Toyota Land Cruiser – Pe urmele zăpezilor

Aș fi putut să scriu un articol test drive simplu. Mi-ar fi ajuns câteva ore cu mașina ca să-mi formez o opinie și să scriu un text. Pentru că imediat ce ai făcut primii kilometri în scaunul cu poziție înaltă, îți dai seama despre mașină. Îți dai seama că nu se compară cu SUV-urile noi, că se simte mai mult a tractoraș și nu ai vrea să-ți fie mașina de zi cu zi. Numai că tot din primele minute, Toyota Land Cruiser mai face ceva. Îți intră în suflet, te face să o conduci cu zâmbetul pe buze și să te simți invincibil. De la volanul ei poți să cucerești munții sau orice bucată de pământ îți apare în cale. Am rămas la fel de impresionat și acum mulți ani când am condus prima dată această generație Land Cruiser, doar că acum am reușit să stau aproape 1000 km la volanul ei, timp în care am savurat fiecare secundă.

Acesta nu o să fie un articol despre consum, preț sau comportament rutier. Ceea ce veți citi mai jos este o experiență. La fel cum atunci când sari cu parașuta sau escaladezi un versant nu e despre viteză, ci mai mult despre trăiri. Am vrut să prind ultima zapădă din acest an și să o privesc prin parbrizul unui Land Cruiser. Asta se putea întâmpla doar în vârful unui munte, la peste 1800 metri. Din fericire, Toyota Timișoara îmi împărtășește entuziasmul, așa că mi-au lăsat noul Land Cruiser un weekend, să merg unde vreau eu. Cel mai apropiat munte de Timișoara este tocmai în Caraș Severin, mai exact Muntele Mic, destinația aleasă.

Am pornit într-o sâmbătă frumoasă din centrul Timișoarei, dar știam că sus pe munte, vremea este foarte schimbătoare, și nu știi peste ce dai. Mașina mă facea să mă simt foarte încrezător, totuși. Poziția înaltă și dominantă la volan îți ridică starea de spirit, pentru că ai o vizibilitate excelentă, indiferent ce ai în față. Cu toate acestea, Toyota Land Cruiser nu este o mașină cu care să faci depășiri rapide sau să abordezi virajele repede. Așa cum îi sugerează și numele, este un ”cruiser”, adică cel mai mult îi place să meargă relaxat, la viteze decente, și fără zdruncinări, pe perioade îndelungate de timp. Până la Borlova, unde începe urcarea spre Muntele Mic rulezi foarte confortabil. Nu ai parte de viraje, așa că mașina nu se înclină, doar suspensia moale își face treaba foarte bine și glisezi peste orice imperfecțiune a drumului. Atâta timp cât nu ai de virat prea mult și des de volan, Toyota Land Cruiser este la nivel de confort cu orice SUV modern. Mai ales când ești răsfățat de scaune ventilate, trapă, comenzi electrice pentru absolut orice, lemn pe volan pentru senzații fine, dar și scaune mari și late, asemeni unui fotoliu de sufragerie. Înainte de urcarea propriu-zisă, am făcut o mică oprire la primul petic de zăpadă, crezând că mai mult nu o să mai prindem. Am respirat aerul rece de munte, și am plecat mai departe.

Drumul spre Muntele Mic este relativ îngust, mai ales în mijlocul iernii când zăpada e mare, și nu se poate deszăpezii complet. Din fericire pentru gabaritul mașinii, acum era suficient de uscat pe jos și implicit mai lat, deci nu am avut probleme pe acele de păr înguste. Dacă încerci să abordezi virajele mai vioi, suspensia te va taxa, în sensul că legile fizicii și ruliul intră în scenă, iar mașina se înclină destul de mult. Centrul de greutate este mai înalt, construcția cu șasiu separat de caroserie este oldschool, așa că trebuie să ai grijă cât de tare virezi. La fel se întâmplă și la frânări puternice. Mașina are o tendință te a plonja în față, iar în habitaclu toate lucrurile o iau razna. Numai că atunci când ești într-o călătorie cu Land Cruiser, nu te gândești să ajungi repede, ci să admiri peisajul în stânga și dreapta. Pe măsura ce urcam în altitudine a apărut ceața care ne-a ascuns orice urmă de priveliște, dar în același timp totul era feeric. O combinație de brazi înzăpeziți, vizibili câtuși de puțin prin ceața densă.

