Posts

Prezentare: Renault Talisman

Fiecare automobil nou lansat în segmentul sedan-urilor premium ţinteşte să fure “coroana” BMW-ului Seria 3. Indiferent de producător, fie că sunt rivali din aceeaşi Germania sau mai nou, Marea Britanie sau Italia, toţi încearcă să fie mai buni decât “treiarul”. Şi încearcă atât de tare încât de cele mai multe ori, dacă nu pot să-l bată încearcă să-l copieze. Tocmai din acest motiv, atunci când Jaguar a lansat noul XE acesta a fost comparat foarte mult din punct de vedere vizual cu Seria 3. La fel s-a întâmplat şi cu noua Alfa Romeo Giulia. “Criticii” ne bombardau cu comentarii cum că aceste maşini se aseamănă foarte mult cu BMW-ul, că nu au niciun pic de imaginaţie. Ei bine, acelaşi lucru se întâmplă şi în segmentul inferior. Cel al berlinelor mai accesibile. Aici, Volkswagen Passat este etalonul, iar fiecare nou model lansat încearcă să-l întreacă.

New-Renault-Talisman-0025

Renault a avut un automobil în segmentul D, modelul Laguna, care mai demult a reuşit să strângă o mulţime de clienţi, dar care pe parcurs a pierdut teren, doar ca mai apoi să apară un automobil mai mare, denumit Latitude, care nu a avut nici e departe acelaşi succes. Fiind un segment foarte competitiv, iar cele mai importante modele au primit versiuni din ce în ce mai calitative, nu mai vorbim de design-ul extravagant, Renault a cam rămas în urmă. Foarte în urmă. Până acum.

New-Renault-Talisman-0018 Read more

Prezentare: Skoda Superb

2015-Skoda-Superb-2

Nava amiral a producătorului ceh a ajuns la o nouă generaţie. Este una importantă, deoarece este nouă într-o proporţie foarte mare. În plus adoptă noua linie de design şi este construită pe platforma modulară a grupului VAG, denumită MQB. Dacă va fi un bestseller în segment sau dacă este mai bun decât “fraţii” de concerc, vom discuta mai jos.

Skoda Superb este considerat Passat-ul mai ieftin, dar nu neapărat mai puţin luxos sau chiar un Audi A4 pentru cine nu pune preţ pe imaginea de marcă. Este unul dintre cele mai controversate modele, atunci când vine vorba de un automobil luxos şi încăpător, dar unde te uiţi şi la preţul de achiziţie. Deoarece, Volkswagen are celebrul Passat, iar modelul Superb a fost tot timpul, cumva în umbra marelui Passat, cu toate că acest lucru nu trebuia să se întâmple. Cum vorbeam despre imaginea de marcă. Una e să deţii un Volkswagen, alta e o Skoda. Multă vreme, Skoda a fost considerată fratele “de la ţară” a Volkswagen-ului, dar în ultimii ani, direcţia de design şi tehnologiile aduse de Skoda pentru modelele sale au ajuns să rivalizeze direct cu VW. Este şi cazul noului Superb. Read more