Locuiesc de peste 28 de ani în partea de vest a ţării, aşa că cea mai apropiată capitală îmi este Budapesta. Cu toate că distanţa e de doar 3 ore de autostradă, nu am ajuns niciodată acolo. Nu am o afinitate deosebită faţă de vecinii noştri, dar îi apreciez în multe lucruri. Iar pentru un pasionat de automobile cum sunt, apreciez că au un circuit de Formula 1, la doi paşi de capitala ţării lor. Cu doar două săptămâni înainte de Marele Premiu al Ungariei, ne-am decis să mergem să vedem ceea ce peste 200.000 de oameni vin în fiecare an să vadă. Cel mai important şi mediatizat sport cu motor din lume.

Sfârşitul lunii iulie, într-o duminică mult prea dimineaţă, ne găsea la vama Nădlac cu o autostradă lungă şi liberă în faţa noastră. Destinaţia era circuitul de la Hungaroring, un circuit deschis de la începutul anilor 80, unde în fiecare an se organizează cursa de Formula 1. Pentru mine a fost momentul zero. O întâlnire cu un loc în care îmi doream să ajung de mult timp. Nu neapărat Hungaroring, dar un circuit adevărat. Circuitul este înconjurat de dealuri, aşa că este foarte „prietenos” pentru spectatori, pentru că pot vedea cursa din aproape orice unghi. Cel mai spectaculos, totuşi, a fost momentul când urcam cel mai înalt deal din zonă, şi, cu toate că aveam geamurile de la maşină închise, puteam să auzim motoarele turate ale monoposturilor. Priveliştea era de nedescris. Cât vedeai cu ochii, într-o groapă imensă se afla întreg complexul Hungaroring. Primul meu gând a fost: „Aşa ceva nu va fi niciodată în România”. Şi totuşi…

La doar 50 de kilometri de cealaltă capitală apropiată, Bucureşti, se află „paradisul” pasionaţilor de sporturi cu motor din România. Tocmai în adiacenţa comunei Adâncata, din judeţul Ialomiţa, în mijlocul unui câmp vast, se află acea bucată şerpuită de asfalt pe care orice şofer din România ar trebui să ajungă. Circuitul de la Motorpark România este primul circuit de mare viteză din România şi cel mai nou din Sud-Estul Europei, întins pe o suprafaţă de 56 ha, pista având o lungime totală de 4129 m, linia dreaptă având 950 m. Nu mai există nicăieri în România un circuit de asemenea dimensiuni, dar şi unde se pot atinge viteze de aproape 300 km/h pe linia dreaptă.

Nu vreau să compar circuitele de lângă cele două capitale, pentru că nu asta contează. Vreau să vă povesc cum a fost după ce am primit un mesaj pe telefon în care scria: „Nu vrei să te dai pe circuit cu BMW-ul?”.

Nu cred că ştiţi ce însemna acest mesaj pentru mine. Nu am mai fost niciodată pe un circuit adevărat. Doar câteva de karting. Din postura unui pilot/şofer, nici pomeneală. Acum, în schimb, aveam un BMW sportiv, cu un motor turbo pe benzină, şi puteam să mă învârt în voie timp de 2 minute şi ceva în fiecare tură. Tot ce trebuia să fac era să ajung lângă Adâncata.

Ei bine, nu e aşa uşor precum ai crede. În prima fază am crezut că ştiu drumul şi că voi merge numai drept, ieşind din Bucureşti şi în esenţă aşa e, dacă ieşi pe unde trebuie. Trebuia să ajungem la circuit înainte de ora 10, aşa că am setat noua navigaţie a Seriei 4 cu destinaţia Adâncata. Dar noua grafică nu te mai lasă să selectezi şi judeţul sau poate nu am ştiut eu, aşa că, din greşeală, am pornit din Bucureşti spre Adâncata, jud. Cluj. Abia după vreo oră de condus ne-am dat seama că nu suntem pe drumul cel bun şi a trebuit să ne întoarcem, dar nu în Bucureşti, ci pe un drum, care în final a dat într-un „dead-end”! Serios. Drumul se termina în mijlocul pădurii, fără să te avertizeze în vreun fel. Înapoi. După alte redirecţionări, am găsit un indicator cu „Motorpark România – 4 km”. Din punctul ăsta puteam merge şi pe jos şi tot ajungeam.

