Prezentare: Acura NSX
Numele NSX îmi aduce în minte un singur lucru: Ayrton Senna! Prima generaţie Honda NSX a fost maşina dezvoltată de către legenda F1, nu pot să nu mă gândesc la schimbările de viteze realizate pe principiul “heel and toe” ale lui Senna. În 1990, atunci când a fost lansată prima Honda NSX lumea a fost luată prin suprindere. Era absolut fenomenală, cu motor poziţionat central şi performanţe care umileau rivalii mult mai bine cotaţi, modelul NSX a devenit în timp un fel de legendă. Noul model, prezentat astăzi la Detroit are de dovedit moştenire foarte importantă.
Honda a ales continentul american pentru lansarea variantei de serie a conceptului NSX, prezentat anul trecut, fapt pentru care automobilul are sigla Acura, divizia americană a japonezilor de la Honda. Uitându-mă la imagini, pot să spun că varianta de serie este chiar mai reuşită decât conceptul. Iar asta spune multe despre design. În primul rând remarc blocurile optice alungite foarte mult, care pătrund în desenul bării, capotei, până la aripă, remarcându-se foarte bine becurile cu LED. Grila frontală are forma literei V, iar imensele prize de aer parcă amintesc de hypercarul McLaren P1. Toată partea frontală are un design încărcat, dar oferă idei futuriste. Privită exact din faţă, maşina pare extrem de lată. Profilul noului NSX este destul de simplist, fluid, având capota poziţionată foarte jos, iar fantele de aerisire de pe laterale sunt chiar mai mari decât pe concept. Se pare că e o modă să construieşti stâlpul al treilea “plutind”. Acelaşi design l-am mai văzut şi la noul Ford GT. Mie, personal, mi se pare o idee de design foarte frumoasă, dar şi foarte bună, mai ales că ajută la aerodinamică. În spate, Honda a încercat să aducă un omagiu primei generaţii, dar mi se pare că stopurile aduc mai mult a Aston Martin, decât prima generaţie NSX. Mulţi au criticat design-ul eşapamentului, dar mi se pare că aşa ar trebui să arate un supercar cu 550 de cai putere. Read more