Posts

Mercedes-Benz 500E – Test Drive

Mercedes-Benz 500E – Performanță în frac

Nu e ușor să scriu un astfel de text. Nu pentru că mașina nu îmi oferă subiecte de discuție, ci pur și simplu, această minune inginerească este mai presus de gândurile mele. Astfel, trebuie să ne întoarcem în timp, mai bine de 30 de ani. De fapt, înainte chiar să existe gândurile mele. De la mijlocul anilor 70 până la sfârșitul anilor 90, italianul Bruno Sacco era responsabil de design-ul întregii game a modelelor Mercedes Benz. Acesta a lucrat inclusiv la generații consecutive, tocmai din acest motiv se vede o continuitate în desenul Mercedes Benz din acele decade. Unul dintre cele mai reprezentative modele desenate de italian este W123 sau ”Cobra” cum este cunoscută popular, dar după succesul acestui model, trebuia să apară și un W124.

Acesta a apărut la mijlocul anilor 80 și s-a produs în diferite variante până prin 1997. În ciuda design-ului pătrățos, Mercedes-Benz W124 este una dintre cele mai aerodinamice mașini produse acum 40 de ani, iar astăzi este considerat un design atemporal, pentru că arată în continuare foarte bine. Măiestria designer-ului Bruno Sacco, care a desenat printre altele și W201 sau W140, este regăsită în liniile continue, care împart mașinile sale în două, cu părți inferioare de obicei în alte culori și linia geamurilor foarte dreaptă. Probabil pentru mulți, modelele Mercedes Benz din anii 80 și 90 prea seamănă între ele, dar fiecare are elemente distinctive, iar forma urmează funcția. Tot prin anii 80, Mercedes Benz a introdus sloganul ”The Best or Nothing”, iar atunci oamenii de marketing se consultau cu inginerii înainte să pună ”ștampila” pe un produs. Astfel, toate aceste modele, W201, W124 și W140, au fost construite după acest principiu.

Eu sunt mare pasionat de istorie, dar și de mașini, evident, așa că iubesc mașinile cu o istorie bogată. Aparent lucruri care nu ar trebui să se lege, se leagă și crează mașini unice. Așa am ajuns la testul de astăzi. Nu a pornit ca mașina mea preferată. Nu m-a atras la început, dar pe parcurs, pe măsură ce aflam mai multe, voiam tot mai tare să o conduc. Vorbisem cu proprietarul încă de acum 2 ani să facem un material, dar așa cum veți citi mai jos, pentru un articol special, mașina trebuia să se prezinte impecabil.

Vorbesc de Maxi Paint Brașov, un service specializat în recondiționarea automobilelor speciale, iar Mercedes-Benz 500E este mândria lui Adi, proprietarul Maxi Paint. Spun asta pentru că este un mare pasionat de modele Mercedes Benz, dar și Porsche, iar istoria ne arată această colaborare, chiar sub forma lui 500E. În plus, a căutat special acest exempar, să fie în această configurație. Dar despre asta, vă povestesc mai jos. Prima mea întâlnire cu Mercedes Benz 500E a fost chiar în ziua în care am condus-o. Nu am avut timp să o analizez prea mult în detaliu, pentru că așa cum spuneam, mașina a fost pregătită, servisată, recondiționată și restaurată mecanic, după cele mai înalte standarde, iar abia anul acesta am putut să o scoatem la un test drive, iar pe această cale îi mulțumesc lui Adi pentru încrederea de a-mi lăsa cheile pe mână.

Suntem în 1992, ultimul an de fabricație al acestui exemplar, denumit 500E, pentru că odată cu facelift-ul, mașina a suferit unele modificări și apoi s-a numit E500. Dar pentru colecționari, cel mai căutat model este acesta, pre-facelift, 92 și cu interior de stofă în carouri. Dar de ce este atât de special? Ei bine, suntem într-o perioadă când AMG nu era parte din Mercedes Benz, așa că cel mai potent model de clasă medie W124 era construit și dezvoltat de Porsche, în fabrica unde până nu demult se fabrica și supercar-ul 959. Istoria ne spune că Mercedes Benz era prea ocupat să lanseze noua generație S-Class W140 ca să își concentreze atenția spre un W124 cu V8, așa că au apelat la ”concetățenii” Porsche, care aveau sediul tot în Stuttgart, să regândească șasiul și structura unui W124, pentru a acomoda noul motor M119 V8, recent lansat pe noul SL. Acest motor, dar într-o configurație cu 820 de cai putere, tocmai câștigase cursa de la Le Mans, fiind echipat pe un Sauber C9. La finalul cursei, inginerii și-au dat seama că de fapt cursa a fost doar un rodaj pentru motor, iar acum producea chiar mai mulți cai putere decât la startul cursei.

