Vreme britanică

În ultimii ani, MINI încearcă din răsputeri să ne demonstreze că vrea să se maturizeze. A devenit mai mare, mult mai mare, mai confortabil, oferă chiar opţiuni de SUV-uri, iar noul Clubman renunţă la “nebunia tinereţii”, adică uşile asimetrice şi ne oferă o soluţie foarte practică. Parcă numai practic/confortabil nu poţi să asociezi cu MINI. Am condus până acum aproape toate caroseriile MINI, în schimb, acum cu cea din testul de astăzi, mi-am dat seama că britanicii nu şi-au uitat originile de maşină jucăuşă, construită fără compromis.

MINI Cabriolet este cea mai vândută maşină decapotabilă din Marea Britanie. E ciudat oarecum, deoarece acolo soarele apare doar câteva ore şi asta prin luna iulie, doar. De ce ai vrea o decapotabilă acolo? Asta am vrut şi eu să văd, iar rugăciunile mi-au fost ascultate, pentru că pe perioada de trei zile cât am avut la test noul MINI Cabrio, a plouat încontinuu. Dorinţele mele nu au fost ca să mă simt ca în Marea Britanie, ci mai mult să am o scuză de a ţine plafonul sus, pentru a nu mă vedea nimeni conducând acest MINI. Pe lângă faptul că nu îmi prea plac decapotabilele, un MINI Cabrio este cu atât mai nepotrivit. Imaginaţi-vă un tip de 1.85, aproape 100 de kile, chel, cu barbă, conducând un automobil drăgălaş. Nu puteţi. Sau dacă puteţi, nu este o imagine prea frumoasă. Cel mult amuzantă, pentru unii. Acum înţelegi de ce am vrut ca plafonul să stea sus? Preferam şi nişte geamuri fumurii, omologate, bineînţeles. Aşa puteam să mă simt şi eu bine într-un MINI Cabrio.

Totuşi, pentru că asta mi-am ales, să conduc orice tip de maşini, indiferent că îmi plac sau nu, trebuia să experimentez cum se simte un cabrio de la MINI şi mai ales să vă zic şi vouă. Aşa că am plecat spre munţi. În pădure. Pe drumuri judeţene, acolo unde erau doar localnici care nu mă vor mai vedea vreodată. Am plecat din Bucureşti spre Râşnov-Bran.

Locaţia nu a fost aleasă tocmai la întâmplare, deoarece, pe lângă faptul că nu voi întâlni cunoscuţi, din Predeal spre Râşnov se deschide un drum excepţional pentru condus, ce trece prin Pârâul Rece. Trebuia să merg pe acolo, prin succesiunea de viraje rapide şi ace de păr, din simplul motiv că pe grila maşinii de test trona mare litera “S” vopsită în roşu. Asta înseamnă că sub capota mică, cu priză de aer mare, stătea un motor turbo de 2 litri, ce produce 192 de cai putere, iar la interior, în jurul schimbătorului de viteze aveam opţiunea: “Maximum go-kart feel”. Eu ştiu foarte bine această senzaţie, fie că e pe 3 sau pe 5 uşi MINI, dar eram curios dacă lipsa unui plafon rigid va afecta cumva senzaţia de kart.

Noul MINI Cabriolet vine cu un plafon textil, care, atunci când e ridicat, nu afectează design-ul legendar al hatchback-ului britanic. Cu plafonul sus, MINI Cabrio poate fi confundat cu un hatch, proporţiile sunt aproape identice, linia plafonului este în continuare perfect orizontală, iar în spate, linia lunetei este vericală. Singura diferenţă ce îl poate da de gol este lipsa unui geam lateral spate. Acesta există, dar este foarte mic, iar plafonul textil ia foarte mult din vizibilitatea laterală. Cam asta este tot ce pot spune despre un MINI Cabrio, în rest este fix aşa cum ne-am obişnuit. O faţă drăgălăşă, cu faruri rotunde şi grilă mare, proiectoare supradimensionate şi bară cu prize de aer agresive, specifice variantei sportive. Posteriorul sare în evidenţă doar prin poziţionarea centrală a evacuării. Îmi plăcea configuraţia maşinii de test, ce avea o culoare interesantă pentru un MINI. Nu era vreun galben, roşu sau “british green”, ci un umil gri. Dar cu interior maroniu deschis. În toată încercarea MINI de a reveni la spiritul liber şi tânăr, configuraţia era clasică, elegantă. Dar se potrivea. Interiorul era îmbibat de dotări şi tehnologii de ultimă oră. Unele le-am înţeles, altele nu. Trebuia neapărat navigaţia cu ecranul de 8.8 inch, dar nu văd rostul indicatoarelor foarte sportive de pe bord. Într-un cabrio nu ai nevoie să ştii presiunea la ulei sau în turbină, nici măcar timpii pe circuit. Ca şi găselniţă vizuală aş putea înţelege, dar practic, nu prea.

