Posts

RAM 1500 Limited – 1000 km

RAM 1500 Limited – 1000 km

Vă vine să credeți sau nu, dar RAM 1500 este modelul de test pe care l-am condus cel mai mult. Nu doar cei 1000 de kilometri, pe care îi sugerează titlul acestui articol, dar din 2021 de când l-am luat prima dată de la Silver Motors, am fost cu 4 variante de echipare, plus un drum dus-întors de la Timișoara la București. Aș putea să spun că știu mașina asta mai bine decât mașina personală, care, din păcate, a stat mai mult în garaj anul trecut și nu știu dacă am făcut 1000 de kilometri într-un an. Totuși, am reușit și să îmi fac o legătură destul de strânsă cu modelul RAM 1500 din prisma discuțiilor pe care inevitabil le ai despre această mașină. Oricine te vede la volan, te întreabă de motorizări, consum, dimensiuni, impozite, care toate sunt la superlativ în această mașină. Sau cel puțin în teorie, deoarece după atâția kilometri la volanul unui RAM 1500, am ajuns la cu totul alte concluzii. Dezvolt puțin mai jos. Acum vreau să vă povestesc cum am ajuns să fac un ”test drive” atât de lung.

Prietenii de la Silver Motors Timișoara sunt importatorii oficiali în România ai modelelor americane, recent intrând în flota de test drive și noua generație Chevrolet Silverado, așa că aveau nevoie de o promovare și mai extinsă a faptului că mașina se poate aduce foarte ușor în România, prin Timișoara. Dacă partea de Vest a țării este deja foarte familiarizată cu acest aspect, mai trebuia ”cucerită” capitala. Astfel, mașina de test, o versiune de top Limited, a ajuns pe la jurnaliști și influenceri auto din București, ceea ce a generat și mai multă vizibilitate pentru Silver Motors. Ei bine, mașina trebuia să ajungă cumva la București, așa că eu cum am oricum drumuri frecvente acolo, era oportunitatea perfectă să văd cum se comportă un RAM 1500 cu motor V8 Hemi de 5.7 litri și la drum lung.

Iar aici intervine partea de teorie despre care vorbeam mai sus. Te-ai aștepta ca o mașină atât de mare, de vastă, fără coeficient aerodinamic mic și cu 8 cilindri să consume enorm. În schimb, Silver Motors Timișoara, montează o instalație GPL pe fiecare RAM 1500 adus în țară, sistemul fiind de la Prins, liderii în acest domeniu, iar astfel, drumul de la Timișoara până la București este realizat cu un singur rezervor de gaz. E drept, sunt 120 de litri de GPL în rezervorul montat în spate, în locul unde era roata de rezervă, dar chiar și așa, autonomia exclusiv pe gaz este de aproximativ 500 de kilometri. Refăcând calculele, deoarece GPL-ul este la jumătate de preț față de litrul de benzină, rezultă într-un cost de aproximativ 350-390 de lei pe această rută. Nu cred că sunt multe mașini de peste 400 de cai putere și de acest gabarit, care să facă acest traseu mai ieftin. Chiar și când lași doar motorul pe benzină, la viteze constante, de autostradă, acolo unde motorul nu se forțează, consumul este de aproximativ 12-14 l/100 km. Mai mult decât decent pentru un V8 Hemi. Deci mitul consumului este rapid distrus după un astfel de traseu. Impozitul nu se calculează la cilindree, deoarece RAM 1500 este catalogat autoutilitară N1, iar din punctul de vedere al dimensiunilor, singurul loc unde e greu să te strecori cu un RAM 1500 este prin centrul orașelor. În rest, pe DN-uri sau pe autostradă, ești exact ca și colegii dubițari.

