Deja fiecare producător are un câte un model electric în gamă, iar aceste automobile încep să facă volume de vânzări. Cel mai bine vândut model electric din luna iulie a acestui an a fost Volkswagen ID.3, ceea ce nu surprinde pe nimeni, deoarece este considerat ”Golf-ul electricelor”, iar hatchback-ul german este un lider al vânzărilor încă de la apariție. Totuși, producătorii francezi, în special Renault, au o tradiție importantă în a face hatchback-uri foarte bune de oraș, așa că apariția unui Megane full-electric tinde să devină un adevărat succes. Numai că piața și cerințele clienților s-au schimbat, așa că viitorul Renault Megane este acum un crossover.
Denumit Megane E-Tech este primul model full-electric din această clasă pentru Renault, construit pe noua platformă CMF-EV. Pe această caroserie nu va exista altă motorizare și s-ar putea nici să nu mai vedem un alt Megane hatchback. Pe de o parte e păcat, deoarece Megane se bucură de un real succes pe piața din România, dar noul model este mult mai frumos, mai tehnologia și, cel mai important, mai verde. Dar haideți să vedem cum se prezintă.
În primul rând, caroseria de crossover îl prinde bine, arată mai robust, dar în același timp mai modern și mai tehnologizat. Partea frontală se aseamănă cu alte modele Renault, cel puțin cu unele concepte prezentate în anii trecuți. Astfel avem blocuri optice înguste și agresive, dar și niște lumini de zi cu LED cu o semnătură luminoasă interesantă. Pe Megane E-Tech debutează și noul logo al francezilor, care tronează în mijloc. Pentru că vorbim de un automobil electric, nu mai este nevoie de o grilă masivă, așa că avem doar o priză de aer în partea inferioară.
Din lateral mi se pare că arată cel mai bine. Pasajele roților și pragurile sunt de culoare închisă, pentru a sublinia aspectul de SUV, jantele pot avea între 18 și 20 de inch, iar lini plafonului este destul de joasă, mai ales în proporție cu suprafața vitrată. De remarcat lipsa mânerelor pentru portiere. Renault Megane E-Tech parcă aduce puțin a Captur, dar cu o generație peste.
Privit din spate, se remarcă blocurile optice unite, dar și bara posterioară cu un design interesant prin câteva artficii stilistice de culoare aurie.
Poate cea mai importantă noutate vine de la interior, acolo unde bordul este dominat de două ecrane de 12 inch, unul orizontal, în spatele volanului, ce ia locul instrumentarului de bord, și celălalt vertical, care ia locul sistemului de infotainment. Butoanele fizice sunt aproape complet eliminate, dar se pare că vor exista câteva de shortcut în partea inferioară. Design-ul este simplist, ceea ce sugerează modernitate, dar se pare că vor exista și versiuni mai puțin dotate, unde ecranele vor avea doar 9 inch, ceea ce înseamnă că design-ul se schimbă și vor apărea alte butoane fizice. Totuși, e un salt important în materie de tehnologie din partea modelului Megane.
Din punct de vedere tehnic, Renault Megane E-Tech va avea un singur motor în două variante de putere. Una de 130 cai putere și 250 Nm și alta de 215 cai putere și 300 Nm. Totodată, capacitatea bateriilor va fi atât de 40 kWh sau 60 kWh. Performanțele pentru cel mai puternic motor sunt de 7.4 secunde pentru sprintul 0-100 km/h și 160 km/h viteză maximă, iar autonomia maximă e de aproximativ 400 km în cazul bateriei mai mari și 300 km pentru cea de 40 kWh. Noile baterii sunt de proveniență LG și cântăresc doar 395 kg și permit încărcarea de la prize rapide până la 130 kW. De menționat că noul Renault Megane E-Tech cântărește 1624 kg, o valoare nu prea mare pentru această clasă.
Succesul acestui model este aproape garantat. În funcție de poziționarea de preț față de Volkswagen ID.3, acesta pare varianta mai frumoasă, mai tehnologizată și mai potrivită. Automobilele de oraș nu au fost niciodată prea distractive, dacă nu vorbim de vreo variantă de performanță, așa că faptul că noul Megane este un crossover nu ar trebui să deranjeze, din contră. Centrul de greutate coborât cu 90 mm, înseamnă o ținută de drum cel puțin la fel de plăcută ca într-un hatchback. Întrebarea rămâne: vom mai vedea oare un Renault Megane RS?
