Premiere Salonul Auto de la Geneva 2019

Salonul Auto de la Geneva este fără îndoiala locul supercar-urilor, hypercar-urilor și al viselor. Nu dezamăgește în niciun an, indiferent cât de nebunești au fost creațiile de anul trecut. În 2019 am văzut la Geneva cea scumpă mașină nouă construită vreodată, dar și cea mai rapidă mașină de stradă. Nebuniile continuă cu un automobil denumit de producătorul său ”hyper SUV”, iar numele Lagonda revine pe o caroserie SUV ce amintește de sfera nautică. Este abia prima zi și deja nu știu cu ce să încep. Poate dacă Bugatti La Voiture Noire este ceva mai mult decât un Chiron cu altă caroserie, începeam cu el, dar nu îl voi neglija deloc. Așa că prima mașină despre care vor vorbi, este una complet nouă. Koenigsegg Jesko. 

Koenigsegg Jesko

Când toată lumea se aștepta ca noul hypercar suedev să poarte numele Ragnarok, după un zeu nordic, Koenigsegg dezvăluie modelul Jesko. Denumit după tatăl fondatorului companiei, Christian von Koenigsegg, se spune că acesta a plătit o firmă de PR ca să lanseze în presă informații false, deoarece voia ca numele să rămână un secret, un cadou pentru tatăl său, ce a împlinit 80 de ani. Alții cumpără o cravată sau un pix, dar Koenigsegg face lucrurile mult mai bine decât mine sau tine. Noul hypercar înlocuiește modelul Agera RS, care a fost declarat cel mai rapid automobil de serie din lume, după ce a atins 457 km/h anul trecut. Bineînțeles, principala caracteristică a noului hypercar este să bată acel record, iar suedezii au spus că în condiții ideale, noul Jesko poate atinge borna magică de 300 mile pe oră sau 480 km/h, poate chiar 500 km/h, dacă tehnologia dezvoltării anvelopelor ar evolua. Deocamdată noul Koenigsegg Jesko folosește anvelope Michelin Cup 2, care sunt înfășurate pe jante din fibră de carbon, ce cântăresc doar 7 kg cele spate de 21 inch și 5 kg cele față de 20 de inch. Nu e de mirare că un astfel de set costă 65.000 euro. 

koenigsegg jesko

În aproape toate locurile măsurabile, Jesko este o variantă îmbunătățită a modelului Agera RS. Motorul este tot unul V8 de 5 litri, dar este mai ușor cu 5 kg și se poate tura până la 8500 rotații pe minut. Totodată, acum este montat pe suporți activi, ceea ce înseamnă că vibrațiile sunt mult diminuate, iar accelerările sunt mai eficiente. Noua configurație a motorului are un compresor electric ce ”aruncă” un jet de aer la 20 de bari în turbină, pentru un răspuns mult mai rapid. Aceste modificări rezultă într-o putere de aproape 1300 cai putere atunci când motorul este alimentat cu combustibil tradițional sau 1600 cai putere cât se alimentează cu benzină cu etanol E85. Pentru a pune imensa putere pe asfalt, Koenigsegg a dezvoltat o cutie de viteze complet nouă și foarte specială. Aceasta are 9 rapoarte și 6 ambreiaje. Aceasta funcționează asemănător cu treptele unei biciclete, ceea ce înseamnă că pentru a schimba viteza, nu mai e nevoie să treci prin toate treptele, aceasta ”sare” direct unde e puterea maximă a motorului. După ce a dezvoltat cutia de viteză cu o singură treaptă, era normal să vedem o altă nebunie marca Christian von Koenigsegg. Atunci când vorbești despre un nou Koenigsegg, e normal să atingi prima dată datele tehnice, deoarece design-ul doar urmează funcționalitate. Dar Jesko vine cu un design complet nou pentru suedezi, mai ales privit din profil. Dacă partea din față amintește oarecum de modelul Regera, cu ale sale blocuri optice poziționate pe verticală, dar cu o prezență mult mai sportivă și axată pentru circuit, din lateral, noul Jesko pare mult mai compact, mai sportiv, mai dinamic. Avem în continuare parbrizul de tip avion de vânătoare, dar cockpit-ul este mai scurt, lăsând loc în spate, imensului eleron. Acesta are formă de bumerang și se spune că are o apăsare aerodinamică de 1.4 tone la viteză maximă. Având în vedere că mașina cântărește aproximativ 1400 kg, ar putea să ”meargă pe tavan”. Posteriorul este format dintr-un difuzor imens, pe toată suprafața posterioară, cu evacuarea amplasată în mijloc. Totuși, din imaginea de presă oferită de Koenigsegg, mi se pare că văd un Porsche Cayman de generație mai veche. Voi ce ziceți?

