Cea mai vândută mașină din Europa în 2021 și 2022 e un titlu care nu ar însemna schimbarea acestei rețete, dar lumea auto e imprevizibilă, iar preferințele clienților se pot schimba de la o luna la alta. Tocmai din acest motiv, Peugeot nu s-a culcat pe o ureche și a prezentat facelift-ul modelului de succes 208.
Deocamdată în imagini avem versiunea electrică, cea care aduce cele mai importante schimbări tehnologice. Sub capotă stă acum un set de baterii de 51 kWh și un motor electric care produce 156 de cai putere. Asta înseamnă 20 de cai putere mai mult decât versiunea precedentă, un câștig de aproape 15%. Sunt foarte curios cum se va simți de la volan, pentru că versiunea electrică este cea mai puternică din gamă, asta în lipsa unui foarte improbabil Peugeot 208 GTi. e-208 va fi rapid în traficul urban, dar clienții electricelor urmăresc mai mult autonomia maximă, care pentru noul model a crescut până la 400 km. Înainte aveam aproximativ 350 km. Sunt arhisuficienți pentru traficul urban, mai ales că setul de baterii nu este foarte mare, așa că încărcarea de la o priză rapidă durează aproximativ 25 de minute, de la până la 80%. Cumva ne-am obișnuit cu aceste valori din partea producătorilor când lansează modele electrice, sper doar ca tehnologia să se ieftinească, nu neapărat să avem autonomii și puteri mari, dar la prețuri pe măsură. Totuși, Peugeot e-208 este unul dintre cele mai ieftine modele electrice de pe piață, având un preț de pornire de sub 20.000 euro, după toate reducerile și bonusurile.
Iar acum să trecem la aspect. Pentru că asta contează în aceeași măsură. Pe mine personal mă atrage această caroserie, mi se pare foarte bine gândită și desenată, iar facelift-ul vine doar ca o împrospătare și o încadrare mai bună în gamă. Chiar dacă un pic are un design mai aglomerat în partea din față, noul e-208 este un hatchback arătos, care se poate lua de la egal la egal cu rivalul francez Renault Clio, care de curând a primit un facelift la fel de agresiv. Pentru 208, avem acum 3 linii cu LED dispuse pe verticală, și o grilă de dimensiuni mult mai generoase. Și blocurile optice au o semnătură interioară diferită, iar toate acestea îmbunătățesc clar aspectul noului model. Din profil și posterior, nu se văd mari schimbări, doar blocurile optice spate au o semnătură luminoasă nouă, cu 3 LED-uri care se asortează cu cele frontale.
La interior noul e-208 vine cu un nou sistem i-Cockpit, un nou selector pentru transmisia automată, dar și elemente distincte de design pentru diferite versiuni. Astfel GT vine cu aripi de culoare neagră, iar versiunea electrică are tapițerie cu inserții galben-verzi, exact ca și culoarea exteriorului. Gama de motorizări va include atât versiuni mild-hybrid cu 48v pe motorizarea de 1.2 litri, care va avea puteri între 75 și 136 cai putere.
Peugeot e-208 – Exact cum trebuie să fie o electrică
Titlul acestui articol este foarte sugestiv despre felul în care văd eu noul Peugeot e-208. Până acum, mașinile electrice erau o apariție destul de rară și aveau un design atipic. Când vedeai un Nissan Leaf, Renault Zoe sau BMW i3 știai că acestea sunt propulsate de electricitate. Acum câțiva ani, cumpărătorii căutau ineditul și voiau să iasă în evidență că și-au achiziționat ceva diferit. În prezent sunt aproape 30 de modele electrice disponibile pe piața din România, fiecare reprezentând câte o cerință a clienților. Lumea s-a schimbat, iar preferințele în materie de mașini electrice se rezumă la trenul de rulare în principal, nu neapărat la design extravagant. Din punctul meu de vedere, noul Peugeot e-208 este exact așa cum trebuie să fie o mașină electrică în 2020. Bună pentru oraș, oferă autonomie mai mult decât decentă, are un design foarte frumos, dar care nu se îndepărtează de cel al unui 208 cu motor convențional. Haideți să vedem ce e nou totuși.
