Posts

Lexus RX 350h – Test Drive

Lexus RX 350h – Evoluție constantă

Am fost tot timpul fascinat de acest model al japonezilor. Chiar dacă această companie a apărut din dorința de a arăta lumii sedan-uri luxoase și confortabile, rapid atenția a fost mutată spre SUV-uri, iar RX este chintesența Lexus când vine vorba de acest tip de caroserie. Bineînțeles, între timp au apărut și SUV-uri mai mari sau mai mici, dar RX rămâne acel model la care te gândești când spui Lexus. A ajuns acum la a cincea generație și este mai spectaculos ca oricând. Dacă până acum, modelele RX erau cât de cât conservatoare în design, noul model pare o evoluție cu accente radicale pe alocuri, păstrând în continuare linia celebră, dar fiind acum în normele de design actuale.

Cum spuneam, în cazul modelelor Lexus te gândești la design mai conservator, dar atunci când ai în fața ta un SUV o grilă absolut imensă, o capotă foarte proeminentă ce vine mult în față, multe muchii și prize de aer în partea frontală, date de pachetul optic F-Sport, nu prea mai poți să spui că aceasta este un SUV conservator. Totuși, acea proeminență a capotei peste grilă, a fost un subiect destul de controversat, dar cu care ne-am obișnuit între timp, iar în adevărat nu arată la fel de evident ca în imagini. Mi se pare interesant că design-ul modelelor Lexus, mai ales partea frontală cu grila trapezoidală sunt mai mult gândite pentru piața din Statele Unite, acolo unde în anumite state nu este nevoie de o plăcuță de înmatriculare în față, așa că design-ul general este mult mai frumos. La noi, mi se pare că numărul ”taie” prea mult și este prea evident, ”plutind” în mijlocul grilei.

Dar să revenim. Privit din lateral, Lexus RX este o măiestrie a metalului întoit în muchii spectaculoase, doar priviți cum sunt sculptate portierele în partea inferioară, cum sunt pasajele roților și mai ales cum vine linia plafonului. Această atenție la detalii este tipică pentru Lexus, mai ales în condițiile în care rivalii germani renunță treptat la aceste artificii, pentru un design mult mai neted. Dar asta îi oferă caracter și personalitate mașinii. Poți să urmărești cu ochii cum o linie se îmbină cu cealaltă, cum stâlpul C se pierde și cum linia plafonului, chiar dacă este foarte plonjată, nu dă impresia de un SUV Coupe. Pentru această generație, Lexus RX poate fi comandat cu jante până la 21 de inch, care arată mult mai proporțional cu restul caroseriei. Iar dacă îți muți privirea spre posterior, vei vedea bara spate proeminentă, aproape în același stil cu capota. Lexus RX reușește să fie recognoscibil ca un SUV Lexus, dar în același timp să fie foarte modern.

Posteriorul este foarte agresiv. Poate că nu este în același tot elegant cu alte produse Lexus, dar cumva se potrivește. Blocurile optice sunt mult mai înguste și unite de o bandă LED, iar acea ”sculptură” în metal se regăsește inclusiv la capacul portbagajului și la îmbinarea acestuia cu bara posterioară. Pentru că vorbim de pachetul F-Sport, avem prize de aer suplimentare, dar și un difuzor destul de agresiv în partea de jos. Un alt aspect de menționat, este inscripționarea Lexus deasupra luminilor, spre deosebire de sigla companiei.

Da, știu, am vorbit destul de mult despre design-ul exterior, iar părerile pot fi foarte subiective, dar trebuia să exemplific modificările aduse de această nouă generație. Pentru că odată urcat la volan, știi exact că ai de a face cu un model complet nou.

Noul Lexus RX este acum mult mai lat, mai lung și în general mai mare, decât generație pe care o înlocuiește, iar asta o simți la interior. Ai mai mult spațiu la umeri, la cap, inclusiv la picioare. Deschizi portiera doar apăsând un buton, nu e nevoie să tragi de mâner, iar odată așezat în scaunul șoferului, vezi bordul cu un design complet nou. Aș putea spune că este preluat de la noua generație NX, dar nu știu cui i-aș face un defavor. Pentru că acum este mult mai tehnologizat, avem un display absolut imens, de 14 inch, care domină partea superioară a bordului. De pe acesta poți regla, seta, modifica absolut toți parametrii și funcțiile mașinii. A dispărut celebrul ”mouse-pad” al generației precedente, iar acum sistemul de infotainment este mult mai ușor de folosit și mult mai ergonomic. Grafica ecranului este comparativă cu cea a unui laptop.