https://turatiiscrise.ro/wp-content/uploads/2021/09/Renault-Megane-E-Tech-32.jpg14401920daniel batrinhttps://turatiiscrise.ro/wp-content/uploads/2020/03/turatii-scrise-logo-negativ-enf-01-1.pngdaniel batrin2021-09-07 16:41:242021-09-07 16:41:24Prezentare: Renault Megane E-Tech
Automobilele de lux, limuzinele şi SUV-urile ocupă o bună parte din traficul pe care îl vedem zilnic. Însă un tip de caroserie este mai prezent decât celelalte. Hatchback-ul compact. Versatilitatea acestei caroserii este factorul principal pentru care marea majoritate a clienţilor optează. Faptul că ai spaţiu pentru 5 pasageri, loc suficient pentru bagaje, dar în dimensiuni ce fac uşoară viaţa în oraş, te fac să-ţi dai seama de ce sunt atât de căutate hatchback-urile. Nu mai există producător care să nu ofere o astfel de caroserie. Mai ales când ne gândim la producătorii non-premium. Opel Astra, Volkswagen Golf, Ford Focus, Honda Civic, Seat Leon, KIA Cee’d şi lista poate continua. Dar mi se pare că de mulţi ani, un producător parcă s-a specializat în oferirea acestei caroserii, îmbunătăţită cu fiecare generaţie. Renault Megane.
Renault Megane este construit de mai bine de 20 de ani, ajungând acum la a 4-a generaţie. Dar cel mai interesant aspect este că fiecare generaţie a venit cu ceva nou, inedit, cu fiecare generaţie, Renault a făcut o revoluţie în gamă, dar şi în segment. Privind acum prima generaţie Megane, putem vedea un design foarte învechit, total în stilul anilor 90, despre care se spunea că nu este un automobil foarte bun. A doua generaţie a venit să schimbe radical conceptul şi design-ul. Cel mai distictiv element rămâne acea lunetă verticală şi forma ciudată a posteriorului. Din fericire a existat şi o variantă sedan, ce a avut un succes enorm în Europa, dar şi în România. Aproape că nu exista companie care să nu aibă un Megane ca maşină de firmă. După acest artificiu făcut de francezi în segmentul hatchback-urilor compacte, a treia generaţie a revenit la un design foarte sec. În afară de versiunile de performanţă RS, compacta franceză nu strălucea prin nimic. Totul avea să se schimbe atunci când designerul Laurens van den Acker vine în companie, aducând un suflu nou, dar şi o radicalizare din punctul de vedere al design-ului. Designerul olandez este responsabil de tot ceea ce s-a întâmplat bun la Renault în ultimii ani. A început cu modelul Clio 4, care şi acum, după 4 ani de la lansare arată în continuare foarte proaspăt, apoi a urmat crossover-ul Captur, SUV-ul Kadjar, sedan-ul Talisman şi acum modelul Megane.
De la bun început trebuie să discutăm design-ul noului Renault Megane. Este atât de diferit de vechea generaţie, dar arată atât de bine, încât dacă ar avea o siglă de model premium, nimeni nu şi-ar da seama. Dacă proporţiile au rămas asemănătoare cu generaţia precedentă, din punctul de vedere al impactului vizual, Megane 4 este câştigător. Prima dată observi noile blocurile optice, care la prima vedere par ciudate, dar după o analizare mai amănunţită, îţi dai seama cât sunt de agresive şi cât de bine se potrivesc pe un hatchback. Acestea se inspiră din cele ale modelului Talisman, având forma literei C, şi oferă în premieră, iluminare full-LED. Totodată farurile sunt unite cu noua grilă, în mijlocul căreia tronează imensul logo al francezilor. Interesant că semnalizatoarele sunt separate de faruri, dar integrate foarte bine în design-ul bării frontale, care, chiar şi în varianta de bază arată destul de sportiv, având prize de aer şi fante generoase. Cu siguranţă partea frontală este cea mai distinctivă, dar nici posteriorul nu este mai prejos. Şi aici blocurile optice “fac legea” pentru că sunt foarte mari şi foarte alungite, aproape unindu-se. În rest, bara pare simplă, iar partea inferioară neagră aminteşte cumva de generaţia precedentă. Totuşi, nu doar aceste artificii de design trebuie punctate. Şi profilul noului Megane inspiră sportivitate, cu partea frontală agresivă şi forma de coupe a profilului, mai ales dacă optezi pentru jante mai mari, transformă acest hatchback este unul dintre cele mai reuşite din întreg segmentul. Asta în condiţiile în care niciun producător nu s-a lăsat mai prejos când au desenat modelele lor.
