Cu un picior in viitor – ContiTech Show
Cum ar fi dacă am putea vedea viitorul? Am face lucrurile diferit, încă din prezent? Într-o lume ce se află în continuă schimbare, am putea spune că viitorul este incert, dar tehnologia ne poate arăta o mică parte. În sfera automobilistică, acea părticică a viitorului ne este prezentată de conceptele producătorilor, mai ales în cadrul saloanelor auto. În anii impari, la începutul toamnei, IAA Frankfurt reprezintă o imensă desfăşurare de forţe, unde vedem automobile noi, accesibile, dar şi foarte exclusiviste. Fiecare producător se luptă să ne prezinte ultimele noutăţi la care se lucrează de ani buni. Însă puţini ştiu că 4 din 5 maşini ce se află acum pe piaţă au tehnologii dezvoltate de Continental. Indiferent că vorbim de anvelope, sisteme de navigaţie, senzori sau materiale, germanii prezenţi în număr mare şi în România, dezvoltă echipamente pentru marea majoritate a producătorilor auto. Sunt cei care încearcă să „modeleze” viitorul.
Pentru că în cadrul unui salon auto, împortanţa este dată de produsul finit, iar atenţia este îndreptată spre design sau performanţe, Continental organizează înainte de Salonul Auto de la Frankfurt, propriul show, pentru a prezenta în detaliu, jurnaliştilor din întreaga lume, tehnologiile ce vor fi dispobile în curând. Denumit ContiTech Show, acesta se desfăşoară pe celebrul Contidrom, din apropierea sediului central Continental, din Hanovra. Pentru prima dată am fost invitat să particip la un eveniment în afara ţării, alături de jurnalişti de la publicaţii renumite din întreaga lume, dar şi prieteni jurnalişti din România. Voi încerca să fiu cât de obiectiv se poate, cu toate că importanţa momentului face ca acest articol să vină mult mai târziu decât aş fi vrut.
Probabil că marea majoritate cunosc compania Continental datorită anvelopelor, ei fiind primii ce au patentat o anvelopă cu striaţii, dar întregul grup german se împarte în 5 mari categorii, printre care echipamente pentru interior, tren de rulare, siguranţă şi tehnologie. Toate aceste lucruri le-am învăţat încă din prima zi, la conferinţa de presă organizată chiar la fabrica de anvelope din Hanovra. După prezentarea generală a companiei şi a tehnologiilor la care se lucrează în prezent, exemplu ar fi anvelopele realizate din păpădii, a urmat un tur al fabricii. Pe lângă maşini, eu sunt foarte interesat şi de arhitectura clădirilor, iar vechea fabrică Continental reprezintă o atracţie anume. Construită integral din cărămidă, aceasta pare un arc spre trecut, păstrată exemplar, chiar dacă din multe puncte de vedere se văd urmările timpului trecut peste aceasta. Acolo am văzut noua anvelopă Premium Contact 6, dar dezvoltarea este ultra secretă, aşa că nu am putut să facem poze din interiorul fabricii. Prima zi în Hanovra a fost destul de statică, dar organizarea tipic germană, mai mult axându-se pe prezentări generale. A doua zi, în schimb urma să testăm pe viu tehnologiile viitorului.
Răsăritul ne găsea pe faimosul Contidrom, centrul de testare înfiinţat tocmai în 1967. Poate doar cimentul buclei aproape verticale mai aminteşte de trecut, în schimb totul este nou, modern, cu piste pentru aderenţă scăzută, şicane şi linii drepte pentru viteză şi frânare. Bineînţeles a urmat o nouă sesiune de prezentare a zilei, apoi am fost grupaţi în echipe pentru fiecare dintre cele 3 domenii importante pe care urma să le testăm, denumite Topic Islands. Prima pe listă: Electrification.
Ştim că viitorul automobilului este electric. Indiferent că vorbim de tren de rulare sau sisteme avansate, acestea vor fi bazate pe electricitate. Cum spuneam, organizarea era ireporşabilă, iar în cortul destinat acestei teme, ne aşteptau ingineri, pentru a ne explica în detaliu cum funcţionează fiecare componentă. Aici am văzut sisteme ce se află deja în producţie, cum ar fi cel de 48 de volţi prezent deja pe noul Audi A8, dar şi pe Renaul Scenic. Denumit mai popular „mild-hybrid” acest sistem permite utilizarea unui alternator pe post de motor electric, prin cureaua de accesorii. Acesta are rol de a reduce tipul de răspuns a motorului termic, pentru performanţe îmbunătăţite, dar totodată, împreună cu sistemul Star/Stop, poate opri complet motorul, chiar şi la viteze ridicate, de fiecare dată când ridici piciorul de pe acceleraţie. Am testat acest sistem montat pe un Renaul Scenic, pe bucla de la Contidrom, iar dacă prima impresia mi s-a părut ciudată, mai ales că vezi acul turometrului cum cade la zero, ca şi cum ţi-ar „muri” motorul, repornirea acestuia este extrem de lină, aproape imperceptibilă. Dacă ne gândim că de fiecare dată când ridicăm piciorul de pe acceleraţie, motorul nu consumă nimic şi, în plus, ar produce energie, acest sistem de 48V este excelent. Audi este primul producător ce va monta acest sistem pe toate modelele viitoare. Este o soluţie ce în teorie sună extrem de simplu, dar cu beneficii foarte mari, mai ales că nu necesită un alt motor hybrid, mult mai scump.
