Posts

Citroen C5 Aircross PHEV – Test Drive

Citroen C5 Aircross – Confort electrificat

Țin minte și acum acel concept roșu, cu roți mari și portiere cu deschidere inversă, prezentat tocmai în 2015 în cadrul salonului Auto de la Frankfurt. Era un SUV foarte robust, funky, futurist, modern, ce prefigura un nou model în gama francezilor. Din imaginile oficiale, pe care le-am văzut înainte, am crezut că va fi un model cel puțin de talia unui X5 sau dacă nu, măcar în clasa mare. Toate proporțiile și aspectul masiv i se potriveau, dar atunci când stăteam în fața lui, pe podeaua salonului, am văzut de fapt că nu e atât de mare, iar Citroen o să facă un SUV compact. Mă bucur totuși că au păstrat și au rămas fideli acelui design, pentru că toate elementele s-au regăsit pe modelul de serie. Astfel Citroen C5 Aircross devine unul dintre cele mai funky SUV-uri din clasă, adică exact așa cum se pretează marca franceză. Timpul nu a fost neapărat de partea noului model, vânzările nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor, poate tocmai din cauza design-ul neobișnuit, așa că anul trecut, Citroen a decis că e momentul unui facelift, ce mai ”calmează” puțin lucrurile, dar care pentru mine personal, pare că își pierde din personalitate.

Sunt în continuare mulți fani pentru care Citroen C5 este acel sedan mare și confortabil și le este greu să asocieze numele cu un SUV. Din păcate pentru ei, producătorii de volum nu prea mai au în ofertă sedan-uri clasice, pentru că cei care chiar cumpără mașinile, sunt în căutare de ceva mai înalt, mai spațios, probabil pentru imagine, dacă nu pentru siguranță. Mie mi se pare că din acest motiv, C5 Aircross a vrut să devină mai serios, mai pragmatic și odată cu noul facelift, vine cu o înfățișare cât se poate de normală, cu toate că mai sunt elemente ce îl fac distinct în trafic.

Primul lucru pe care îl vezi sunt noile blocuri optice, care nu mai sunt despărțite, acum fiind desenate într-o singură unitate, dar semnătura luminoasă cu LED este formată din două lamele, așa încât să amintească de farurile separate ale versiunii prefacelift. Grila este și ea redesenată, acum logo-ul companiei tronând mai bine definit în mijloc, cu toate că avem niște artificii de design ce vor să imite mici lumini LED. Inclusiv bara frontală este mai clară, cu niște linii mai curate, având niște prize atât pe laterale, cât și desupra numărului de înmatriculare. Partea inferioară a bării este dominată de niște lamele ce înconjoară senzorul pentru pilotul adaptiv. Chiar dacă la prima vedere, noua înfățișare pare mai simplă și mai curată, la o privire mai atentă, se întâmplă foarte multe chiar și aici.

Eu mă bucur că Citroen a păstrat linia generală a lui C5 Aircross, pentru că arată exact cum ar trebui, ca SUV. Cât se poate de clasic, fără să încerce să fie un coupe, un fastback sau alte nișe ce se încearcă acum. Avem un plafon drept care se termină vertical, pentru mai mult spațiu, atât pentru ocupanți, cât și pentru bagaje. Îmi place că rama cromată a geamurilor urmează o linie interesantă, dar sunt de părere că Citroen C5 Aircross arată mai bine într-o culoare mai deschisă, care îi scoate în evidență artificiile funky. Vorbesc aici despre partea inferioară a portierelor care are un plastic de protecție, atât de util în momentele în care ești parcat foarte aproape de alte mașini. Jantele au diametrul mare, de 19 inch, dar arată suficient de bine proporționate.

