DS7 Facelift – Test Drive

DS7 Facelift – Grand Tour

Câte se pot întâmpla în 5 zile? Pentru unii e doar o săptămână de lucru, pentru alții un concediu. Poți să trăiești aceeași zi de 5 ori sau poți să experimentezi câte un lucru diferit în fiecare zi. Pentru mine ruta Timișoara-București a devenit extrem de familiară, pentru că trebuie să mă împart între mașinile de presă din Capitală și evenimentele ce se țin și acasă. De obicei într-un test drive, alegem să mergem într-o locație, poate două, tragem câteva cadre acolo, iar apoi îmi mai rezolv unele treburi, folosindu-mă bineînțeles, de mașina de test. Într-un fel aș putea spune că testul e ”pe bune”, în sensul că folosesc mașina așa cum ar utiliza-o un potențial cumpărător. Dar ce se întâmplă când în același tip de test, trebuie să străbați țara, pentru a participa la diferite evenimente? Iese un Grand Tour. Un test drive de peste 1000 de kilometri, în care efectiv te împrietenești cu mașina. Și, sincer, nu puteam să aleg un model mai potrivit pentru această deplasare.

Am început săptămâna cu primul drum din Timișoara spre București, unde aveam programate niște teste și două lansări. Luni pe drum, marți și miercuri teste, joi voiam să fiu prezent la Raliul Argeșului, unde Citroen România era partener, vineri mă întorceam la Timișoara, pentru că sâmbătă participam la Grand Prix Lugoj, iar duminică aveam drumul de întoarcere în București. Da, atât de multe se pot întâmpla într-o săptămână. Mașina care mă va purta pe tot acest traseu a fost noul DS7 Facelift. Adică SUV-ul vârf de gamă al francezilor de la DS Automobiles, care vine acum cu o restilizare ce îl face chiar și mai elegant și mai fresh.

Testul-călătorie a pornit din București direct pe autostrada ce duce spre Pitești, unde noul DS7 Facelift se simte cel mai bine. Rularea la viteză constantă, pe autostradă este foarte confortabilă, silențioasă și relativ economică. Există o vorbă între șoferi, care se potrivește foarte bine cu DS7 echipat cu motorul 1.5 HDi: ”se întinde”. Pe autostradă nu ai nevoie de putere excesivă pentru a rula la viteze legale, așa că drumul până la Raliul Argeșului a trecut rapid. Am ajuns în centrul orașului și ne-am găsit rapid loc printre mașinile de raliu. Acum că și noi participăm într-un campionat și ne-am făcut o mașină de semi-competiție, priveam cu altă admirație modelele prezente în CNR. Am făcut poze, am salutat cunoscuții, dar nu am poposit prea mult, pentru că mă aștepta un alt traseu destul de lung. Trebuia să ajungem din Pitești la Brașov, iar ruta aleasă de Waze a fost prin Câmpulung și apoi Rucăr-Fundata-Bran. Pentru mine a fost prima dată când ajungeam prin aceste locuri, dar cu siguranță mă voi întoarce cu prima ocazie.

Era momentul să văd cum se comportă DS7 și pe un drum național, nu doar pe autostradă. Adică să-i simt dinamica, puterea, dar și confortul pe un asfalt mai puțin perfect. Cum spuneam, ieșirea spre Câmpulung a început cu aglomerație, unde puterea relativ mică a motorului diesel nu era cea mai potrivită pentru depășiri rapide, așa că am stat ”în coloană”, admirând peisajul. Viraj după viraj, munții ni se arătau tot mai semeți în fața noastră, motiv pentru care am făcut un mic ocol, tocmai pentru a admira natura. Ceea ce s-a văzut prin obiectivul fotografului vedeți mai jos.

După acestă locație, am început urcarea spre Fundata și apoi coborârea spre Bran. DS7 Facelift rămâne același SUV confortabil, ce se simte bine închegat, cu ruliu relativ mic, dar jantele cu diametru mare lovesc prea puternic în denivelările asfaltului, specifice drumurilor din România. Pentru că această rută este destul de aglomerată, iar liniile lungi drepte sunt foarte puține, m-am trezit în spatele TIR-urilor pe aproape toată porțiunea până la Bran. Oricum, DS7 nu este alegerea pentru șicane și ace de păr, dar este alegerea pentru a parcurge mulți kilometri. Iar asta mă aștepta pe mine, deoarece după Brașov, am decis să trag tare să ajung și la Timișoara în aceeași seară. Pe hartă îmi arătau doar 4 ore jumătate, ziua e încă lungă, așa că îmi rămânea să conduc pe noapte numai porțiunea de autostradă de la Sibiu la Timișoara.

