mini Archives - Turaţii Scrise

Posts

MINI Cooper SE – Test Drive

02/07/2020/in HOME Slider, Teste Auto /by daniel batrin

Mini Cooper SE – Șarm silențios

Aș putea începe acest articol din două perspective. Una a unui MINI, un mic hatchback englezesc foarte dezirabil, iar pe de altă parte, a unui automobil electric, la fel de căutat astăzi. Atunci când vorbești de MINI gândul îți zboară la o caroserie cu plafon drept, spate scurt și faruri rotunde. Nu te gândești la o culoare anume, deoarece MINI-urile sunt atât de personalizate, încât abia găsești două la fel. Peste tot ți se spune că senzația de la volanul unui MINI este asemănătoare cu cea dintr-un kart, iar toți cei care conduc această mașină au zâmbetul pe buze. Din experiența personală pot să spun că toate aceste lucruri sunt adevărate, iar dacă aș avea banii, mâine aș fi posesor de MINI. Cu șarmul rău inconfundabil, MINI Cooper a rămas fidel design-ului cunoscut, chiar dacă a renunțat de sunetul de evacuare sau la transmisia manuală. Acesta este noul MINI Cooper SE.

Arată exact ca un MINI, nu? Nici măcar personalizarea cu elemente verde-galben-neon nu îl scoate prea tare în evidență. Poate doar jantele cu 4 spițe sunt ceva mai ciudate. Asta pentru că este în continuare un MINI adevărat, atâta doar că nu mai este propulsat de un motor pe benzină, ci sub caroseria clasică de MINI stă un tren de rulare preluat de la BMW i3s. Asta înseamnă că sub podea regăsim un set de baterii de 32.6 kWh, iar sub capota din față un motor electric ce pune în mișcare roțile față printr-o transmisie automată cu o singură treaptă. Noul Cooper SE arată așa cum te-ai aștepta, dar se mai conduce ca un MINI?

Până atunci, hai să vedem cum mai putem deosebi un MINI electric de unul cu motor convențional. În primul rând, atunci când îl privești din față, vei vedea că grila este acoperită. Fiind un model electric, nu are nevoie de radiator de răcire, așa că avem un plastic închis pentru o aerodinamică mai bună, atât de necesară mașinilor electrice. Cum spuneam, ies în evidență accentele de culoare neon, specifice mașinilor electrice în general, dar și câteva logo-uri interesante, cum ar fi litera ”e” integrată în grafica unei prize. Îmi place atenția asta la detalii. Din profil nu sunt mari diferențe, dar un ochi avizat va vedea că MINI electric are o gardă la sol ceva mai mare, tocmai pentru a face loc bateriilor puse în podea. Tot din profil remarcă jantele ce amintesc de o priză englezească și care printr-o coincidență stranie, aveau denumirea ”Corona Spoke”, nume ce a fost schimbat între timp, din motive evidente. De la posterior, noul Cooper SE preia blocurile optice cu iluminare ”Union Jack” de la facelift-ul acestei generații, dar marea deosebire e lipsa unei evacuări vizibile. MINI ne-a obișnuit că orice Cooper S are țevile duble puse pe mijloc și e oarecum păcat să vezi un MINI fără ele.

Până acum, mașinile electrice încercau să iasă în evidență prin design extravagant, excentric, ciudat, iar BMW i3 sau Nissan Leaf sunt exemple bune în acest sens. Acum însă, nu mai trebuie să faci niciun compromis al imaginii să ai o electrică. Chiar și la interior. Nu există mari diferențe stilistice între față de celelalte versiuni alte lui MINI. Nici măcar levierul schimbătorului de viteze nu este diferit, la fel cum se întâmplă la majoritatea electricelor. Totuși, MINI Cooper SE are în spatele volanului un ecran nou, în locul vitezometrului clasic, pe care sunt afișate toate informațiile de care ai nevoie. Nu sunt într-un font foarte mare, iar unele sunt prea aglomerate, dar te obișnuiești, mai ales că stai non-stop cu ochii în acel ecran.

Asta e principala problemă a mașinilor electrice. Trebuie constant să urmărești automonia, nivelul bateriei, viteza de depalasare, încărcarea și e destul de solicitant, iar dacă nu le mai găsești începi să intri în panică. Da, se numește ”Anxietatea Autonomiei” și intervine atunci când nu știi câți kilometri mai poți să mergi cu bateria rămasă. Am avut și eu problema aceasta în testul meu cu MINI Cooper SE, dar numai în prima zi. Odată ce am învățat mașina, iar calculatorul de bord a ”învățat” stilul meu de condus, am putut să aproximez destul de exact până unde pot merge cu o mașină electrică de 32.6 kWh.

Ce e mișto pe navigația lui Cooper SE, este faptul că introduci o adresă, iar pe ecran îți apare un cerc verde, adică aria în care poți să mergi cu bateria rămasă în acel moment. Pentru mine a fost interesant, deoarece trebuia să ajung la Brașov, la 160 km, iar autonomia arătată pe bord era de 173 km. Teoretic puteam să ajung, practic… veți citi mai jos.

Aveam o mașină electrică la test timp de o săptămână. Acum era momentul să testez și să demonstrez toate miturile legate de acestea. Chiar dacă încă din start MINI ne spune că noul Cooper SE este strict pentru traficul urban, m-am decis să merg în afara orașului, mai exact pe ruta București – Brașov. Poate pentru cei mai mulți, 2-3 ore de condus nu mai pare un ”drum lung”, dar e media pe care o face un șofer în afara localității. MINI Cooper SE are o autonomie declarată de 240 km, deci nu foarte mult, în comparație cu rivalii săi, dar așa cum știm și de la consumul mașinilor cu motoare termice, aceste valori sunt foarte optimiste.

Am plecat de la MINI România și imediat autonomia a scăzut la aproximativ 140 km. Nu făcusem nici 10 km. În ritmul acesta era posibil nici să ajung la Ploiești. Oricum, înainte să plecăm am descărcat aplicația e-charge, care ne arată stațiile de încărcare și am decis că prima oprire să o facem la Kaufland-ul din Ploiești. Sunt doar 64 de km din București și mă gândeam că și în cel mai pesimist scenariu, tot ajungem acolo. Pentru că inamicul principal pentru autonomia electricelor este viteza mare, am decis să mergem cu maxim 90 km/h și să respectăm în tocmai toate indicațiile de viteză. Am ajuns cu bine la Ploiești, cu aproximativ 70% din baterie și teoretic aveam suficientă baterie până chiar Brașov. Numai știam că după Comarnic, e numai urcare, care la fel afectează autonomia. Nu pot să spun că este cel mai ușor sau intuitiv lucru să folosești stațiile de încărcare de la Kaufland, dar după câteva întrebări și căutări, am reușit să încărcăm mașina la stația e-charge. MINI Cooper SE folosește mufa de tip CCS, la fel ca BMW i3 sau majoritatea electricelor, așa că pe de o parte e bine că vei găsi cam peste tot, dar pe de altă parte, e posibil să găsești stația ocupată. Totul se întâmplă doar din aplicație, de acolo pornești și oprești încărcarea și tot de acolo plătești. Costul mi s-a părut destul de piperat, la 1.95 lei/kW, care înseamnă aproximativ 60 de lei o încărcare full a bateriilor de 32.6 kWh a lui MINI Cooper SE. Totuși, noi aveam de încărcat aproximativ 25%, care pe lângă că au trecut foarte repede, parcă nu i-am simțit la portofel.