Motorpark România a fost deschis anul trecut, iar acum după construirea celor 12 boxe, centrului de comandă, a paddok-ului şi a zonei pentru spectatori, plus gardurile de protecţie, poate fi considerat un adevărat refugiu pentru oricine îşi doreşte să exploreze la limită capacităţile unei maşini sau să participe la competiţii motorsport. Este un loc într-adevăr special.

Cu siguranţă aţi văzut clipuri cu teste auto din străinătate, unde un tip precum Chris Harris ne spune că trebuie neapărat să ducă maşina pe un circuit să vadă cum se simte. Sau alţii care spun că o maşină e bună pe şosea, dar nu este la fel de bună pe circuit şi invers. Până să ajung la Motorpark, credeam că toate aceste aspecte, erau făcute doar pentru spectacolul clipului, pentru ca ei să facă drift în voie. Acum, însă, am ajuns la o concluzie interesantă. O maşină se comportă total diferit pe un circuit, faţă de un drum normal.

Încă îmi tremură degetele pe tastatură, numai gândindu-mă la momentul când am primit casca, iar Willi, instructorul şcolii de pilotaj Willi Motorsport mi-a zis că pot să mă învârt cât vreau, doar că pe la 3 ei vor pleca. Asta însemna aproape 4 ore de circuit gol, doar pentru mine şi pentru un 430i xDrive, cu 252 de cai putere sub capotă. Cu toate că şi acum tremur, gândiţi-vă cum eram atunci când am înaintat încet spre linia boxelor şi apoi efectiv pe asfaltul circuitului. Nu ştiam circuitul. M-am uitat doar pe un pliant cu forma acestuia, cât timp am băut o cafea. Nu ştiam ce pregătiri trebuia să fac, nici mie, nici maşinii. Am fost informat că pot să merg oricât de încet, dar să nu mă opresc pe pistă. Şi să nu trag foarte tare, pentru că ar putea să mă lase frânele unei maşini, în esenţă, de stradă. Să vedeţi atunci tremurat.

Cu casca XL în cap, centura bine strânsă, cutia de viteze automată şi şasiul în modul Sport, am accelerat spre necunoscut. Pista este atât de lată, încât nu îţi dai seama de viteza cu care te deplasezi. Am ajuns imediat la 150 km/h şi am văzut primele zone de frânare. Atunci mi-am adus aminte de frânele de stradă, aşa că le-am menajat cât am putut. A urmat un viraj larg de dreapta, pe care l-am luat muult prea încet şi am accelerat iar. Din nou, lăţimea pistei nu mă lăsa să-mi dau seama unde trebuie să fiu, aşa că am frânat unde trebuie să accelerez, doar ca mai apoi să mă surprindă un „ac de păr” de dreapta. Am frânat tare şi m-am lăsat dus de virajul în camber, ieşind spre vibrator. Au urmat apoi două viraje de stânga şi unul de dreapta, toate de 90 de grade, dar de dificultate medie, urmate de o şicană dreapta-stânga. Această zonă este poate cea mai lentă a circuitului, dar dacă ştii să urmezi trasa ideală este o adevărată plăcere să vezi cum „joacă” volanul în mâinile tale. La ieşirea din şicană am accelerat puternic, pentru o mică linie dreaptă, apoi frână spre un ac de păr lung şi rapid. Dacă ieşi bine de aici, mai ai o şicană tot dreapta-stânga, şi apoi intri pe aproape 1 km de linie dreaptă.

Nu ştiu câte aţi înţeles voi din ceea ce am descris eu mai sus, de aceea vă las o imagine a circuitului.