Deci avem un motor V8 aspirat, de 5.0 litri, care trebuia pus pe caroseria unui model de clasă medie. După ce Porsche a schimbat structura, a mutat lonjeroanele pentru a acomoda imensul motor, a trimis caroseria înapoi la Mercedes Benz. Însă acum, ecartamentul era mult mai lat pentru linia de producție a celor de la Mercedes, așa că până la urmă, 500E a fost dezvoltat, dar și construit de Porsche. Cu toate acestea, nu este o colaborare și de nume, pentru că numele Porsche nu apare oficial nicăieri. În schimb, este o frumoasă povestire despre ”un Porsche sedan” sau cum o mașină aparent banală, a ajuns să fie atât de dezirabilă.

După 30 de ani de la cele spuse mai sus, eu am primit cheia unui astfel de exemplar și am plecat într-o călătorie de peste 100 de kilometri de viraje de munte, autostradă și trafic urban. Voiam să experimentez pe propria piele, istoria auto, dar și performanța absolută în anii 90. De îndată ce întorci cheia în contact, auzi un șuierat și un zgomot metalic ce pune în mișcare toți cei 8 cilindri ai motorului. În ziua de azi nu mai ai parte de o asemenea experiență. În 500E totul parcă se întâmplă analog, dar cu o atenție la detalii și cu o calitate cum rar mai vezi. Inclusiv închiderea și deschiderea portierelor este asemănătoare cu ușa unui seif. În interior, nu ești întâmpinat de bolborosit puternic, ci dimpotrivă, sentimentul e de lux, confort și silențiozitate. Vorbim totuși de un business-sedan. Dar unul în care ai 326 de cai putere la pedala dreaptă. Era o valoare incredibilă pentru acei ani, într-o mașină din clasa medie.

După ce mi-am reglat electric scaunul și volanul, am selectat treapta 1 din doar 4, a cutiei automate. La început, te cam sperie gândul că ai doar 4 trepte, pentru un model de performanță, dar așa cum am văzut, lucrurile sunt gândite la perfecție. Era mai bun un 500E cu manuală? Nu știu, dar caracterul mașinii cere această transmisie fără pedală de ambreiaj. Primii kilometri i-am făcut prin oraș, la viteze relativ mici, unde am simțit mașina extrem de confortabilă, dar și foarte compactă.  Te poți strecura foarte ușor prin trafic, dimensiunile exterioare sunt acceptabile, mai ales că toate mașinile au crescut mult în dimensiuni, în ultimii ani. Vizibilitatea este de asemenea excelentă, iar în fața ta vezi capota lungă în capătul căreia tronează ”steaua” Mercedes-Benz. Mici accelerări prin trafic sunt realizate parcă doar din cuplu, fără ca motorul să se forțeze deloc. Cumva îmi doream să ies cât mai repede pe o bucată de drum mai lungă, pentru a pune în mișcare toți caii.

Au trecut deja vreo 2 ore în care m-am obișnuit cu mașina, cu poziția la volan, cu toate comenzile, dar nu depășisem mai mult de 60 km/h. Dar am intrat pe autostradă. Abia aici, Mercedes Benz 500E își arată adevărata natură. Este un cruiser impresionant, care poate accelera cu forță până la viteze ilegale, fără să depună niciun efort. Transimia cu patru rapoarte este mai mult gândită pe partea confortabilă, dar faptul că motorul V8 este aspirat, înseamnă că se poate tura până la peste 6000 de rotații pe minut. Am accelerat de la 80 km/h, iar acum vitezometrului a urcat în același timp cu cel al turometrului. Este incredibilă accelerația brută, de avion, doar din cuplu. Fiind gândit mai mult pentru Autobahn, Mercedes Benz 500E are o stabilitate excelentă la viteze înalte. Nu auzi vântul, nu trebuie să corectezi direcția, doar apeși pedala de accelerație.

