Gând pentru 2014

Este prima zi de luni din 2014. Pentru mulţi este prima zi de lucru. Cercetătorii au spus că este cea mai deprimantă zi din an. Au apărut chiar şi glume pe seama asta. Se spune că prima zi de luni din an este pedeapsa pentru că ne-am distrat de sărbători. Pentru mine şi pentru acest blog, 6 ianuarie înseamnă forţe proaspete, putem începe anul mai bine, mai puternic, este un refresh pentru teste şi pentru scris.

Adevărat, nu am mai scris aici de prin 20 decembrie, când am intrat în vacanţă. Şi îmi pare puţin rău că nu am apucat să vă urez Crăciun Fericit şi pe blog sau să închei anul cu o retrospectivă. Sper că nu va fi prea târziu să vă împărtăşesc aceste gânduri, chiar dacă este ianuarie.

21589319-konzeptionelle-2014-jahre-tachometer

2014 este deja al doilea an de turatiiscrise, iar eu am planuri măreţe pentru blog. În curând vom începe testele cum se cuvine, sunt o grămadă de maşini noi pe care vreau să le testez. Sunt deja câteva teste din 2013 pe care nu am avut timp să le public aşa că începutul de an este asigurat. În perioada de repaus, am reuşit să-mi strâng câteva idei şi gânduri despre lumea automobilistică, despre rutele pe care le-am făcut de-a lungul ţărişoarei, am văzut ce mai conduce şi mai ales cum conduce lumea de sărbători, iar prima săptămână “plină” din 2014 este un bun prilej să le împărtăşim.

Tot ce îmi rămâne este să vă urez un an plin de împliniri şi multă sănătate, începeţi anul cu încredere, este un nou început, acum puteţi să vă reluaţi hobby-urile sau să contiuaţi realizările lui 2013. Eu voi fi aici să vă prezint cele mai noi maşini lansate, teste interesante, iar dacă vreţi să vedeţi vreo maşină testată aici, scrieţi-mi în comment.

LA MULŢI ANI 2014, LA MULTI ANI, turaţiiscrise.ro!!

1502339_792077497472577_1536153013_o