Prezentare: McLaren 540C
McLaren cred că este cel mai “hot” producător de supercar-uri din prezent. În ultimul an a luat cu asalt tot ce înseamnă automobil super sportiv, chiar hyper sportiv. Superbul P1, de peste 1 milion de euro s-a vândut ca pâinea caldă, iar versiunile mai puţin exclusiviste, 650S, 675LT şi 570S ajută la creşterea brand-ului. Totuşi, cum spunea cineva, ultimul exemplu al familiei britanicilor este cel care contează. Cel mai ieftin. Cel mai slab. Pentru că acesta se va vinde cel mai bine.
McLaren spunea mai demult că se gândeşte la o serie de modele ceva mai accesibile, denumită Sport Series, iar acum avem primul exemplar. Denumit 540C, datorită puterii dezvoltate de motorul V8 de 3.8 litri, 540C va fi cel mai ieftin McLaren, cu toate că preţul de aproximativ 150.000 de euro nu este tocmai ieftin. Dacă restul modelelor din gamă suferă că arată prea similar cu extremul P1, cel mai ieftin are toate şansele să fie apreciat tocmai din acest motiv. Până la urmă 540C împarte cu fratele hypercar atât şasiul monococă din fibră de carbon, cât şi motorizarea V8 de 3.8 litri, atât doar că pentru 540C aceasta este sugrumată să nu scoată mai mult de 540 de cai putere. Sau oare pe marele P1 aceasta este supra solicitată? În fine. Noul McLaren 540C arată binişor, se văd influenţele fraţilor mai mari, de la blocurile optice cu design curbat şi stopurile formate dintr-o bandă de LED-uri, până la linia profilului. Este un P1 mai mic şi de aproape 10 ori mai ieftin, la care se ridică uşile în sus! Ce poate fi mai tare decât atât? Read more