Titlul acestui articol este dat în mare pentru interior. Noul Megane propune unul dintre cele mai spectaculoase şi impresionate interioare din segment. Tot ce ştiam despre un Megane este diferit la această generaţie. Planşa de bord este complet nouă, destul de masivă, dar aerisită, unde totul este dominat de ecranul sistemului de infotainment. Acesta arată precum o tabletă poziţionată pe verticală, iar de aici se pot accesa aproape toţi parametrii maşinii, tocmai din acest motiv butoanele fizice aproape că lipsesc. Avem doar rotiţele pentru climatizare mai vizibile. În rest, totul este acţionat de ecranul tactil, care funcţionează ireproşabil. Cu toate că unii spuneau că nu este cel mai rafinat touch-screen şi că este lent, din punctul meu de vedere, fiecare comandă era intuitivă, iar pentru a o acţiona nu era nevoie de mai multe apăsări. Prin sistemul R-Link 2, Renault chiar urcă mult în segment, oferind o mulţime de inovaţii ce doar pe modele premium mai găsim. Pe lângă diferitele funcţii ce le oferă noul sistem, mai regăsim scaune cu masaj, o premieră pentru segment, sistem de păstrare a benzii de rulare, head-up display, frânare automată în caz de urgenţă, cameră pentru marşarier cu funcţie 360 de grade, ceea ce înseamnă că are senzori şi pe laterale, nu doar faţă-spate, dar şi sistemul Multi-Sense, ce schimbă comportamentul maşinii în funcţie de preferinţe.
Pe lângă dotările demne de un segment superior, noul Renault Megane oferă de asemenea şi materiale foarte bune, mai ales pentru acest nivel de preţ. Scaunele sunt foarte confortabile şi reglabile electric pe mai multe direcţii, volanul, schimbătorul şi feţele uşilor, dar şi scaunele sunt acoperite de piele fină la atingere, Mi-a plăcut în mod special design-ul volanului, care era teşit în partea inferioară, oferind o priză şi un aspect sportiv. Per total, interiorul este foarte tehnologizat, foarte modern, dar poate puţin prea sobru. Dar asta din cauza culorilor.
Acum că ne-am acomodat cu exteriorul, dimensiunile şi interiorul, este timpul să vedem cum se comportă noul Megane la condus, mai ales că avem o platformă nouă, dar şi o motorizare foarte interesantă de 1.6 litri diesel ce produce 130 de cai putere, dar şi un impresionant 320 Nm.
Recunosc, nu am condus generaţia precedentă, ci doar a doua generaţie, aşa că nu pot să exprim foarte bine diferenţa de evoluţie. Dar cum spuneam, acest nou model este atât de diferit, încât pot spune că Renault a făcut o adevărată revoluţie. În primul rând maşina este mai uşoară, are ecartamentul faţă mai mare decât cel spate, pentru o mai bună aderenţă pe puntea motoare, totodată oferind o poziţie la volan destul de joasă, fapt ce ajută la un stil de condus mai dinamic. Te acomodezi foarte repede în scaunul şoferului, levierul schimbătorului de viteze este ceva mai lung şi astfel “cade” foarte bine în palma dreaptă, volanul se ajustează foarte mult spre piept, iar în faţa ta, instrumentarul de bord îşi schimbă design-ul în funcţie de dorinţele tale. Cum era normal, eu l-am făcut roşu, arătându-mi doar turometrul mare şi viteza în format digital.
Atunci când aflu că maşina pe care urmează să o conduc are în jur de 130 de cai putere, trebuie să o compar cu Peugeot-ul meu de 136 de cai putere. În această situaţie, cuplul motor între noul Megane şi maşina mea este identic, aşa că o comparaţie era mai mult decât binevenită. Dar, trebuie să ne gândim că noul Megane are o masă de sub 1400 de kg, din acest motiv cei 320 Nm îşi fac prezenţa încă de la 1700 RPM, ceea ce înseamnă că maşina se simte foarte sprintenă pentru condusul în oraş, unde nu trebuie să ai turaţia la linia roşie. Comezile sunt foarte uşoare, fie că vorbim de pedala ambreiajului sau de timoneria cutiei, dar dacă încerci să schimbi vitezele mai sportiv, se vor simţi cam lungi, mai ales primele 2 trepte. Dar cred că este o chestiune de obişnuiţă, aşa că după ce te acomodezi cu momentul în care trebuie să urci treapta, noul Megane echipat cu motorul 1.6 dCi se simte foarte rapid. Şi este ciudat, pentru că cifrele oficiale îi dau o accelerare până la 100 de km/h în abia 10 secunde şi o viteză maximă de sub 200 km/h. Cu toate că nu este ajutat de cifre, de la volan noul Megane îşi face treaba foarte bine, reprizele sunt rapide, mai ales la turaţii joase, totodată fiind relativ silenţios. La rularea cu viteze de autostradă, zgomotul de la interior este minim.