Au fost câțiva kilometri în care mi-am făcut o părere clară despre 500E și cât este de capabil acest motor V8. Cu toate acestea, Mercedes Benz 500E îți lasă și impresia că este un sportiv pur-sânge. Inevitabil te gândești la colaborarea cu Porsche și te-ai aștepta să se comporte ca un 911 cu patru portiere. Dar nu a fost niciodată cazul acesta. Odată ajuns pe virajele de munte ce duc din Râșnov spre Poiana Brașov, am simțit o direcție greoaie, dar precisă, în schimb greutatea motorului pe puntea față, plus gabaritul total, nu ajută la un comportament dinamic de mașină sport. Nu mă înțelegeți greșit, Mercedes Benz 500E este distractiv și condus la limită pe viraje, dar undeva îți dă de înțeles că nu vrea asta. Nu vrea să te comporți cu el ca un huligan. Este un performer în frac. O mașină luxoasă care te poate duce foarte repede la destinație, dar în confort. Cumva, așa erau Mercedes-urile vremii, așa și-au construit renumele, și o fac mai bine decât orice alt rival.

Tocmai din acest motiv, versiunile 500E ale generației W124 au ajuns să fie foarte căutate de colecționari și să ajungă și la prețuri de peste 60.000 euro. Aș înțelege de ce, pentru că sentimentul din spatele volanului și faptul că e atât de solid, încât nu ai zice că e o mașină de peste 30 ani, plus design-ul absolut perfect, cu aripile evazate, grila mare, cromată și bările mai sportive, toate acestea sunt lucruri ce nu pot fi neapărat cuantificate. De exemplu, interiorul exemplarului pe care l-am condus, este din stofă în carouri și multe inserții din lemn, iar acesta este mai rar și mai căutat, tocmai pentru că majoritatea au optat pentru tapițerii din piele, considerate mai de lux la acea vreme. Calculatorul de bord, ce apare în dreapta vitezometrului, era o opțiune destul de costisitoare. Faptul că sunt doar patru locuri la interior, plus clima automată, perdeluțe electrice sau volanul ergonomic cu inserții de lemn, toate acestea sunt opțiuni care atrag. Atrag atât pasionații, cât și colecționarii.

În timp ce conduceam acest Mercedes Benz 500E îmi treceau prin minte tot felul de sentimente și gânduri. Eram în același timp bucuros că pot să experimentez o mașină cu o istorie atât de bogată, dar și că aveam așteptări atât de mari de la ea. După tura de autostrada și urcarea în Poiana Brașov, trebuia să fac o pauză. Nu pentru că mașina o cerea, dar voiam să îmi fac ”liniște” în gânduri. Acolo la 1400 metri, într-o parcare goală, printre copaci, am stat și am privit jantele modulare de la Brabus, evacuarea pătrată de la Remus, semnalizările portocalii, care ”dau” atât de bine pe caroseria pătrățoasă. Mașina asta ”urlă” anii 90. Tocmai condusesem un sedan construit de Porsche, cu un motor ce a câștigat Le Mans, într-o caroserie desenată de un italian. Să fie aceasta nirvana auto?

Mulțumiri speciale Maxi Paint Brașov pentru că mi-a oferit această experiență

Mulțumiri și lui Răzvan Manițiu Photoworks pentru aceste cadre care pun și mai mult în valoare această minune inginerească

Fiat 500e – Test Drive

Fiat 500e – La Nuova Elettrica

Anii 50 au fost plini de romantism pe străzile din Torino. Moda, stilul de viață simplist, dar atrăgător, oamenii frumoși, totul striga ”la vita bella”. Pe străzile pavate, un mic automobil își făcea apariția și era din ce în ce mai popular printre tineri și familii. Fiat Cinquecento. Au automobil accesibil, cu motor mic, de doar 500cc poziționat în spate, pentru a face mai mult loc la interior. În ciuda dimensiunilor, primul Fiat 500 putea transporta 4 pasageri, la cafenelele din piațete sau chiar pe dealurile cu vii. A fost un succes atât de mare, încât s-au vândut aproape 4 milioane de astfel de exemplare, iar noua generație a apărut abia în 2007.

În mintea colectivă, acesta este Fiat-ul 500 pe care îl știm. Design retro, dimensiuni reduse, iar pentru majoritatea, este doar o interpretare a vechiului model, dar cu tehnologie convețională. Acum a venit timpul pentru o nouă generație și pentru că suntem în 2021, producătorii înlocuiesc modelele convenționale cu unele electrice, a apărut Fiat 500e. Sau Noul 500. În toată istoria sa de jumătate de secol, Fiat Cinquecento a fost un automobil exclusiv de oraș, deci face mult sens ca acesta să fie acum electric. E interesant că modelul actual va fi construit în continuare, pe lângă noul model, ca alternativă la motorizarea electrică. Dar Noul 500 este cel pe care îl vrei, deoarece este mai bun decât generația precedentă, în orice aspect.

