KIA XCeed – Test Drive

KIA XCeed – Robust urban

Nu este neobișnuit ca un producător să propună mai multe variante de caroserie pe un model de succes. Unii se folosesc direct de acel model, alții variază cât mai mult, propunând modele mult schimbate, dar care au la bază același model. În cazul sud-coreeanului KIA Ceed, vorbim acum de 4 variante de caroserie. De la lansare a dispărut una, dar a apărut alta. KIA Ceed este un hatchback extrem de competitiv, care oferă o mulțime de opționale, motorizări și transmisii, dar la un preț mult sub cel al concurenților consacrați din segmentul hatchback-urilor. Acesta era oferit și într-o caroserie cu 3 uși, denumită Proceed, care a devenit un Sportswagon, adică un break coupe, dar au rămas tot 4 variante de caroserie, deoarece acum avem KIA XCeed.

KIA XCeed Pareri

Vânzările și cerințele clienților europeni au câștigat în fața dorințelor jurnaliștilor. Astfel, în locul unui hatch cu 3 uși, avem un hatch înălțat. Dar pentru că o luăm obiectiv, noua caroserie este poate cea mai bună propunere pentru un Ceed. O gardă la sol mai înaltă îți oferă încredere să explorezi mai mult, îți dă încredere dacă cumva ajungi pe un drum neasfaltat sau mai prost asfaltat, în plus, îți oferă și o poziție mai bună la volan, ceea ce ajută la vizibilitate, mai ales în traficul urban. Chiar dacă nu avea nevoie neapărată de o astfel de caroserie, KIA a făcut o mișcare foarte bună, devenind acum și mai competitiv.

KIA XCeed Pareri

Din punctul meu de vedere, XCeed arată chiar mai bine decât un Ceed simplu, deoarece aspectul robust îl prinde mai bine. Prizele de aer mai generoase, partea inferioară a bării frontale aduce a scut de protecție, iar pasajele roților și pragurile sunt din plastic negru, care accentuează aspectul dur al mașinii. Parcă și jantele sunt mai potrivite la XCeed. Semnătura luminoasă cu cele 4 LED-uri este prezentă și pe XCeed. Mi se pare ciudat că linia geamurilor este diferită. În cazul noului model, plafonul pare că plonjează mai dramatic, iar geamurile sunt înconjurate de o bandă cromată. În spate, blocurile optice sunt mai înguste și avem din nou un artificiu de design ce amintește de un scut. În 2020, clienții cer astfel de caroserii. Devin bestseller, așa că era normal ca să fie ceva mai frumos decât modelul pe care se bazează. Sunt convins că ajută și culoarea superbă denumită Copper Stone, care chiar arată a rocă de cupru.  În termeni jurnalistici, noul KIA XCeed este un crossover.

KIA XCeed Pareri

Habitaclul este preluat direct de la hatchback, iar asta e doar o chestiune de costuri. Aici nu trebuiau să fie prea multe artificii de design diferite sau care să accentueze spiritul aventurier. Oricum baza este foarte bună. Chiar dacă nu am avut în test o variantă de top, interiorul lui XCeed este cât se poate de plăcut și ergonomic. Instrumentarul de bord este analog, ceea ce cu greu mai găsești în această clasă, dar este foarte lizibil și nu m-a deranjat deloc. Totuși, între ceasurile din bord se află un ecran pe care sunt afișate diferite informații despre condus. Celălalt ecran, de diagonală mai mare se află acolo unde te-ai aștepta, deasupra bordului. Acesta este integrat foarte bine între aeratoare, iar pentru că are butoane shortcut pentru diferite comenzi este foarte comod de utilizat. În partea inferioară a planșei de bord, avem comenzile pentru climatizare, iar puțin mai jos, așa cum spuneam în cazul unei variante de echipare mai slabă, avem totuși și încălzire în volan.

KIA XCeed Test Drive

Scaunele sunt comode, poziția la volan este relativ joasă pentru o astfel de mașină, iar volanul are un feeling chiar sportiv. Acest sentiment este dat și de transmisia manuală a modelului de test, care are o timonerie foarte plăcută.

KIA XCeed Test Drive

Am condus anul trecut versiunea de caroserie KIA Proceed, cu motorul 1.6 turbo de 204 cai putere și cutie manuală, care era efectiv un deliciu. Pentru XCeed, motorul de sub capotă are doar 1 litru și 3 cilindri, care produc 120 de cai putere și 174 Nm. Poate că nu sunt valori impresionante, dar nu pentru asta a fost gândit. Suspensia mai moale, garda la sol mai înaltă, tind la relaxare. La un condus fără bruscări, așa că puterea nu este pe primul loc. Nici măcar timpul de accelerare până la 100 km/h de 10.9 secunde, nu trebuie văzut ca unul lent. În schimb, XCeed îți poate pune un zâmbet pe buze când schimbi vitezele, și auzi un sunet metalic, iar totul ”cade” perfect. Având ”doar” 120 cai putere, parcă poți să-i exploatezi pe toți și totuși să nu ajungi la viteze incontrolabile. Din nou, asta ajută la experiența completă a condusului. De multe ori te distrezi mai tare cu mașini mai puțin puternice. Dar cum spuneam, la urma urmei, KIA XCeed este gândit în special pentru oraș și pentru cei care la sfârșit de săptămână, ajung pe la o cabană la munte sau merg pe trasee. Este mai încăpător decât hatchback-ul, dar și mai versatil.

KIA XCeed Test Drive

Săptămâna aceasta am văzut noua Dacia Sandero Stepway, cel mai bine vândut model autohton, mai ales pe piața din Vestul Europei. KIA XCeed abordează aceeași filozofie și este destinat în special pentru cerințele europenilor. Totul se mai rezumă la prețul de achiziție. Când sunt atâția producători care propun astfel de caroserii crossover, XCeed are un preț foarte competitiv, s-ar putea să fie chiar cel mai ieftin, în condițiile în care are opționale greu de găsit la alții. Aceasta nu este o mașină care să câștige inimi sau să curgă laudele jurnaliștilor în materie de dinamică sau design. În schimb este o mașină care se va vinde. Cei care intră în showroom întreabă de un crossover. Iar KIA XCeed este acea mașină atât de cerută acum.

KIA XCeed 1.0 T-GDI oferit pentru test drive de Silver Motors Timișoara