Posts

Honda Civic e:HEV – Test Drive

Honda Civic e:HEV – Electrificare

Honda produce modelul Civic de mai bine de 50 de ani, iar modelul ce îl vedeți în aceste imagini este a unsprăzecea generație a hatchback-ului nipon. Nu multe mașini se pot lăuda cu o asemenea istorie, timp în care ani la rândul, modelul Civic a fost și cel mai vândut automobil pentru Honda. Calitățile sale de automobil ”bun la toate”, dar mai ales fiabil, i-a adus acest succes. Ultimele 2-3 generații au încercat să vină cu un design cât mai original, ca să se diferențieze de principalii rivali din Europa, numai că nu toată lumea a apreciat această modificare a stilului curat, japonez. Honda a ”curățat” design-ul ultimei generații, care acum pare mult mai matur, chiar dacă pe alocuri își pierde puțin din personalitate. Așa cum se spune, design-ul este subiectiv, așa că unele voci vor spune că noul model este și cel mai frumos. Tot ce trebuie să știți e că noul Civic este cu siguranță cel mai avansat tehnologic de până acum, iar tot ceea ce contează este acolo unde nu se vede la suprafață.

Honda Civic luptă și într-un segment destul de aglomerat, unde rivali precum Volkswagen Golf este considerat etalonul hatchback-ului, așa că, pentru a fi cu un pas înainte, Civic mi se pare că este plasat o idee mai sus, cel puțin din punctul de vedere al dimensiunilor și a spațiului oferit. Este o idee foarte bună, pentru că există în continuare clienți care compară foarte mult fișele tehnice ale mașinilor pe care urmează să le cumpere. S-ar putea ca problema principală a lui Civic să nu fie tocmai Volkswagen Golf, ci marea de SUV-uri și crossovere atât de apreciate de clienți în ultima vreme. Honda a schimbat și strategia de tren de rulare în cazul noului Civic. Dacă alți rivali oferă diferite motorizări, atât benzină, motorină, plug-in hybrid sau chiar electric, cu diferite niveluri de echipare, noul Civic mizează pe un singur tren de rulare, full-hybrid și doar 2 echipări. Cel puțin în țara noastră. Este suficient să țină piept tuturor?

Ei bine, așa cum spuneam mai sus, toată ”magia” se întâmplă acolo unde nu se vede, așa că astăzi voi începe prima dată nu prin prezentarea exteriorului, ci prin analiza motorizării. Honda spune că este cel mai avansat sistem hybrid pus pe unul dintre modelele sale, iar după mai multe sute de kilometri la volanul noului Civic, trebuie să recunosc că acesta este asul din mânecă. Este un sistem hybrid destul de complex, care se folosește de un motor pe benzină de 2 litri, conectat la 2 motoare electrice și o baterie li-ion. Sunt 4 moduri de rulare care pot fi selectate de la un mic buton aflat pe consola centrală, așa că noul Honda Civic poate rula exclusiv electric în modul ”Electric Drive”, propulsat de un motor electric de 184 de cai putere alimentat de baterii. Acesta este foarte util în traficul urban sau în zone unde nu este nevoie de o viteză foarte mare. Apoi, trecând în modul ”Hybrid Drive” motorul pe benzină angrenează generatorul, care transmite energia către motorul electric și către baterie. În acest mod, mașina este propulsată tot electric, dar și bateria se încarcă în timpul mersului de la motorul pe benzină și prin frânare regenerativă. Al treilea mod, este ”Engine Drive”, iar așa cum îi spune numele, motorul termic pune mașina în mișcare. Acest mod este folosit mai ales la viteze ceva mai mari, acolo unde este nevoie de putere sau când bateria este descărcată. Mai există un mod de frânare regenerativă, care doar încarcă bateria cât este necesar. Astfel, găselnița de marketing, care nu este deloc deplasată, este de un ”self charging hybrid”, pentru că tot timpul vei avea curent să încarci bateriile, dacă motorul termic funcționează. Sistemul este setat și ca să ruleze într-o proporție destul de mare exclusiv în mod electric, iar asta înseamnă că în majoritatea timpului, Honda Civic se simte mai mult ca o electrică. Ai aceeași plecare de pe loc ca la un automobil full-electric, iar motorul termic intervine târziu. Pentru că în mare parte a timpului, motorul de 2 litri este doar un generator, consumul înregistrat este foarte mic. Eu am obținut 5.2 litri/100 km, în condiții de test. Aș putea spune că în oraș, este chiar mai eficient de atât.

