Posts

Prezentare: Peugeot 3008 Facelift

SUV-ul compact al producătorului francez este un bestseller al segmentului, fiind comercializat în peste 800.000 de unități de la debut. Chiar dacă activează într-un segment foarte competitiv, Peugeot 3008 a reușit să se impună în 2017, primind titlul de Mașina Anului în Europa. După 4 ani, francezii au decis să aplice un facelift care împrospătează SUV-ul și îl aduce în linie cu restul gamei.

Peugeot este într-un proces amplu de noutăți, iar design-ul este unul din principalele aspecte pe care vor să le evidențieze. Odată cu apariția noilor 508, 208 și 2008, partea frontală a modelelor Peugeot este dominată de luminile de zi ce amintesc de colții unui leu, acestea având și rolul de lumini de zi. SUV-ul 3008 este ultimul care încă nu a primit această linie de design. Odată cu acest facelift, 3008 intră în ”normalitate” și chiar mă gândeam cât de bine va arăta un 3008, cu aceste faruri. Designerii nu au dezamăgit și au desenat o mașină care nu se îndepărtează de formele cunoscute, dar le-au adaptat cerințelor. Blocurile optice ale noului 3008 se inspiră din cele ale noului 508, fiind ceva mai înguste decât a versiunii non-facelift. Sub acestea se găsesc luminile de zi cu tehnologie LED, poziționate pe verticală, dar probabil cea mai interesantă noutate vine în zona grilei. Aceasta nu mai are margini, se continuă mult sub blocurile optice, oferind și un aspect 3D. Această soluție am mai văzut-o și la noul 2008, dar parcă 3008 facelift este și mai spectaculos. Partea frontală a noului model se continuă cu prize generoase pe laterale și sub numărul de înmatriculare. Privit din față, noul 3008 arată proaspăt, modern și pregătit să continue lupta în segmentul SUV-urilor compacte.

Profilul nu aduce modificări substanțiale de design, dar odată cu acest facelift 3008 primește opțiunea ”Black Pack”, ceea ce înseamnă elemente vopsite negru lucios, cum ar fi grila sau inscripțiile, dar și jante pe 19 inch, cu design special. Noile culori disponibile se numesc Celebes Blue și Vertigo Blue. Posteriorul a primit blocuri optice cu semnătură luminoasă nouă și efect fumuriu.

Cea mai mare schimbare la interior este noul ecran al sistemului de infotainment, care are acum o diagonală de 10 inch. O premieră chiar și în segment este opțiune de Night Vision, care detecteaza pietoni sau obiecte de la o distanță de 250 metri și sunt redate în instrumentarul de bord. Alte opționale ar fi cruise control adaptiv, cu funcție Stop and Go, păstrarea benzii de rulare și sistem de frânare automată. Toate variante dispun de selector pentru modurile de rulare, iar versiunile GT pot avea sistem de sonorizare de la Focal.

Din punctul de vedere al motorizărilor, noul 3008 facelift vine cu o mulțime de opțiuni pentru fiecare conducător. Motorul de 1.2 litri și 3 cilindri, foarte premiat, se află pe lista variantelor pe benzină, la fel și un 1.6 litri ce produce 180 de cai putere. Pentru cei care preferă motorizarea diesel, avem același 1.5 Hdi, ce produce 130 de cai putere. Fiecare 3008 poate avea transmisie manuală sau automată cu 8 rapoarte. Peugeot speră ca acest facelift să aducă mai mulți cumpărători de modele hybrid. Astfel, avem două opțiuni. 3008 Hybrid, ce produce 225 cai putere și 3008 Hybrid4, cu tracțiune integrală și 300 de cai putere.

Noul Peugeot 3008 facelift își va face debutul în showroom-uri la finalul acestui an. Având în vedere succesul modelului actual, facelift-ul vine doar să consolideze vânzările și poziția în segment.