Acum că aveam din nou mașina aproape full, am plecat spre urcarea către Brașov. Știam că odată trecuți de Predeal, era numai coborâre, și implicit un consum redus, așa că ne-am făcut calculele inițial pentru stațiunea montană. Totuși, ne-am mai uitat prin aplicație și ne apărea o singură stație e-charge pe DN1, la Penny în Bușteni. De acolo până la destinația finală în Brașov mai erau puțin sub 40 km, dar am decis să mai alimentăm odată, tocmai pentru a nu sta foarte mult. Chiar dacă am prins ploaie, nu ne-a afectat foarte mult autonomia, iar după Predeal, MINI a mai consumat doar 2% din baterie, pe toată coborârea. După aproape 4 ore, din care 3 de condus efectiv am ajuns la Brașov și încă aveam autonomie suficientă.

Abia atunci mi-am dat seama cât de mult să te bazezi pe ceea ce îți arată pe ecranul din spatele volanului. Odată ce am învățat mașina și stilul de condus, când vedeam autonomie de 120 km, știam cu siguranță că pot să merg 120 de km, indiferent cum acceleram. Pentru că asta e un beneficiu al mașinii electrice. Ai puterea și cuplul instant, indiferent de viteza de deplasare. Așa că dacă mergi sportiv, dar prin oraș, la viteze relativ decente, nu îți va afecta autonomia, cum ar face-o dacă ai merge cu 140 km/h pe autostradă. Dar știam că am stații de încărcare în apropiere, așa că am vrut să văd care este viteza maximă a lui MINI Cooper SE. Pe un drum închis circulației publice am atins 153 km/h și acolo s-a blocat. Este mult mai puțin decât reușește un MINI Cooper S cu motorul pe benzină, dar este mai mult decât merg mulți pe orice autostradă.

Atunci când ești în Brașov și conduci o mașină distractivă cum e un MINI, trebuie să dai o tură în sus spre Poiana Brașov. Da, MINI Cooper SE are un tren de rulare complet diferit, dar acesta aduce beneficiul centrului de greutate mai scăzut, dar și o mai bună distribuție a maselor, tocmai pentru că nu ai un motor greu deasupra punții față. Nu știu cum au reușit inginerii MINI să calibreze suspensia și direcția, dar de la volan, Cooper SE se simte exact ca orice MINI. O direcție grea, un volan gros, ce îți oferă priză excelentă și multă multă aderență pe puntea față. Efectiv nu subvirează, chiar dacă cuplul este instant când accelerezi. MINI electric produce 184 de cai putere și poate accelera până la 100 km/h în 7.3 secunde. Asta înseamnă că e mai rapid ca modelul de bază, dar mai slab decât un Cooper S. În plus, nu este la fel de dramatic ca modelul pe benzină, unde evacuarea e o plăcere. Schimbările de direcție sunt foarte rapide, mașina nu are ruliu, iar pe urcare aproape că nu am folosit pedala de frână. Am consumat 10% din baterie pe cei 15 km până în Poiana Brașov, dar la coborâre, am încărcat 2%. Măcar m-am distrat și m-am relaxat, fără să fie nevoie să fiu atent la autonomii și baterii.

Drumul până la Brașov m-a făcut să-mi descopăr alte cerințe, așa că la întoarcere am vrut să văd care este autonomia maximă la care poate ajunge MINI Cooper SE. Am încărcat mașina full de la un încărcător rapid de 50 kW, ceea ce a însemnat un timp de aproximativ 40 de minute și am setat ruta cea mai economică pe navigație. Bineînțeles că asta înseamna evitarea centurii Brașovului, dar voiam să văd cât de mult scade bateria până la Predeal, punctul de ”cotitură” a testului cu o electrică. Consumasem doar 15%, așa că de aici încolo lucrurile se întrevedeau în bine. Totuși, am zis că nu voi forța deloc viteza de deplasare, așa că în scurt timp, în spatele meu s-a format o coadă tipică pentru Valea Prahovei. Data viitoare când mai vedeți coadă pe DN1, să știți că poate e un blogger care face un test de consum. Am trecut de Bușteni, singurul loc unde mai era stație de încărcare până la Ploiești și după Sinaia am pus transmisia în punctul mort. Cei 15 km până la Comarnic i-am făcut ”scos din viteză” tocmai pentru a nu mă juca cu accelerația. Poate că era mai bine și cu frânarea regenerativă, dar după orice frânare, urmează accelerare. Toată porțiunea cu două benzi pe sens de la Comarnic la Ploiești am parcurs-o cu maxim 70 km/h, care e destul de frustrant, când vezi că te depășesc toate mașinile, dar măcar ai timp să înveți hobby-uri noi.

Următorul hop l-a reprezentat Ploiești. Dacă ajungeam cu jumătate de baterie aici, știam că până la București era doar o joacă. La intrare aveam 56% din baterie și aproximativ 110 km autonomie. Deci mai mult de jumătate cât îmi trebuia. Până la stația de încărcare de la MINI România, am scăzut la 34% și 90 km. Parcusesem cam 170 de km și mai aveam autonomie 90 de km, deci dacă continuam ritmul acesta, depășeam cei 240 km declarați. În plus, am reușit să scot un consum de doar 9.7 kWh/100 km, consumul oficial fiind de 14.2 kWh/100 km.

A fost o experiență interesantă. Un test de consum, realizabil numai cu calcule în prealabil. Dacă ești genul pasionat de aplicații, de consum, de organizare, o astfel de mașină e numai bună. Sau dacă ești un ardelean domol, cu timp, fără să te grăbești. Eu știu deja gustul cafelelor de la fiecare Kaufland și benzinărie. Dar cu timpul, totul se va simplifica și ne vom obișnui. Există acum aplicația Plugshare, care este un fel de Waze pentru electrice și îți arată absolut toate stațiile de încărcare, chiar și cele private, dar îți spune și dacă sunt ocupate. Așa am găsit că la Intercontinental în București poți să-ți încarci mașina gratis, dar plătești 5 lei/oră parcarea. Cam în 2 ore e încărcată suficient să mergi 100 și ceva de km în oraș. Pentru traficul urban, MINI Cooper SE e ideal. Autonomia realizabilă, de 160 km, este arhisuficientă să mergi oriunde și e o plăcere să pleci primul de la semafor tot timpul. Nu este nici cea mai scumpă, nici cea mai ieftină electrică de pe piață, dar este una cu mult șarm. Un MINI adevărat, care a trecut în secolul 21.

Fotografii realizate de Manițiu Răzvan Photoworks

MINI Cooper SE oferit pentru test drive de MINI România

MINI Countryman Autohome – Test Drive

19/09/2019/in Jurnal, Teste Auto /by daniel batrin

Cazare Costinești

Când eram adolescent, luam gașca din liceu și plecam aproape 20 de ore cu trenul până la Costinești. Nu ne oboseam prea mult cu organizarea, ci aveam un bagaj cât de cât să ne ajungă o săptămână, iar când ajungeam, ne descurcam noi cumva. Asta însemna că pe drumul de la halta din Costinești, cât mai aproape de plajă, vedeam mulți pensionari care fluturau cheile strigând: ”Avem cazare”. Pentru noi era suficient dacă o tanti ne dădea o cameră cât de cât curată și un duș. Fie el și fără apă caldă. Totuși, nu am fost niciodată aventurierul care merge la mare să stea la cort. Aș putea spune că lucrurile nu s-au schimbat, dar au evoluat cum probabil nu mă așteptam.

