Posts

BMW M340i – Test Drive

BMW M340i – Introducere în M

După câteva săptămâni în care am condus doar SUV-uri și crossovere cu motoare de 1 litru și tracțiune față, simțeam din adâncul sufletului o schimbare. O gură de aer proaspăt, venită din partea unui automobil cu adevărate valențe sportive, cu un ton de evacuare molipsitor și cu un comportament rutier ce îți pune un zâmbet pe buze. Le-am găsit din spatele volanului unui BMW M340i, mașina ce îți face introducerea în lumea M. Mai exact, este cel mai puternic și cel mai dinamic Seria 3 actual, până la apariția legendei M3. Dar pentru a înțelege mai bine acest model și denumirea de pe capacul portbagajului, trebuie să-l analizăm mai mult, nu doar un Seria 3 puternic.

Marketing-ul în 2020 este încă la putere în lumea auto, atât de mult, încât inginerii produc și realizează mașini după ce le decide departamentul de vânzări. Nu este o chestiune specifică domeniului auto, dar aici se văd foarte bine tendințele, deoarece putem să aruncăm o privire în trecutul nu foarte îndepărtat. Până la aceasta generație BMW Seria 3, cu nume de cod G20, sedanul bavarez venea cu motorizări în 6 cilindri încă de la lansare. Era ”trademark-ul” lor. Un motor de 3 litri, poziționat longitudinal, care își transmite puterea către puntea spate. Așa am fost obișnuiți încă de mici, așa că a fost o oarecare suprindere că noul Seria 3 vine cu motor de 2 litri și 4 cilindri, chiar și pe nomenclatura 330i. Ca să ai sub capotă un motor cunoscut, acum trebuie să optezi pentru o variantă dezvoltată de M Performance. Nu că asta ar fi vreo problemă. În trecut am avut chiar și 335i, care pentru cunoscători însemna ceva, chiar dacă nu avea motor de 3.5 litri.

Aici intervine marketing-ul din nou. S-a întâmplat prima dată în cazul modelelor Audi, prin lansarea unor modele S, dezvoltate de Audi, nu de quattro GmbH, tot un fel de introducere în gama RS. Apoi a venit rândul celor de la Mercedes prin modelele AMG 43, care de asemenea nu sunt construite de AMG, ci doar resetate de divizia sportivă pentru a părea un AMG veritabil. Bavarezii nu puteau să rămână în urmă, mai ales că modele full-M sunt foarte dezirabile, așa că viitorii clienți își doreau o siglă M, dar fără prețul și performanțele extreme. Așa am trecut de la vechiul 335i la 340i (fără M) la actualul M340i. Chiar dacă acum știți ce reprezintă aceste mașini, doar o rebrand-uire a unor motoare deja performante, să știți că și pe mine m-a prins această strategie de marketing. Îmi doream să conduc un M340i, nu doar un Seria 3 cu motor în 6 cilindri.

Numai că, mai mult decât marketing și sigle aruncate peste tot, un M340i poate fi recunoscut în trafic și datorită înfățișării specifice. Doar pe această versiune M Performance avem accentele de culoarea bronzului, atât pe oglinzi, cât și pe grilă, prize de aer și evacuare. Indiferent ce culoare are caroseria unui BMW M340i, aceste accente ies puternic în evidență. Grila frontală este realizată dintr-un fel de diamante/steluțe, care mie personal îmi place foarte mult și este o semnătură clară că ai un model M Performance. Noul BMW Seria 3, este unul dintre cele mai frumoase sedan-uri din clasă, iar în variantă M340i este cu atât mai dezirabil. Încerc să evidențiez acest lucru, deoarece sunt o mulțime de imagini spion, care ne arată că noul M3 dezvoltat pe această caroserie, va avea o grilă frontală foarte mare, total disproporționată cu restul caroseriei, prefigurată de conceptul BMW 4. Și e păcat, deoarece generația actuală chiar arată zvelt, sportiv, elegant și demn de un sedan BMW.

O să vedeți până la finalul articolului că noul BMW M340i nu este o mașină perfectă, iar asta se datorează în principal interiorului. Dacă tot vorbim despre o variantă de top, mai ales una cu sigle M, aș fi preferat ca din scaunul șoferului să mă simt ceva mai special. Da, poziția la volan este aproape perfectă. Stai foarte jos, volanul are un diametru potrivit pentru a fi luat în palme, scaunele sunt suficient de comode, dar te și îmbrățișează pe viraje, numai că design-ul interiorului îl găsești și pe versiuni mai puțin dotate sau chiar pe alte modele. Nu aș lăuda nici materialele. Pe bord și pe fețele ușilor sunt destul de tari la atingere, iar levierul schimbătorului de viteze este prea mic și realizat dintr-un plastic ce arată ieftin. Sincer l-aș fi preferat pe cel din noul BMW X5, ce aduce a cristal. Totuși, senzația de la interior este salvată de inserțiile ce imită metalul de pe consola centrală și de pe bord. Acestea arată mai bine în realitate decât în poze și au o textură plăcută.

Din spatele volanului, te simți ca în oricare alt Seria 3, Seria 5, chiar și Seria 1. Probabil dacă instrumentarul de bord putea să fie ceva mai configurabil, ceva special și distinct pentru acestă versiune, era mai bine. Singura diferență este prezența unui logo mic, deasupra ecranului din bord, care îți arată M340i. Și apoi trezești motorul.