Performanțele pe care le are un RAM 1500 cu motorizarea de 5.7 litri sunt arhisuficiente pentru orice moment, fie că vrei să depășești rapid, fie că vrei să cari sau să tractezi. Pe lângă sunetul grav scos pe evacuarea dublă, de care te bucuri de fiecare dată când accelerezi, poți încărca o tonă în benă și poți tracta până la 6 tone pe cui. Este atât de capabil. Nu e de mirare, de ce mulți dezvoltatori imobiliari, fermieri sau efectiv proprietari de cabane îl preferă. Pe acest traseu de la Timișoara la București am descoperit și o mașină extrem de confortabilă și luxoasă. În Statele Unite, RAM 1500 este cumpărat și ca mașină de familie, pentru că vine cu suspensie pe perne de aer, care reglează garda la sol, astfel este foarte confortabil, indiferent de suprafața de rulare. Acest sistem reduce foarte mult și ruliul specific unei mașini de acest gabarit, dar totuși, să nu vă așteptați la senzații sportive. Volanul este foarte mare, cu un feeling destul de vag, și trebuie să te gândești să manevrezi o mașină de aproape 6 metri lungime, cu un centru de greutate înalt. Dar asta te ajută la o poziție impunătoare la volan. Vezi peste orice mașină pe care o ai în față și asta îți oferă o anumită încredere la volan. Că nu te va speria nimic ce îți apare în cale.

De exemplu, undeva pe la mijlocul drumului, pe la Sibiu, se adunau nori negri. Se anunțau și vijelii cu lapoviță. Îmi ziceam că nu există mașină mai potrivită în care să parcurg acest drum. Cu RAM 1500 nu am mers doar pe ruta care traversează țara, ci am ajuns și prin locurile natale. Drumul de la Oradea la Deva este foarte virajat, cu multe urcări și coborâri, dar a fost o plăcere să îl conduc. În tot acest timp am stat în adevărate fotolii încălzite, dar și ventilate, iar tehnologia existentă la bord este comparabilă cu orice model premium. Bineînțeles, consola centrală este dominată de ecranul sistemului de infotainment, care funcționează impecabil. Acesta este touchscreen și ai o mulțime de meniuri și submeniuri prin care poți să configurezi setările mașinii. Ai inclusiv prize și USB-uri pentru toate locurile din mașină, dar și pentru mai multe device-uri în același timp. Asta ca să nu mai zic de locurile de depozitare, care sunt nenumărate. Am făcut un clip pe facebook în care le-am enumerat, dar tot am uitat 1-2 locuri. Cele mai folosite sunt cele din consola centrală, locul dintre scaunele față și bineînțeles pe fețele ușilor. Aici îți încap 3 sticle de 2 litri. În ce mașină mai poți pune atâtea băuturi?

Apoi, locurile din spate sunt cel puțin la fel de spectaculoase ca cele frontale, deoarece pasagerii spate au parte de spațiu interior comparabil cu o limuzină, bancheta este încălzită și ventilată, iar șezutul se poate ridica, dacă vrei să transporți obiecte mai voluminoase. În plus, ai acces spre benă, prin geamul lunetei, care este culisabil electric. Tot acest spațiu interior foarte vast pare chiar mai mare, datorită plafonului panoramic, care se întinde până spre locurile din spate.

Revenind la benă, și aici ai o mulțime de locuri personalizabile și de depozitare. De exemplu, pe lateralele benei avem RAMBOX, două spații destul de adânci, în care poți să pui inclusiv lichide sau gheață, deoarece găsești scurgeri pentru apă în partea inferioară. Dacă este la un picnic, poți pune în priza interioară o boxă. Capacul benei se deschide fie clasic în jos, fie în două bucăți, ca o ușă normală, iar în interiorul benei găsești un spațiu separator, ca să îți împarți bena în două, dacă nu vrei ca obiectele mai mici să se miște. Aaa, iar bena este acoperită. Nu este un sistem electric, dar este o acoperitoare foarte ușor de folosit, care se strânge prin ”împăturire”.