Iată-ne acum în avion, la doar 45 de minute de București, iar autostrada până la mare o facem într-un MINI Countryman, cu cort deasupra. Acum ne căutăm cazare pe Airbnb, vrem aer condiționat în cameră și espressor în bucătărie. Chiar dacă acum căutăm calitate, nu neapărat cantitate, mergem la mare cu același entuziasm de adolescent. Nu spun că e mai bine acum, dar e un altfel de bine.

Am încărcat bagajele în porbagajul încăpător al unui SUV-uleț și ne-am conectat smartphone-ul la sistemul de infotainment al mașinii. Era mai bun radioul din tren? Încă de când am primit cheile noului MINI Countryman și am plecat din București, mașina asta te face să zâmbești. E oarecum funky, cool, îndrăzneață, nonconformistă și te face și pe tine să te simți așa. Tot drumul până la mare, am cântat în mașină, am dansat, ne-am oprit pe marginea drumului pentru poze, ne-am bucurat. MINI Countryman se simte o mașină solidă, bine închegată. Nu scârțâie, nu tremură, iar suspensia ceva mai fermă decât la un alt SUV, chiar dacă nu este cea mai confortabilă, îți oferă senzația că stă mai bine pe drum. Totuși, am fost ”avertizați” că la viteze mai mari, opțiunea Autohome de deasupra se va simți.

Inițial am crezut că o să fie ca un portbagaj extern, dar ceva mai mare, numai că la viteze mai mari decât cele permise pe autostradă, zgomotul la vânt este destul de prezent. Sincer nu am mai condus niciodată o mașină care să aibă o ”construcție” deasupra, și credeam că îmi va afecta direcția. Poate că intră aerul pe sub și face direcția mai ușoară, tot felul de filme. Dar opțiunea Autohome este special gândită pentru MINI Countryman, așa că trebuie să o vezi ca o extensie a mașinii. Comportamentul rutier este același, indiferent de viteză sau de viraje. Deci faptul că există un cort de două persoane deasupra ta, nu influnțează cu nimic cum se conduce un Countryman.

Ceea ce am observat, oarecum nespecific pentru un MINI, este lipsa puterii. Trebuie să recunosc, este și primul MINI diesel pe care îl conduc, iar celelalte modele, printre care alt Countryman, au fost în variantele lor cele mai sportive și puternice. Așa că la prima accelerare mai puternică, cutia a retrogradat bine, dar puterea nu a venit așa cum mă așteptam. Modelul de test era un MINI Countryman Cooper D, ceea ce înseamnă un motor de 2 litri diesel, ce produce 150 de cai putere și 330 Nm. Primii 100 km/h vin abia în 9 secunde, o valoare deloc specifică modelelor MINI pe care le știam eu. Numai că imediat mi-am dat seama că nu sunt în vreun John Cooper Works pe o probă specială. Eram într-un SUV, cu cazare asigurată, îndreptându-mă spre mare. Nu mă grăbeam.

Noul MINI Countryman este construit pe platforma UKL cu tracțiune față, de provenineță BMW. Așa că poți privi noul Countryman ca un X1 mai mișto. Cu gândul acesta, am trecut calea ferată ce străbate Costineștiul și am început să căutăm un loc potrivit. Și ce imagine mai bună de oprit, decât o priveliște deasupra de epava Evanghelia? Mai demult un adevărat punct de atracție pentru stațiune, acum doar o ruină a unui obiectiv cunoscut. Aproape tot entuziasmul pe care mașina ni l-a oferit pe drum, de la melodiile adolescenței pe care le-am cântat pe drum, am găsit un Costinești murdar, neschimbat, dar mai rău decât l-am lăsat în urmă cu mulți ani. Probabil că pentru un adolescent tot ce e acolo e ”suficient”, dar cu prin ochi ”maturi”, nu mai prezintă interes. Și e păcat…

Aveam un weekend prelungit, așa că am decis să explorăm și celelalte stațiuni de pe litoralul românesc, mergând până în Vamă și apoi în noua și luxurianta Mamaia Nord și Năvodari. Design-ul MINI-ului Contryman se potrivește cu plaja. Îi stă bine acoperit cu praf de nisip, mergând pe drumuri neasfaltate. Chiar dacă nu are o gardă la sol foarte mare, te simți în siguranță să intri pe porțiuni mai dificile, mai ales când știi că ai un sistem de tracțiune integrală. La viteze mici, direcția este destul de grea, dar comunicativă, ca atunci când îl scoți pe viraje rapide să ai încredere și chiar să te distrezi. O fi un MINI diesel, dar se comportă cum te-ai aștepta. Între stațiuni, nu poți să mergi foarte tare, din cauza traficului infernal de weekend, așa că la viteze de drum național, consumul este mic, normal, în ciuda faptului că ai un cort deasupra. Doar pe autostradă, când crești mai mult în viteză, acum combustibilului cade ceva mai repede.

Din Vama Veche am hotărât să plecăm spre Mamaia Nord, ca să vedem diferențele. În plus, știam că acum 4 ani, la granița dintre Năvodari și Mamaia este o plajă întinsă, numai bună pentru poze. Traversând Constanța, MINI Contryman se simte ca o mașină de oraș. Agilă, relativ compactă, dar încăpătoare înăuntru și confortabilă pe imperfecțiunile drumului. Așa că imediat am trecut de celebrul cândva hotel Rex, și am ajuns unde credeam că e plaja pustie lăsată de mine acum 4 ani. Cu stupoare am văzut că locul era închis de un gard, iar în imediata apropiere era construit un bloc. Lângă acesta alte două blocuri. Între ele erau vestitele cluburi și se continuau cu ceva hoteluri. Am zis că îmi continui drumul până la altă ieșire pe plajă, dar m-am trezit la 17 km după Mamaia, dar construcțiile stăteau în picioare. Blocuri pe blocuri, hoteluri, baruri, cluburi, cred că 100.000 de spații de cazare erau disponibile, în Năvodari, unde acum 4 ani era câmp gol. Oarecum trist, am renunțat la ideea de poze pe plajă, dar și la ideea de a mai dormi în cort.

MINI Countryman cu Autohome se adresează unui grup clar de clienți. Pentru cei mai mulți această opțiune este prea costisitoare, dar pentru cei care chiar o folosesc, este mai mult decât potrivită. Deoarece accesarea cortului este foarte ușoară, trebuie doar să deblochezi 3 cleme și împingi cortul sus. Ca să îl închizi, tragi capacul cu o sfoară și legi clemele la loc. Înăuntru spațiul este mai mult decât decent, având 210 cm lungime și 130 cm lățime. Înălțimea este de aproape 1 m, iar înăuntru ai două perne, o pătură, dar și o lanternă. Este termorezistent și bine izolat, se vede că este foarte calitativ. Probabil se pretează mai bine într-o pădure la munte, decât pe o plajă sufocată de construcții de beton.

Nişa unei nişe

11/01/2018/in Teste Auto /by batrinu

Prin definiţie, cuvântul „mini” ar trebui să reprezinte ceva mic, în miniatură chiar. Primul automobil ce a purtat acest nume a fost într-adevăr foarte mic, dar timpul a trecut, preferinţele şi legile s-au schimbat, aşa că un automobil MINI nu mai are nicio legătură cu un vehicul mic. În ziua de astăzi lumea vrea spaţiu, gardă la sol înaltă, dar şi putere. Britanicii nu au stat pe gânduri şi au produs modelul Countryman. Pentru un SUV, acesta este relativ mic, aşa că s-ar încadra în filozofia companiei, dar în general, un SUV nu este deloc în spiritul MINI. Totuşi, maşina din articolul de astăzi nu este un Contryman obişnuit, ci este înzestrat cu spiritul legendarului John Cooper, ceea ce înseamnă că acest Countryman JCW este cel mai puternic, cel mai capabil, cel mai mare şi cel mai scump model MINI de până acum.