Imediat ce apeși pe butonul de pornire poziționat aiurea pe consola centrală, un zgomot metalic se aude de sub capotă, evacuarea își face prezența și aștepți în gălăgie să scadă turația motorului spre relanti. Este un sunet plăcut, familiar, tipic pentru cei care s-au îndrăgostit de performanțele unui BMW pe benzină, nu doar de siglă. Am plecat din parcarea reprezentaței BMW Grup West Motors din Satu Mare, pe un traseu pe care îl știam din precedentele vizite. Știam că voi avea parte de linii drepte foarte lungi, dar și de câteva viraje interesante. Am lăsat până motorul a ajuns la temperatura optimă, rulând în trafic printre alte mașini. Un BMW M340i ar putea foarte bine să fie un sportiv-anonim, deoarece într-o configurație cum era cea de test, nu prea iese în evidență. Lumea nu întoarce capul, mirată, ci doar apreciază un sedan frumos. Stând în spatele unui camion, M340i este silențios, relativ confortabil în modul Eco, cu o direcție destul de potrivită. Nici evacuarea nu mai este la fel de prezentă, deci cu un M340i ai putea rula liniștit la viteze de autostradă, pentru mulți kilometri. Abia când selectezi modul Sport Plus, încep să se vadă schimbările. Cutia retrogradează o treaptă, evacuarea este tot mai prezentă în habitaclu, iar mașina devine și mai rigidă. Dacă suprafața de rulare nu este perfect dreaptă, s-ar putea să te deranjeze rigiditatea, deoarece mașina ”țopăie” încontinuu. Era mometul pentru un launch control.

Citisem fișa tehnică și eram destul de impresionat. Motorul setat de divizia M Performance, produce acum 374 cai putere și un cuplu de 500 Nm. Sunt valori foarte bune, în limită cu ceilalți concurenți. BMW M340i vine doar cu transmisie automată Steptronic și tracțiune integrală xDrive. Deci cifra de accelerație de 4.4 secunde până la 100 km/h ar trebui realizată fără probleme. Este foarte ușor să pleci rapid de pe loc într-un BMW de generație nouă. Trebuie să ai totul în modurile Sport Plus și sistemul de tracțiune ESP decuplat parțial. Când apeși accelerația până în podea, evacuarea bolborosește grav și mașina încearcă să te împingă cu putere. Ții piciorul stâng pe frână, până când turația ajunge la peste 4500 de rotații și atunci eliberezi frâna.

Dar nu simți brutalitatea. Nu te izbești cu capul de tetieră, ci doar accelerezi foarte repede. S-ar putea să fi avut așteptări mai mari de la cei 374 de cai putere sau pur și simplu setările sunt ceva mai blânde, tocmai pentru a lăsa loc noului M3. Oricare ar fi cazul, BMW M340i este o mașină foarte rapidă în linie dreaptă. Dar este o viteză fluidă, graduală, ce se întinde pe toată plaja de turație, până la 7000 de rotații. Doar schimbările de treaptă în modul Sport Plus sunt acompaniate de o mică zvâcnire a transmisiei, pe care le simți în spătarul scaunului. Din primii kilometri cu M340i am vrut să trag concluzia că este doar un Seria 3 cu mai mulți cai, de care oricum nu ai nevoie pe drumurile publice, prin trafic.

Dar, așa cum spuneam la începutul articolului, BMW M340i, trebuie văzut și din alte perspective. Se vrea o introducere în lumea M, așa că arată-i un drum virajat, iar toate preconcepțiile se vor schimba. Divizia M Performance a umblat la frâne, la direcție, la răspunsul suspensiei, dar și pentru livrarea puterii. Atunci când intri într-un viraj, botul se simte ușor, nu ai urme de subvirare deloc. Direcția, chiar dacă este mai ușoară decât mi-aș fi dorit, te lasă să poziționezi roțile față exact unde vrei, iar atunci când apeși pedala de accelerație, efectiv simți sub tine cum puterea trece de la motor spre puntea spate, care patinează câtuși de puțin, pentru a te scoate rapid și frumos din viraj. Este un șasiul perfect, care nu se simte greoi, dar care cere să schimbi direcția cât mai des. A fost pentru prima dată când nu mi-a fost frică să merg cu sistemele decuplate. Mașina și puterea este controlabilă, chiar sunt momente în care ai vrea ceva mai mult. În același timp, poți gestiona puterea manual, fapt ce te antrenează și mai mult.

Dacă vrei, BMW M340i este un grand tourer silențios și relativ confortabil, în care poți să mergi oriunde, iar pe de altă parte este un sedan foarte dinamic, fără să fie brutal sau incontrolabil. Sunt totuși curios dacă un Seria 3 cu motor în 6 cilindri, dar fără să fie dezvoltat de M Performance, se simte mai diferit? După ce am condus variantele M ale celorlalte modele BMW, sunt convins că noul M3 nu va avea nicio legătură cu acest M340i, dar marketing-ul câștigă, iar inginerii au făcut un Seria 3 așa cum noi, pasionații, ne așteptăm să se conducă un BMW.

BMW M340i oferit pentru test drive de BMW Grup West Motors Satu Mare

Fotgrafii realizate de Csabi Antal Photography