Din punct de vedere al condusului, trebuie să te obișnuiești cu dimensiunile exterioare. Este fără îndoială o mașină extrem de mare, care nu are nicio treabă cu modelele europene. Este mai mare decât orice pick-up de la noi, chiar și decât majoritatea SUV-urilor. Capota este imensă și mai are și câteva umflături, așa că trebuie să ”ghicești” unde sunt colțurile mașinii. Selectorul transmisiei se află undeva în dreapta volanului și este o rotiță care seamănă prea mult cu un buton de volum. Mulți s-au plâns de această ergonomie, dar sincer în toate zilele în care am fost cu mașina, nu m-am trezit niciodată că încurc aceste ”butoane”. În schimb, la oprire, uitam să rotesc înapoi în poziția P a transmisiei, dar atunci când portiera șoferului se deschide, transmisia trece automat în Park.

Am ajuns cu RAM 1500 și într-o locație în care îmi doream de mult să mai ajung. Acum 10 ani, tot cu o mașină de la Silver Motors Timișoara, un Jeep Wrangler MOAB, am urcat până la cetatea Șiria, în primul meu test ”în deplasare”. Anul acesta, am parcat tot în același loc, să admir priveliștea, de această dată dintr-o mașină nouă pentru România. Dacă acum 10 ani, urcarea până la cetate era plină de pietre și noroi, așa că am putut testa Wrangler-ul MOAB, acum urcarea e asfaltată, mult mai potrivită pentru jantele de 22 de inch ale RAM-ului. De fapt, RAM 1500 Limited nu este gândit neapărat pentru offroad, nu îl ajută nici anvelopele, nici ampatamentul imens, dar Silver Motors aduc și versiunile RAM 1500 Rebel sau RAM TRX, mult mai potrivite pentru offroad. Totuși, acest Limited, are funcții pentru blocarea diferențialelor, iar cu suspensia pneumatică, garda la sol poate deveni foarte înaltă.

A fost o călătorie foarte interesantă. Aș putea spune întinsă pe 3 ani, deoarece în fiecare an am fost cu câte o variantă a lui RAM 1500. Dar aceste săptămâni la volanul mastodontului pe drumuri foarte cunoscute pentru mine, a fost cu adevărat special. Cum spuneam și la începutul articolului, toată lumea te întreabă, toată lumea vrea să afle detalii inedite despre această mașină, relativ necunoscută pe străzile din România. Încet, încet, clienții văd beneficiile de a avea un astfel de pick-up și vom vedea tot mai multe prin anumite locuri din țară. Este fără îndoială o mașină completă, din punctul de vedere al utilității, iar dimensiunile le pun în aceeași categorie, ca și cei care își doresc o mașină electrică la drum lung. La fel nici cei care conduc preponderent în oraș, nu văd utilitatea unui RAM 1500.

RAM 1500 Limited este disponibil în România, exclusiv la Silver Motors Timișoara

RAM 1500 Laramie – Test Drive

RAM 1500 Laramie

Nu e prima dată când conduc un RAM 1500, dar cine poate refuza o nouă propunere de a conduce unul dintre cele mai excentrice automobile de pe străzile din România, chiar și din Europa. Da, e foarte interesant de știut că sunt unele piețe unde această prezență este extrem de comună, iar în alte părți, total neobișnuit. De când au devenit dealer RAM, Silver Motors Timișoara a  ”umplut” peisajul timișorean, dar nu numai, cu astfel de modele, așa că într-un fel, pot spune că m-am obișnuit cu un RAM 1500 în trafic. Totuși, atunci când te urci la volanul marelui pick-up american, perspectiva ți se schimbă dramatic.