Cu toate acestea, ca șofer mai ai câteva moduri prin care să primești informații de condus. Instrumentarul de bord este complet digital, dar nu prea configurabil, iar de la butoanele sensibile la atingere de pe spițele volanului, poți trece prin diferite meniuri. La început e puțin mai greu să te obișnuiești, pentru că aceste informații sunt redate pe head-up display, dar prima dată tu te uiți în instrumentarul de bord. Îmi place foarte mult că în interiorul lui Lexus RX materialele sunt de top. Aproape nicăieri nu vezi plastic ieftin, totul este acoperit de piele foarte plăcută la atingere. Layout-ul bordului, cu instrumentarul și ecranul central poziționat ceva mai sus, te face să te simți ca într-o navă foarte luxoasă, iar plafonul panoramic îți luminează foarte frumos toată această experiență.

Așa ajungem la impresiile de condus în Lexus RX 350h. Aceasta este versiunea de mijloc a gamei, pentru că mai avem și un RX 500h, cu 366 cai putere, care ”face suta” în doar 5.9 secunde. Versiunea RX 350h din testul oferit de Toyota Timișoara, pune mai mult accentul pe eficiență și confort. Toate versiunile sunt acum hybrid, ceea ce înseamnă că sub capotă stă un motor de 2.5 litri aspirat, cuplat la un motor electric, conectate la o transmisie de tip e-CVT. Această versiune are tracțiune integrală și accelerează de la 0 la 100 km/h în 7.4 secunde. Nu este nici pe departe un model lent, mai ales în condițiile în care consumul declarat este de doar 6.4 l/100 km. Eu am obținut în test aproximativ 9 l/100 km, dar am avut multe reprize de accelerări puternice și de staționări pentru poze și filmări. Sunt convins că poți să obți sub 7 l/100 km, dacă îl conduci relaxat.

Adică exact așa cum îi place, pentru că dacă selectezi modul sport al trenului de rulare și apeși pedala de accelerație până la fund, transmisia fără trepte face ca motorul să se tureze prea tare, iar sunetul nu este tocmai cel mai plăcut. Pare că motorul ”se chinuie”, chiar dacă vitezometrul urcă foarte repede. Nici setările suspensiei sau ale direcției nu sunt pe partea sportivă. Poți să abordezi viraje rapide cu Lexus RX, dar vei avea parte de ruliu, iar volanul nu îți prea comunică ce fac roțile față. Cel mai bine e să conduci un Lexus RX 350h relaxat. În modul hybrid.

Acolo nici nu îți dai seama când funcționarea motoarelor se schimbă. În traficul urban, la accelerări rapide, te folosești de cuplul motorului electric, iar dacă ai nevoie de mai multă putere, motorul termic intervine, dar de la o viteză mai înaltă, așa că nu mai auzi nici gălăgia când se turează. Îmi place foarte mult să conduc o astfel de mașină în oraș. Lexus RX îți oferă mai multe experiențe într-o singură caroserie. Rulare confortabilă, comparabilă cu o limuzină, spațiu și tehnologie ca în biroul tău, iar la o apăsare de buton, rulare complet electrică. Încă nu avem un Lexus RX complet electric, nici nu știu dacă asta va fi politica peste câțiva ani, dar din punct de vedere al tehnologiei hybrid, Lexus și implicit Toyota, sunt lideri de peste 20 de ani. Evoluția acestor sisteme este lentă, tocmai pentru a demonstra cât sunt de fiabile, fără să radicalizeze tehnologia de la o generație la alta.

După testul de câteva zile cu Lexus RX, nu pot să spun că m-a surprins. Dar asta nu e un lucru rău. Dimpotrivă. Mă așteptam să găsesc un SUV hybrid, luxos, confortabil, fără prea multe pretenții sportive. Asta înseamă o evoluție adevărată care se întâmplă deja de 5 generații.

Lexus RX 350h oferit pentru test drive de Toyota Timișoara