De la Borlova până în vârf nu sunt mai mult de 30 de km, dar din cauză că sunt foarte multe serpentine, nu prea ai cum să ai o viteză prea mare, așa că îți ia aproximativ o oră să ajungi sus. Poți localiza poziția ta după timp, dar și după unele repere, nu neapărat după kilometri. Știam că după curba unde este telescaunul, nu mai avem mult, dar peisajul s-a schimbat dramatic. Din acea combinație de maro-verde-alb, am intrat într-un alb total, iar pentru că ceața era și mai densă, te simțeai ca într-o lume nouă, neexplorată. Acolo sus, aproape de 1800 metri, pereții de zăpadă înalți cât un Land Cruiser încă nu s-au topit. Nu a fost nevoie de niciun sistem de asistență offroad ca să ajungem aici. E suficient să tragă toate cele patru roți. De fapt nu știu în ce condiție ar trebui să fiu, ca să acționez toate sistemele și să rulez cu diferențialul blocat și cu transmisia ”la mic”. Se pare că la ”muntele mic” nu a fost nevoie.

Am ieșit din mașină doar să o admirăm cu părea doar o siluetă de offroader pe o pânză albă. Toyota Land Cruiser are și după 70 de ani un design atemporal. Nu este atât de distinct ca un G-Class sau Jeep, pentru că a fost modernizat cu fiecare generație, dar în 2022 își păstrează același aer cool. Pe când celelalte două sunt de multe ori cumpărate chiar pentru imagine, un Land Cruiser este mai cumpătat, mai modest, oferind același nivel de confort și performanță offroad. Mulți compară Toyota Land Cruiser și cu SUV-uri. Cum ar fi noul Land Rover Discovery sau chiar BMW X5. Personal nu cred că este vreun termen de comparație. Aceste SUV-uri sunt achiziționate ca un mijloc de transport înalt, eventual să aibă și tracțiune integrală ”la nevoie”. Land Cruiser-ul îl dorești. Nu este compromis, nu este ceva ”să fie”. Cu aceste gânduri în minte, cu zâmbetul pe buze chiar și în afara mașinii și după ce am băut o ciocolată caldă, era momentul să coborâm. Ne-am mai oprit pe parcurs și am mai băgat mașina prin câteva ieșiri de noroi sau zăpadă. De fiecare dată, atunci când ridicam piciorul de pe frână, mașina rula în față, în sus, în spate, oriunde trebuia, ca să te aducă înapoi pe asfalt. Sincer nici nu cred că mi-ar plăcea să o distrug într-o sesiune offroad cu pietre și urcări prea abrupte. Știu că poate, dar sentimentul e mai presus de experiență. Îmi place să știu că e capabilă, dar nu vreau să testez, doar de dragul testului. Toyota Land Cruiser poate traversa continente. Au demonstrat-o alții înaintea mea. Nu trebuie să o facă prin cele mai dificile terenuri, dar poți să te încrezi în ea că te va duce la destinație.

În acestă călătorie nu am scris despre performanțe tehnice, consum, preț, ci le voi lăsa pentru un articol viitor. Acum am vrut să citiți despre o mașină extrem de dezirabilă, care este construită pe principiul ”nu se mai fac, cum se făceau odată”. Și pe bună dreptate. Acest stil ”oldschool cool” nu este pentru toată lumea. Dar cei care înțeleg, vor avea un zâmbet în colțul gurii, atunci când privesc un Land Cruiser.

Mulțumiri speciale prietenilor de la Toyota Timișoara, pentru încredere și pentru entuziasmul împărtășit.

Mulțumiri și lui Adi Moga pentru că a reușit să surprindă impecabil aceste cadre feerice și să ofere o imagine vizuală cuvintelor mele.