Se vede clar că acesta este doar un facelift, nu o restilizare generală, deoarece privit din spate, noul C5 Aircross este foarte asemănător cu generația pre-facelift. Doar stopurile au fost regândite, iar semnătura luminoasă este nouă. Pe culoarea exteriorului, denumită Bleu Eclipse, nu prea se distinge versiunea modelului și pare că acesta este un ”C Aircross ybrid”. Acest SUV Citroen rămâne unul destul de dezirabil, cu o linie conservatoare, dar dacă ar fi să ne luăm după trend-urile actuale, s-ar putea să nu rămână pentru mult timp așa. Probabil următoarea generație C5 Aircross, ori îți schimbă denumirea, ori va veni cu un design mult mai radical.

Inclusiv interiorul este mai matur și mai clasic, față de versiunea pre-facelift. Nu prea suntem obișnuiți ca Citroen să facă lucrurile tradițional. Noul design interior se înscrie în ton cu restul modelelor, în sensul că instrumentarul de bord este acum complet digital, dar vine și o diagonală destul de mare, chiar dacă în principiu nu este foarte configurabil. Cea mai mare schimbare vine în zona bordului, acolo unde ecranul sistemului de infotainment nu mai este înconjurat de gurile de ventilație, ci tronează deasupra. În rest, partea de butoane fizice a rămas acolo unde o știam, dar consola centrală a primit înfățișarea noilor modele ale grupului Stellantis. Selectorul transmisiei este acum un soi de buton, iar sub acesta se regăsește butonul pentru modurile de condus. Cumva, Citroen C5 Aircross își pierde din personalitate și la interior, îmi plăcea mai mult când volanul era pătrat și design-ul mai ciudat. Dar dacă vânzările nu sunt pe măsura așteptărilor, atunci grupul vrea să schimbe foaia, chiar dacă asta nu mai e pe placul fanilor adevărați. Totuși, C5 Aircross a păstrat natura confortabilă a mărcii, în sensul că spațiul oferit în habitaclu este foarte mare, sunt 3 scaune individuale pentru locurile din spate, iar pasagerii față sunt răsfățați de niște ”fotolii” extrem de late și moi. Chiar dacă testul cu Citroen C5 Aircross a venit după ce m-am dat jos din nava amiral DS9, tot mi s-a părut că Citroen-ul este foarte confortabil. Numai că atunci când mizezi pe un singur caracter principal al mașinii, ori îți iese foarte bine, ori ești criticat pentru celelalte aspecte.

Pentru că Citroen vrea ca noul C5 Aircross să fie cât mai confortabil, valențele sportive ale mașinii sunt aproape inexistente. Direcția extrem de ușoară și vagă, volanul mare și prea înclinat, plus suspensiile moi, sunt indicatori că acestui SUV nu-i plac virajele. Stai destul de sus la volan, așa că dacă vrei să abordezi un viraj ceva mai tare, vei simți imediat ruliul specific. Tot de la volan, nu simți ceea ce fac roțile față și e greu să pui mașina pe o trasă ideală, atunci când vrei să rulezi mai sportiv. Pentru unii e deranjant, în schimb alții preferă acest comportament, care la drum lung este ideal. Poți să rulezi sute de kilometri în scaunul șoferului și să nu simți oboseala. Vizibilitatea e bună, comenzile sunt la îndemână, iar mașina își face treaba foarte bine să te ducă din punctul A în punctul B. Doar că nu trebuie să apeși pedala de accelerație prea tare. Trebuie să rulezi cât mai eficient și cât mai relaxat.

Sub capota modelului de test stă un motor de 1.6 litri, conectat la un motor electric care împreună produc 225 cai putere și 300 Nm. Întreg sistemul este și plug-in hybrid, deci se poate încărca la priză, dar autonomia declarată este relativ mică. Sunt teoretic 50 de kilometri pe care îi poți parcurge în oraș exclusiv electric, dar valoarea reală este ceva mai mică. Deci Citroen C5 Aircross PHEV e mai mult pentru naveta de acasă la serviciu. Ar fi bine să ai o priză acolo, deoarece mașina nu se încarcă în mers, ca în cazul altor modele cu sistem plug-in, așa că te trezi că stai prea mult prin stații de încărcare, pentru o autonomie atât de mică. În schimb, C5 Aircross PHEV poate rula în mod hybrid, ceea ce face ca motorul electric să intervină doar în anumite cazuri, pentru a reduce consumul de combustibil. În prima zi de test, când bateriile erau încărcate la maxim, am văzut valori alte consumului de carburant, chiar și sub 3 l/100 km. Cum spuneam, bateriile se consumă destul de repede, dar mai rămâne tot timpul ceva curent pentru plecările de pe loc și pentru a ”tăia” motorul când aproape te oprești. La finalul testului am avut o valoarea de sub 7 l/100 km, asta în condiții de rulare mixtă, inclusiv cu autostradă și zone cu porțiuni de zăpadă. Pentru a fi cât mai eficient, bineînțeles că trebuie să încarci constant bateriile, dar și dacă îl folosești ca un hybrid, C5 Aircross este pretabil pentru orice drum și orice distanță.