Cum îmbunătățești au design legendar? Da, modelul din 2007 era o interpretare modernă, asta și datorită designer-ului Frank Stephenson, care printre altele a desenat și MINI-ul de la începutul anilor 2000, așa că schițele pentru un nou Fiat 500 erau pe mâini bune. Totuși, în imaginile de mai jos se vede clar că avem de a face cu un Fiat 500, dar mult mai modern, mai futurist aș putea spune. Nu mi se mai pare că are un aspect retro, ci unul de viitor, dar păstrând elementele trecutului.

Avem în continuare blocurile optice rotunde, dar au dimensiuni mai mari, deci capota cumva le separă, dând împresia de niște ”ochi adormiți”. Alții spun că ar fi chiar încruntați, dar oricum arată foarte bine și original. Luminile beneficiază de tehnologia LED, la fel și semnalizările de mai jos. E interesant că în mijlocul părții frontale tronează numele modelului, nu al companiei, fapt ce vrea să demonstreze importanța lui 500 în gama Fiat. Este ca semnificația lui Mustang pentru Ford. Prima generație nu avea motorul în față, deci nu avea nevoie de o grilă cu deschidere mare, a doua generație cu motor mic la fel, iar ultima, fără vreun motor termic, toate sunt fără o grilă frontală. Noul Fiat 500e păstrează proporțiile și este rotunjit în partea din față, iar roțile sunt împinse spre extremități.

Apropo de profil, acesta nu mai are plafonul atât de umflat a generației precedente, pare chiar mai dinamic și mai sportiv. Cu toate acestea este cu 4 cm mai înalt, dar și cu 6 cm mai lung, de unde și jocul proporțiilor mai bun. În versiunea de test, de la Silver Motors Timișoara, am primit varianta ”La Prima”. Un nivel de echipare extrem de special, destinat doar primelor unități, care vine cu o culoare superbă, care se transformă din albastru în verde, în funcție de lumină, dar și un set de jante pe 17 inch, cu multe șpițe. ”La Prima” are și o bandă cromată ce taie foarte elegant mijlocul caroseriei, dar și ramele geamurilor sunt cromate, care se unesc cu logo-ul ”La Prima 500e”. Privit din spate, noul Fiat 500e are un design mai matur. Spre deosebire de generația precedentă, acesta pare mai bine desenat, totul se combină mai armonios, chiar dacă blocurile optice sunt mai pătrățoase. În rest, nu prea avem ce să comentăm, deoarece nu există niciun artificiu de design desenat aiurea. Fiind o mașină electrică, nu avem nici o ieșire pentru sistemul de evacuare, așa cum se întâmpla în cazul versiunilor de performanță a vechiului Abarth 500.

Noua platformă electrică trebuia să fie inițial folosită pe un vehicul de genul lui Fiat Panda, prefigurată de conceptul Centroventi în 2019 la Salonul Auto de la Geneva, dar oficialii italieni au dorit ca producția să fie la uzina Mirafiori, deci și întorcerea la Torino. De fapt, noul 500e este plin de detalii care amintesc de orașul italian și de istoria sa. Fiat 500 a devenit un adevărat cult, o imagine puternică a modei italiene și nu e de mirare că și noua variantă electrică a primit atenția unor designeri celebri precum Giorgio Armani sau Bvlgari.

Dacă exteriorul încă mai păstrează câteva elemente retro, interiorul este cât se poate de modern și este o inderpărtare destul de mare față de generația anterioară. Nu prea mai vedem tușe retro, ci mai degrabă materiale ce amintesc de trecut, dar toate sunt obținute prin reciclare. Noul Fiat 500e vrea să fie cât mai eco cu putință, din punct de vedere al construcției. Conducând noul 500e, am descoperit un interior care te trimite chiar în zona premium, cu un bord fluid, plastice de bună calitate și tehnologie de top. Cel mai mult am apreciat apariția unui display central de 10 inch, cu o grafică și o rezoluție foarte bună, pe care sunt afișate toate informațiile necesare. Acesta este touch screen, deci nu mai avem butoane fizice, decât pentru comenzile climatizării, ceea ce o alegere optimă, deoarece vrei să ai acces mai repede la acestea. Display-ul este intuitiv, chiar dacă nu am mai folosit unul de la Fiat, nu pare preluat de alte modele.