Dacă în articolul precedent despre RAM 1500 l-am testat în variantă de top ”Limited”, în testul de astăzi, echiparea se numește ”Laramie”, după un mic orășel din Wyoming. Nu este una de bază, dimpotrivă, Laramie reprezintă o opțiune a majoritatea cumpărătorilor de RAM 1500, pentru că îți oferă absolut toate dotările de care ai nevoie, fără să se facă excese și fără să pună accent pe lux, cum e cazul versiunii ”Limited”. Dacă în cazul ultimei, clienții o vor tocmai ca un înlocuitor pentru un automobil de lux, pentru Laramie se optează atunci când RAM 1500 devine acel automobil ”muncitor”, cu care îți faci treaba oriunde, indiferent de teren și ce trebuie să cari în benă, dar atunci când te întorci acasă, pe asfalt, vrei să te simți ca într-un automobil confortabil.

Nu voi vorbi prea mult despre design-ul exterior, pentru că l-am analizat foarte bine în articolul precedent, iar între versiunile de echipare, diferențele sunt doar minore. De exemplu, RAM 1500 Laramie renunță la inserțiile cromate din grilă și din bară, pentru un negru lucios, care îi oferă mașinii un aspect mai agresiv. Blocurile optice au o grafică interioară diferită, dar forma rămâne aceeași. Nu vei rata un RAM 1500 în trafic, pentru că denumirea companiei este scrisă în mijlocul grilei. Interesant că nomenclatura motorului este scrisă acum mai sus pe capotă, spre deosebire de versiunea Limited. O altă diferență ar fi la nivelul jantelor, care pentru Laramie au un design mai simplist, dar tot sunt oferite în diametru imens, de 22 de inch. Cumva nu ai cum să-ți configurezi un RAM 1500 cu jante mai mici, pentru că ar arăta total disproporționat. Doar dacă optezi să-l echipezi aftermarket cu niște anvelope cu talon mult mai mare. Atunci RAM 1500 chiar ar deveni un offroader veritabil. Pentru că deocamdată, așa cum este gândit, e să poți să cari și să tractezi cât mai multe, dar în special pe asfalt.

Și pe versiunea Laramie, atunci când deschizi portiera, o treaptă coboară de sub prag, pentru un acces mai facil în habitaclu. Pentru că are aproape 2 metri înălțime, chiar ai nevoie de o scară de acces, indiferent cât de sportiv te simți. Dar odată așezat în scaunul șoferului, îți dai seama că dieta nu mai contează, pentru că dimensiunile scaunului sunt atât de mari, încât îți vei găsi o poziție confortabilă, indiferent. În interiorul lui RAM 1500 totul e mare, totul e la superlativ. Volanul, butoanele, ecranele, comezile, spațiul la picioare, plafonul panoramic, tot. Îmi place foarte mult pentru că îți dă o senzație impozantă, te simți superior oricărei mașini de pe stradă, dar pe bună dreptate. Chiar dacă nu stai ”cocoțat” peste volan cum e în cazul altor offroadere înălțate, tot ai o perspectivă foarte bună, peste toți. Din scaunul șoferului, totul e confortabil și relaxat, iar poziția inițială este ca într-un sedan. Doar diametrul volanul trădează natura imensă al acestui pick-up.

Cum spuneam, în ”Laramie” nu duci lipsă de nimic și de nicio dotare modernă și de confort. Ai scaune încălzite și ventilate, suspensie pneumatică, comenzi pe volan, comenzi vocale, senzori peste tot, iar pe imensul ecran al sistemului de infotainment sunt cuprinse toate celelalte funcții. Ai și butoane fizice pentru sistemul de climatizare, atât de utile când te grăbești și vrei să schimbi ceva repede. Mai trebuie să spun despre spațiul interior? Sau despre spațiile de depozitare? Absolut oriunde privești, vei găsi un loc în care să-ți pui ceva. În consola centrală, în panoul portierelor, în torpedou, sub scaunele și sub podeaua spate. Ai spațiu de depozitare inclusiv în panourile benei, adică efectiv în aripile spate. Da, mașina asta e atât de mare. Pasagerii spate au spațiu la picioare asemănător cu cel al unei limuzine germane. Cu ampatament lung.

