Posts

Ford Mondeo Vignale Hybrid – Test Drive

Ford Mondeo Vignale Hybrid – Cântec de lebădă

Clasa sedan-urilor medii are zilele numărate, deoarece clienții care optează pentru o mașină mai măricică, cu spațiu pentru 5 pasageri și loc de bagaje, caută acum SUV-uri. De fapt, nici măcar nu trebuie să fie un SUV în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să aibă o gardă la sol ceva mai înaltă și un aspect mai robust. Clasicele sedan-uri, cele elegante, cu linii fluide și cu istorie îndelungată, cad pe locul al doilea și sunt acum cerute doar în zona premium și de lux. Ford Mondeo este pe piața din Europa încă din 2014, dar acest design l-am văzut pe modelul american Ford Fusion, de prin 2012. Deci e aproape un deceniu de când Ford nu a venit cu un sedan complet nou, iar viitoare generație Mondeo va fi un soi de crossover, cel mai probabil denumit Evos.

Cu toate acestea, îți dai seama când un model este bine gândit de la început. Facelift-urile și modificările aduse în acești ani au fost minime, tocmai pentru că Mondeo a fost desenat frumos, cu o alură ce se încadra atât la sedan-uri, cât și la coupe-uri cu patru portiere. Pentru ultimii ani din această generație am primit un facelift ce doar împrospătează look-ul, o versiune Vignale, dar mai ales o motorizare hybrid. Toate acestea la un loc, fac din această generație un model complet, ce se diferențiază clar de ceilalți rivali din clasă. Principalul concurent, Volkswagen Passat nu are vreo versiune de echipare mai specială, de talia lui Vignale, iar motorizările hybrid sunt puține și nu prea promovate.

Acest facelift a fost prezentat în 2019 și vine cu bări redesenate, al design pentru blocurile optice și câteva artificii stiliste. Totuși, atunci când vorbim de versiunea de echipare Vignale, lucrurile sunt ceva mai diferite. Ford voia ca modelele Vignale să aibă showroom și service propriu, un sistem de concierge, și de fapt să se diferențieze mai mult, nu doar să fie o versiune de echipare. Totuși, cererea a fost atât de mare, încât Vignale s-a întins și în alte clase, iar acum e mai ușor de selectat. Vignale reprezintă ”varianta de lux” ce aduce elemente cromate la exterior, materialul premium regăsit în segmentele superioare. Grila are o plasă specifică pentru Vignale, avem inserții de crom în bara frontală, în jurul geamurilor, în partea inferioară a portierelor, dar și în spate, o bară cromată ce unește blocurile optice. Probabil cel mai ”cunoscut” element Vignale îl reprezintă jantele mari, de 19 inch, cu un design foarte sofisticat.

Chiar dacă a apărut de 2 ani, acest facelift încă arată proaspăt, în tendințe cu noua linie de design Ford, și nu dă prea multe semne de ”îmbătrânire”. Totuși, tendințele de design și tehnologie s-au schimbat pentru interioare, așa că aici se cere nouă generație. Versiunea Vignale nu are nevoie de îmbunătățiri de materiale, deoarece există piele fină peste tot, scaunele sunt absolut superbe, cu o mulțime de funcții regăsite doar în clasa de lux. Vorbesc bineînțeles de încălzire și ventilație, reglaj pentru suportul lombar, dar și funcție de masaj extrem de eficientă. Peste tot, oriunde atingi simți că ești într-o mașină dintr-o clasă superioară. Nu duci lipsă de nicio dotare, iar confortul este la maxim. Chiar dacă de la volan nu ai o poziție impozantă, ca într-un SUV, mulți șoferi sunt obișnuiți cu modelele sedan, așa că nu ar fi o problemă să-ți găsești locul. Tendițele actuale de design interior spun că trebuie să ai o ecran imens și să renunți la butoane fizice. Ei bine, Ford Mondeo Vignale are două ecrane, unul în loc de instrumentarul de bord, și unul chiar în mijlocul consolei. Acest design pare o idee invechit, și reflectă vârsta modelului. Nu doar design-ul, dar și sistemul de infotainment are o grafică cu rezoluție mai slabă. Din punct de vedere ergonomic, e mai bine să ai câteva butoane fizice, iar când conduci, te folosești mai des de cele montate pe volan. Instrumentarul de bord complet digital oferă o mulțime de funcții, chiar dacă nu este foarte configurabil.

