NAIAS Detroit 2016: KIA Telluride
Probabil din cauza fusului orar sau pentru a menţine suspansul, producătorii au ales să prezinte cele mai interesante concepte şi maşini de serie, exact când în România era ora 3 dimineaţa. Aşa că ziua de ieri a fost destul de seacă când vine vorba de maşini interesante, doar conceptul Buick Avista despre care aţi citit, a reuşit să mai fure din spectacol. Astăzi în schimb, nu ştiu care e mai interesant. Să începem totuşi cu acest KIA Telluride.
Evoluţia KIA din ultimul deceniu poate fii comparată cu graficul unui EKG. Plină de urcuşuri şi coborâşuri. De la un design complet anost, ce făcea să se piardă automobilele în mulţime, până la un design futurist aş putea spune, iar combinat cu preţuri atractive, KIA a avut succes pe pieţele emergente şi nu numai. Conceptul prezentat în acest an în cadrul Salonului Auto de la Detroit vine să schimbe din nou conceptele. Pentru a-l înţelege, acesta trebuie analizat. Din primele declaraţii ale oficialilor, conceptul Telluride nu va intra în producţie, cel puţin nu în viitorul apropiat, acesta este mai mult un studiu.
Dar şi ce studiu este. KIA Telluride încearcă să vadă reacţia oamenilor la un SUV poziţionat peste Sorento. Au ales foarte bine piaţa nord americană, unde se ştie dorinţa clienţilor de automobile mari. Dar Telluride nu este precum un KIA cu care ne-am obişnuit. Din punctul meu de vedere arată excepţional. Nu aş fii pariat niciodată că această maşină este un KIA. Formele pătrăţoase ale conceptului sunt o noutate în ziua de astăzi când domină linii curbate şi fluide. Aş putea spune că Telluride este o brută, dar una frumoasă în felul ei, ceea ce îi oferă personalitate, ceva ce le lipseşte multor maşini.
Partea frontală dreaptă şi pătrată aminteşte de un Mercedes Benz G-Class, mai ales din pricina blocurilor optice mici şi pătrate, afundate în design-ul bării frontale. Grila de dimensiuni generoase este o interpretare masculină a actualei grile a coreenilor, dar în rest desenul părţii frontale este simplu. Totuşi protecţia din aluminiu din partea inferioară şi pasajele roţilor din plastic sunt artificiile necesare. Cum spuneam, KIA Telluride este o maşină masivă, iar acest lucru este subliniat şi de capota mare şi dreaptă, plină de linii musculoase. Profilul maşinii este partea mea preferată. Pentru că arată exact cum ar trebui să arate un “gip”. Cu plafonul drept, aripi evazate şi lunetă verticală. Linia geamurilor ce urcă frumos spre stâlpul D este perfectă. Mulţi spun că acest concept de la KIA a copiat design-ul noului Volvo XC90. Sau a unui Range Rover. Sau a unui G-Class. Câţi dintre cei care contestă acest lucru îşi dorest una dintre aceste maşini? Cred că mulţi. Aşa că nu înţeleg care e problema. Cum spuneam, mie îmi place enorm această caroserie pe un SUV, indiferent că vorbim de KIA sau de alt producător. În partea posterioară, KIA Telluride are blocuri optice subţiri, verticale şi lungi. Aici ar putea interveni cinva să spună că vede un Cadillac Escalade. Hai să nu mai comparăm una cu alta şi să apreciem curajul coreenilor. Mi se pare că acesta este un design atemporal ce poate fii implementat de mai multe mărci. E interesant că l-a făcut KIA.
Pentru că se vrea poziţionat peste SUV-ul Sorento, Telluride este mult mai luxos şi mult mai bazat pe confortul pasagerilor. Locurile din spate par a fii luate direct din clasa business a unui avion, iar amintind de avioane, plafonul conceptului KIA oferă o tehnologie destul de greu de înţeles, dar care în termeni mari, spune că te relaxează şi te destresează după un zbor lung. Design-ul bordului este futurist, KIA optând pentru ecrane mari în stilul celor de pe ultimul Mercedes Benz E-Class, iar consola centrală este simplă, dar cu un levier al schimbătorului cu design frumos. Pentru acces facil la locurile din spate unde pasagerii sunt trataţi cu lumină de tip Light Emitted Rejuvenation (LER) portierele spate se deschid în sens opus, la fel ca la un Rolls Royce.
Masivul concept este propulsat de un sistem hybrid compus dintr-un motor V6 de 3.5 litri şi un motor electric, pentru a produce o putere combinată de 400 de cai.
Cum spuneam, KIA Telluride nu va intra în producţie, este doar un studiu de a vedea reacţia publicului la un astfel de automobil. Totuşi, dacă KIA ar decide să-l producă, aţi vrea să arate aşa sau doar să fie un Sorento mai mare şi mai luxos? Indiferent, o astfel de caroserie, în astfel de vremuri este binevenită.