Pe mine, pe noi, europenii, ne fascinează acest tip de automobil. Ok, avem și noi pick-up-urile noastre, dar totul în RAM 1500 este excesiv. Și stau să mă gândesc că acesta este cel mai ”mic” RAM din gamă! Bineînțeles, celelalte modele RAM 2500 și RAM 3500 intră deja în categoria de camioane. O asemenea caroserie, trebuie propulsată de un motor american pe măsură. Atunci bineînțeles, sub capota lui RAM 1500 Laramie stă un motor Hemi V8 ce produce nu mai puțin de 400 de cai putere. Te întrebi, ce faci cu motorul acesta în România, acum? Ei bine, pentru omologare pe piața din Europa, implicit și în țara noastră, RAM 1500 vine și cu un sistem GPL, cu rezervorul poziționat sub caroserie, în locul unde ar veni o roată de rezervă. Astfel, RAM 1500 poate trece și de testele de emisii tot mai stricte din Europa, dar și pentru a avea un consum ceva mai redus. De data aceasta nu am avut rezervorul plin la GPL, așa că am mers mai mult doar propulsat de motorul V8 și mai mult prin oraș. Dacă data trecută am reușit să fac un test de consum exterior, acum, la viteze mult mai mici, în bord îmi arăta o valoare de 21 l/100 km. Da, e cam mult, dar credeți-mă, îți creează dependență, de fiecare dată când apeși pedala de accelerație. Motorul în V mișcă toată caroseria de la stânga la dreapta, iar cei 401 cai putere și 556 Nm, rup aderența pe puntea spate la fiecare apăsare a pedalei din dreapta. În plus, în habitaclu, dar și afară, sunetul V8 este asemănător cu orice altă sportivă cu motor V8. Nu s-a încercat să-l ”liniștească” cu filtre sau alte sisteme, așa că atunci când ești într-o depășire sau pleci de la semafor, din exterior pare că pleci cu un Mustang, dar de fapt apare o namilă de 2.4 tone.

Să conduci un RAM 1500 pe străzile din România este o adevărată experiență. Absolut totul e nou și trebuie să te adaptezi pe parcurs la ceea ce se întâmplă. Cu timpul te obișnuiești cu dimensiunile, așa că te vei simți și tu ca un american, care vede un RAM 1500 ca un automobil de familie. Acum că Silver Motors Timișoara, îți poate configura mașina exact așa cum vrei, trebuie doar să le faci o vizită pentru un test drive care îți rescrie ceea ce știai despre pick-up-uri.

Fotografii realizate de Adrian Moga

RAM 1500 Laramie oferit pentru test drive de Silver Motors Timișoara

Testul mai detaliat cu RAM 1500 Limited îl găsiți aici

RAM 1500 Limited – Test Drive

RAM 1500 Limited – Lux texan

Încă de mic copil am fost fascinat de pickup-urile americane. Majoritatea jucăriilor aveau forma clasică cu benă și design masiv. Probabil această fascinație venea și din faptul că nu aveam unde să văd pe stradă un astfel de model, iar dacă totuși apărea unul prin orașul natal, întorceam capul cu admirație la dimensiunile sale. În Europa și mai ales în România, acestea nici măcar nu se importă, doar vreun pasionat cu bani și relații prin Statele Unite reușea să aducă un astfel pickup în România. În tot acest timp, numele legendare de pickup-uri americane nu au putut fi comercializate în mod oficial în România, tocmai din acest motiv nici eu nu am ajuns să fiu la volanul unui astfel de exemplar. Numai că odată cu lansarea ultimului RAM 1500, Silver Motors Timișoara a devenit dealer RAM, în plus au adus pentru test drive versiunea de top ”Limited”. Așa începe aventura mea, pe care am așteptat-o încă de mic.