Chiar dacă au trecut aproape doi de la începutul DieselGate, iar germanii simt efectele şi acum, Continental încă vede viaţa în motorul diesel. Într-un fel, această prezentare mi s-a părut trasă de păr, mai ales că eram la topic-ul „electrification”, iar testul se realiza pe un VW Golf GTD, cu un întreg „aer condiţionat” montat în spate. Bineînţeles, în varianta de serie, întreg ansamblul îşi va găsi loc în interiorul caroseriei. Acest sistem filtrează foarte eficient gazele de eşapament şi am fost provocaţi să conducem cât mai eficient. Dacă eu m-am apropiat foarte mult de limita legală admisă, colegul Adrian de la 0-100.ro, a fost recordman-ul cu doar 13 mg NOx, de 10 ori mai puţin decât prevede legislaţia actuală. Prin acest sistem, Continental ne spune că motorul diesel încă mai are viaţă, măcar una mai puţin poluantă.
Revenind înapoi în cort, am fost impresionat de o jantă extrem de ciudată ce stătea lângă noua anvelopă Conti PremiumContact 6. Vopsită în culoarea galben-portocalie a companiei şi cu proporţii neobişnuite, diametru mare-lăţime îngustă, acesta se preconizează că va echipa automobilele electrice în viitor. Pentru că la un automobil electric, frânarea se realizează foarte eficient prin regenerare, în viitor nu mai este nevoie de un disc de frână mare şi greu. Acesta va fi realizat din aluminiu, pentru durabilitate şi se va monta în afara butucului, doar plăcuţele necesând schimbare. Cea mai mare problemă în cazul unui automobil electric este greutatea. Aceasta afectează autonomia, dar şi performanţele. În orice parte unde se poate reduce greutate, Continental încearcă, indiferent că este vorba de extremităţi (jantele şi frânele) sau în interior, la cablaje. În cazul unei electrice, este nevoie de 40 de metri de conduce, spre deosebire de doar 10 metri într-o maşină cu motor convenţional. O altă problemă ar fi anvelopele ce oferă rezistenţă la înaintare. Ce rost ar mai avea toată autonomia, dacă anvelopele nu sunt eficiente. Astfel, în cazul maşinilor electrice se dezvoltă anvelope ce au rezistenţă redusă la înaintare, dar care să ofere şi aderenţă.
Dacă în vară am văzut unele tehnologii în stadiul aproape final, cum ar fi placa cu inducţie electrică, pentru wireless charging, astăzi, BMW a prezentat acelaşi sistem disponibil pentru 530e. Acesta înseamnă parcarea maşinii deasupra plăcii montate pe suprafaţa solului, iar maşina, odată ce se află exact deasupra, poziţionată ori de către şofer, ori de către sistem de parcare automată, va transmite curent spre baterii, nemaifiind nevoie de cabluri de încărcare. Este unul dintre cele mai interesante sisteme ce le-am văzut, cu reale aplicaţii în viaţa de zi cu zi. Aceste plăci se pot monta chiar şi în locurile de parcare deja existente, crescând astfel numărul punctelor de încărcare. Este nevoie totuşi de o infrastructură importantă, aşa că nu vă aşteptaţi să le vedeţi în România cât de curând. La fel cum ar fi şi sistemul AllCharge, montat demonstrativ pe un VW Golf GTE, ce permite încărcarea maximă a maşinii de la orice staţie de încărcare sau priză. Acesta nu ocupă loc în habitaclu, aşa că în viitor s-ar putea să-l vedem la cât mai multe maşini electrice.
