Prezentare: Alfa Romeo Giulia
Gata? Ne-am liniştit? Prezentarea noului sedan Alfa Romeo a stârnit mai multe reacţii decât orice alt model lansat anul acesta, iar când am citit pentru prima dată despre noul model, titlul suna ceva de genu: “Poate noua Alfa să rupă internetul?” Acela a fost un titlu extrem de inspirat. DA! Noua Alfa Romeo Giulia a rupt internetul. În două. Sunt taberele pro şi taberele contra. Cei pentru care Alfa rămâne marca pasională, care desenează maşini seducătoare şi cea a scepticilor, a celor care cred că noua Giulia este doar “ok” că nu mai păstrează identitatea italiană. Ei bine, acum, după ce mi-am luat notiţe, am citit toate comentariile posibile, am văzut de zeci de ori imaginile de prezentare şi am petrecut minute în şir vizionând filmuleţul de prezentare, aceasta este părerea mea despre noua Alfa Romeo Giulia. Mai trebuie precizat că maşina mea preferată, cea pentru care muncesc, este un 156 GTA. Deci acest articol s-ar putea să fie subiectiv.
Lansarea unui nou sedan de clasă medie a italienilor este un moment special, oricum ai privi-o. Au trecut patru (4!) ani de când nu se mai fabrică specialul 159, timp în care rivalii au prezentat unul, dacă nu două modele noi. Alfa a muncit mult la un înlocuitor pentru 159, iar asta se vede, mai exact, se simte. De peste 20 de ani, Alfa Romeo nu a mai avut un sedan cu tracţiune spate. Indiferent de versiune, fie şi modelele GTA, sedan-urile Alfa au fost cu tracţiune faţă. Pentru mulţi, însă, acest aspect era carismatic. Alfa a reuşit să facă subvirarea distractivă. Mai există un aspect. Alfa Romeo este cumpărată în mare parte de către pasionaţii mărcii, de foarte puţine ori au reuşit italienii să fure din clienţii sedan-urilor germane. Motiv pentru care Alfa Romeo pariază cam tot ce are pe reuşita noii Giulia. Are un singur glonţ. Dacă nimereşte, câştigă! Dar ce se întâmplă dacă ratează?