Prima dată am văzut pozele cu acest model în fața reprezentanței și am zis că este chiar un pickup reușit ca design. Nu e ușor să faci un design atractiv pe o mașină ”de muncă”. Apoi am văzut mașina prin trafic. Eu eram în Peugeot-ul meu cu suspensie sport, iar când acel RAM 1500 a venit spre mine, pe contrasens, m-am simțit copleșit. Indiferent în ce mașină te afli, RAM 1500 este mai mare. Dar nimic nu se compară cu experiența pe care o ai din spatele volanului. E cu totul altceva de ceea ce am condus până acum. Să revenim puțin la design-ul exterior.

Aceasta este a cincea generație RAM 1500, care se întinde încă din 1980, când Dodge a folosit logo-ul unui berbec (ram) pentru pickup-urile sale. Acest ornament a fost utilizat și în anii 30. Acest nume a fost atât de utilizat și apreciat, încât din 2010, a renunțat la denumirea companiei, iar din Dodge Ram, a devenit simplu RAM. Odată cu ultima generație, apărută în 2019, RAM 1500 poate fi comandat și configurat în premieră în România, iar modelul de test este, așa cum trebuie, varianta de top Limited. Asta înseamnă niște blocuri optice cu iluminare LED pe ambele faze și pe semnalizare, care arată foarte modern și futurist, mai ales pe un pickup. Grila este absolut imensă. Se întinde de la un capăt al altul al mașinii, este cromată, are o mulțime de artificii de design, iar în mijloc tronează inscripția RAM. Cu toate acestea, nu pare deloc disproporționată. Privit din față, acest pick-up este impunător, dar în același timp luxos, premium. Bara frontală este destul de joasă, mai ales că sub această găsim un splitter pentru redirecționarea aerului, iar lângă număr, sunt cârligele pentru tractare. Acestea se regăsesc pe orice pickup american, iar în funcție de varianta de echipare pot fi cromate, roșii sau în culoarea caroseriei. Îmi place foarte mult cum se vede și capota. În mijloc este foarte umflată și înaltă. Dar pe bună dreptate, deoarece pe lateralul acesteia scrie mare HEMI 5.7L.

Profilul acestui RAM 1500 este cât se poate de american. O mașină lungă, fără prea multe muchii, dar cu design fluid mai ales în zona portierelor. Chiar și ”îmbinarea” dintre cabină și benă este armonios realizată. Încă o dată să vă faceți o idee despre dimensiuni, jantele măsoară 22 de inch, dar cumva tot arată mici în comparație cu restul caroseriei. Poate dacă ar veni cu niște anvelope mai înalte ar micșora jocul proporțiilor. Mi-ar fi plăcut ca bena să fie acoperită, dar aceasta este o opțiune pe RAM 1500. Privit din spate, noul model este un pickup tipic, cu blocuri optice verticale, relativ mici. Sunt câteva elemente foarte interesante ce se disting de aici. Pe lângă inscripția RAM de mari dimensiuni, se vede că luneta culisează, iar deasupra, lângă stopul de frână, sunt becuri pentru ilumare. Pe multe mașini acestea se montează aftermarket, e interesant de văzut pe un model de serie. Ultimul lucru ce îmi place în mod deosebit la design-ul posterior este poziționarea evacuării. Eram obișnuiți ca pickup-urile să aibă o singură ”țeavă” în lateral, dar pentru că sub capotă este un HEMI ce trebuie să ”respire” avem evacuare dublă, care arată și sună foarte frumos.

Da, știu, am vorbit prea frumos de design-ul unui pickup. Toate arată la fel, dar gândiți-vă că nu este gândit pentru piața europeană, iar în Statele Unite acesta este echivalentul unui E-Class, atât ca dimensiuni, cât și ca dotări și imagine. Pentru americani, aceasta este ”mașina de familie”. Chiar dacă nu le vedem fizic pe străzi, suntem relativ familiarizați cu rivalii acestui RAM 1500, așa că subiectiv voi spune că acesta arată cel mai bine. Cel mai aproape de o mașină normală, nu una de lucru. Dar așa cum spuneam la început, design-ul exterior și percepția de afară, nu se compară cu interiorul.