A urmat apoi o nouă tură întreagă, la fel de intimidantă şi la fel, eram peste tot, mult prea încet în locuri unde trebuia să merg tare, dar şi mult prea tare unde trebuia să merg încet. În mintea mea se desfăşura o adevărată geometrie a liniilor, a virajelor, toate în timp ce eram atent la acul vitezometrului. Eram singur pe circuit, nu mă deranja nimeni, dar tot eram speriat. Apele îmi curgeau pe tâmple de sub casca albă, iar palmele deja nu mai aveau „aderenţă” pe volan. Mi s-a părut că am stat suficient, aşa că după numai 3 ture, am decis să ies în zona paddok-ului. Să se răcorească frânele şi motorul, dar mai ales eu.

Nu ştiu dacă am fost „egoist”, dar tot timpul m-am gândit la mine, nu la maşină. V-am spus, doar de câteva ori m-am uitat în bord ca să văd viteza, dar în rest, habar nu am cum s-a comportat maşina. Am făcut o pauză. Am mai stat de vorbă cu fotograful şi cu lumea care mai era acolo. Între timp, pe pistă au intrat un Ferrari 458 Challenge şi un Porsche 911 Cup. Din câte am înţeles, aceştia sunt „de-ai casei”, eu şi un tip venit tocmai din Cluj cu un „ursuleţ” de trei litri, eram outsideri. Nici nu ştiu cât am stat în acea „pauză”, dar adrenalina îmi puşca prin vene, inima îmi bătea tare şi tot ce voiam era să mai intru pe pistă. Trebuia să învăţ, trebuia să văd ce poate un 430i xDrive pe circuit, la limită.

Am decuplat toate sistemele de asistenţă şi am setat toată maşina în cea mai extremă formă a ei. Am spus-o şi în articolul de săptămâna trecută, că un 430i xDrive este o maşină foarte confortabilă, iar acest lucru nu este neapărat bun pentru circuit. Cu toate acestea, am intrat iar pe linia dreaptă. Acum viteza a crescut mult mai mult, iar zonele de frânare erau mult mai târzii. Primul viraj l-am luat cât de tare am putut, sistemul de tracţiune integrală făcea maşina neutră, fără nicio urmă de sub sau supravirare. Ştiam că urmează virajul unde trebuia să accelerez şi după, să lovesc puternic pedala de frână. În acul de păr înclinat, am intrat puternic, dar pe o linie sigură şi am accelerat până la fund. Superba cutie în modul Sport nu mai făcea faţă, aşa că am ales să selectez treptele manual. Atunci am simţit cum i se schimbă comportamentul. Este un deliciu să accelerezi până la 7000 de rotaţii pe minut un motor pe benzină şi să schimbi treapta doar când vrei tu sau când simţi tu că trebuie. În modul manual, eram şi mai implicat în experienţă, aşa că m-am putut concentra mult mai bine pe accelerări, frânări şi schimbări de treaptă. Toate până la linia dreaptă. Odată intrat pe linia dreaptă, te relaxezi. Expiri tot aerul ce îl ţineai în piept pe toate cele 14 viraje. În linie dreaptă, trebuie doar să ţii piciorul drept apăsat şi să urmăreşti zonele de frânare. Nu m-am apropiat de viteza maximă posibilă a unui 430i pe linia dreaptă, dar am fost mulţumit de cât am atins. Acum ştiam circuitul, ştiam maşina şi mă ştiam pe mine. Era timpul să combinăm cele 3 „ştiinţe”.