În faţa noastră avem a doua generaţie MINI Countryman, iar asta înseamnă că un SUV MINI este apreciat şi cumpărat. Vine cu un caracter şi o personalitate cum nu mai găseşti la rivali, iar un MINI este cumpărat de cineva care ştie exact ce vrea de la o maşină. Într-un fel, este o nişă, într-o nişă. Iar dacă sub capotă stau peste 230 cai putere, acesta poate fi a treia nişă, a unei nişe. E greu de înţeles, dar staţi până la finalul articolului şi o să vă explic.

În mod normal, un alt SUV compact apărut pe piaţă nu m-ar interesa. Mai ales când îl conduci în eterna combinaţie cu motor diesel. Dar am ales Contryman JCW chiar în detrimentul unui BMW X6 M50d. Atât de interesantă mi se pare această propunere a britanicilor. În niciun caz Countryman JCW este o maşină pe care aş recomanda-o cuiva ca singura maşină, chiar cred că este relativ inutilă, dar mă bucur maxim că există. Mă bucur că în marea de SUV-uri care fac exact acelaşi lucru, există unul care vine din fabrică cu dungi pe capotă sau care are plafonul într-o altă culoare. Mă bucur că are prize de aer peste tot, chiar dacă arată ridicol. Iubesc maşinile cu personalitate, iar cum are un MINI, nu mai găseşti în altă parte.

Chiar dacă este umflat, din orice unghi îl priveşti îţi dai seama că este un MINI. Mi-ar fi plăcut să aibă blocurile optice rotunde în faţă, dar Countryman vrea să fie MINI-ul mai agresiv şi mai masculin. Sincer nu prea văd acele muchii, tot simpatic mi se pare. La urma urmei, design-ul ţine de gustul fiecăruia, chiar dacă artificiile de design nu corespund proporţiilor standard. În schimb, orice MINI păstrează spiritul originalului. Acel feeling din spatele volanului pe care nu îl mai întâlneşti la altă maşină. Da, scaunele sub foarte tari, iar după mai mulţi kilometri nu îţi mai simţi spatele sau că parasolarele sunt poziţionate pe diagonală şi nu oferă nicio protecţie, dar acestea sunt doar mici detalii ce îi oferă caracterul aparte.

Ceea ce contează este să te distrezi, să râzi din spatele volanului, iar cine credea că nu se poate într-un SUV se înşeală amarnic. În clipurile de prezentare a modelelor MINI, primele imagini îţi arată un drum şerpuit prin munte. Nu un circuit sau un oraş, ci viraje. Acolo John Cooper Works excelează. Cooper aproape că se confundă cu marca MINI, dar John Cooper este mult mai mult decât o nomenclatură. Acesta a început prin a construi monoposturi de competiţie, ajungând chiar şi la Formula 1. A fost primul care a înţeles importanţa poziţionării motorului în spatele pilotului şi a ajuns să fie unul dintre cei mai importanţi oameni din istoria motorsportului. Colaborarea cu MINI a venit când a condus mica citadină şi s-a gândit că aceasta s-ar preta foarte bine în raliuri, dacă ar avea mai multă putere şi nişte frâne mai bune. John Cooper a vrut să construiască el o versiune mai potentă, aşa că a început colaborarea cu MINI. Pentru fiecare maşină vândută Cooper urma să primească 2 lire. Din 1964 până în 1967, toate ediţiile a raliului Monte Carlo au fost câştigate de către un MINI Cooper S. Totuşi în 1966 au fost descalificaţi din cauză că farurile pe care le utilizau nu erau în conformitate cu reglementările, aşa că raliul din 67 a fost un fel de răzbunare.

Istoria dintre MINI şi John Cooper a fost foarte amplă, de la modele dedicate, la pachete de tuning, până în prezent, când John Cooper Works este divizia sport dedicată a brandului MINI. Aproape toate modele pot fi comandate JCW, aşa că nici Countryman nu face excepţie.

Pentru că vorbim de o istorie impresionantă, mai ales în cadrul motorsport, am vrut să văd cum se comportă Countryman JCW pe un drum de munte. Acolo unde a fost gândit şi unde spiritul JCW trăieşte.

Chiar dacă stai mai sus în scaunul şoferului, poziţia la volan este foarte sportivă. Volanul mic şi gros este perfect, scaunele te strâng tare, iar toate comenzile sunt greoaie. Pentru a conduce tare un MINI, fie el şi Countryman, trebuie să ai forţă. Pe un drum virajat, asfaltat perfect, cum este DN1A, prin pădure, te simţi exact ca un pilot de raliu, pentru că tragi puternic de volan, direcţia este grea, pedala de acceleraţie la fel, iar în spatele tău auzi un bolborosit specific modelelor WRC. Accelerezi puternic, iar motorul de 2 litri cu turbină te împinge brutal. Îţi ţii tare capul în faţă şi stai concentrat pe următorul viraj. Cutia de viteze automată schimbă treapta exact când trebuie, în plus îţi şi corectează turaţia motorului, pentru retrogradări şi mai eficiente. Senzaţia de maşină de raliu îţi este accentuată şi de faptul că sub tine stă un sistem de tracţiune integrală denumit All4, ceea ce înseamnă că poţi să împingi maşina şi mai tare pe acele de păr, deoarece cuplul este trimis către roata cu mai puţină tracţiune. Totul se întâmplă rapid şi intens, în sunet de pocnituri de evacuare. Este fără îndoială unul dintre cele mai distractive SUV-uri de pe piaţă şi se simte într-adevăr spiritul JCW.

Totuşi, dacă ai condus un MINI în trei uşi, Contryman ţi se va părea mare şi greu. Simţi că în spatele tău mai este multă maşină, iar sentimentul de subvirare este ceva mai prezent decât la un MINI hatch. Dar acest sentiment este anulat de faptul că cei 231 de cai putere sunt transmişi în toate colţurile maşinii. Sincer, forţa de placare a unui Contryman JCW este impresionată. Cuplul de 350 Nm este disponibil pe o plajă de turaţie foarte largă, iar plecările de pe loc sau ieşirile din viraje sunt extrem de rapide. Să vă faceţi o idee, sprintul până la 100 km/h se realizează în 6.5 secunde. Contryman JCW este brutal în livrarea puterii şi a performanţelor. Dar exact ar trebui să fie. Exact aşa l-ar fi vrut şi John Cooper.

Bineînţeles, Contryman împarte foarte multe elemente constructive cu modelul BMW X1, aşa că setările suspensiei şi a şasiului sunt mai pe partea confortabilă, faţă de alte produse MINI, dar cum spuneam, de la volan, nu îl poţi confunda cu nimic altceva. De aceea spuneam la începutul articolului că acest Contryman JCW este o nişă, într-o nişă, deoarece nu are vreun rival direct. Toate SUV-urile din această clasă se axează pe confort, pe o gardă la sol mai mare, nu pe motoare turbo şi evacuări de competiţie. Un MINI JCW este altceva faţă de restul modelelor din gamă. JCW este prezent acum în Raliul Dakar cu cel mai mare număr de modele de până acum. Au construit chiar şi două Buggy-uri. JCW reprezintă performanţa pură, fără compromisuri, chiar dacă vorbim aici de un SUV.

