Sfârşitul unei ere

Patru decenii. Atât a trecut de când Mercedes Benz G-Class a apărut în faţa publicului. Chiar mai mult, în faţa armatei. Nemţii i-au spus Gelandewagen, de la automobilul de teren, dar cred că „G-ul” vine mai degrabă de la General. Nicio altă maşină nu impune respectul pe care îl are un G-Class. Un automobil creat cu un singur scop, devenit în timp un adevărat obiect de cult, cu o imagine inconfundabilă şi o istorie pe măsură. Este cel mai vechi model Mercedes Benz încă în producţie, iar după câte se văd în imagini, nu a fost schimbat foarte mult din 1979 până astăzi. Încă de când am început acest blog am vrut să văd cum se conduce, cum se simte automobilul cu mecanică de 40 ani, dar cu LED-uri în bara faţă. Cu doar câteva zile înainte să apară noul model, eu mă aflam la poalele munţilor, într-un G-Class, adevăratul G. Noul model reprezintă cea mai mare schimbare a G-ului din câte modele au fost, aşa că pot să spun că am fost printre ultimii care au condus un model de legendă. Am pus punct unei ere.

Sincer să fiu mi-a fost foarte greu să redactez acest articol. Emoţiile mă cuprind de fiecare dată când conduc ceva special, iar cuvintele înşiruite pe o pagină de calculator nu îşi au rostul. În condiţiile în care un neamţ a plecat într-o călătorie în jurul lumii cu un G-Class şi s-a întors 26 de ani mai târziu sau că maşina asta a fost prima pe toate continentele lumii, să conduci una doar o fracţiune de timp ar părea irelevant, dar G-Class are caracter, o personalitate cum nu mai găseşti la alte maşini în ziua de astăzi. Peste el au trecut o mulţime de modele, s-au modernizat o grămadă de lucruri, dar G-Class a rămas fidel stilului său aparte. Astăzi este considerat un automobil pentru care design-ul este cartea sa de vizită. Arată la fel de bine şi în vârful unui munte şi pe bulevardele unei metropole. Fiecare detaliu este construit cu un scop. Aşa a fost de la început, aşa a rămas şi astăzi. Într-un G-Class se văd balamalele portierelor, se văd şuruburile farurilor, aproape niciun element nu vrea să fie ascuns, asta deoarece G-Class este încă construit manual, de o mână de oameni în Graz, în Austria. Indiferent că îl conduci, stai în el sau doar îl admiri, trebuie să recunoşti că este un automobil special.

În toată istoria sa s-au construit 300.000 de unităţi. Pentru orice alt model acest număr este extrem de mic, iar Mercedes Benz chiar a vrut la un moment dat să înceteze producţia, tocmai din cauza faptului că era scump de produs, iar vânzările nu se ridicau la nivelul unui SUV obişnuit. Au încercat chiar prin creşterea nejustificată a preţului, dar asta l-a făcut şi mai dorit. Când nemţii şi-au dat seama de acest potenţial, au apărut versiunile extreme ale G-Class-ului. Niciun alt model auto nu a avut atâtea versiuni şi motorizări, unele mai ridicole ca celelalte. Dacă primele modele aveau un motor diesel de doar 70 de cai putere, în timp au apărut 3 diferenţiale blocabile, motor V8, motor V12 biturbo, chiar şi o variantă 6×6 sau versiuni decapotabile. Chiar dacă design-ul doar a fost modernizat, nu schimbat, acest facelift din 2016, al maşinii din articolul de astăzi, mi se pare că este cel mai frumos.

Avem în continuare blocuri optice rotunde, dar cu o semnătură luminoasă cu LED în partea inferioară, iar bara frontală are prize de aer asemănătoare cu cele ale versiunilor AMG, dar ceva mai discrete. Îmi place enorm cum se văd semnalizările deasupra capotei, cum aripile evazate nu sunt conectate de nimic, dar înconjoară jantele foarte late cu 5 spiţe. Din lateral maşina este un cub, nu vei găsi absolut nicio linie rotunjită sau desen fluid. Totul este funcţional. Geamurile pătrate şi drepte au fost gândite în acest fel, deoarece G-ul fiind la bază un vehicul militar, în teatrele de război puteai să pui orice bucată sticlă pe post de geam sau parbriz. Toate panourile sunt drepte şi se vede multă tablă. Design-ul este robust şi practic. Chiar dacă pare masiv, G-Class este mai îngust decât un VW Golf şi mai scurt decât un SUV de clasă medie. Doar roata de rezervă montată pe uşa portbagajului îl face să fie mai lung. Cum spuneam, în cei peste 40 de ani de la prima schiţă a G-ului, nu s-a schimbat nimic în mod dramatic, de aceea spatele ar putea fi considerat arhaic. Nu ai absolut niciun pic de vizibilitate, din cauza stâlpilor spate ridicol de groşi. Blocurile optice sunt mici şi poziţionate mult prea jos, pentru că altundeva nu mai aveau loc. Este incredibil că în 2018 un astfel de design mai poate exista.

Cineva spunea că G-Class este „effortlessly cool”. Nu încearcă deloc să iasă în evidenţă, dimpotrivă, dar cumva reuşeşte. În marea de SUV-uri compacte şi plafoane „arcuite”, G-Class este un deget mijlociu ridicat asupra trendurilor. Iar ca să parafrazez proprietarul acestui G-Class: „Există G negru şi alte culori”. Un „dulap” negru, cu folii fumurii pe geamuri şi doar câteva elemente cromate, arată atât de bine. Bineînţeles că însuşi Mercedes Benz au dezvoltat o mulţime de culori pentru această caroserie, iar un G-Class roşu arată foarte bine, dar tot timpul vei vrea cel negru.