Din nou, intrarea pe linia dreaptă, din dreptul boxelor se făcea foarte tare, primul viraj era deja floare la ureche, la fel ca următorul, dar în primul ac de păr am observat o tendinţă subviratorie a maşinii. Atunci mi-am dat seama că am atins limita maşinii, dar şi a anvelopelor. Sau poate nu am intrat pe trasa ideală, ceea ce a făcut să trag mai puternic de volan. Totuşi, maşina nu se simţea la fel de închegată şi nu oferea chiar aderenţa pe care mi-aş fi dorit-o. Pe porţiunea lentă, frânam puternic şi acceleram tare. Turometrul nu scădea sub 5000 de rotaţii pe minut, indiferent ce treaptă foloseam. Nici nu îmi dădeam seama. Să mergi aşa pe un drum de munte sau unul naţional, este foarte periculos şi deloc necesar, în schimb pe circuit, aveam nevoie de toată puterea, nu neapărat de cuplul motor. Vreţi să vorbim de consumul unui motor de 2 litri? Nu are rost. Cam jumătate de rezervor după câteva ture. Circuitul lat şi lung nu ajutau nici la senzaţia de viteză. Parcă oricât acceleram nu era suficient şi voiam mai multă putere, ceea ce nu puteam spune despre celelalte două zile cu maşina. Această senzaţie de insuficienţă a puterii a fost şi mai bine simţită, atunci când nu mă puteam îndepărta de strămăşul acestui 430i, un 330i „ursuleţ” din 1989. Ce mai, pe linia dreaptă, spre final, era cu o lungime de maşină înaintea mea. Aici voi da vina pe „boaşele” piloţilor. Ale mele nu erau aşa mari :)

Iar dacă un BMW de 25 de ani este aproximativ la fel de rapid precum un 430i xDrive de generaţie nouă, cu un nătâng la volan, atunci când în oglinda retrovizoare am văzut un Porsche 997 Carerra Cup, tot ce am mai putut să fac era să semnalizez să mă depăşească. Porsche-le plecase cu aproape 2 minute după mine, în condiţiile în care circuitul are o lungime de 2 minute şi ceva. Dacă era mai lung, eram depăşit cu un tur, într-un tur!! Totuşi, pe lângă faptul că eram într-un BMW pe benzină, conducând cât de tare puteam, pe un circuit, am fost depăşit de un Porsche de curse. Nu cred că voi mai trăi asemenea experienţă cât de curând.

După câteva ore de învârteală pe circuit, atât de pe o parte pe alta, lent, dar şi tare, am ajuns la concluzia că BMW-ul 430i xDrive, nu este un automobil potrivit pentru circuit. Chiar deloc. Poate cu o altă suspensie, şi clar, cu alte anvelope. În schimb, o să mi-l aduc aminte întotdeauna ca fiind prima maşină ce m-a dus pe un circuit adevărat. Să poţi să tragi cât de tare vrei de o maşină, la viteze ilegale şi imposibile pentru România, este o experienţă uluitoare. În plus, să poţi să-ţi testezi calităţile tale de „pilot”, este ceva ce nu am experimentat niciodată în cei 10 ani de carnet.

Motorpark România este un loc unde trebuie neapărat să ajungi. Acum că ştiu drumul, este chiar uşor, trebuie doar să ţii ieşirea spre Voluntari şi în 40 de minute eşti la circuit. Pe lângă experienţa mea singur cu circuitul, am fost să văd şi alţii, mult mai talentaţi, cu maşini special gândite pentru aşa ceva, ce pot face. În primul weekend al lunii octombrie a fost ultima etapă de time-attack RoTac. Deci care este cel mai rapid. Fără alte reguli. Doar categorii. Nu îmi vine să cred câţi pasionaţi şi câte maşini special pregătite pentru acest eveniment am văzut. Mă bucură enorm acest lucru. Pentru că, credeţi-mă, după ce te dai pe un circuit, cu viteze mult prea mari, aşa liniştit conduci înapoi spre Bucureşti.

Un circuit este un loc de refugiu. Al nervilor, al agresivităţii, dar şi a plăcerii de a conduce. Un circuit aproape de „casă” te face mai fericit, mai bun, mai înţelegător.

Mulţumiri speciale:

– BMW Romania

– Motorpark România

– Willi – Willi Motorsport

– Alexandru Şiclovan – Pistops.ro, care a făcut posibilă această zi pentru mine

– Mihai Fira – Pitstops, responsabil cu imaginile pe care le-aţi văzut.