3 propuneri de caroserie pentru noul BMW Seria 7
Săptămâna trecută am văzut noua navă amiral a bavarezilor de la BMW. Noul Seria 7 vine cu un design evoluat faţă de vechiul model, dar incorporează tehnologii şi inovaţii de ultimă oră, unele nemaiîntâlnite pe un model de serie. Pentru început, cea mai puternică motorizare este pe varianta 750 Li, unde motorul V8 de 4.4 litri dezvoltă 450 cai putere. Până acum, nu a existat niciodată o variantă ultrasportivă, dezvoltată de divizia ///M, un posibil M7, dar asta nu înseamnă că nu putem visa. X-Tomi, este un artist grafic din Ungaria, cu o imaginaţie mai mult decât bogată, dar şi un talent extraordinar când vine vorba despre randările automobilelor nou apărute. Am vrut să scriu despre el mai demult, dar acum, ne propune 3 stiluri, 3 caroserii pentru noul Seria 7. Să vedem despre ce e vorba.
BMW M7
Un potenţial M7 vine cu o bară frontală asemănătoare cu a celei de pe supersportiva M6, praguri mai pronunţate, jante cu diametru mărit, pasaje ale roţilor mai bombate şi evacuare şi 4 ieşiri. Un viitor M7 este exclus de către oficialii BMW, cu toate că rivalii oferă astfel de variante prin Audi S8 şi Mercedes Benz S63 AMG.
BMW Seria 7 Touring
Din nou avem parte de o caroserie care nu a mai fost disponibilă niciodată pentru un Seria 7, şi nici nu cred că o vom vedea vreodată în producţie. Totuşi, dacă ar fi să ne gândim puţin, aceasta nu ar fi o idee chiar atât de rea, mai ales că Audi se tot joacă cu ideea unui break ultraluxos, prin conceptele Prologue, iar un BMW Seria 7 Touring ar fi o alternativă foarte interesantă la SUV-urile actuale.
BMW Seria 7 Coupe
În anii 90 am avut un Coupe luxos de mari dimensiuni, denumit Seria 8, care a fost şi este foarte apreciat de toată lumea. Ideea unui Seria 7 Coupe, posibil un nou Seria 8, este cât se poate de interesantă, mai ales că noul Mercedes Benz S-Class Coupe este cam singur pe acest segment. Din nou ne gândim la conceptul Prologue de la Audi, care în prima lui interpretare se voia un Coupe de mari dimensiuni. Deci apariţia unui Seria 7 Coupe ar putea fi determinată de decizia intrării în producţia de serie a lui Prologue Coupe.
X-Tomi Design propune idei noi, randări şi versiuni extrem de interesante. Este un artist de luat în considerare chiar şi de producători, nu numai de noi, de fani. Aici găsiţi pagina de facebook a acestuia, unde sigur o să vă delectaţi cu tot felul de modele gândite, interpretate şi “desenate” de acesta. https://www.facebook.com/xtomidesign?fref=ts