Bugatti ”La Voiture Noire”

La Voiture Noire înseamnă Mașina Neagră în franceză. Bugatti spune că aceasta este cea mai scumpă mașină nouă vândută vreodată, iar clientul se zvonește a fi însuși fostul patron al grupului VAG, Ferdinand Piech, omul responsabil de apariția modelului Bugatti Veyron. Chiar dacă La Voiture Noire este un Chiron cu altă caroserie, poveste cum s-a ajuns la acest model este mai impresionantă. La sfârștiul anilor 30, Bugatii a construit modelul 57SC Atlantic în doar 4 unități, dar doar 3 au fost găsite. Zvonurile cum că au existat doar 3 unități, iar una a fost pierdută, a crescut enorm prețul acestui model. Prin noul ”one-off” Bugatti vrea să ne spună că La Voiture Noire este acel al patrulea model negăsit. În anii 30, era la modă ca producătorul să realizeze platforma, iar mai apoi, fiecare client să-și realizeze caroseria după bunul plac. Într-un fel, Bugatti La Voiture Noire ar trebui privit ca o operă de artă, un model unic, realizat după o poveste la fel de interesantă. 

Aston Martin AM-RB 003 și Vanquish Vision Concept

Toată lumea așteaptă hypercar-ul Valkyrie. Design-ul, performanțele, numerele asociate cu această mașină sunt de-a dreptul impresionante. Unii ar spune că este cea mai specială mașină construită vreodată. Chiar săptămâna trecută, britanicii au anunțat că motorul V12 aspirat va produce 1000 de cai putere la care se adaugă încă 160 de cai dintr-un motor electric pus la dispoziție de Rimac. Deci echipa care produce acest hypercar extraordinar este formată din Aston Martin pentru design, Red Bull Racing pentru șasiu și manevrabilitate, Cosworth pentru motor și Rimac pentru sistemul hybrid. Nu are cum să nu fie cea mai spectaculoasă mașină din ultimul deceniu. Numai că Valkyrie este și extrem de scump și foarte exclusivit, așa că aceeași echipă vor produce modelul AM-RB 003, un automobil ce se aseamănă foarte mult cu hypercar-ul Valkyrie, dar va folosi un motor V6 de producție Aston Martin, cu o putere de sub 1000 de cai, și un preț mult mai mic. Aproximativ 1.000.000 euro. Vor fi produse 500 de unități, ceea ce înseamnă că ajunge la toată lumea. 

Al treilea supercar pe care Aston Martin îl va produce în viitorul nu prea îndepărtat readuce numele Vanquish în oferta producătorului britanic. Chiar dacă arată ca frații mai mari și mai scumpi, Vanquish nu va avea o monococă din fibră de carbon, ci una din aluminiu, pentru a reduce costurile și pentru a putea fi plasat în concurență cu Ferrari F8 Tributo sau McLaren 720S. Puterea motorului V6 hybrid va fi peste 710 cai putere și este pentru prima dată când numele Vanquish este pus pe un model cu motor central. Până acum Vanquish însemna un GT foarte rapid, genul de mașină pe care James Bond ar conduce-o. 

Aston Martin Lagonda All-Terrain Concept

Britanicii de la Aston Martin sunt pe cai mari anul acesta la Geneva. După ce au readus la viață numele Vanquish, al doilea model cu nume legendar, Lagonda, se prezintă. Dacă până acum Lagonda însemna un sedan de superlux, comparativ cu un Rolls Royce, acest concept prefigurează un SUV cu design inspirat din sfera nautică. Acest lucru se obsevă mai bine în partea posterioară, unde design-ul amintește de un yacht. Într-un moment în care SUV-urile de superlux sunt pe val, iar producătorii nu fac față cererii, Lagonda SUV vine ca turnat pentru Aston Martin. În plus, fiind un model mare și înălțat, asta înseamnă mai mult spațiu interior și un confort mai bun. Lagonda All Terrain Concept este full electric, și este foarte probabil ca și varianta de serie să fie tot electrică. Design-ul cade pe locul al doilea, nu spun că este un automobil urât, dar nu pe design s-a axat Aston Martin când au gândit mașina lor de lux să fie SUV. La o adică ce SUV de lux este frumos? Urus? Rolls Royce Cullinan? Bentayga? Oricum abia aștept să văd variantele finale, de serie, a fiecărui model Aston Martin prezentat anul acesta la Geneva. 

GFG Style Kangaroo

Până acum am văzut supercar-uri și SUV-uri, dar ce ziceți de un hyper SUV? O combinație între un supercar și o suspensie demnă de SUV-uri. Chiar dacă mașina arată cât se poate de sportivă, sistemul de suspensii este neobișnuit. Acesta poate avea o gardă la sol de 14 cm, ceva mai mare decât la un supercar obișnuit, dar poate urca întreaga caroserie până la 26 cm, livrând în continuare puterea de 480 cai putere din motorul electric. Nu prea văd clienții să meargă pe macadam cu o astfel de mașină, dar GFG Kangaroo nu reprezintă o noutate absolută. În trecut a existat Mega Track, o altă struțo-cămilă, de la care cred că s-a inspirat Kangaroo.