunge la 150 km/h. Chiar şi cu aceste cifre, smart ForTwo se simte şi mai lent. Orice linie dreaptă este o adevărată autostradă, în sensul că pare extrem de lungă şi interminabilă. Ca să depăşeşti o maşină în mişcare îţi trebuie tupeu. Nu poţi să pleci cu scârţâit de roţi. Nu ai cum. Dar cum spuneam, nu asta contează. Nu timpii, nu cifrele. Noile generaţii smart au motorul în spate, iar tracţiunea este tot pe puntea spate. Într-un fel, este un Porsche 911. Nu ştiu exact de ce m-am gândit iar la un Porsche când vorbesc de smart. Efectiv pentru mersul cotidian, în trafic, smart satisface toate nevoile. Până la 30 km/h este chiar ok, iar plecarea iniţială de pe loc este foarte bună. Dacă eşti atent şi urmăreşti exact când se face verde, poţi să iei faţa altor maşini. Pentru că vine cu nişte roţi foarte mici şi înguste, nu poţi să tragi foarte tare pe viraje, cu toate că şasiul se simte bine, nu prezintă ruliu foarte pronunţat, iar direcţia este corectă, cu toate că un pic prea moale, pentru preferinţele mele. Sunt de părere că acest motor este taxat şi de cutia automată. Este mult mai bună decât cea a fostei generaţii, dar în continuare este extrem de lentă. Poţi să stai şi jumătate de oră cu pedala de acceleraţie apăsată, şi treapta să nu se schimbe. De fapt, pleci de acasă cu prima treaptă, şi până te întorci, ai mai ajuns o dată în a doua. Poate de asta consumă 8l/100 km. Dar măcar se simte bine schimbătorul şi nu tot trebuie să apeşi ambreiajul. În ciuda tuturor acestor aspecte, chiar te poţi distra cu un smart, chiar în oraş. Este genul de maşină care oferă senzaţii mişto, la viteze mici. Foarte mici. Pentru multe maşini este necesar să mergi foarte tare pentru a simţi ceva, iar unele devin chiar periculoase. Când ai râs ultima dată într-o maşină, doar pentru că ai luat un viraj cu 30 la oră? Ei, cu smart, poţi să faci chestia asta. Pentru că acolo i-ai atins limita. Iar faptul că nu ai plafon deasupra capului, iar vântul îţi bate mai tare pe la urechi, crezi că mergi şi mai tare. De asta spuneam că modelul Cabrio este cea mai bună interpretare a unui smart.

img_0500 img_0497 img_0516Încă de când a apărut, smart a împărţit părerile. Sunt mulţi care îl consideră urât. Sau impractic. Sau că nu poţi să mergi în afara localităţilor. Nici cu o electrică atât de iubită nu poţi. Un smart face exact ceea ce spune şi o face la perfecţie. Îţi oferă cel mai bun mijloc de transport urban, punându-ţi totodată un zâmbet pe faţă. La fel ca în cazul altor automobile care fac un singur lucru, laud şoferul unui smart, pentru că a făcut alegea corectă şi înţeleaptă, în plus a ştiut exact ce vrea de la o maşină. Un om care ştie exact ce vrea de la viaţă, este un om de succes. El ştie acest lucru, iar acum că are plafonul în portbagaj, îl văd şi alţii.

DCIM100GOPROGOPR3676.

img_0481 img_0483 img_0478 img_0495 img_0510 img_0519 img_0527 img_0546 img_0550

DCIM100GOPROGOPR3673.

 

Smart ForTwo offroad

Exact cum sugerează şi titlul, în clipul de mai jos o să vedeţi un smart ForTwo în teren accidentat. De ce ai face aşa ceva? În condiţiile în care un smart este destinat preponderent traficului urban. Ei bine, un pasionat din Ucraina a avut mult prea mult timp şi bani, aşa că a modificat smart-ul său cu componente de la Volkswagen, Mitsubishi şi Honda pentru a crea jucăria perfectă. Nu prea îl poţi numi chiar offroader, arată mai mult a ATV sau a buggy, dar cu siguranţă pare extrem de distractiv. Din câte se vede în clip, atenţia la detalii este impresionantă, la fel ca şi calitatea lucrării. Acum, mâna sus cine ar vrea o astfel de jucărie!

Smart ForFour – Plus şi minus

Unul dintre cele mai versatile mijloace de transport urban este fără îndoială Smart ForTwo. Într-un studiu, s-a demonstrat că în marea majoritate a maşinilor din mediul urban se află doar şoferul, cel mult încă un pasager. Deci nevoia unui automobil de 5 locuri este inutilă. Tocmai din acest motiv, Smart ForTwo renunţă la caroseria necesară transportului de multe persone, în favoarea mobilităţii şi mai ales pentru a putea fi parcat în cele mai strâmte locuri. Se pare că sunt mulţi clienţi pentru care acest aspect nu este foarte important, fapt pentru care a fost nevoie de un Smart cu 4 locuri. În anul 2004, Smart a realizat o colaborare cu producătorul Mitsubishi, de la care a preluat platforma hatchback-ului Colt, pentru a realiza Smart-ul For Four. Din păcate, acea maşină nu a avut succesul micului Smart, deoarece, după doar doi ani de la apariţie, producţia Smart ForFour a încetat. A fost o pauză destul de lungă până în 2014 când am văzut succesorul acelui automobil.

11023281_10204245357876529_87774541_n

Noul Smart ForFour a fost gândit total diferit faţă de prima generaţie, de la şasiu, motor, dar şi habitaclu. După ce în iarna anului trecut am condus noul Smart ForTwo, acum a venit rândul fratelui mai mare. Doar că acesta nu va fi un test propriu zis, ci voi încerca să-mi dau seama dacă merită cele două uşi în plus a noului ForFour.  Read more

Isteţ

IMG_1261

In anul 1998 lumea a văzut o revoluţie în materie de mobilitate urbană. Nu era încă vorba despre maşini zburătoare sau de jetpack-uri care să ne ducă la servicu şi înapoi, ci despre un concept de automobil care îţi oferă exact ceea ce ai nevoie de la o maşină. Multe studii au arătat că un procent de 80% dintre şoferi conduc în mediul urban singuri în maşină, cel mult cu altă persoană. Deci tot spaţiul pentru bagaje, şapte pasageri era în zadar. În plus tot acest spaţiu nefolosit trebuia să intre într-un loc de parcare. Ceva trebuia să se schimbe. Iar automobilul care a apărut după această revelaţie a schimbat tot ceea ce înseamnă automobil de oraş. Atunci Smart ForTwo a intrat pentru totdeauna în istorie. Read more

Noul Smart vs Mercedes Benz S-Class

Abia prezentat ieri, noul Smart ForTwo nu a mai aşteptat să fie supus testelor de siguranţă EuroNCAP şi s-a duelat cu nava amiral a grupului, noul S-Class. Acest crash test vrea să demonstreze cât de sigură este celula de rezistenţă a noului Smart, mai ales cât nu se mai află un zid fix, ci o maşină care vine din sens opus. Priviţi filmuleţul si daţi-vă cu părerea:

Prezentare: Smart ForTwo şi Smart ForFour

2015-Smart-ForTwo-ForFour-12

Automobilul care a revoluţionat transportul urban are acum o nouă generaţie. Din 1998 până astăzi a existat un singur Smart. Care bineînţeles a primit mai multe facelift-uri, dar în esenţă era aceeaşi maşină. Din 1998!! Dar a fost atât de bine gândită atunci încât nu a fost nevoie de schimbări.  Read more