Așa cum spuneam mai sus, Citroen C5 Aircross este pentru cei care conduc relaxat, fără să se grăbească la destinație, dar chiar și așa mi-aș fi dorit ceva mai multă putere de la sistemul hybrid. Poți să faci orice depășire și ajunge relativ rapid la viteze de autostradă, dar sprinturile nu sunt pe măsura puterii de 225 CP. Probabil că atunci când bateriile se golesc, mai rămâi cu cei 180 de cai putere dezvoltați de motorul 1.6 turbo, dar cu greutatea specifică unui hybrid. De cele mai multe ori, la apăsarea pedalei de accelerație, vei primi un răspuns instant, ca în cazul unei electrice, dar imediat vei auzi motorul cum urcă în ture. Un alt minus al acestui model este doar prezența unei tracțiuni pe puntea față. Cu siguranță că dacă ar exista și un motor electric pentru puntea spate, puterea ar fi mai potrivită, iar tracțiunea îmbunătățită. Se pare că grupul Stellantis a păstrat această configurație pentru Peugeot 3008 Hybrid4, pe care l-am condus aici.

Citroen C5 Aircross este acel SUV hybrid, gândit pe ”stilul vechi”. Nu mă așteptam la asta din partea unui Citroen, care ne-a obișnuit cu modele cât mai originale și funky. Nu vine cu un design ieșit din comun. Nu are un interior extravagant. Sistemul hybrid este mai simplist, dar sunt clienți pentru care toate trendurile nu contează. Vor o mașină spațioasă, confortabilă, un mijloc de transport care la nevoie poate deveni și un automobil electric. Ce e rău în asta?

Citroen C5 Aircross 1.6 PHEV FWD 225 EAT8 oferit pentru test drive de Citroen România

Fotografii realizate de Manițiu Răzvan Photoworks

Citroen C5 AirCross – Test Drive

Covorul plutitor

Francezii de la Citroen au fost dintotdeauna inovatori. De-alungul timpului au patentat diferite sisteme, multe în premieră, ce au ușurat ”munca” șoferului, dar mai ales confortul pasagerilor. Dacă stau bine să mă gândesc, cele între mărci franceze, Peugeot și Citroen au existat o mulțime de asemănări, dar și deosebiri cât se poate de consistente. Dacă Peugeot a fost considerat la un moment dat, francezul mai sportiv, mai dinamic, ce a apărut în diferite competiții sportive, Citroen a mizat mai mult pe cartea confortului. Numai că acest confort venea pe diferite caroserii, în special cele sedan. Vârful de gamă de acum câțiva ani, modelul C6, a fost considerat la nivelul germanilor premium în materie de confort al rulării. Chiar și mult mai ieftinul C5 a fost și este extrem de confortabil, chiar și pentru un model aflat acum pe piața second-hand. Numai că așa cum am spus în nenumărate rânduri, piața se schimbă, iar clienții optează tot mai mult pentru SUV-uri compacte. Acestea fac volumul vânzărilor, așa că francezii nu puteau să continue cu sedan-uri învechite. Așa a apărut gama AirCross. Aproape fiecare model din ultima generație de Citroen-uri a primit și o variantă AirCross, ceea ce înseamnă o gardă la sol mai înaltă, un design mai robust, dar fără să fie neapărat un offroader.