Acesta este principiul de bază al funcționării sistemului hybrid de la Honda Civic și personal, care nu sunt cel mai mare fan al modelelor full-electrice, mi se pare cel mai bun compromis, în momentul actual. În plus, noul Civic este foarte eficient și cu mediul. Pentru ca această senzație de full-electric să fie cât mai pregnantă, transmisia schimbă treptele atât de lin, încât ai putea spune că are o singură treaptă. Doar în modul Sport ”bruschează” ceva mai tare pe urcarea în treaptă, pentru senzații sportive, dar cred că este mai mult o chestie electronică, nu neapărat mecanică. În modul Sport, se ”pompează” în boxe un sunet foarte interesant, care spre surprinderea mea, nu este deranjant. Este un sunet ceva mai ascuțit, ca un motor de competiție mai vechi, așa că e o plăcere să rulezi sportiv.

Oricum știam că Honda Civic are un caracter ceva mai dinamic față de restul rivalilor, care au nevoie de versiuni perfomante pentru a fi sportive. În cazul lui Civic e suficient și motorizarea hybrid, ca să te distrezi. Totuși, sunt curios cum se va simți noul Civic Type R, construit pe acest șasiu. Poziția la volan este joasă, volanul ”cade” bine în palme, scaunele au un șezut foarte jos și o susținere laterală bună. Vorbind de șasiu, setările făcute duc mașina într-un caracter neutru, în sensul că nu există subvirare aproape deloc pe puntea față, în ciuda motorizărilor, iar posteriorul nu este atât de ușor pentru a avea senzații supraviratorii. În schimb direcția este suficient de grea, așa că poți plasa puntea față exact pe trasa dorită în viraj. Din păcate, Timișul nu prea oferă drumuri virajate, ca să poți experimenta la maxim ce poate dinamic noul Civic e:HEV.

E interesant că poți să te distrezi cu noul Civic hybrid, chiar dacă principala lui menire este de mașină de oraș. Aici îți petreci cel mai mult timp, așa că Honda a desenat un interior mult mai matur, mult mai calitativ și pentru că nu sunt multe niveluri de echipare, găsești tot ce îți dorești de la o mașină în interior. În test, Autoklass Timișoara mi-a pus la dispoziție un Civic în echiparea Advance, care ajunge la un preț de aproximativ 35.000 euro și care oferă printre altele, scaunele electrice cu suport lombar, trapă vitrată pe aproape toată suprafața plafonului, volan încălzit, sistem audio BOSE, ecran de 10.2 inch cu Honda Connect și Honda Safety, care include absolut toate dotările de siguranță necesare în 2023. În plus, spațiul interior este mult mai mare față de alte modele din clase, mai ales la nivelul genunchilor pasagerilor din spate și în portbagaj. Habitaclul noului Civic are și câteva găselnițe de design, cum ar fi integrarea aeratoarelor într-o plasă cu aspect retro, iar pe laterale, aerul poate fi disipat atât spre geam, cât și spre pasager. Nu pare mare lucru, dar în utilizarea zilnică, toate aceste lucruri ajută la o experiență plăcută la condus.

Am lăsat la final analiza design-ului exterior, pentru că mie personal, mi se pare că Honda Civic a pierdut puțin din personalitate. Generația precedentă a divizat opiniile, mai ales cu design-ul posteriorului, dar când vedeai una pe stradă, ori întorceai capul, ori știai cu siguranță că e un Civic. Acum însă, partea frontală este mai ”normală” cu blocuri optice dreptunghiulare, care nu mai are LED-urile SF ale generației precedente și o bară frontală cu o priză mare de aer în partea de jos. Totuși, un artificiu interesant este ”desenul” grilei, cu acele elemente de tip fagure.

În continuare, Civic vine cu un profil relativ ciudat în segment. Un plafon care se plonjeză atât de mult spre posterior, încât mașina nu poate fi încadrată exact nici ca hatchback, nici ca sedan, nici ca și coupe cu patru portiere. De aici, poate fi recunoscut ca ”un Civic”. Până și jantele sunt proporționate bine cu restul caroseriei. Ajungând la unghiul principal de controversă, blocurile optice nu mai sunt desenate atât de dramatic, chiar dacă păstrează forma din trecut. Acestea par a fi unite de o bandă LED, dar care nu este iluminată. Există și un mic eleron la baza lunetei, dar în rest noul Civic e prea ”cuminte” pentru gustul meu. Probabil când o să văd de aproape noul Civic Type R cu aripi evazate, trei ieșiri pentru sistemul de evacuare și un eleron imens, îmi voi schimba părerea.

Acum ceva timp, vreo 10 ani în urmă, nu credeam că mașinile de oraș, mai ales hybride, vor ajunge să evolueze atât de mult și mai ales să-mi lase o impresie atât de bună ca mașină de condus. Această clasă era ”rezervată” pentru modele plictisitoare, fără personalitate, fără motorizări interesante. Dispariția motorului diesel, dar și electrificarea Hondei Civic nu au făcut decât să ducă și mai mult spre viitor, un model care este prea bine întipărit în mintea multor cumpărători.