Dacă vezi pe stradă noul Peugeot e-208 îți va fi foarte greu să-ți dai seama ce se află sub capotă. Asta deoarece singurul mod în care poți să-l distingi de oricare alt 208 este prin logo-ul ”e” poziționat pe montantul C, logo-urile cu accente turqouise, iar la o privire mai atentă, garda la sol ceva mai ridicată. Acest lucru este puțin mai greu de observat, deoarece e-208 are pasajele roților ceva mai late și vopsite în negru. Abia când te uiți la spațiul de la roată la aripă, vei vedea că e-208 este mai înalt. Acest lucru este datorat faptului că sub podeaua mașinii se află bateriile. Noua linie de design începută de francezi se potrivește de minune cu ideea unui vehicul electric. Blocurile optice cu iluminare LED arată spectaculos, mai ales cu cele 3 lamele verticale, care se continuă înspre bară, asemeni colților unui leu. e-208 vine cu grila în culoarea caroseriei, aici Vertigo Blue.
Proporțiile exteriorului sunt foate frumoase, chiar și pentru clasa mică, unde designerii se străduiesc să deseneze linii fluide pe o suprafață mică. Peugeot e-208 are exact dimensiunile unui 208, adică o lungime de 4055 mm și un ampatament de peste 2.5 metri. Faptul că este propulsat de baterii, nu a însemnat deloc diminuarea spațiului. Doar portbagajul este ceva mai mic. În rest, nu sunt diferențe între trenurile de rulare. Iar asta ar trebui să fie norma viitoarelor mașini electrice. Să devină o echipare, o nouă ”motorizare” pe lângă cele pe benzină și motorină. Peugeot face deja asta și cu noul SUV e-2008. Nu este promovat ca un model electric distinct, ci o versiune a lui 208. Exact cum ar trebui să fie.
În goana după electrificare, mai toți producătorii vin cu tot felul de sisteme și caroserii și uită rolul mașinilor electrice în piață și pentru mediul înconjurător. O mașină electrică din clasa mare, are nevoie de multe baterii, este foarte grea și nici nu oferă o autonomie prea bună. În plus, nu este cea mai utilizată, așa că o citadină face mult mai mult sens ca mașină electrică. Dimensiuni compacte și greutate redusă, înseamnă autonomie mai bună. Exact ce ai nevoie într-o electrică. Noul Peugeot e-208 promite 340 km în ciclul WLTP, care e cel mai aproape de realitate. Ca să simplificăm puțin, asta înseamnă că încarci mașina de 2 ori pe săptămână, timp în care mergi unde vrei și îți rezolvi toate problemele urbane. Prețurile pentru încarcarea mașinilor electrice în România, depind foarte mult de locul unde sunt stațiile. Unele restaurante îți oferă încărcare gratuită dacă servești masa la ei, unele parcări percep doar prețul pe oră al parcării efective, iar alte stații din supermarket-uri au prețuri fixe. Chiar dacă am lua cea mai scumpă încărcare, să parcurgi cei 340 km de autonomie a lui e-208 te costă aproximativ 80 de lei.
Asta în condițiile în care nu mai ai alte costuri de întreținere cum se întâmplă în cazul mașinilor cu motor termic. Doar prețul de achiziție este ceva mai ridicat, dar după aplicarea ecobonus-ului de la stat și alte discount-uri, versiunea electrică are un preț asemănător cu cel al unui 208 bine dotat. În plus, se înscrie în zona de preț a rivalilor săi, toți având prețuri de aproximativ 30.000 euro. Ceea ce face Peugeot mai bine, este să-ți dea un sentiment premium atunci când pășești în habitaclu.