C5 AirCross este oarecum vârful de gamă al actualei generații de modele Citroen. Nu știu dacă va mai exista un sedan sub numele C5, dar C5 AirCross este fratele mai cunoscutelor Peugeot 3008 și Opel Crossland X, venit odată cu parteneriatul PSA. Și sincer îmi place ce a făcut grupul PSA cu fiecare model. Dacă SUV-ul Opel este cel ”de buget”, iar 3008 este mai mult pe partea sportivă, mai ales ca design, C5 AirCross a rămas fidel tradiției Citroen și este cel mai confortabil și relaxat dintre cei ”frați”. Țin minte acum 4 ani, la Salonul Auto de la Frankfurt când am văzut conceptul lui C5 AirCross și mi s-a părut la vremea respectivă unul dintre cele mai frumoase SUV-uri de până atunci. Speram totuși ca Citroen să ofere o variantă de serie, dar pe o caroserie dintr-o clasă superioară. Mi se părea că design-ul robust al conceptului se potrivea mai bine pe un SUV mare, nu pe unul compact. Totuși, văzându-l live, mă bucur că au rămas fideli conceptului, iar C5 AirCross arată foarte bine, subiectiv vorbind, mai bine decât ”frații” săi.

Francezii știau că în marea de SUV-uri compacte disponibile acum pe piață trebuiau să iasă în evidență, iar pe lângă design-ul tipic ultimelor modele, clienții își pot personaliza foarte mult mașina lor. Chiar și varianta de test de la Citroen Timișoara, vine într-o combinație foarte frumoasă. Culoarea argintie contrastează frumos cu detaliile caroseriei. Partea frontală, pot spune că este cea mai frumoasă, și mult mai potrivită decât la celelalte modele Citroen. Blocurile optice sunt separate, fazele de semnalizare, iar bara frontală este foarte agresivă în partea inferioară, cu acele ”prize” de aer. Profilul noului C5 nu mai are nicio legătură cu vechea generație, tocmai pentru că cerințele clienților s-au schimbat. Totuși, preluând elementele conceptului cât mai fidel, C5 AirCross este foarte bine proporționat. În partea de jos a portierelor avem celebrele ”Airbumps”, dar parcă mai discrete decât la prima generație C4 Cactus, iar linia geamurilor se ”întoarce” în dreptul stâlpului al treilea. C5 AirCross vine cu jante foarte mari pentru această clasă, de 19 inch, dar care completează look-ul robust. Posteriorul ar putea fi considerat destul de banal în combinație cu restul caroseriei, designerii francezi fiind mai rezervați. Totuși, per total, Citroen C5 AirCross este unul dintre cele mai frumoase SUV-uri compacte, depășind chiar și concurenți mult mai titrați.

Același lucru l-aș putea spune și despre interior. Unde clasa franțuzească se combină cu elemente high-tech. Avem un aer chic atât datorită design-ului, dar mai ales a atmosferei. Planșa de bord este de asemenea robustă, dar potrivită pentru o astfel de mașină. Ecranul sistemului de infotainment este poziționat sus în raza vizuală, fiind flancat de 4 guri de ventilație. Materialele folosite sunt bune la prima vedere, avem combinașii de plastic lucios, dar și butoane touch screen, iar levierul schimbătorului de viteze este piesa centrală. Design-ul amintește de maneta unui avion sau elicopter, fiind orientat spre față, dar acționarea lui este cât se poate de naturală. Citroen C5 AirCross folosește un instrumentar de bord complet digital, așa cum se pretează în anul 2019, fiind foarte configurabil. Îmi place foarte mult că viteza este arătată pe un format ce amintește de vechile modele Citroen. Pentru cei ne obișnuiți cu comenzile modelelor franțuzești, va fi ceva mai greu să găsești diferite comenzi uzuale.

