Go Karting
Sunt multe moduri prin care te poţi distra într-o maşină. Poţi să aştepţi iarna să te învârţi în zăpadă, poţi să mergi foarte repede, pe o autostradă în Germania, poţi chiar să nu fii pe asfalt să te distrezi cu o maşină, făcând off-road sau poţi să-ţi iei un Mini Cooper S.
Am citit o grămadă despre Mini Cooper S, m-am uitat zilnic la modelele second-hand din România, dar niciodată nu am reuşit să conduc unul. Îmi doream mult să văd şi să simt care e marea vâlvă din jurul lui. Şi mai ales cum se conduce. Credeam că e prea mic să încap în el, dar apoi m-am gândit că nu e nevoie de loc de bagaje sau de mai multe persoane să trăieşti adevăratele senzaţii dintr-o maşină. În esenţă era suficient doar un loc. Al şoferului.
O legendă vie a automobilismului, Mini şi-a început viaţa în anul 1959, fiind o maşinuţă extrem de mică, dar agilă, fapt pentru care a intrat şi în Campionatul de Raliuri, câştigându-l în 1964, 1965 şi 1967. În anul 1994, firma Mini este preluată de BMW, iar în 2001 apare interpretarea modernă a micuţei citadine.
Suntem acum în anul 2007, când apare a doua generaţie modernă a lui Mini, model pe care îl avem descris mai jos. Mini a păstrat liniile generaţiei anterioare, nu a fost niciodată o revoluţie de design, fapt pentru care Mini este atât de îndrăgit de toată lumea. Mulţi au spus despre ea că este o maşină pentru fete, dar credeţi-mă, un Mini Cooper S dotat corespunzător este cât se poate de bărbătească. BMW a readus, odată cu noile modele Mini, personalizarea puternică a unui automobil. Broşura de prezentare are peste 100 de pagini, de la culori dintre cele mai extravagante ale caroseriei, până la elemente distinctive pentru fiecare variantă. Poţi să ai dungi pe capotă, plafonul poate să aibă altă culoare, proiectoare detaşabile în faţa grilei, eleron şi nenumărate modele de jante. Această personalizare a fiecărui Mini în parte, a adus o concurenţă puternică pe piaţa micilor citadine, fapt pentru care aproape orice producător oferă acum aceste opţiuni pentru maşinile lor. Chiar dacă se inspiră puternic din modelul anilor 60, Mini Cooper 2013 este cât se poate de fresh. Asta şi pentru că se axează foarte mult pe oameni fresh. Nu vei vedea niciodată o persoană la a doua tinereţe la volanul unui Mini. Pentru că îţi va rupe spatele. Iar omul obişnuit nu este făcut pentru acest tratament. În schimb, adolescenţii, cei cu condiţie fizică bună sunt şoferii perfecţi pentru un Mini.
Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar am ajuns să îndrăgesc maşinile care sunt făcute doar pentru un scop. Vreau o maşină care să ştie să facă doar un singur lucru. Iar acel lucru să fie sublim. Nu mai vreau 3 în 1. Nu vreau un Mini care să meargă şi în off-road. Nu vreau un Mini break. Vreau clasicul pe un circuit de karting.
Trebuie să am de acum încredere în jurnaliştii profesionişti care îmi spuneau că Mini Cooper S se comportă precum un kart. Ei bine, trebuie să mă credeţi şi pe mine când vă spun că eu am fost cu un kart şi am văzut cum se comportă. Iar Mini este acel kart în care ai aer condiţionat, sau trapă. În afară de aceste lucruri, nu există deosebiri. Nu mă interesează că nu mai îmi simt rinichii după ce conduc un Mini Cooper S, sau că nu pot să duc 4 prieteni cu mine. Mini mă face egoist.