Cumva interiorul păstrează linia exteriorului, mai exact prin design futurist, modern, care pune accentul pe materiale și tehnologii. Îmi plac foarte mult scaunele îmbrăcate în Alcantara și care au cusături contrastante, în aceeași nuanță turqouise a logo-urilor. Alte detalii de aceeași nuanță găsim și pe fețele portierelor. De la generația precedentă a lui 208, Peugeot ne-a obișnuit cu volanul de dimensiuni reduse și instrumentarul de bord poziționat deasupra acestuia. Prima impresie poate fi ciudată, dar astfel îți oferă o mai bună imagine asupra întregului design, unde bordul este complet digital. Francezii numesc această soluție i-Cockpit 3D, pentru că informațiile afișate parcă ”plutesc”. Sunt nu mai puțin de 6 moduri de afișare, de la simplist la complex, unde îți sunt arătate caracteristicile bateriilor, informații despre deplasare, autonomie sau cruise control. Îmi place că pe lângă autonomia care rămâne constant în partea stângă, pe mijloc îți arată 8 module, pentru o și mai bună acuratețe a nivelului bateriilor.
Consola centrală este exact ca în oricare alt 208, și anume un ecran al sistemului de infotainment poziționat sus, în raza vizuală. De aici poți controla diferite funcții ale climatizării, posturile de radio sau conectivitatea la smartphone. Totuși, puțin mai jos, ai niște butoane fizice de shortcut, exact pentru aceleași funcții. Asta ajută mult atunci când conduci, deoarece nu trebuie să-ți iei ochii de la drum prea mult. Întreg sentimentul din interior este unul plăcut, perfect pentru o mașină gândită preponderent pentru traficul urban. Singura diferență este că în bord vezi niște baterii, nu un turometru, iar atunci când accelerezi e liniște deplină.
Peugeot e-208 nu a fost gândit de la început ca o mașină electrică, dar platforma CMP, foarte avansată tehnologic, poate acomoda trenul de rulare electric, fără multe modificări. Astfel, motorul electric și bateriile sunt poziționate în locuri cunoscute, fără să fie afectat spațiul interior. Totuși, versiunea electrică este, așa cum ne așteptam, mai grea decât un 208 cu motor pe benzină. Din acest motiv, suspensia este mai înaltă și ceva mai dură, tocmai pentru a reduce ruliul. Inginerii francezi au reușit un compromis foarte bun, deoarece în zilele în care am condus noul e-208 nu am simțit masa mai mare, nici suspensia mai fermă. Centrul de greutate este destul de jos, iar acest lucru înseamnă că versiunea electrică este și foarte dinamică.
În lipsa unui 208 GTi, modelul electric este cel mai puternic și cel mai rapid 208 din actuala generație. Cu o putere de 100 kW (136 CP) și 260 Nm, disponibili instant, de la 0 km/h, e-208 accelerează până la 100 km/h în doar 8.1 secunde. Acest timp de accelerație este comparabil cu cel al legendarului 205 GTi. Odată obișnuit cu dimensiunile volanului și faptul că trebuie să fie poziționat destul de jos, începi să simți mai bine mașina, mai ales pe viraje. Cei care au condus un kart, știu cum e cu volanul ”între genunchi”. Direcția este foarte rapidă, precisă și trebuie să ai încredere în mașină, dacă vrei să mergi tare pe viraje. Singura limitare ar fi anvelopele și faptul că nefiind un sunet de motor, trebuie să fii atent la viteza cu care abordezi curbele. În schimb, în oraș, orice plecare de la semafor va fi foarte rapidă, te poți strecura în trafic în orice loc, deoarece în secunda în care ai accelerat, mașina a și țâșnit. La viteze de oraș, totul se întâmplă foarte rapid, dar se și domolește imediat. Transmisia lui e-208 are un mod ”B” care acționează ca o frânare regenerativă mai puternică, astfel, poți conduce noul e-208 doar din pedala de accelerație. Frânarea, atunci când ridici pedala de accelerație, este destul de brutală, dar acesta este noul ”normal” pentru mașinile electrice.