Peugeot 3008 – Test Drive

Peugeot 3008 – Revoluția franceză

Clienții din domeniul auto vor un singur lucru. SUV. Indiferent din ce clasă e, ce preț are sau ce dotări sunt oferite opțional. Atâta timp cât e o caroserie înaltă, cu aspect de mașină de teren, e suficient. Noul Peugeot 3008 este poate unul dintre cele mai bune exemple pentru acest trend de cumpărare. În primul rând arată foarte bine, lumea e atrasă de aspect, apoi, nu este atât de scump, are motorizări diverse și este practic. Nu contează că nu are nici măcar opțional tracțiune integrală, deoarece această mașină nu va vedea afara asfaltului, ci va deveni noua mașină de familie, înlocuind cumva vechile break-uri. Cu această generație 3008, Peugeot a cam dat lovitura, mai ales într-un segment ultra-aglomerat.

Dar nu a fost fără eșecuri. Mașina din aceste imagine nu este singurul sau primul 3008. Peugeot a mai avut un model lansat acum mai bine de 10 ani, când lumea nu știa sau nu era atât de entuziasmată de un SUV. Atunci Peugeot 3008 era un soi de monovolum ceva mai înalt, o struțo-cămilă, dacă îmi permiteți, care și-a găsit cumpărători doar printre cei mai înfocați fani Peugeot. Francezii și-au schimbat radical stilul de design odată cu noul hatchback 308, piața a început să ceară din ce în ce mai multe SUV-uri, așa că noua generație 3008 este una dintre cele mai frumoase modele din această clasă. De fapt, noul 3008 a avut așa mare succes, încât jumătate din exemplarele vândute în primii doi ani de la apariție, au fost clienți care nu au deținut niciodată un Peugeot. Este o trecere foarte mare de la prima generație la a doua, încât aș fi tentat chiar să uit că a existat primul model.

Noul Peugeot 3008 chiar este o mașină frumoasă, cu proporții foarte potrivite, cu linii agresive, dar și fluide pe alocuri, în general cu un design bine închegat. Partea frontală are un design interesant, mai ales dacă privim blocurile optice neobișnuite, care sunt formate din două părți unite de linia luminilor de zi. Până acum, nu am mai văzut această soluție la vreun alt model, iar asta înseamnă că 3008 arată la fel de proaspăt, chiar dacă au trecut aproape 4 ani de la primele imagini. Grila față este generoasă, iar în partea inferioară a bării găsim o protecție de plastic argintiu, pentru a evidenția aspectul robust de SUV. Profilul lui 3008 este aproape perfect pentru un SUV compact. Capota plonjată, plafonul care ”plutește”, deoarece stâlpul al treilea este negru, iar partea inferioară a portierelor pare înălțată. Pasajele roților sunt înconjurate de plastic negru, iar jantele ”umplu” aripile. Toate aceste artificii de design nu fac noul 3008 să pară masiv, ci dimpotrivă, se completează pentru un aspect robust, tipic de SUV. Aș spune că posteriorul este cel mai futurist unghi a lui 3008. Blocurile optice cu iluminare 3D sunt complet negre, iar luneta pare că se continuă spre capacul portbagajului. În rest, posteriorul pare destul de simplist, chiar dacă în partea inferioară avem un soi de difuzor de aer și două ieșiri false pentru sistemul de evacuare.

Sincer să fiu, prima dată când am văzut imagini cu această generație Peugeot 3008 mi s-a părut că este prea fragilă cumva, dar după ce am avut mai mult timp cu mașina, mi se pare cea mai potrivită dintre cei 3 frați gândiți pe aceeași platformă: Opel Grandland X și Citroen C5 Aircross. Am ajuns să o apreciez atât de mult, încât aș recomanda noul 3008 mamei mele, ca mașina de zi cu zi. Iar asta nu o spun doar din prisma design-ului, cu toate că și design-ul interiorului primează.