Te-ai speria înainte să urci la bord, când vezi că e atât de mare, dar RAM 1500 dispune de praguri electrice care se retractează când deschizi portiera. În plus, poți lăsa suspensia pneumatică doar apăsând pe cheie, pentru un acces și mai facil. Intrarea în habitaclu este astfel relativ ușoară, mai ales dacă te prinzi de mânerele de pe montanții parbrizului. Atunci vei vedea că acestea sunt îmbrăcate în piele și au cusături contrastante. Te așezi confortabil în scaunul șoferului, exact ca și cum te-ai afunda într-un fotoliu. Privești și totul e mare. Șezutul scaunului, spătarul, volanul, cotiera, consola centrală, ecranul, butoanele, toate au dimensiuni generoase, mai mari decât te-ai aștepta. În prima fază, te simți cumva copleșit, pare că totul îți este departe, dar imediat începi să te acomodezi. Trapa și plafonul panoramic îți oferă o senzație și mai bună de spațiu și te uiți în spate și vezi că nici măcar nu ajungi la bancheta. Oarecum mă așteptam la acestă senzație de spațiu, având în vedere dimensiunile mașinii, dar RAM 1500 Limited impresionează prin atenția la detalii, materiale și dotări. Poate pentru noi, europenii, ni se pare prea mult pentru un pickup, dar așa cum am spus, în Statele Unite, aceasta este o mașină de familie foarte apreciată, iar clienții cer astfel de dotări.

Totul este îmbrăcat în piele, sunt inserții de lemn și metal peste tot, iar cusăturile sunt realizate foarte frumos și foarte luxos. Atât pe portiere, cât și pe capacul cotierei, sunt câteva elemente specifice, ce amintesc de luxul texan. Un element interesant ce face legătura dintre lux și utilitar, sunt covorașele, care sunt realizate din cauciuc, dar partea din mijloc este din material cu cusături. Această parte poate fi detașabilă. Așa cum te aștepți de la o astfel de mașină, locurile de depozitare sunt nenumărate și foarte mari. În consola centrală încap fără probleme mici electrocasnice, iar acesta poate fi separată. Avem suport pentru două telefoane, iar pentru că nu există pe mijloc un levier al schimbătorului de viteze, zona dintre scaune pare a fi o masă de luat picknic-ul. RAM 1500 are două torpedouri, spațiu de depozitare inclusiv sub covorașele din spate, iar bancheta poate culisa față-spate, în plus spătarul este rabatabil individual pe scaunele din exterior. Acesta oferă un spațiu la genunchi mai mare decât o limuzină de clasă mare, iar pentru că bancheta este atât de reglabilă, și un confort similar.

De la volan, șoferul este răsfățat cu cel mai mare display pus pe un pickup. Acesta măsoară 12 inch și este poziționat pe verticală, asemeni modelelor Tesla. Mulți spun că este chiar mai bun decât al produselor lui Elon. Eu personal sunt mai atehnologic și nu am stat să mă ”joc” cu toate meniurile și submeniurile nici în Tesla nici în RAM. Dar am apreciat că poți să pui comenzile climatizări, atât sus cât și jos, pentru a avea un ”split-screen” sau poți să le acționezi de la butoanele fizice de pe laterale. Sistemul pe care îl folosește RAM 1500 se numește U Connect și oferă configurații asemeni unui smartphone cu aplicații și funcții generoase. Dacă vrei, harta navigației este afișată pe tot ecranul și arată foarte spectaculos. Sistemul de infotainment în RAM 1500 este foarte avansat, dar în același timp comenzile utilizate frecvent au butoane fizice, ușor de folosit. Din punct de vedere ergonomic, americanii l-au gândit fără compromis. M-aș vedea într-un roadtrip foarte lung în acestă mașină. Și nu o spun doar pentru spațiu și dotări, ci și pentru trenul de rulare.