Vreme britanică

28/07/2016/in Teste Auto /by batrinu

În ultimii ani, MINI încearcă din răsputeri să ne demonstreze că vrea să se maturizeze. A devenit mai mare, mult mai mare, mai confortabil, oferă chiar opţiuni de SUV-uri, iar noul Clubman renunţă la “nebunia tinereţii”, adică uşile asimetrice şi ne oferă o soluţie foarte practică. Parcă numai practic/confortabil nu poţi să asociezi cu MINI. Am condus până acum aproape toate caroseriile MINI, în schimb, acum cu cea din testul de astăzi, mi-am dat seama că britanicii nu şi-au uitat originile de maşină jucăuşă, construită fără compromis.

MINI Cabriolet este cea mai vândută maşină decapotabilă din Marea Britanie. E ciudat oarecum, deoarece acolo soarele apare doar câteva ore şi asta prin luna iulie, doar. De ce ai vrea o decapotabilă acolo? Asta am vrut şi eu să văd, iar rugăciunile mi-au fost ascultate, pentru că pe perioada de trei zile cât am avut la test noul MINI Cabrio, a plouat încontinuu. Dorinţele mele nu au fost ca să mă simt ca în Marea Britanie, ci mai mult să am o scuză de a ţine plafonul sus, pentru a nu mă vedea nimeni conducând acest MINI. Pe lângă faptul că nu îmi prea plac decapotabilele, un MINI Cabrio este cu atât mai nepotrivit. Imaginaţi-vă un tip de 1.85, aproape 100 de kile, chel, cu barbă, conducând un automobil drăgălaş. Nu puteţi. Sau dacă puteţi, nu este o imagine prea frumoasă. Cel mult amuzantă, pentru unii. Acum înţelegi de ce am vrut ca plafonul să stea sus? Preferam şi nişte geamuri fumurii, omologate, bineînţeles. Aşa puteam să mă simt şi eu bine într-un MINI Cabrio.

Totuşi, pentru că asta mi-am ales, să conduc orice tip de maşini, indiferent că îmi plac sau nu, trebuia să experimentez cum se simte un cabrio de la MINI şi mai ales să vă zic şi vouă. Aşa că am plecat spre munţi. În pădure. Pe drumuri judeţene, acolo unde erau doar localnici care nu mă vor mai vedea vreodată. Am plecat din Bucureşti spre Râşnov-Bran.

Locaţia nu a fost aleasă tocmai la întâmplare, deoarece, pe lângă faptul că nu voi întâlni cunoscuţi, din Predeal spre Râşnov se deschide un drum excepţional pentru condus, ce trece prin Pârâul Rece. Trebuia să merg pe acolo, prin succesiunea de viraje rapide şi ace de păr, din simplul motiv că pe grila maşinii de test trona mare litera “S” vopsită în roşu. Asta înseamnă că sub capota mică, cu priză de aer mare, stătea un motor turbo de 2 litri, ce produce 192 de cai putere, iar la interior, în jurul schimbătorului de viteze aveam opţiunea: “Maximum go-kart feel”. Eu ştiu foarte bine această senzaţie, fie că e pe 3 sau pe 5 uşi MINI, dar eram curios dacă lipsa unui plafon rigid va afecta cumva senzaţia de kart.

Noul MINI Cabriolet vine cu un plafon textil, care, atunci când e ridicat, nu afectează design-ul legendar al hatchback-ului britanic. Cu plafonul sus, MINI Cabrio poate fi confundat cu un hatch, proporţiile sunt aproape identice, linia plafonului este în continuare perfect orizontală, iar în spate, linia lunetei este vericală. Singura diferenţă ce îl poate da de gol este lipsa unui geam lateral spate. Acesta există, dar este foarte mic, iar plafonul textil ia foarte mult din vizibilitatea laterală. Cam asta este tot ce pot spune despre un MINI Cabrio, în rest este fix aşa cum ne-am obişnuit. O faţă drăgălăşă, cu faruri rotunde şi grilă mare, proiectoare supradimensionate şi bară cu prize de aer agresive, specifice variantei sportive. Posteriorul sare în evidenţă doar prin poziţionarea centrală a evacuării. Îmi plăcea configuraţia maşinii de test, ce avea o culoare interesantă pentru un MINI. Nu era vreun galben, roşu sau “british green”, ci un umil gri. Dar cu interior maroniu deschis. În toată încercarea MINI de a reveni la spiritul liber şi tânăr, configuraţia era clasică, elegantă. Dar se potrivea. Interiorul era îmbibat de dotări şi tehnologii de ultimă oră. Unele le-am înţeles, altele nu. Trebuia neapărat navigaţia cu ecranul de 8.8 inch, dar nu văd rostul indicatoarelor foarte sportive de pe bord. Într-un cabrio nu ai nevoie să ştii presiunea la ulei sau în turbină, nici măcar timpii pe circuit. Ca şi găselniţă vizuală aş putea înţelege, dar practic, nu prea.

Orice vi-ar spune un reprezentant MINI, noul Cabrio are doar 2 locuri. Cele din spate pot fi folosite, şi sugerez acest lucru, ca şi spaţiu de depozitare. Pentru că portbagajul are doar 160 de litri atunci când îţi bate vântul în plete. Asta mai e o chestie pe care nu am înţeles-o la noul Cabrio. Când e decapotat, plafonul intră doar pe jumătate în portbagaj, cealaltă jumătate rămâne afară. În acest fel, pierzi atât din capacitatea de stocare, dar mai ales din vizibilitate. Plafonul se adună în spatele tetierelor posterioare, dar în aşa fel încât, prin oglinda retrovizoare nu se mai vede nimic. Probabil dacă în spatele tău se află vreun Scania, atunci ai şanse să-ţi dai seama. În plus, la un cabrio cu plafon textil poţi să-ţi iei adio de la linişte. Pe lângă faptul că în timp va avea problemele unei decapotabile, şi anume “că bate plafonul”, orice zgomot din exterior pătrunde în habitaclu. Este ca şi cum ai merge cu o maşină cu geamurile din spate deschise. Când se apropia o maşină la câţiva kilometri în spatele meu, simţeam ca şi cum s-ar urca pe mine.

Ar mai fi o problemă a unui MINI Cabrio. Nu că nu am enumerat destule. Când am auzit că plafonul se poate rabata doar pe jumate, descoperind doar pasagerii faţă, am zis că e superb, pot să experimentez vântul şi fără să fiu decapotat complet. Doar că acel vânt este atât de puternic şi te loveşte direct în frunte, încât nu poţi să mergi mai tare de 30 km/h. Aşa că ori îl închizi complet, ori îl decapotezi până în spate. Am făcut exact asta şi cam aşa a fost.

Uitându-mă pe harta drumului de munte, mi s-a părut extrem de spectaculos. Viraje succesive, linii drepte suficient de lungi să eliberezi toţi caii putere, în plus ai parte şi de peisaje frumoase. Doar că, odată ajuns acolo, suprafaţa asfaltului nu era cea mai lină. Erau destul de multe denivelări, mai ales din cauza “plombării” nereuşite a asfaltului. În ciuda acestui fapt, am pus trenul de rulare în modul Sport şi am apăsat acceleraţia. Un MINI este şi va rămâne un MINI indiferent ce caroserie are. Sunt câteva elemente pe care le simţi ce îi sunt rezervate doar micului britanic. Vorbesc aici despre direcţia greoaie a modului Sport. Cu volanul mic şi gros între palme, este o plăcere să virezi. Simţi în fiecare secundă unde se află roţile faţă, simţi cum se luptă pentru aderenţă şi cum iese învingător. Un MINI Cooper S este maşina cu tracţiune faţă perfectă. Sentimentul este pe atât de sportiv, cât este de sigur. Dacă la o maşină cu tracţiune spate, atunci când îi depăşeşti limita, s-ar putea să ajungi în şanţ, la un MINI este o plăcere. Poziţionezi botul unde vrei în viraj, iar dacă simţi subvirare, ridici uşor de acceleraţie şi maşina corectează traiectoria. Acest MINI Cabrio este şi se simte un MINI adevărat până în dreptul scaunelor. Pentru că de acolo “se rupe” plafonul.