Ford Mondeo are dimensiuni ce îl plasează în partea superioară a clasei, ceea ce înseamnă că și pasagerii spate sunt răsfățați de spațiu din belșug, așa că această mașină poate fi considerată o limuzină în adevăratul sens al cuvântului. Așa cum spuneam, în varianta Vignale, accentul este pus pe confort, atât înterior, cât și la rulare.

Sub capotă stă un motor de 2 litri pe benzină, cuplat cu un motor electric, care împreună produc 187 cai putere și un cuplu sănătos de 300 Nm. Fiind un full-hybrid, este conectat la o transmisie automată de tip CVT, care în esență este și se simte destul de lentă. Astfel, accelerația până la 100 km/h este de doar 9.2 secunde, mult mai puțin decât ar arăta cifrele de performanță. Din cauza transmisiei, Ford Mondeo Hybrid nu emite pretenții sportive, dar se simte solid și bine închegat. Este mai pretabil pentru drumuri lungi sau chiar rulaj urban relaxat. Nu prea îl văd mergând cu viteză pe un traseu de munte, dar nici nu cere asta.

Sistemul hybrid este foarte eficient, consumând în regim mixt 4.9 l/100 km, iar în testul meu, ceva mai dinamic, 7.3 l/100 km. Prezența și intervenția motorului electric este imperceptibilă, cu toate că nu poate rula mult exclusiv în mod electric. Direcția e ușoară, poate prea ușoară și din acest motiv nu este prea comunicativă și nu oferă mult feedback în volan. E plăcut de manevrat în oraș, și la parcări, dar din nou, nu se simte dinamic. Suspensia este foarte confortabilă, fără să dea senzația ”de barcă”. Totul se simte bine închegat, fără zgomote venite de la suspensie.

Ford Mondeo Vignale Hybrid este cântecul de lebădă pentru acestă generație. Nu vom mai avea un Mondeo Sedan, clasic. Chiar dacă viitorul Ford Evos nu va fi un crossover propriu-zis, tot se va diferenția destul de mult de ceea ce știam despre un Mondeo Sedan. Oarecum putem spune că ”și-a trăit viața”, deoarece a fost un model de succes, un model global și un deschizător de drumuri pentru alte modele din gama Ford.

Ford Mondeo Vignale Hybrid oferit pentru test drive de Ford Carbenta Com Oradea

Aşteptare meritată

A fost o aşteptare lungă. Primele imagini cu “noul” Ford Mondeo le-am văzut încă din anul 2013 atunci când a fost prezentat pentru piaţa din Statele Unite sub numele de Ford Fusion. Americanii au decis ca politica modelelor sale să nu fie schimbată la nivel continental, aşa că modelele pentru America să fie precum cele pentru Europa. Gândiţi-vă ce însemna această maşină dacă era lansată acum 2 ani? Schimba complet percepţiile şi regulile. Dar, din păcate, mutarea fabricii Ford din Belgia în Spania, a însemnat modernizarea liniei de producţie pentru a face faţă construirii noului Mondeo, iar acest lucru a dus la întârzierea apariţiei noului model abia pe sfârşitul anului 2014. Totuşi, strategia Ford a fost extrem de interesantă. Au lansat noul Ford Mondeo exact în acelaşi timp în care Volkswagen dezvăluia formele noului Passat. În acest segment, aş putea spune că lupta dintre Mondeo şi Passat este un fel de El Clasico, unde ştii că cei doi sunt cei mai buni reprezentanţi, dar nu poţi să spui cine câştigă cu adevărat.

11084613_10204378487324682_1000018085_n - Copy Read more