Top 5: Salonul Auto de la New York
Cu toate că nu are grandoarea specifică unul salon auto precum Detroit, nu mai vorbim de măreţele Geneva, Paris sau Frankfurt, Salonul Auto de la New York a găzduit câteva premiere şi modele extrem de interesante. Bineînţeles, cei care s-au dat în stambă au fost chiar americanii, dar aşa se întâmplă când Salonul se ţine pe tărâmul lor. Producătorii europeni au prezentat doar automobilele pe care americanii le cumpără. Au fost câţiva care au reuşit să “fure” show-ul. Acesta e un top 5 al celor mai interesante modele prezentate anul acesta.
McLaren 570 S
Compania britanică are un renume foarte puternic pe piaţa supercar-urilor. De la legendarul F1 al anilor 90 până la hypercar-ul hybrid al zilelor noastre, modelul P1, toate modelele McLaren sunt extrem de apreciate. Cu toate că are un preţ de peste 1 milion de euro per bucată, toate cele 350 de modele P1 au fost vândute. Dorinţa clienţilor de a deţine un McLaren este foarte mare şi în continuă creştere. Pentru a menţine exclusivitatea, P1 vine într-o serie limitată, dar restul clienţilor nu ar trebui să aibă un motiv de îngrijorare. Pe lângă variante mai puţin puternice, 650S şi 650LT, McLaren oferă acum cel mai ieftin model al lor. Bineînţeles şi cel mai puţin puternic. Aşa cum îi sugerează şi numele, 570S oferă o putere de 570 de cai, dintr-un motor V8 de 3.8 litri, acelaşi care echipează şi restul gamei. McLaren 570S va intra în competiţie directă cu Audi R8 şi chiar Porsche 911 Turbo S. Marele avantaj al celui mai mic McLaren este exclusivitatea, exotismul. “Baby McLaren” arată în mare măsură precum fraţii mai mari şi mai scumpi, dar anumite detalii de design par prea ieftine. Dar asta doar în comparaţie cu celelalte modele. McLaren 570S are un preţ de pornire de 184.000 de dolari, iar cu siguranţă va deveni un best seller pentru britanici.