Senzaţia de kart este diminuată de elasticitatea şasiului unei maşini decapotabile. Fiecare denivelare este simţită în scaunul şoferului, şi atunci când drumul nu este perfect drept, toată maşina vibrează. Iar asta nu este o problemă doar a MINI-ului. Toate decapotabilele se simt aşa. Fie că e un Peugeot 307cc ca a subsemnatului, fie că este un BMW Seria 6 de 140.000 de euro. Orice maşină care a început viaţa cu plafon rigid şi apoi i-a fost tăiat pentru a o face decapotabilă se va simţi în felul acesta. Dacă suprafaţa de rulare nu este perfectă, vibraţiile de la interior şi sentimentul că şasiul este din cauciuc vor fi prezente. Tocmai din acest motiv, o decapotabilă nu este, prin definiţie, o maşină sportivă. Oricât de mult s-ar strădui, chiar şi MINI. Rigiditatea pe care o ştiam atât de bine a MINI-urilor, efectiv nu era prezentă pe această porţiune de drum. Dar am împins în continuare. Cum spuneam, partea frontală oferea o stabilitate perfectă şi o aderenţă foarte bună, dar când spatele trebuia să urmeze trasa, începea să ţopăie, răpind din sportivitate. Nu ştiu dacă era o chestie de maşină de performanţă sau nu, dar a fost prima dată când am experimentat sentimentul de “brake fade”. Atunci când frânezi puternic de mai multe ori, frânele încep să prindă tot mai greu, iar ca să te opreşti trebuie să apeşi mult mai adânc pedala. Până la urmă am aflat că ţine de faptul că frânam pe coborâre şi lichidul de frână poate să facă bule de aer ce duc la această senzaţie.

Dacă vrei performanţă şi sportivitate de la un MINI, nu te uita la cel Cabrio. Mai ales după ce ai condus un hatch. Nu, MINI Cabrio este perfect pentru croaziere. Dar nu croaziere lungi. Îmi imaginez un MINI Cabrio pe o rivieră. În California, de exemplu. Poate chiar pe drumurile secundare din Scoţia. Rulând relativ încet, cu plafonul jumătate în portbagaj. Nu este o maşină pentru oricine. Cum am spus, nu mă văd deloc într-unul. În schimb văd două fete care merg la mare. Şi cărora le plac maşinile. Pentru că singurul aspect pe care îl apreciez la MINI Cooper S Cabrio, este faptul că poţi asculta mult mai bine sunetul superb al evacuării.

Hipster

10/03/2016/in Teste Auto /by batrinu

Un hipster este o persoană cu vârsta între 20 şi 30 de ani care crede în valorile individuale, nu urmează cursul modei, are viziuni liberale şi în general vrea să fie diferit de restul societăţii. Până nu demult, hipsterii conduceau MINI Cooper, pentru că arăta ca o maşină veche, dar care folosea tehnologii moderne. Dar ca orice trend, acesta trece odată cu timpul, iar cei ce cumpărau un MINI au acum joburi în corporaţii şi îşi întemeiază familii. Aşa că mica maşină funky, în culori excentrice, ce îţi rupea spatele, trebuia să fie înlocuită cu altceva.

Pentru că spiritul unui hipster încă persistă, ei vor aceeaşi maşină stilată, dar care să se încadreze mai bine în nevoile lor. Probabil aceasta a fost şi intenţia oficialilor de la BMW, când au anunţat că vor lansa a doua generaţie MINI Clubman, mult mai practică decât cea precedentă. Un MINI debordează de personalitate, indiferent despre ce caroserie este vorba. Cu toate că mulţi au spus că singurul MINI care contează este cel în 3 uşi, după ce am condus noul Clubman, pot să spun că acesta face foarte mult sens în gama britanicilor.

Sunt, bineînţeles, compromisuri. În primul rând, noul Clubman este cel mai mare MINI. Ca să nu-i spun gras. Are peste 4.2 metri lungime şi 1.8 metri lăţime. Privit din faţă, este un MINI adevărat, dar care are “obrajii” foarte proeminenţi. Dar, odată cu celebrele blocuri optice mărite, proporţiile nu sunt chiar atât de rele. Dacă dotezi noul Clubman cu faruri LED, acesta arată foarte bine. Mi se pare că grila este o idee cam mare, dar cum spuneam, întreaga maşina este imensă, cel puţin pentru un MINI. Atâta timp cât nu avem de a face cu kit-ul sportiv sau cu varianta Cooper S, partea frontală este relativ simplă, aş putea spune chiar clasică, retro. Pentru un ochi neavizat, noul Clubman poate fi confundat foarte uşor cu modelul mic. Totul se schimbă atunci când îl priveşti din lateral. Acum doi am condus primul MINI cu patru portiere, iar cele două din spate făceau ca proporţiile să fie destul de ciudate, mai ales că geamul al treilea era încă mic. MINI 5 door arată bine, pentru că totuşi este un MINI, dar puţin ciudăţel. Noul Clubman, în schimb, este cumva varianta break a acelui model. Se întâmplă de multe ori ca un model break să fie mai atrăgător decât unul hatchback. Linia geamurilor este mai lungă la Clubman, ceea ce înseamnă o mai mare arie pentru explorarea design-ului. Aceasta totodată se întinde mai înalt, iar împreună cu plafonul drept care coboară uşor spre posterior, îi oferă noului Clubman un aer elegant şi aerodinamic spre posterior. Totuşi nu este uitată nici impresia de sportivitate, dată de jantele cu 5 spiţe duble cu diametru relativ mare pentru această clasă, 18 inch. Ca orice MINI, noul Clubman este campion la personalizare. Acum a fost prima dată când am văzut pe viu culoarea “British Racing Green”. Arată extraordinar în lumina soarelui şi, cum îi sugerează numele, este foarte potrivită pe o maşină britanică.

Naţionalitatea maşinii este cel mai bine reprezentată atunci când o priveşti din spate. Parcă îmi aminteşte de vechile dubiţe britanice, maşinile alea de pâine sau de lapte cum erau mai demult pe străzile Londrei. Această impresie îmi este dată de deschiderea dublă a uşilor portbagajului. Cum spuneam, asemeni unei dubiţe. Dar pentru un hatckback este foarte original şi, uneori, funky. Apoi avem inscripţia mare pe mijlocul maşinii care arată de asemenea retro. Noile blocuri optice sunt înconjurate de o bandă cromată, iar dacă la început mi s-au părut ciudăţele, în realitate arată foarte bine, fără să răpească din spiritul unui MINI adevărat. Luat pe elemente, noul Clubman s-ar putea să nu fie pe gustul tuturor, dar ca design-ul unei maşini să funcţioneze trebuiesc studiate proporţiile. Cel mai mare MINI are dimensiuni apropiate de un BMW Seria 1 sau Audi A3, dar este cu mult mai interesant decât acestea, debordând personalitate specifică britanicilor.