Honda Civic e:HEV Advance oferit pentru test drive de Autoklass Timișoara

Fotografii realizate de Adrian Moga

WarmHatch

Mai poţi să spui că Honda Civic trece printr-o perioadă de tranziţie? Mi se pare că fiecare generaţie şterge absolut tot ceea ce avea vechiul model şi rescrie reţeta. Am putea face o întreagă lecţie de istorie a generaţiilor Civic, deoarece acesta a apărut tocmai în anul 1973. Este chiar mai vechi decât celebruil Volkswagen Golf. Dar Civic nu a fost atât de bine primit pe bătrânul Continent, asta datorându-se în mare parte şi de costurile de a transporta un automobil produs în Japonia, până în Europa. Ultimele două generaţii au fost gândite şi construite după gusturile europenilor, în schimb, a zecea generaţie, cea testată astăzi, este primul Civic global. Asta înseamnă că în toate colţurile lumii vom vedea acelaşi design, aceleaşi motorizări şi aceeaşi calitate. O maşină construită pentru toate gusturile, poate avea succes sau poate fi un dezastru. La fel ca la o nuntă. E greu să mulţumeşti pe toată lumea, dar experienţa Honda vrea să demonstreze crearea hatchback-ului perfect.

19251264_10209919867895733_1321877466_n Atunci când te gândeşti la un model global, design-ul pe care îl abordezi este foarte subiectiv. Aşa că Honda a mers pe cartea sigură, a unui design pur japonez, dar unul relativ conservator, chiar dacă a zecea generaţie Civic este brăzdată cu elemente distinctive. Îmi este aproape imposibil să nu comentez design-ul exterior, deoarece este atât de diferit, atât de original, încât nu Honda Civic nu poate fi confundat cu niciun alt hatchback din segment. În primul rând avem o parte frontală extrem de agresivă. Blocurile optice, dotate opţional cu tehnologie LED, au o grafică futuristă, sunt înguste, încruntate şi sunt înconjurate de o grilă de un negru lucios. Dar nu aici se termină nebunia părţii frontale. Prizele de aer din bară sunt absolut imense, cu toate că rolul acestora este pur estetic, în plus, în partea inferioară regăsim un splitter discret, dar de efect, ce oferă maşinii un aer sportiv. Privit din faţă, aproape că nu mai există suprafeţe ale bării, ci doar muchii, unghiuri şi fante. Am putea spune că noul Civic este atât japonez, american, dar şi european. Exact ceea ce s-a vrut.

19206146_10209919867815731_1790941625_n Aşa că încet, încet ne mutăm privirea spre părţi mai puţin bune. Pentru unii. Profilul atipic. Nu poţi să spui că este neapărat urât, dar jocul proporţiilor este nefericit. Pe cât de coborâtă şi alungită este capota, pe atât de înalt şi bombat este posteriorul. Am aflat mai apoi, că această soluţie a fost dată de încadrarea în clasă a noii generaţii Civic. Vorbim de un model cu o caroserie şi un ampatament mult peste media clasei. Volumul portbagajului este cu 100 de litri mai mare decât la concurentul Golf, iar distanţa dintre roţi este cu doar câţiva cm mai mică decât la Passat. Deci noul Civic vrea să intre într-un segment superior, dar cu o caroserie hatch. Sau fastback, cum i-au mai zis unii. Probabil noul Civic era considerat chiar frumos, dacă nu se exagera cu detaliile părţii posterioare. Blocurile optice sunt prea mari, luneta dublă este de asemenea disproporţionată şi din nou, regăsim fantele false. În schimb, mie îmi place partea de jos, cu difuzorul de plastic, ce incadrează cele două ieşiri ale evacuării, amplasate central.

19251225_10209919867775730_49539355_n La urma urmei, totul este subiectiv. Chiar am întâlnit oameni care au întors capul după noul Civic, în timp ce mă plimbam prin oraş. Putea Honda să deseneze ceva mai bun, pentru un model global? Nu ştiu, dar sincer, mă bucur că au mers pe această direcţie. Altfel nu aveam cum să scriu 400 de cuvinte despre design.