Sub capota imensă a lui RAM 1500 stă un motor imens. Este vorba de clasicul HEMI V8 de 5.7 litri, care produce un respectabil 401 cai putere și 556 Nm. Acestea sunt valori foarte bune, chiar și când mașina cântărește 2.3 tone, ca în cazul lui RAM 1500 Limited. Motorul este cuplat la o transmisie ZF cu 8 rapoarte, gândite clar pentru confort și tractare. Acest pickup poate trage până la 3500 kg, așa că cifrele de performanță sunt mai puțin relevante. Tot ce trebuie să știți e că, atunci când apeși puternic pedala de accelerație, cabina este invadată de sunetul specific V8, de evacuarea care urlă gros și mașina pleacă destul de sprinten în față. Transmisia are o întârziere în retrogradare, dar cumva te pregătește înainte să livreze toată puterea când ești pe o depășire.

În cazul lui RAM 1500 tracțiunea este integrală în mod automat, dar poate fi trecută doar în modul 2WD cu puterea doar pe puntea spate sau poți bloca diferențialul. De asemenea ai și opțiunea de 4WD High și Low. Datorită suspensiei pneumatice, garda la sol crește semnificativ, deci RAM 1500 poate fi și un vehicul bun în offroad. Cu condiția să ai loc de manevră. Totuși, nu văd această mașină urcând bolovani sau drumuri forestiere, iar sistemul de suspensie pe perne de aer este mai bun pe asfalt. Din cauza dimensiunilor, ruliul este destul de pronunțat, direcția prea moale, dar suspensia absoarbe foarte bine denivelările și nu simți niciodată că bena vibrează. Pe asfalt, RAM 1500 se comportă ca un sedan foarte confortabil, atâta timp cât nu forțezi pe viraje. Aș putea spune că senzația de volan este ca și cum ai conduce o barcă, care plutește peste orice. Mă așteptam ca poziția la volan să fie înaltă și inconfortabilă, dar din nou, stai ca într-o limuzină, doar că vezi peste orice mașină din față.

În versiunea de test drive, acest model este echipat cu un sistem GPL care reduce drastic consumul V8-ului american. Cu un rezervor de 120 de litri, consumul pe care l-am realizat în testul meu a fost de 16 l/100 km, iar în exterior am avut chiar 11 l/100 km. În plus, rezervorul de benzină poate ”înghite” 90 de litri, deci în RAM 1500 intră peste 200 litri de combustibil. Cilindreea nu reprezintă un impediment, deoarece în România un pickup este încadrat la autoutilitară N1, deci impozitul este fix, în funcție de oraș, bineînțeles.

Singurul minus al noului RAM 1500 este, ciudat, plusul său. Dimensiunile nu sunt pentru drumurile noastre. După o zi de condus m-am obișnuit să țin mașina pe bandă, dar odată ce am revenit în oraș, eram stresat la orice viraj mai strâns și nici nu vreau să mă gândesc cum e să o parchezi la o parcare subterană. Are aproape 6 metri lungime, peste 2 metri lățime, fără oglinzi și aproape 2 metri înălțime. Dacă nu ești obișnuit cu mașini foarte mari, o să te simți copleșit la volanul noului RAM 1500. Numai că senzația de spațiu, putere și impozanță provoacă dependență. După ce ai condus un RAM, toate mașinile o să ți se pară mici și incomode. Sunt români care vor o astfel de mașină. Probabil stau în zone unde dimensiunile nu contează atât de mult. Dar până acum erau descurajați de birocrația de a aduce un astfel de model în țară. Acum e mult mai simplu. RAM 1500 e spectaculos, indiferent de ce piață vorbim. Oare ar merge un SUV ceva mai mic și mai potrivit pentru noi?

RAM 1500 Limited HEMI V8 oferit pentru test drive de Silver Motors Timișoara