Prin esență, modelele electrice se simt mai dinamic la condus decât o mașină cu motor termic, tocmai datorită accelerației instant și a centrului de greutate coborât. Numai că atunci când vorbim de o citadină, performanțele și dinamica oarecum cad pe locul al doilea, în detrimentul costurilor de rulare. Ați citit deja despre prețul de achiziție și autonomie, așa că rămâne problema încărcării. Peugeot e-208 folosește un sistem de baterii de 50 kWh, care poate fi încărcat în toate modurile disponibile larg acum. Asta înseamnă că de la o stație de încărcare de 50 kW, timpul de încărcare este de doar 1 oră. La o priză normală acasa, durează aproximativ 17 ore sau folosind un Wallbox de 7.4 kW, timpul scade la 7 ore jumătate. Infrastructura stațiilor de încărcare în România este destul de bună, există suficienți parteneri care oferă stații de încărcare de diferite puteri, la diferite prețuri. Bineînțeles că cel mai eficient ar fi încărcarea de acasă sau de la o priză dintr-un ansamblu rezidențial.
E interesant că de la un punct, toate mașinile electrice sunt foarte asemănătoare când vine vorba de costurile de exploatare. Diferă doar capacitatea bateriilor. Probabil că acest lucru va determina producătorii să se axeze pe alte modalități de a atrage clienții. Lucruri care până acum nu au fost atât de căutate. Prețul de achiziție, design-ul, materialele, tehnologia disponibilă la bord, toate acestea diferențiază acum mașinile electrice. Peugeot e-208 vine cu o mulțime de calități. Bifează tot ceea ce trebuie să fie și să aibă o mașină electrică. Sunt convins că de la acest model, vom vedea diferite caroserii și chiar mărci. SUV-ul e-2008 sau Opel Corsa e sunt două modele similare. Nu mai trebuie să așteptăm viitorul. Este aici.
Folosim cookie-uri ca sa stim cand ne accesati site-ul, modul in care interactionati cu noi, sa va imbogatim experienta ca utilizator si sa customizam relatia dvs. cu site-ul nostru.
Pentru a afla mai multe, faceti click pe sectiunile. De asemenea, puteti schimba setarile si preferintele dvs. Atentie insa, blocarea unor tipuri de cookie-uri poate afecta experienta dvs pe site-ul nostru si serviciile pe care vi le putem oferi.
Cookie-urile functionale
Aceste cookie-uri sunt necesare pentru a vă oferi serviciile disponibile pe site-ul nostru și pentru a utiliza unele dintre funtionalitatile de baza ale site-ului.
Deoarece aceste cookie-uri sunt strict necesare pentru livrarea site-ului, nu le puteți refuza fără să influențeze funcționarea site-ului nostru. Puteți să le blocați sau să le ștergeți modificând setările browserului și blocând toate cookie-urile de pe acest site web.
Cookie-urile Google Analytics
Aceste cookie-uri colecteaza informatii care se utilizeaza individual sau agregat pentru a ne ajuta sa intelegem modul in care site-ul nostru este utilizat sau cat de eficiente sunt campaniile noastre de marketing, ajutandu-ne sa personalizam site-ul pentru a va imbunatati experienta. Dacă nu doriți să colectam date despre vizitele dvs pe site-ul nostru, puteți dezactiva urmărirea în browser-ul dvs. aici:
Alte cookie-uri externe
De asemenea, folosim diferite servicii externe cum ar fi Google Webfonts, Google Maps și furnizorii externi de video (YouTube sau Vimeo). Având în vedere că acești furnizori pot colecta date personale precum adresa IP, vă permitem să le blocați aici. Rețineți că acest lucru ar putea reduce semnificativ funcționalitatea și aspectul site-ului nostru. Modificările vor avea efect după ce reîncărcați pagina.