Orice vi-ar spune un reprezentant MINI, noul Cabrio are doar 2 locuri. Cele din spate pot fi folosite, şi sugerez acest lucru, ca şi spaţiu de depozitare. Pentru că portbagajul are doar 160 de litri atunci când îţi bate vântul în plete. Asta mai e o chestie pe care nu am înţeles-o la noul Cabrio. Când e decapotat, plafonul intră doar pe jumătate în portbagaj, cealaltă jumătate rămâne afară. În acest fel, pierzi atât din capacitatea de stocare, dar mai ales din vizibilitate. Plafonul se adună în spatele tetierelor posterioare, dar în aşa fel încât, prin oglinda retrovizoare nu se mai vede nimic. Probabil dacă în spatele tău se află vreun Scania, atunci ai şanse să-ţi dai seama. În plus, la un cabrio cu plafon textil poţi să-ţi iei adio de la linişte. Pe lângă faptul că în timp va avea problemele unei decapotabile, şi anume “că bate plafonul”, orice zgomot din exterior pătrunde în habitaclu. Este ca şi cum ai merge cu o maşină cu geamurile din spate deschise. Când se apropia o maşină la câţiva kilometri în spatele meu, simţeam ca şi cum s-ar urca pe mine.

Ar mai fi o problemă a unui MINI Cabrio. Nu că nu am enumerat destule. Când am auzit că plafonul se poate rabata doar pe jumate, descoperind doar pasagerii faţă, am zis că e superb, pot să experimentez vântul şi fără să fiu decapotat complet. Doar că acel vânt este atât de puternic şi te loveşte direct în frunte, încât nu poţi să mergi mai tare de 30 km/h. Aşa că ori îl închizi complet, ori îl decapotezi până în spate. Am făcut exact asta şi cam aşa a fost.

Uitându-mă pe harta drumului de munte, mi s-a părut extrem de spectaculos. Viraje succesive, linii drepte suficient de lungi să eliberezi toţi caii putere, în plus ai parte şi de peisaje frumoase. Doar că, odată ajuns acolo, suprafaţa asfaltului nu era cea mai lină. Erau destul de multe denivelări, mai ales din cauza “plombării” nereuşite a asfaltului. În ciuda acestui fapt, am pus trenul de rulare în modul Sport şi am apăsat acceleraţia. Un MINI este şi va rămâne un MINI indiferent ce caroserie are. Sunt câteva elemente pe care le simţi ce îi sunt rezervate doar micului britanic. Vorbesc aici despre direcţia greoaie a modului Sport. Cu volanul mic şi gros între palme, este o plăcere să virezi. Simţi în fiecare secundă unde se află roţile faţă, simţi cum se luptă pentru aderenţă şi cum iese învingător. Un MINI Cooper S este maşina cu tracţiune faţă perfectă. Sentimentul este pe atât de sportiv, cât este de sigur. Dacă la o maşină cu tracţiune spate, atunci când îi depăşeşti limita, s-ar putea să ajungi în şanţ, la un MINI este o plăcere. Poziţionezi botul unde vrei în viraj, iar dacă simţi subvirare, ridici uşor de acceleraţie şi maşina corectează traiectoria. Acest MINI Cabrio este şi se simte un MINI adevărat până în dreptul scaunelor. Pentru că de acolo “se rupe” plafonul.

Senzaţia de kart este diminuată de elasticitatea şasiului unei maşini decapotabile. Fiecare denivelare este simţită în scaunul şoferului, şi atunci când drumul nu este perfect drept, toată maşina vibrează. Iar asta nu este o problemă doar a MINI-ului. Toate decapotabilele se simt aşa. Fie că e un Peugeot 307cc ca a subsemnatului, fie că este un BMW Seria 6 de 140.000 de euro. Orice maşină care a început viaţa cu plafon rigid şi apoi i-a fost tăiat pentru a o face decapotabilă se va simţi în felul acesta. Dacă suprafaţa de rulare nu este perfectă, vibraţiile de la interior şi sentimentul că şasiul este din cauciuc vor fi prezente. Tocmai din acest motiv, o decapotabilă nu este, prin definiţie, o maşină sportivă. Oricât de mult s-ar strădui, chiar şi MINI. Rigiditatea pe care o ştiam atât de bine a MINI-urilor, efectiv nu era prezentă pe această porţiune de drum. Dar am împins în continuare. Cum spuneam, partea frontală oferea o stabilitate perfectă şi o aderenţă foarte bună, dar când spatele trebuia să urmeze trasa, începea să ţopăie, răpind din sportivitate. Nu ştiu dacă era o chestie de maşină de performanţă sau nu, dar a fost prima dată când am experimentat sentimentul de “brake fade”. Atunci când frânezi puternic de mai multe ori, frânele încep să prindă tot mai greu, iar ca să te opreşti trebuie să apeşi mult mai adânc pedala. Până la urmă am aflat că ţine de faptul că frânam pe coborâre şi lichidul de frână poate să facă bule de aer ce duc la această senzaţie.

Dacă vrei performanţă şi sportivitate de la un MINI, nu te uita la cel Cabrio. Mai ales după ce ai condus un hatch. Nu, MINI Cabrio este perfect pentru croaziere. Dar nu croaziere lungi. Îmi imaginez un MINI Cabrio pe o rivieră. În California, de exemplu. Poate chiar pe drumurile secundare din Scoţia. Rulând relativ încet, cu plafonul jumătate în portbagaj. Nu este o maşină pentru oricine. Cum am spus, nu mă văd deloc într-unul. În schimb văd două fete care merg la mare. Şi cărora le plac maşinile. Pentru că singurul aspect pe care îl apreciez la MINI Cooper S Cabrio, este faptul că poţi asculta mult mai bine sunetul superb al evacuării.