Așa cum am mai spus-o și în alte cazuri, nu mă împac cu dimensiunile reduse ale volanului, în schimb este mai utilizabil într-un SUV decât într-un sedan cum Peugeot 508. În SUV, scaunul este poziționat mai sus, iar asta înseamnă că vezi mai bine instrumentarul de bord și nu te deranjează atât de tare că volanul îți e ”între genunchi”, deoarece 3008 nu emite pretenții sportive. Tot din acest motiv, recomand optarea pentru transmisia automată, care pe lângă confortul tipic, vine cu un levier pentru schimbătorul de viteze, foarte frumos și futurist, care se potrivește perfect cu restul interiorului. Dacă optați pentru o cutie manuală, în acel loc va fi un schimbător destul de masiv, care obturează design-ul planșei de bord. Trebuie să vezi cum arată acest bord. Butoane din aluminiu, ce te trimit cu gândul la avioane de vânătoare, la fel și instrumentarul de bord complet digital. Bordul se înconjoară după șofer, iar materialele folosite pe majoritatea suprafețelor utilizate des, este foarte interesant, durabil, și nu pare deloc ieftin. Este o soluție mai bună decât plasticul și mai interesantă decât pielea. Deasupra bordului, exact în aria de vizibilitate este ecranul sistemului de infotainment, care este împărțit cu alte modele din gama francezilor. Un minus pentru ergonomie, deoarece pentru a acționa diferite comenzi, trebuie înainte să apăsați pe butoanele de sub, iar mai apoi pe ecran. Dar la urma urmei, este o chestiune de obișnuiță.

Chiar dacă este un SUV din clasa compactă, noul 3008 este surprinzător de spațios. Atât pentru șofer, cât și pentru pasageri sau pentru bagajele lor. Șoferul își găsește relativ repede o poziție comodă, scaunul culisează suficient în jos, dar cum spuneam, volanul atipic, cu poziționare foarte joasă cere mult timp de acomodare.

Un alt aspect pe care clienții de astfel de mașini îl iau în considerare este motorizarea. În ultima vreme, tot mai mulți optează pentru motoare pe benzină de cilindree mică, dar cu turbo, pentru că sunt mai puțin poluante sau mai ieftine de întreținut. Un mare dezavantaj al acestor motoare pe benzină este lipsa cuplului. Da, pe un model cu valențe sportive, este plăcut să stai în plaja superioară de turație, să scoți tot ce e mai bun din motor, dar pentru o caroserie cum e un SUV compact, eu personal aș opta oricând pentru un diesel. În primul rând cuplul este mult mai mare, mașina se simte mai rapidă, chiar de la viteze mai mici, de oraș, unde chiar ai nevoie și unde o utilizezi mai mult. Pe retrogradări, simți că mașina trage, așa că îți oferă mai multă încredere pe depășiri, și nu trebuie să asculți cum se turează un motor mic. Împreună cu transmisia automată, un motor diesel poate fi și foarte economic. Sub capota acestui Peugeot 3008 oferit de Peugeot Timișoara este un motor diesel de generație nouă, ce dezvoltă 130 cai putere și 300 Nm, dintr-o cilindree de 1.5 litri. Nu este o mașină rapidă, sprintul de la 0 la 100 km/h se realizează în 11 secunde, dar măcar se simte ceva de sub capotă. Celălalt mare avantaj al unui motor diesel, mai ales pe o mașină lentă, este consumul foarte scăzut. În fișa oficială, Peugeot 3008 are un consum de 4 l/100km, iar eu, în trafic urban am reușit 6.5 l/100 km. Sunt valori foarte bune, iar asta înseamnă că poți face roadtrip cu această mașină și nu îți va usca portofelul.

Chiar și dacă ajungi pe un drum virajat, nu trebuie să te sperii. Mașina stă bine pe curbe, ai destulă aderență, dar direcția este ceva mai moale, și în general mașina nu te îmbie la condus sportiv. Sincer am fost cu mașini considerate mai sportive, care nu aveau un comportament mai bun ca acest SUV.

Din câte SUV-uri am condus în ultimul an, toate mi s-au părut exact la fel. Toate au prețuri între 20-30.000 euro, toate sunt doar cu tracțiune față și toate se comportă cam la fel. Poate că sunt eu mai subiectiv când vine vorba de Peugeot-uri, dar acest 3008 mi se pare că oferă un pachet complet, atât din punctul de vedere al design-ului, prețului și al dotărilor. În plus, există chiar și un 5008, care are exact aceleași caracteristici, dar un spațiu interior mai mare. Scriind despre un 3008 în 2020, la 4 ani de când a apărut, înseamnă că acest SUV încă se ține pe piață, în ciuda apariției a noi concurenți. Totuși, este oarecum pe final de generație, iar din câte am văzut la noul 2008, fratele mai mic, cu linie de design nouă, aș aștepta până la apariția noului 3008, doar așa ca să comparăm.

Peugeot 3008 oferit pentru test drive de Peugeot Timișoara