Bineînţeles, partea „Electrification” era una dintre cele mai importante, atunci când vorbim de viitorul automobilului. Dar nu totul se rezumă la trenul de rulare, atunci când vrem să ne facem viaţa mai bună la volan. Astfel, în cadrul „Connectivity” am putut vedea, dar şi asculta, cum ne vom simţi la volan. În primul rând vom vedea un instrumentar de bord 3D, extrem de spectaculos. Apoi, pe ecranul sistemului de infotainment, vom putea trasa comenzi, în loc să introducem ceva anume. De exemplu, dacă trasezi cu două degete acoperişul unei care, îţi va porni navigaţia. Sau dacă desenezi o inimă, persoana iubită va fi apelată. Aceste comenzi sunt configurabile după preferinţe. Un alt sistem interesant este conectorul OBD, ce se montează la computerul maşinii şi îţi oferă absolut toate informaţiile necesare despre parametrii maşinii. Kilometri parcurşi, rute, service sau consum. Acesta este pretabil pentru flotele auto ale marilor companii.
Am ajuns acum la două tehnologii ce la prima vedere par cu adevărat SF. Într-un colţ era expus panoul unei portiere, îmbrăcată în piele neagră. Un inginer Continental a venit la mine şi a zis să apăs pe cotieră, iar atunci am văzut că pielea se luminează în diferite culori. Rolul acestei tehnologii, pe lângă cel estetic, ar fi şi de siguranţă. În cazul dinaintea producerii unui incident, toate panourile acoperite cu acel material se pot lumina, pentru a trezi şoferul sau pentru a-l atenţiona. La topicul „Connectivity” am auzit şi sistemul de sunet fără boxe. Da, se dezvoltă şi aşa ceva. Sunetul este reprodus prin plafon, spatele scaunelor, panourile portierelor sau bord. În interiorul acestora există conductori asemeni unor corzi de vioară, ce vibrează, oferind sunet. Utilitatea acestui sistem este spaţiul mai mic, nemaifiind nevoie de boxe mari şi grele, fiind chiar mai bun decât un sistem de sonorizare convenţional. Totuşi, acesta nu se compară cu unul de înaltă calitate.
Ultima parte a zilei ne-a găsit în al treilea şi ultimul cort, cel rezervat conducerii autonome. Aceasta, împreună cu trenul de rulare electric şi sistemele de siguranţă active, vor să creeze o lume fără accidente. În prezent există automobile ce oferă conducere autonomă sau semi-autonomă, dar încă nu este reglementată în totalitate. Cruising Chauffeur preia comenzile maşinii, iar în cazul în care mâinile şoferului nu ating volanul după un semnal sonor sau dacă ochii nu sunt atenţi la drum, maşina „trage pe dreapta”, cu avariile pornite şi chiar alertează autoritaţile.
Încă suntem departe de o maşină care să meargă sute de kilometri singură, asta trebuie să se întâmple chiar mai sus de industria auto. Cum spuneam, multe state nu permit astfel de tehnologii. Totuşi, dacă nu avem un drum public, Continental ne-a prezentat „Trained Parking”. Spre deosebire de sistemul prezent în noul BMW Seria 7, ce funcţionează doar cu ajutorul cheii inteligente şi care merge doar faţă-spate, sistemul dezvoltat de Continental permite maşina să „înveţe” un traseu de 80 de metri între două puncte prestabilite şi să realizeze „parcarea” la milimetru. Acest sistem se va dovedi extrem de util în cazul parcărilor mari de multinaţională, unde şoferul este lăsat la intrare, iar maşina merge singură la locul de parcare rezervat. Atunci când l-am testat, am fost în afara maşinii, totul realizându-se de pe telefonul mobil, cu ajutorul unei aplicaţii. Precizia între cele două puncte prestabilite a fost extraordinară, maşina urmând exact cursul făcut anterior de către şofer. În cazul în care apare un obiect sau un obstacol, maşina frânează sau evită accidentul. Din punctul meu de vedere acest sistem îşi va găsi locul în viitoarele nave amiral ale marilor producători auto.
A fost extrem de interesant să văd pe viu, încă din stadiul de dezvoltare, sisteme ce le foloseam deja pe maşinile de test. O incursiune în viitor te face să vezi automobilul cu alţi ochi. Continental este unul dintre cei mai mari producători de echipamente auto din lume, iar prezenţa în România este extrem de importantă. În prezent este cel mai mare angajator, cel puţin pe partea automotive. Dar nu doar asta mă bucură, ci faptul că multe dintre sistemele despre care aţi citit azi sau pe care le folosiţi pe maşinile personale, sunt gândite şi dezvoltate chiar de către tineri din Timişoara, Iaşi, Cluj sau Sibiu. Pentru mine, Conti TechShow a fost o experienţă nouă. Nu doar că am fost invitat, ci şi că am putut să simt cum să priveşti în viitor. Suntem cu un picior în viitor, iar asta chiar dacă sperie pe unii, bucură pe alţii.