Dacă ai peste 1,80 m, îţi dai scaunul în spate până loveşte bancheta, reglezi volanul să-ţi vină în piept, pui schimbătorul în D şiii…blanăăă. Micul motor turbo de 1,6 litri produce 184 de cai putere, iar caroseria de 1200 de kilograme devine un proiectil. Cine ar fi crezut că te poţi distra cu o astfel de maşină pe un drum drept, doar trecând de pe o bandă pe alta? Ruliul caroseriei este inexistent, iar reacţiile direcţiei sunt atât de exacte, încât trebuia doar să mă gândesc în ce parte vreau să poziţionez maşina, iar eu eram deja acolo. Cam atât de rapid schimbă Mini Cooper S direcţia. Orice depăşire se realizează aproape instantaneu într-un sunet de eşapament care cuprinde toată cabina. Până şi cutia automată cu 6 rapoarte este parcă special construită să nu răpească din sentimentul oferit de cea manuală. Treptele retrogradează rapid, iar reprizele sunt fenomenale. Cu fiecare urcare în viteză maşina avea ţopăitul acela specific unei maşini de performanţă. Ceea ce au realizat inginerii cu această maşinută este de-a dreptul minunat. 184 de cai putere pe puntea faţă şi subvirare zero. Volanul este greu în manevrare, tocmai ca tu, şoferul, să simţi mult mai bine ce se întâmplă cu roţile faţă. Iar ampatamentul fiind extrem de mic, roţile spate le urmează perfect pe cele din faţă, fiecare curbă poate fi luată exact pe trasa pe care ţi-o doreşti. Este unul dintre cele mai pure sentimente ale condusului. Să poţi să pui maşina exact unde vrei. Iar totul se întâmplă din cauza ta, care de la nivelul bordului ai vizibilitatea exemplară şi din prisma parbrizului care este aproape vertical şi se uneşte cu plafonul perfect orizontal. Este la fel de spectaculos pe dinăuntru, precum este din afară.
Aerul retro este semnătura unui Mini. Nu ar avea succes dacă ar fi altfel. Sau mai bine zis nu ar mai fi un Mini dacă nu se asemăna atât de bine cu bunicul său. Dar să ştiţi că şi noile generaţii de Mini au duşmanii lor. Aceştia nu-l văd pe noul Mini ca fiind un Mini adevărat. Pentru că este dezvoltat de germani, cu motor franţuzesc şi că este mult mai mare decât originalul Mini. În parte au dreptate, dar dacă era încă o maşină englezească 100% probabil nu mai era la fel de bun precum este în 2014. Oricum este bine întipărit în mintea oamenilor că Mini este o maşină englezească. Şi este totodată unul dintre cele mai bune re-make-uri ale unui automobil. Farurile mari şi rotunde au rămas, plafonul perfect orizontal şi roţile împinse în extremităţile maşinii, fac interpretarea modernă o maşină specială. Doar interiorul este ceva mai modern, în comparaţie cu originalul, dar are un puternic aer retro. Ceea ce remarci prima dată la interiorul unui Mini este consola centrală. Un cerc imens în mijloc unde găseşti, în funcţie de dotare, navigaţia şi vitezometrul. Volanul are acum 3 spiţe, iar în spatele acestuia ai turometrul. Un detaliu tipic sportiv. Dar aceste lucruri nu prea contează. La felul în care te simţi când o conduci, putea să fie doar o bucată de plastic unde este bordul.
Tot ceea ce ştie Mini este să te facă să zămbeşti. Te face să vrei să mai iei o curbă şi încă una, te face să accelerezi aiurea, doar pentru distracţie. Chiar dacă sunt maşini care merg mai tare, limita acelor maşini este de obicei la viteze foarte mari, ceea ce le face periculoase. În tot testul meu, nu am depăşit 120 km/h. Te poţi distra cu un Mini în limitele legii. :) De afară vei fi privit cu admiraţie pentru alegerea ta, pentru că ţi-ai cumpărat-o pentru plăcerea ta, iar dinăuntru Mini te va răsplăti fiecare secundă cât stai la volan.