19198637_10209919867975735_2020436650_n Totuşi, noul Civic nu se bazează numai pe design extravagant. Este un model complet nou, indiferent că vorbim despre platformă, suspensii, motorizări sau interior. Au trecut vremurile când ne uitam peste volan la vitezometru, acum instrumentarul de bord este acolo unde trebuie să fie, în plus, totul este afişat digital. Grafica este foarte bună, cu unele artificii de design interesante, mai ales atunci când porneşti motorul. Pentru interior, s-a apelat la soluţia clasică şi dovedit câştigătoare. Totul este la locul lui, fără un design complicat. Ecranul sistemului de infotainment este mare, sensibil la atingere, iar în afară de climatizare, totul se configurează acolo. Mi-a plăcut în mod deosebit poziţia la volan. Scaunul şoferului este poziţionat cu 50 de mm mai jos în noul model, iar asta ajută extrem de mult să-ţi găseşti o poziţie perfectă şi sportivă. În mijlocul consolei centrale, stă micul schimbător de viteze, ce oferă o priză excelentă, pe lângă timoneria perfectă. Poaet nu se observă în imagini, dar consola centrală este “plutitoare”, în sensul că avem un spaţiu de depozitare şi sub aceasta. Cum spuneam, ampatamentul a crescut mult, aşa că pasagerii din spate au loc din belşug, mai ales la genunchi. Singurele dezavantaje ale interiorului ar fi materialele din unele zone. Dacă pielea de pe volan şi tapiţeria sunt plăcute la atingere, pe uşi, pe lateralele consolei şi uşa torpedoului, oferă un plastic tare. Din fericire nu sunt zone în care intri în contact atât de mult. Din punct de vedere al ergonomiei, noul Civic este foarte bun, dar necesită un mic timp de acomodare, mai ales dacă eşti obişnuit cu rivalii germani.

19206234_10209919867735729_165099783_n Într-o clasă extrem de competitivă, Honda Civic propune o alternativă extrem de interesantă. Este distractivă la condus. În timp ce concurenţii se axează pe suspensii moi şi cutii prea lungi, să conduci o Honda Civic este o plăcere. Cu a zecea generaţie, au dus acest sentiment mai departe, deoarece direcţia este acum mult mai directă, etajarea cutiei mai scurtă, iar suspensia spate este acum de tip MultiLink. Toate acestea adunate, oferă dinamică maşinii. Nu este neapărat rigidă, dar bine închegată, nu are ruliul specific unui hatchback, iar subvirarea este minimă. O altă premieră, aş putea spune, este alegerea motorizărilor. Încă de la lansare, nu regăsim un motor diesel. Doar două motorizări benzină, de 1.0 litri şi 1.5 litri, ambele cu tehnologie turbo. Maşina de test oferită de Autoklass Timişoara avea sub capotă, cilindreea mai mare, care dezvoltă un respectabil 182 cai putere.

19357549_10209919867655727_2051599130_n După toate ingredientele am putea spune că noul Civic 1.5 este un warm hatch. Acel hatchback distractiv, dar nu extrem, precum un hot hatch. De multe ori, acestea par să fie cele mai bune. Pentru că stai foarte jos în scaun, volanul şi schimbătorul te fac să tragi cât mai tare de maşină, iar ambreiajul moale face ca schimbarea treptelor să fie imperceptibilă. Simţi încă de la turaţii joase cuplul motorului turbo, iar pe cum urcă în turaţie, şi sunetul este plăcut. Pe la 6500 de rotaţii, doar plezneşti micul schimbător în spate, simţi o mică rupere a aderenţei roţilor faţă şi turaţia începe să crească iar. Pentru oraş, dar mai ales pe un drum cu viraje scurte, este o plăcere să “mesteci în benzină”. Pe viraje maşina stă impecabil, doar că la limită, anvelopele pierd aderenţa. Nu este din cauza şasiului, pentru că eu nu am simţit subvirare, ci doar cred că nişte anvelope mai performante ar face maşina şi mai stabilă. Combinaţia între direcţie, motor şi cutie este excepţională. Nu multe maşini din clasă se pot mândri cu un asemenea nivel de distracţie. Probabil toată maşina te împinge să fii aşa. Pentru că ai putea merge normal, fără să bruschezi, dar când motorului îi place să urce în ture, iar din treapta 1 până în treapta 4 trec puţine secunde, nu te poţi abţine. Iar pentru că puterea şi cuplul nu sunt la un nivel extrem, totul se întâmplă la viteze de siguranţă. Ca să vă faceţi o idee, 1.5 turbo de 182 de cai putere ajunge până la 100 km/h în 8.3 secunde, dar se simte mult mai vioi.

19206529_10209919867535724_1256007861_n Pentru aniversarea de 10 modele, Honda a dat ce a avut mai bun în acest segment. Mă bucur că s-au gândit totuşi şi la şofer, nu doar la volume de vânzări, cu toate că noul Civic cu motorul de 1.5 începe de la 20.000 de euro. Deci, undeva între competitorii direcţi. Am regăsit un automobil extrem de interesant, atât în exterior, cât şi în interior, dar mai ales la modul în care se conduce. E greu să faci un model global, dar distracţia la volan, este o limbă pe care toţi o vorbim.

19265043_10209919867615726_1518588723_n 19244066_10209919867855732_771386639_n