Prezentare: Maserati Grecale

Așa cum scrie și în comunicatul oficial: ”Așteptarea a luat sfârșit”. Și pe bună dreptate, deoarece foarte mulți se așteptau la un SUV Maserati în clasa medie. Până și Alfa Romeo le-a luat-o înainte și au două SUV-uri în ofertă. Nu mai vorbesc despre rivalii germani, care deja cochetează cu SUV-uri full electrice, pentru viitoarele generații. Chiar dacă Levante, despre care ați citit acum câteva săptămâni, e destul de mult timp pe piață, volumul vânzărilor este reprezentat de SUV-uri mai mici, mai accesibile. Același lucru se întâmplă și în cazul lui Grecale, dar așa cum o să citiți din fișa tehnică, acest nou model este cât se poate de ”Maserati”.

Așa cum îmi place să încep articolele, vreau să vorbesc despre design. Pentru că acesta vinde. Prima impresie contează cel mai mult. Noul Maserati Grecale este un SUV frumos. În ciuda imaginilor spion apărute în ultima perioadă, când credeam că o să rateze design-ul, italienii au făcut o treabă foarte bună, iar noul SUV este cât se poate de actual, dar și agresiv sau elegant în același timp. Partea frontală este dominată de noul limbaj de design început de MC20 și anume celebra grilă de mari dimensiuni care este impozantă, fără a fi excesivă, iar blocurile optice sunt desenate pe verticală, spre deosebire de cele ale lui Levante. Îmi place foarte mult cum se văd prizele de aer de pe laterale. Ca să fiu cârcotaș, în funcție de nivelul de echipare, acest Grecale, îmi aduce aminte de un Ford Puma. Nu știu dacă e de bine sau de rău. Oricum, Grecale reușește să se diferențieze de alte modele din clasă, cel puțin în partea frontală.

Din lateral, în schimb, eu văd doar un Levante ”intrat la apă”. Poate, poate, pe alocuri, chiar un Alfa Stelvio. Așa cum spuneam, vor fi 3 niveluri de echipare: GT, Modena și Trofeo, fiecare venind un alt tip de tren de rulare. Asta înseamnă și alte jante și alte câteva elemente stilistice distincte. Privit din spate, Grecale este oarecum asemănător cu un Levante, ceea ce nu e rău, iar proporțiile mai mici îl fac să pară mai dinamic. Personal îmi place design-ul noului Grecale și mi se pare că aduce o notă de stil tipic italian în această clasă.

Pentru că Grecale a fost gândit mult mai în amănunt să se bată de la egal la egal cu alți lideri din clasă, interiorul este acum mult mai tehnologizat și mai modern decât la un Levante. Întreaga planșă de bord este acum touch screen, iar tema generală este cea simplistă. Nu sunt elemente stilistice puternice și nimic care să distragă atenția. Totuși, a fost păstrat ceasul în partea superioară, dar acum acesta este digital, un fel de smartwatch, dacă îmi permiteți, pe care pot fi afișate și alte informații. Și instrumentarul de bord este acum complet digital, care sper că va fi și configurabil. Pe volan avem două rotițe în partea de jos, pentru modurile de condus și pentru pornire. Din nou, o soluție regăsite pe modele Alfa Romeo.

Încă de la început, Maserati Grecale va fi disponibil cu motorizarea de 2 litri, pe care am testat-o în testul cu Levante, dar care pe versiunea GT, va produce 300 cai putere. De la echiparea Modena va avea cei 330 cai putere în sistem mild-hybrid. Iar pentru că acesta este un Maserati adevărat, pe varianta Trofeo, Grecale produce 530 de cai putere, dintr-un motor V6 de 3 litri. Acesta din urmă este capabil de un sprint până la 100 km/h în 3.8 secunde. Mulți se așteptau și la o versiune full-electrică, dar aceasta mai are de așteptat, cel puțin până anul viitor. Denumită Grecale Folgore, aceasta nu este un model dedicat electric, ci va avea un tren de rulare electric, pe șasiul lui Grecale.

Tot ce pot să spun e că abia aștept un test oficial cu acest model, dar cel mai bine ar fi un test comparativ cu ultimul SUV mediu lansat în 2022. Abia atunci vom vedea unde se plasează Maserati cu Grecale și cât succes vor avea. Spre deosebire de Levante, Grecale știe exact clasa din care va face parte, iar motorizările sunt de partea sa. Trebuie doar să vedem prețul la care se va comercializa.