Deoarece construcţia este încă arhaică, urcatul la volanul unui G-Class nu este tocmai elegant. Trebuie să-ţi ridici piciorul destul de mult să întri în habitaclu, iar pragurile nu prea ajută, fiind prea înguste. Dar odată poziţionat la volanul maşinii, vei vedea că nu are nimic în comun cu un alt model nou. Poate doar cu Jeep Wrangler. În schimb G-Class a devenit în timp au automobil luxos. Deoarece clienţii nu l-au lăsat să moară, din 2002 Mercedes Benz G-Class împarte o mulţime de elemente de design interior cu fraţii mai mici şi mai luxoşi. În acest model regăsim o consolă de bord pătrăţoasă şi masivă, deasupra cărei stă un ecran de infotainment, asemeni unui GPS montat pe un offroader. Poziţia în scaunul şoferului este foarte înaltă şi îţi dai seama cât de aproape este parbrizul şi cât de îngust este bordul. Într-un fel, G-Class este un cumul de elemente de design, din trecut, dar şi din prezent, cum ar fi comenzile climatizării, care seamănă cu cele ale unui E-Class de acum două generaţii. Fiind la bază un vehicul utilitar, frâna de mână este în continuare clasică, spaţiul pentru pahare nu există pe consola centrală, iar în faţa pasagerului regăsim mânerul de susţinere. Acesta a fost transmis din generaţie în generaţie, iar utilitatea lui este evidentă, deoarece îmi este greu să recomand un G-Class ca un automobil în care ai vrea să parcurgi serpentine.

Probabil că după design-ul atemporal, cealaltă „calitate” a unui G-Class este senzaţia de la volan. Poziţia şoferului este deasupra pedalelor, iar asta înseamnă că nu prea simţi calităţile dinamice ale maşinii. În linie dreaptă G-Class se simte rigid, iar pe denivelări, chiar puţin săltăreţ, dar totodată sigur. Simţi că poţi să treci peste orice obstacol ce ţi-ar putea apărea în faţă, deoarece sunt puţine maşini cu un post de conducere atât de înalt. Acest lucru ajută foarte mult atunci când mergi în offroad, dar pentru şosea, senzaţia este ciudată. Când maşina întâlneşte un viraj, tu tragi de volan şi nimic nu se întâmplă. Încerci să virezi mai mult şi vezi cum capota se înclină, iar odată cu aceasta întreaga parte superioară a maşinii, acolo unde eşti tu. Ruliul este ridicol, iar orice viraj luat ceva mai tare decât limita de viteză, îţi trimite fiori pe şira spinării. Maşina este dotată cu o mulţime de sisteme de siguranţă, iar sistemul ESP este gândit în aşa fel încât mastodontul să fie controlabil. Oricum după câteva minute de mers, te obişnuieşti, iar senzaţia de înclinare este diminuată. Conducând un G-Class e ca un roller coaster. Te trimite de pe o parte pe alta, în timp ce punţile rigide trimit toate denivelările în habitaclu. Dar ciudat, soluţia este să mergi cât mai tare. Cu cât viteza este mai mare, sari efectiv peste imperfecţiunile drumului, tot ce trebuie să mai faci este să te încrezi în sistemele de stabilitate. Tocmai din acest motiv se spune că modelele de performanţă AMG sunt mai confortabile, deoarece acestea accelerează atât de rapid, încât nu mai ai timp să simţi toate neplăcerile. Totuşi, pentru facelift-ul din 2016, motorul de bază a G-Class-ului este un V6 diesel de 3 litri, ce produce acum 245 de cai putere. Este mai mult decât suficient pentru această caroserie, în ciuda faptului că vorbim de o masă de peste 2.6 tone! Nu are rost să vorbim despre timpii până la 100 km/h într-o astfel de maşină, dar atunci când apeşi puternic acceleraţia, după o pauză a turbinei, simţi întreaga caroserie cum este împinsă puternic în faţă. Mă tot gândeam cum se simte această putere în teren accidentat.

De ce am scris atât despre această maşină cu mecanică veche de 40 de ani, mai scumpă decât orice alt SUV Mercedes Benz şi care tocmai a ieşit din producţie? Pentru că sunt încă pasionaţi de maşini create cu un singur scop. Mercedes Benz G-Class a fost construit să fie indestructibil, să fie partenerul de nădejde a oricărui aventurier şi asta este în continuare. Mi se pare interesant cum de-alungul timpului i-au fost adăugate o mulţime de artificii doar pentru a trece de reglementări. De exemplu, pe display-ul central, camera pentru marşarier vede jumătate din roata de rezervă. Este imposibil de folosit. Este foarte greu să te urci într-un G-Class, nu are minimul de confort oferit de un SUV compact, dar mă bucură că nu este ca ceilalţi. În schimb este singurul automobil ce vine din fabrică cu 3 diferenţiale blocabile, are în continuare caroseria separat de şasiu, poate să facă de râs orice SUV în teren accidentat, iar dacă acolo un G-Class este rege, felul în care te simţi conducându-l oriunde altundeva este cu totul aparte.

Ni se spune că noul G-Class va fi mai confortabil pe şosea, mai aerodinamic şi mai luxos. Sper doar că făcându-l aşa să nu-i răpească din spiritul nebunesc ce l-a păstrat aproape 40 de ani. În continuare cred că este unul dintre cele mai ridicole automobile produse vreodată, mai ales în ultimii ani. Noul G-Class este cea mai mare schimbare adusă acestui model în toată istoria sa. Mă bucur că am condus ultimul mohican, ultimul reprezentat al anilor 70, un adevărat automobil de legendă.