Renault face automobile de oraş. Aşa că marea majoritate a kilometrilor unui Megane vor fi făcuţi în traficul urban, doar cu câteva ieşiri mai lungi în afara lui. Totuşi pentru acele ieşiri, unde viteza creşte şi stabilitatea pe viraje trebuie să fie mai bună, pot să vă spun că nu aveţi niciun moment de frică în noul Megane. Direcţia este uşoară, dar oferă suficient feedback în volan, ştii unde se află roţile faţă, dar pentru că suspensia este setată pentru confort, nu ar trebui să forţezi prea mult în virajele strânse. Aici intervine sistemul Multi-Sense, ce oferă mai multe moduri de rulare. Bineînţeles, în modul Sport totul este mai rigid, direcţia mai grea şi răspunsul acceleraţiei mai prompt, dar sincer, nu am simţit mari diferenţe între acesta şi modul Normal. Da, în modul Eco, maşina este “sugrumată” şi nu răspunde aproape deloc la acceleraţie, dar în schimb îţi oferă un consum de doar 4l/100 km. După câţiva zeci de km la volanul noului Megane, marea majoritate a timpului în modul Sport, pot să spun că te distrezi chiar şi într-o maşină ce nu avea asta în gând atunci când a fost concepută.
Segmentul hatchback-urilor compacte este mai disputat ca niciodată. Toţi producătorii oferă în acest moment cel mai bun produs al lor. Vechiul Megane părea învechit şi îşi arăta vârsta. Cu noua generaţie, Renault îşi continuă expansiunea, dar şi ofensiva începută în clasa mică, apoi în zona SUV-urilor, iar acum în segmentul ce i-a făcut consacraţi. Soluţiile tehnice şi tehnologice sunt absolut imbatabile pentru această clasă, oferind dotări ce se regăsesc doar la automobile de 2-3 ori mai scumpe. Dacă până acum Volkswagen Golf era liderul incontestabil, noul Megane îi suflă aşa tare în ceafă, încât germanul trebuie să se tragă din drumul francezului. Şi încă nu v-am zis cea mai tare “opţiune”. Toate cele scrise mai sus, cât este de capabil şi dotat încep de la doar 12.333 euro! BEAT THAT EVERYONE ELSE!
Nu ştiu de ce, dar atunci când am văzut prima dată imaginile cu noul hatchback compact de la Renault, m-am gândit la piaţa second-hand. Poate de ce modelul Megane este atât de prezent pe acele site-uri şi deoarece clienţii caută modelele vechi de câţiva ani. M-am gândit cum ar arăta noul Megane peste câţiva ani pe acele anunţuri sau când va trebui să cauţi pe la dezmembrări un asemenea far. A trebuit să-mi împărtăşesc acest gând cu voi. Acum să analizăm maşina ce speră să devină bestseller-ul segmentului.
Folosim cookie-uri ca sa stim cand ne accesati site-ul, modul in care interactionati cu noi, sa va imbogatim experienta ca utilizator si sa customizam relatia dvs. cu site-ul nostru.
Pentru a afla mai multe, faceti click pe sectiunile. De asemenea, puteti schimba setarile si preferintele dvs. Atentie insa, blocarea unor tipuri de cookie-uri poate afecta experienta dvs pe site-ul nostru si serviciile pe care vi le putem oferi.
Cookie-urile functionale
Aceste cookie-uri sunt necesare pentru a vă oferi serviciile disponibile pe site-ul nostru și pentru a utiliza unele dintre funtionalitatile de baza ale site-ului.
Deoarece aceste cookie-uri sunt strict necesare pentru livrarea site-ului, nu le puteți refuza fără să influențeze funcționarea site-ului nostru. Puteți să le blocați sau să le ștergeți modificând setările browserului și blocând toate cookie-urile de pe acest site web.
Cookie-urile Google Analytics
Aceste cookie-uri colecteaza informatii care se utilizeaza individual sau agregat pentru a ne ajuta sa intelegem modul in care site-ul nostru este utilizat sau cat de eficiente sunt campaniile noastre de marketing, ajutandu-ne sa personalizam site-ul pentru a va imbunatati experienta. Dacă nu doriți să colectam date despre vizitele dvs pe site-ul nostru, puteți dezactiva urmărirea în browser-ul dvs. aici:
Alte cookie-uri externe
De asemenea, folosim diferite servicii externe cum ar fi Google Webfonts, Google Maps și furnizorii externi de video (YouTube sau Vimeo). Având în vedere că acești furnizori pot colecta date personale precum adresa IP, vă permitem să le blocați aici. Rețineți că acest lucru ar putea reduce semnificativ funcționalitatea și aspectul site-ului nostru. Modificările vor avea efect după ce reîncărcați pagina.