Pe lângă design-ul chic, plăcut, Citroen plusează cu niște scaune ce amintesc de fotoliile dintr-un salon. Acestea au șezutul extrem de moale, sunt late și au perne ce se mulează pe coloană, fiind astfel cele mai ergonomice din clasă. Totuși, asta înseamnă că oricât de confortabil stai în trafic, în momentul în care duci mașina pe un drum virajat, începi să nu îți mai găsești locul în scaun, fiind aruncat în stânga și în dreapta. Chiar și la frânare, ai tendința să mergi în față. Cel mai bine ar fi să mergi cât mai relaxat cu un C5 AirCross, dar asta vom afla puțin mai jos în articol.

Când am citit prima dată fișa tehnică a modelului de test, am rămas impresionat. Varianta de top are sub capota masivă, un motor pe benzină cu turbină, ce produce 181 de cai putere, dintr-o cilindree de doar 1.6 litri. Cuplul este mic, dar tipic pentru un motor pe benzină, dar doar 250 Nm. Citroen C5 AirCross fiind un SUV compact, are o greutate de sub 1.5 tone, așa că accelerația până la 100 km/h se realizează în 8.2 secunde. Cel puțin așa scrie în fișa tehnică. În realitate, din spatele volanului, aceste cifre par mult umflate. La prima accelerație mai puternică, mașina nu se simte sprintenă, din contră urcă greu în turație, iar cutia automată cu 8 trepte este extrem de lentă. Apeși accelerația, după un timp, sunetul motorului începe să-și facă prezența în habitaclu într-un mod neplăcut, iar după alte câteva secunde, auzi cum treapta se schimbă. Este exact definiția nesportivității. Oarecum mă așteptam, din moment ce Citroen nu mizează deloc pe dinamică, dar așa aș fi optat pentru o motorizare cu mai puțini cai putere sau chiar un diesel. Dacă tot nu ne interesează timpii de accelerație. Poate mai nasol decât urcările în treaptă sunt retrogradările. Dacă ești pe un drum virajat și trebuie să accelerezi puternic la ieșirea din viraj, cutia se pierde și rămâi fără putere. Dar poate toate acestea nu ar conta, dacă mașina ar sta cât de cât pe viraje.

Vedeți voi, Citroen promovează noul C5 AirCross ca având cel mai performant sistem de suspensie. Acesta folosește telescoape cu absorbție hidraulică progresivă, ceea ce înseamnă că sunt foarte moi, dar la trecerea peste denivelări nu mai ai ”țopăitul” specific unul telescop convențional. În teorie, dar și în practică, C5 AirCross este foarte confortabil. Împreună cu scaunele cu șezut extrem de moale, nu simți nicio groapă, nicio denivelare în spătarul scaunului. Aceste suspensii, după ce absorb lovitura inițială a unei gropi, mențin mașina cât mai stabilă, cât mai dreaptă, ceea ce îi oferă un sentiment premium.

Numai că toate acestea vin la un cost. Dinamica are mult de suferit. Dacă tragi tare de volan pe viraje, mașina se înclină foarte mult pe fiecare roată, iar ruliul este extrem de pronunțat. Au fost momente în care am crezut că ies de pe banda de rulare, chiar dacă viteza de deplasare era comparabilă cu celelalte mașini din trafic. M-am trezit chiar că frânez pentru a reduce viteza, pentru a-mi oferi o oarecare siguranță în spatele volanului. În plus, nici direcția nu ajută. Este atât de ușoară, indiferent de viteza de deplasare, încât nu știi niciodată unde se află roțile față. Asta înseamnă că nu poți plasa botul mașinii pe o trasă aleasă, așa că vei corecta constant direcția, iar din cauza ruliului, a răspunsului slab al cutiei, dar și puterii motorului, Citroen C5 AirCross este cel mai puțin dinamic model pe care l-am condus anul acesta.

Și oarecum este păcat, deoarece design-ul, tehnologiile, personalizările sunt potrivite pentru un public tânăr, dar unul care se așteaptă la un comportament ceva mai plăcut. Mi s-a părut că SUV-ul Citroen C5 AirCross este pretabil doar pentru traficul din oraș, unde dinamica nu mai contează sau dacă ai o vârstă și te-ai săturat de condus.