Renault Megane facelift – Test Drive

Renault Megane facelift – Warm Hatch

Într-o perioadă când SUV-urile și crossoverele ocupă tot mai mult loc în oferta producătorilor, te miri că încă se investește într-un hatchback clasic. Numai că cei care apreciază condusul, vor știi că un centru de greutate mai coborât este tot timpul mai benefic, mai dinamic, fără compromisul spațiului. Îmi place foarte mult această generație Renault Megane, iar facelift-ul apărut anul acesta, vine doar să consolideze această imagine, făcându-l mai matur și mai modern. Sunt zvonuri că numele Megane va fi pe un crossover electric, cu mari șanse ca în viitor să se renunțe complet la această caroserie și la motorizarea clasică, așa că am vrut să iau contact cu un warm-hatch, care încă mai încântă șoferul.

Renault Megane poate lua diferite forme. Nu neapărat de caroserie, dar mai mult ca preferințe pentru cumpărător. În varianta de bază îl vezi foarte des ca mașină de firmă. Suficient de compact și de economic. Apoi, într-o variantă de echipare superioară, ca mașina de familie principală. Bun la drum lung, dar și în oraș, foarte tehnologizat și spațios. În versiunile sale de top, Megane RS, poate fi cea mai rapidă mașină cu tracțiune față pe un circuit. Toate acestea sub aceeași denumire, dar schimbând intenția. Auto Europa Timișoara mi-a pus la dispoziție un Megane într-o echipare de top, dar și cu o motorizare extrem de interesantă. Din multe puncte de vedere se află undeva la mijlocul dintre economic și extrem, dar tot aceleași puncte pot sugera că este cel mai potrivit.

Dar haideți să discutăm schimbările aduse de acest facelift. Așa cum spuneam, Renault Megane este un model atrăgător, care a rezistat foarte bine ”testului timpului”, așa că modificările sunt mai degrabă subtile, venite ca un plus de tehnologizare și maturitate. Blocurile optice au iluminare LED cu semnătură luminoasă nouă, iar bara frontală este redesenată. Chiar dacă îți va fi greu să-l diferențiezi de modelul pre-facelift, atunci când îl vezi pe stradă, îți dai seama că este ceva nou. Profilul a primit niște jante noi, cu design mai spectaculos, plus o culoare nouă, foarte mișto, care își schimbă nuanța în funcție de lumină. Aceasta se numește Brun Cuivre Solar. Privit din spate, se remarcă blocurile optice full LED, integral roșii și din nou, câteva elemente redesenate la bara posterioară.

Chiar și după 5 ani Renault Megane este un hatchback atrăgător în această clasă, cu linii și forme aș putea spune atemporale, lucru doar îmbunătățit de acest facelift.

Maturitatea de care vorbeam, se vede și se simte foarte bine și în habitaclu. Spre deosebire de alte modele ale producătorilor de buget, în facelift-ul noului Renault Megane nu se mai simt plasticele tari. Materialele au crescut mult în calitate, inclusiv în părțile inferioare sau în locurile mai puțin atinse. Design-ul interior nu s-a schimbat atât de mult, dar faptul că ecranul sistemului de infotainment este mult mai frumos integrat, dă impresia de modernitate. Ergonomia putea fi mai bună, deoarece multe comenzi sunt accesate touchscreen de pe ecran, iar altele de la butoane fizice. Totuși, ambele ecrane sunt foarte configurabile, deci nu îți va fi greu să găsești un layout potrivit pentru majoritatea comenzilor pe care le faci des. Bineînțeles, al doilea ecran se află în spatele volanului și ia locul instrumentarului de bord. Acesta poate afișa atât ceasuri clasice, cât și un display sportiv în modul sport, unde se pune accent pe turometru. Atunci când vrei să rulezi relaxat, pot fi afișate doar informații de deplasare și de asistență la condus. Chiar dacă vorbim de un model non-premium, Renault Megane oferă toate dotările tehnologice regăsite în clasele superioare, cum ar fi sistem audio Bose, lumini ambientale, cruise control adaptiv și chiar masaj în scaunul șoferului.

Dar personal, cel mai impresionat am fost despre feeling-ul general din habitaclu. Stai foarte jos în scaun, poziția la volan este sportivă, iar atunci când prinzi cu plamele volanul teșit în partea inferioară, senzația de sportivitate este și mai accentuată. Tot ce trebuie să faci acum, este să apeși ambreiajul și să selectezi prima treaptă a cutiei. Când alții trec la transmisii automate care răpesc interacțiunea șofer-mașină, e plăcut să găsești o manuală, mai ales combinată cu un motor extrem de interesant.

Unitatea de 1.3 litri produce 160 de cai putere și 260 Nm, dar din spatele volanului se simte și mai puternic. Acest lucru poate fi și de la faptul că tu gestionezi livrarea puterii, la fiecare schimbare de treaptă. Timoneria este precisă, relativ scurtă și e o plăcere doar să treci prin trepte. Plecările de pe loc nu sunt cele mai rapide, dar deja din treapta a doua, cuplul își face prezența, apoi caii putere, totul fiind acompaniat de sunetul amplificat în boxe. De obicei mă deranjează acest artificiu tehnologic, dar în Megane sună foarte bine. În zona de mijloc a turometrului, oferă un sunet bolborosit, ceea ce te face să accelerezi încontinuu. Astfel, stai exact în plaja optimă de cuplu, deci Megane, cu acest motor se simte rapid, ca un warm hatch. În traficul urban se simte chiar jucăuș și foarte manevrabil, iar la limită, spatele devine ușor, dar perfect controlabil.

Pe drumuri naționale, este suficient de rapid pentru orice manevră, dar nici atât de rapid, încât să nu îl poți folosi. Acum când lupta pentru cai putere se duce tot mai sus, e bine să mergi cu o mașină în care poți folosi toți caii putere să te distrezi. De asemenea frânele sunt bune, fără să prindă prea brusc, iar direcția este suficient de grea ca să simți ce fac roțile față. E o plăcere să conduci și să accelerezi o astfel de mașină, unde caroseria mai joasă înseamnă ruliu mai mic și dinamică superioară. Din orice punct de vedere, Renault Megane se conduce mai bine decât un Captur sau Kadjar. Și cu toată distracția de la volan, plus două de zile de trafic urban, consumul mediu a fost în jurul valorii de 7 l/100 km. Eu zic că este o valoare foarte bună, pentru performanțele pe care le oferă.

Renault Megane oricum lupta într-o clasă extrem de competitivă. Are atât rivali mai ieftini, cât și mai scumpi. Prin dotările pe care le oferă, poate rivaliza chiar și cu câteva hatchback-uri premium. Acum, în schimb, mai trebuie să facă față și valului de SUV-uri și crossovere care apar tot mai des în locul ”mașinilor mici”. Recunosc, nu aș alege orice Megane. În schimb, varianta de echipare și motorizare pe care am condus-o, este o propunere atât de completă, încât nu i-am găsit vreun punct slab. Atâta timp cât motorul acesta se va afla sub capotă, să știți că vă veți distra.

Renault Megane 1.3 TCe Intens oferit pentru test drive de Auto Europa Timișoara