Instrumentarul de bord amintește de cel al generației precedente, fiind în continuare relativ rotund, numai că acum informațiile sunt afișate pe un ecran. Chiar dacă pare mic, ai o multitudine de informații care te ajută la condus. Modurile de rulare, autonomia, nivelul bateriei, încărcare regenerativă și puterea, toate sunt exact în fața ta. E ușor să te obișnuiești, dar dacă ești mai pasionat din fire de astfel de informații, te vei trezi că te uiți mai mult în ecran, decât prin parbriz, așa că precauție. Ca să nu îți iei prea mult ochii de la drum, pe volanul cu 2 spițe și design superb se află câteva butoane care te vor ajută să navighezi mai ușor prin meniuri. Interiorul lui Fiat 500e se simte relativ spațios pentru pasagerii din față, dar locurile din spate sunt foarte înghesuite pentru adulți. Nu știu cum putea transporta primul Cinquecento 4 pasageri? Poate doar că oamenii din anii 50-60 nu au descoperit cât de delicioasă e shaorma? Revenind, habitaclul îți dă o stare de bine, mai ales în această echipare, cu piele și plafon de culoare albă, care deschid mult ambianța la interior.

De menționat că noul Fiat 500e poate avea și o versiune cabrio. De fapt, nu este o decapotabilă veritabilă, dar plafonul este textil și se deschide până la capacul portbagajului, un fel de trapă imensă, dar care oferă aer curat și pentru pasagerii spate, stâlpii laterali rămânând în loc. Din documentări, am constatat că noul Fiat 500e Cabrio este singura electrică nouă disponibilă pe piață. E oarecum ciudat, deoarece să faci un cabriolet electric nu implică la fel de multe ranforsări în plus, chiar te poți bucura de aer curat, fără emisii venite pe evacuare. Cred totuși că această variantă ar fi chiar mai potrivită pentru traficul urban. Acestea fiind zise, Fiat 500e, în variantă cu plafon textil, este cea mai bună mașină de oraș. Punct. Cu mențiunea ca orașul să fie Torino, nu un București poluat, gri și plin de praf.

Din punct de vedere al trenului de rulare, noul Fiat 500e vine în două variante de baterie. Una de 24 kWh, care oferă 95 de cai putere, și cea mai puternică, de 42 kWh, cu 118 cai putere. În unele comunicate veți vedea puterea de 120 sau 115 cai putere. În test am avut versiunea de top, care și promite autonomie mai mare. La o rulare normală, Fiat 500e poate parcurge între 200 și 300 km, în funcție de temperatură și stilul de condus, dar inginerii au dezvoltat un mod de conducere, denumit ”Sherpa” care optimizează bateriile și răspunsul motorului pentru o autonomie maximă de 450 km. Este foarte mult dintr-un sistem de 42 kWh, dar în acest mod, sistemul de climatizare este oprit, iar viteza maximă este limitată la 80 km/h. Deci cel mai bine îl folosești primăvara, când poți să deschizi geamurile sau în oraș, unde oricum nu depășești 80 km/h. În celelalte moduri de condus, Fiat 500e se simte ca oricare altă electrică de pe piață, cu accelerări bune pe demaraj și pe reprize, dar odată ce crești în viteză, se domolește.

Poziția la volan este înaltă, tipică unei electrice, care are bateriile poziționate în podea, scaunele nu prea oferă suport lateral, iar direcția este mult prea ușoară și necomunicativă. Îmi place că sistemul de frânare regenerativă poate frâna până la zero, deci poți conduce noul 500e doar din pedala de accelerație. Totuși, atunci când apeși frâna, se aude o zgomot de la plăcuțele de frână și nu cred că e o problemă izolată, doar a mașinii de test. Acestă generație mai folosește sistemul de condus autonom Level 2, fiind prima mașină a grupul care este capabilă de a frâna, vira și accelera în acest fel.

Am scris un text mai lung, deoarece istoria lui Cinquecento este lungă, și a trebuit să vedem cum am ajuns la această generație. Din punctul meu de vedere, Fiat 500 trebuia să fie un automobil electric încă de la început, deoarece o mașină electrică se pretează cel mai bine în oraș, iar 500 e poate cea mai bună mașină de oraș. Este un concurent pentru celelalte citadine electrice? Sunt unele modele mai eficiente, mai ieftine sau mai practice, dar în afară de MINI Cooper E, nu mai există niciuna care să-ți insufle ”la vita e bella” doar mergând prin traficul din oraș.

Fiat 500e ”La Prima” oferit pentru test drive de Silver Motors Timișoara