La interior este aceeaşi poveste. Datorită faptului că este mai lat şi mai lung, spaţiul interior este din belşug, mai ales în zona capului, cu siguranţă mai mult decât la rivalii hatchback premium. Dacă exteriorul face unele compromisuri, interiorul este cât se poate de distractiv, exact în spiritul companiei. Consola de bord este în continuare rotundă, încadrând un ecran multimedia de 10 inch, în jurul căruia este o bandă de lumini care ia locul unui turometru roşu sau verde atunci când suntem în modul Eco “Green” sau chiar a volumului sistemului Harman-Kardon. Butoanele climatizării sunt relativ mari, dar facilitează ergonomia, iar în partea inferioară găsim butonul de pornire, de culoare roşie, ce se aseamănă cu cel al unui avion. Aceeaşi idee o regăsim şi deasupra oglinzii retrovizoare. Mi-a plăcut în mod deosebit volanul îmbrăcat în piele, mic şi foarte gros. E o plăcere doar să-l simţi cum se învârte între degetele tale. Priza excelentă şi faptul că vine foarte mult în piept, te face să tragi cât mai tare de maşină atunci când vezi un viraj. Din păcate, instrumentarul de bord nu este foarte lizibil, mai ales turometrul. Mai demult, MINI-urile aveau în spatele volanului doar turometrul mare, ceea ce întărea şi mai mult senzaţia sportivă. Dar mai demult nu exista un MINI de peste 4.2 metri, cu suspensie şi scaune confortabile. Nu exista nici motor diesel de 2 litri. Acum însă, noul Clubman trebuie privit din total alt unghi.

Este în continuare îmbrăcat în tenişi şi blugi, dar în loc de tricoul cu desen funny, poartă acum cămaşă şi sacou. Este mai mult smart-casual, iar sentimentul de funky este dat de detalii. De exemplu, pe spatele tetierelor este brodat cu steagul Marii Britanii, la fel ca şi “năstureii” de pe cusăturile scaunelor. Adevărul e că o cămaşă cu butoni se potriveşte de minune asortată la tenişi. Nu sunt multe ce să reproşezi interiorului unui Clubman, mai ales că acum îţi pot duce mai mult de un prieten cu tine în maşină, iar cei din spate nu mai au genunchii la urechi. De fapt poţi chiar să faci escapade la mare, de exemplu, pentru că portbagajul este surprinzător de încăpător. Dacă într-un MINI cu 3 sau 5 uşi nu încape o geantă de laptop pe lung, în portbagajul unui Clubman ai putea chiar să-ţi faci cumpărăturile de la IKEA. Gen un dulap sau un birou pentru corporatistul care ai ajuns.

Spun în continuare chestia asta, pentru că asta îmi inspiră noul Clubman. Într-un fel mă văd pe mine. Dacă acum câţiva ani, când încă eram stundent, nu mă interesa consumul unei maşini, era şi benzina ieftină, splina mea încă mai suporta denivelările, iar atunci aveam doar un reprezentat al sexului frumos în dreapta. Acum însă, am crescut, drumurile pe care le fac sunt din ce în ce mai lungi, odată cu vârsta începi să aduni tot mai multe lucruri pe care trebuie să le depozitezi, chiar dacă eşti cu maşina. Viaţa de noapte şi-a spus cuvântul asupra spatelui meu, aşa că m-am bucurat că după aproape 1000 de km, m-am dat jos din MINI Clubman cu spatele întreg. Însă eu nu vreau să mă simt bătrân, chiar dacă aşa mă cheamă, iar în testul acesta mi-am dat seama de ce am nevoie.

De o maşină care păstrează la condus un spirit tânăr, fără compromisurile vârstei. MINI Clubman foloseşte un motor diesel de 2 litri, ce produce 150 de cai putere şi 330 Nm. Aproximativ la fel de mult ca Peugeot-ul meu. Deci din punctul de vedere al performanţelor nu erau surprize, chiar dacă într-o accelerare până la 100 km/n, MINI-ul este mai rapid cu aproape 2 secunde, atingând aceasta viteză în 8.5 secunde. Viteza maximă este de peste 200 km/h, dar asta nu mai contează la vârsta mea. Oricum pun pilotul automat la 139 pe autostradă şi doar ascult muzică. Acest motor cuplat la o transmisie cu 8 rapoarte de provenienţă Aisin, consumă real 6l/100 km. Mixt. În oraş sare de 8l/100km, ceea ce nu este rău deloc, dar mi-am dat seama că Peugeot-ul meu reuşeşte aceleaşi valori, fiind o maşină veche de 10 ani.

Totuşi nu pe cifre de consum vreau să mă concentrez. Ci pe bucuria condusului. Vorbim totuşi de un MINI şi chiar dacă este cel mai confortabil MINI în care am fost vreodată, are în continuare modul Sport cu Maximum Kart Feel. Asta înseamnă că atunci când îi arăţi un viraj se bucură mai tare decât un căţeluş care te vede după o zi cât l-ai lăsat singur acasă. Pe bine, MINI Clubman este în continuare un campion al virajelor, un MINI adevărat, iar conducându-l nu poţi să-ţi dai seama cum de există atâta aderenţă pe puntea faţă. Ca să vă daţi seama cât de bine stă într-un viraj, vă spun că puteţi face un sens giratoriu complet la 70 km/h, fără subvirare. Aş fi vrut să am un traseu mult mai virajat pentru a testa mai bine calităţile MINI-ului, dar am vrut să-l duc la mare, să fie un hipster complet. Adică un MINI cum puţini au, care merge la mare când puţini merg.

Pe autostradă se poate simţi o idee cam gălăgios, dar asta din cauza anvelopelor de iarnă cu diametru mare. În plus zgomotul la vânt este destul de pregnant, mai ales în zona oglinzilor. Ca norocul, în ţara asta autostrăzile fiind atât de puţine, se termină destul de repede şi poţi să te bucuri mai bine de o maşină ce trezeşte adolescentul din tine. Acceleraţiile erau liniare, fără smuciri, cutia schimbă repede în treapta superioară, dar retrogradările sunt ceva mai lente. Sunt convins că transmisia de la ZF este mult mai bună. Oricum, MINI Clubman în modul Sport este un deliciu, chiar şi cu motor diesel. Pentru ca să te distrezi nu trebuie să atingi viteze ilegale şi poţi să forţezi motorul până la linia roşie, amplificând senzaţia de sportivitate, fără să simţi frică. În modul Sport treptele cutiei stau mai sus în turaţie, iar retrogradările de care vorbeam sunt mult mai bine realizate. Mergând aşa, consumul creşte exponenţial, aşa că în oraş, de exemplu poţi selecta modul green ce “sugrumă” capacităţile motorului. În modul eco, Clubman pare că are 55 de cai putere. Dar împreună cu sistemul Start-Stop, face minuni pentru consumul în oraş. Şi să fim sinceri, în Bucureşti la ora 5 după-masa, traversezi 300 de metri în jumătate de oră.

Este interesant ceea ce a realizat MINI/BMW cu noul Clubman. Când am aflat că îmi este rezervat un Clubman de test, recunosc, am strâmbat puţin din nas, dar după 3 zile de cutreierat oraşe, autostrăzi şi faleze, mi-am dat seama cât de mult sens face o astfel de caroserie în gama MINI. Nu de puţine ori voiai să conduci un MINI, dar în care să mai ai loc şi de alte activităţi. Parcă voiai ca MINI-ul să treacă peste liniile de tramvai fără să te rupă în două. Iar dacă partea cu un motor mai economic nu este pe placul vostru, să ştiţi că există Clubman echipat cu motorul de 2 litri turbo pe benzină şi 192 de cai putere, în versiunea CooperS. Care arată şi puţin mai agresiv decât cea din aceste poze. MINI are acum un model adevărat pentru segmentul hatchback-urilor premium, care încă de la început are un avantaj în faţa rivalilor Seria 1, Audi A3 sau Mercedes Benz A-Class. Este diferit. Aceasta a fost strategia lor de la bun început, nu văd de ce nu ar funcţiona şi în acest segment. Un MINI în 3 uşi nu poţi să zici că are un rival direct, dar se vinde ca “pita caldă”. Dar generaţiile se schimbă, aşa că noul Clubman vine într-o piaţă cu foarte mulţi clienţi, care vor ceva diferit.