Dacă până acum am prin trafic greu, urcări pe munte și multe viraje, de la Brașov la Sibiu ai parte de acel DN aproape perfect pentru astfel de mașini. Adică linii drepte lungi, sate mai puține, dar și viraje largi. Totul privind apusul prin parbriz. Pe această porțiune, pot spune că m-am împrietenit cel mai bine cu noul DS7. În lumina caldă a apusului, interiorul părea chiar mai primitor, în ciuda configurației de culoare închisă. Pentru că vorbim doar de un facelift, DS7 folosește aceeași arhitectură a habitaclului, cu levierul mare al schimbătorului de viteze, dar astfel este mai ergonomic la drum lung, pentru că îți oferă un suport pentru palma dreaptă. Layout-ul bordului este similar, cu un ecran mare pentru sistemul de infotainment, foarte ușor de folosit, chiar dacă totul este touch screen. Ai nevoie de un timp de obișnuiță pentru acționarea geamurilor, pentru că butoanele sunt pe consola centrală, lângă schimbător. La drum lung, îți dai seama cât de confortabile sunt fotoliile față. Extrem de moi și îmbrăcate în piele și cusături în formă de romb, acestea oferă atât încălzire, cât și ventilație și chiar masaj. Astfel, după aproximativ 600 de kilometri la volanul noului DS7, când am ajuns la destinație în Timișoara, m-am simțit relaxat.

Străbătusem aproape toată țara, ajungând în 3 locații și trecând prin munți, autostradă, apus și ploi. DS7 a făcut față cu brio unei astfel de călătorii. Pentru mine urma o nouă zi de concentrare, dar acum nu pentru mulți kilometri, ci dimpotrivă, trebuia să mă concentrez să scot un timp cât mai rapid pe circuitul de la Lugoj. Despre etapa a patra din Campionatul de Automobilism și Karting, am scris pe larg aici. Imediat cum am revenit în Timișoara, am mers la o altă sesiune foto cu DS7 Facelift. După mai bine de 2 zile de când am luat mașina, puteam să stau liniștit să admir noutățile aduse de facelift. Cu mașina poziționată strategic pe o parcare deasupra Timișoarei, am văzut noile lumini de zi cu LED. Acum redesenate și având 3 lamele verticale pe fiecare parte, acestea acționează și ca semnalizări, pentru un efect vizual și mai puternic atunci când e în trafic. Blocurile optice sunt în continuare înguste, agresive, iar acele ”cristale” din interior sunt de efect. Grila de dimensiuni mari are mai multe romburi ce se aseamănă cu niște diamante, iar peste tot găsim elemente argintii.

Din profil mașina arată relativ compact, jantele sunt bine proporționate cu restul caroseriei, iar spre deosebire de marea majoritate a SUV-urilor noi, DS7 are o linie a plafonului relativ convențională și nu vrea să fie un SUV-Coupe. În spate, noul DS7 facelift vine cu blocuri optice cu semnătură luminoasă redesenată, cu efect 3D, iar pentru un plus de clasă, pe lângă logo este scris și numele companiei: DS Automobiles. Chiar dacă nu sunt multe elemente și multe artificii de design, poți recunoaște foarte ușor că acesta este un DS.

Pentru unii, duminica reprezintă ziua de relaxare, dar pentru mine însemna drumul de întoarcere în București. Într-un fel era tot de relaxare, pentru că știam că în DS7 voi ajunge relaxat la destinație, așa că am făcut un mic ocol până la Blaj, prin zone pitorești, pe care le cunosc din copilărie. Astfel, am ajuns pe Drumul Vinului, spre Jidvei, printre viile din inima Transilvaniei. Este un drum ce merită parcurs, cu orice tip de mașină. Fiind obișnuit deja cu aproape 1000 de kilometri la volanul lui DS7, mi s-a părut că de aici până în București e doar ”o aruncătură de băț”. De fapt asta a și fost, deoarece spre surprinderea mea, nu am prins aglomerație nici pe Valea Oltului, nici la intrarea în București, așa că mult înainte să apună soarele, eu parcam deja în fața blocului.

Un astfel de test, un astfel de traseu te împrietenește cu mașina. Peste 1000 de kilometri sunt arhisuficienți să îți dai seama dacă o mașină e bună sau nu. Cu un consum mediu de 7 l/100 km, DS7 FL 1.5 HDi este partenerul perfect pentru a străbate țara. Vârful de gamă al SUV-urilor DS s-a ridicat la nivelul numelui și la scopul pentru care a fost creat. Să fie un grand tourer confortabil pe orice tip de drum.

Mulțumiri speciale DS România pentru această călătorie

Fotografii realizate de Manițiu Răzvan și Adrian Moga