Prezentare: Mini Cabriolet

23/10/2015/in Ştiri auto /by batrinu

Peste o săptămână intră în vigoare legea care spune că este obligatoriu să avem montate anvelopele de iarnă. Este cel mai bun moment să lansezi o decapotabilă. Bineînţeles, Mini nu va pune la vânzare noul Cabriolet abia anul viitor, dar odată cu Salonul Auto de la Tokyo, ne arată mica buburuză cu acoperiş din material textil.

A trecut ceva timp de când Mini a lansat această generaţie a hatchback-ului său şi poate versiunea Cabriolet s-a cam lăsat aşteptată. Nu ştiu cum e mai bine? Mini Cooper hatchback, are un caracter aparte. Este retro şi modern în acelaşi timp. Versiunea în 5 uşi reuşeşte să păstreze acelaşi stil chiar dacă este mai mare. La fel ca şi nou lansatul Clubman. Oricât de ciudat este în gamă, chiar şi acesta are “acel ceva”. Dar probabil niciunul nu se compară cu şarmul dat de un Mini decapotabil. Să te bucuri de aceleaşi experienţe din spatele volanului, dar să şi simţi briza în plete.

Credeţi-mă că ştiu despre ce vorbesc. Mai puţin partea cu pletele, dar în rest, fiind un şofer de decapotabilă, ştiu că sunt puţine momentele ce se compară cu senzaţia unei decapotabile. Da, poate de cele mai multe ori nu este la fel de rigid precum un coupe sau tot timpul scârţâie ceva, dar atunci când laşi plafonul în portbagaj nu te mai gândeşti la astfel de lucruri. Mini Cabrio oferă acelaşi pachet atrăgător precum versiunea “închisă”, continuând tradiţia acoperişului din material textil. Acesta se rabatează în doar 18 secunde, iar ca o opţiune foarte interesantă, celebrul steag “Union Jack” se poate arăta pe plafon. Ştiam despre numeroasele moduri de personalizare a Mini-urilor, dar acesta este chiar interesant. Coborârea şi urcarea plafonului se poate realiza până la viteze de 30 km/h, iar când acesta este rabatat, el se adună cumva în spatele tetierelor spate, oferind acea imagine retro. Cu el ridicat, forma caracteristică a Mini-urilor este încă prezentă.

A treia generaţie Mini este cea mai mare dintre toate. A crescut foarte mult în dimensiuni, iar pentru asta a fost taxat de puriştii mărcii. Dar proporţiile au rămas foarte potrivite, iar pasagerii au câştigat spaţiu interior. Soluţia plafonului textil nu răpeşte din spaţiul oferit pasagerilor spate, acest Mini Cabrio fiind cu mult mai mare faţă de generaţia precedentă. La fel şi volumul portbagajului a crescut cu până la 30%, iar asta înseamnă că în escapada de la mare, poţi să transporţi mai multe “machiaje”. Spun asta pentru că eu nu văd pe altcineva la volan, decât reprezentantele sexului frumos.

Noul Mini Cabrio împarte cu fratele hatchback tot ceea ce înseamnă tehnologii, mecanică şi motoare. Astfel găsim un motor diesel de 1.5 litri ce produce 116 cai putere şi echipează varianta Cooper D. Celelalte motorizări sunt pe benzină, varianta Cooper având 136 cai putere tot din 1.5 litri, iar pentru cei dornici de senzaţii extreme, este oferit Cooper S, cu al său motor turbo de 2 litri şi 192 de cai putere. Acest motor l-am testat pe drumul ce duce la Poiana Brasov, intr-un articol foarte apreciat. Îl gasiţi aici.

Am aşteptat puţin apariţia variantei decapotabile a noii generaţii Mini, dar acum că este aici, nu dezamăgeşte. Este la fel de şic, la fel de retro şi la fel de modernă. Sunt puţine maşini care să rivalizeze cu imaginea pe care ţi-o oferă un Mini decapotabil. Gândiţi-vă puţin la străduţele din Italia sau o plimbare pe bulevardele din Paris. Ai vrea să fii în altă maşină?

Cod galben

25/11/2014/in Jurnal, Teste Auto /by batrinu

Ploaie, lapoviţă şi apoi zăpadă de peste tot. Era duminică dimineaţă exact după trecerea la ora de iarnă. Ziua s-a scurtat dramatic. De la ora 4 după masa se făcea deja seară. Eu aveam în faţă un drum lung de peste 500 de kilometri pentru a mă întâlni cu o maşină. Cea mai lungă distanţă parcursă doar ca mai apoi să-mi dau cu părerea despre cum a fost. Vremea nu era de partea mea. Dar eram obişnuit, pentru că de fiecare dată când venea un test important, ploua. Deci, m-am resemnat. Nu mai erau multe ore şi trebuia să ridic maşina. După ora 14, mi s-a spus. Deci mai aveam 2 ore de lumină în ziua respectivă. Oricum două ore e mult peste media de timp în care eu conduc alte maşini pentru blog. Şi apoi aflu că automobilul despre care trebuia să scriu, are la bază platforma tehnică a unui BMW Seria 2 Active Tourer. Deci cel mai puţin sportiv BMW din prezent. Tracţiune faţă, 4 uşi şi este o maşină din clasa mică. Spuneţi-mi care model de oraş poate fi o prezenţă importantă pe străzi? Aşa mă gândeam şi eu. Lucrurile nu arătau bine. Read more

Pipeta de oraş

06/08/2014/in Teste Auto /by batrinu

Tehnologia hybrid împarte pasionaţii de automobile în două categorii cât se poate de diferite. Pe de o parte sunt cei care le blamează că strică experienţa condusului, iar ceilalţi care le adoră pentru silenţiozitate şi eficienţă. Oricât încerci să nu îţi placă hybridele, ele fac parte din următorul val auto. În aproape fiecare clasă găsim un hybrid. Dacă pentru clasele superioare această tehnologie este folosită pentru a oferi mai multă putere motoarelor pe benzină, în clasa mini ea este folosită pentru a oferi consum redus. Mulţi cred că folosirea a două motoare care funcţionează în paralel este costisitoare, din simplul motiv că această tehnologie se regăseşte pe automobile scumpe, dar Toyota, liderul în segmentul hybridelor, propune o alternativă care nu depăşeşte 20.000 de euro.

Este pentru prima dată când în clasa automobilelor de oraş găsim un hybrid. Probabil cel mai bun segment pentru astfel de tehnologie. Cel mai ieftin automobil hybrid este acum Toyota Yaris hybrid. Read more

Go Karting

06/02/2014/in Teste Auto /by batrinu

Sunt multe moduri prin care te poţi distra într-o maşină. Poţi să aştepţi iarna să te învârţi în zăpadă, poţi să mergi foarte repede, pe o autostradă în Germania, poţi chiar să nu fii pe asfalt să te distrezi cu o maşină, făcând off-road sau poţi să-ţi iei un Mini Cooper S.

Am citit o grămadă despre Mini Cooper S, m-am uitat zilnic la modelele second-hand din România, dar niciodată nu am reuşit să conduc unul. Îmi doream mult să văd şi să simt care e marea vâlvă din jurul lui. Şi mai ales cum se conduce. Credeam că e prea mic să Read more