Aşteptare meritată

A fost o aşteptare lungă. Primele imagini cu “noul” Ford Mondeo le-am văzut încă din anul 2013 atunci când a fost prezentat pentru piaţa din Statele Unite sub numele de Ford Fusion. Americanii au decis ca politica modelelor sale să nu fie schimbată la nivel continental, aşa că modelele pentru America să fie precum cele pentru Europa. Gândiţi-vă ce însemna această maşină dacă era lansată acum 2 ani? Schimba complet percepţiile şi regulile. Dar, din păcate, mutarea fabricii Ford din Belgia în Spania, a însemnat modernizarea liniei de producţie pentru a face faţă construirii noului Mondeo, iar acest lucru a dus la întârzierea apariţiei noului model abia pe sfârşitul anului 2014. Totuşi, strategia Ford a fost extrem de interesantă. Au lansat noul Ford Mondeo exact în acelaşi timp în care Volkswagen dezvăluia formele noului Passat. În acest segment, aş putea spune că lupta dintre Mondeo şi Passat este un fel de El Clasico, unde ştii că cei doi sunt cei mai buni reprezentanţi, dar nu poţi să spui cine câştigă cu adevărat.

11084613_10204378487324682_1000018085_n - Copy

Bineînţeles, piaţa sedan-urilor de clasă medie este foarte căutată şi extrem de apreciată de clienţi, iar cererea este substanţială. Cei neinteresaţi de detalii, vor alege brand-ul. Tocmai din acest motiv vedem pe stradă mai multe Passat-uri decât Mondeo sau Mazda 6. Volkswagen este varianta sigură. Este nemţesc. Nu ne prea interesează cum îl fac, noi îl cumpărăm. Ei bine, cu această nouă variantă, Ford Mondeo devine atât de bun încât nu poate fi ignorat. Se ştie că mulţi dintre clienţii de astfel de automobile sunt fie directori corporatişti sau familişti. Pentru cea de-a doua categorie, această maşină reprezintă automobilul de familie. O maşină pe care o vei ţine câţiva ani buni. Tocmai din acest motiv, practicalitatea, costurile de întreţinere dar şi design-ul trebuie să fie aproape perfecte.

11084420_10204378489484736_164140464_n - Copy 11086057_10204378489764743_2058500511_n - Copy

Dacă e să le luăm de la sfârşit şi să vorbim despre design, noul Ford Mondeo este unul dintre cele mai frumoase exemplare din clasă. Bineînţeles, nu are frumuseţea unei italience, dar se vede accentul pus pe partea emoţională. Nu este la fel de fad precum un Passat, dar nici prea rotunjit precum o Mazda 6. Noul Ford Mondeo preia cele mai bune elemente de design din cartea Ford, unde blocurile optice amintesc de vârful de gamă Mustang, iar grila frontală cromată ne duce cu gândul la modelele Aston Martin. Aceasta nu este o copie, nici un furt, ci doar un element extrem de impunător. Să compari un Ford de clasă medie cu un Aston Martin este o dovată foarte bună că noul Mondeo este cât se poate de special. Toată partea frontală este agresivă, chiar masivă, acele faruri încruntate şi relativ înguste folosesc tehnologia activă LED, iar semnalizarea este dinamică, ceea ce înseamnă că luminile portocalii ale semnalizării se aprind dinspre interior spre exterior. Privit din faţă, noul Ford Mondeo oferă o prezenţă nouă, chiar dacă îl ştiu de peste 2 ani, arată extrem de bine în acest segment, design-ul mi se pare cât se poate de american, în cel mai bun sens. Din păcate schimbările stilistice se cam opresc la noua imagine frontală, deoarece profilul de coupe cu patru uşi este în stilul modelului precedent, la fel ca şi posteriorul. Stopurile noului model sunt doar restilizate faţă de generaţia precedentă, în rest bara spate are un design simplu. Totuşi, într-o imagine postată acum ceva timp pe Instagram-ul Qturatiiscrise, am observat că partea superioară a profilului seamănă izbitor cu cea a unui BMW X6. Se vede clar că în acest segment producătorii auto încearcă să ridice ştacheta spre segmentul premium, fapt pentru care Mondeo poate fi echipat cu jante de 18 până la 20 de inch, ceea ce înseamnă că un Mondeo echipat corespunzător arată extrem extrem de bine.

11076239_10204378451403784_634373623_n - Copy 11074206_10204378451043775_2093720242_n - Copy

Creşterea calităţii se vede şi la interior. Planşa de bord este elegantă, cu materiale de foarte bună calitate, care se simt foarte bine la atingere, dând impresia de o clasă superioară. Spre deosebire de generaţia precedentă, noul Ford Mondeo oferă mai puţine butoane fizice pe bord, totul fiind concentrat mai mult pe un display cu diagonală mare, poziţionat în partea superioară a bordului. Acesta este noul trend al lumii auto, dar trebuie să recunosc, nu sunt cel mai mare fan al ecranelor de tip touch screen. Mi se pare că afectează mult concentrarea şoferului, dar şi vizibilitatea, deoarece trebuie să-ţi muţi privirea de la drum pentru a acţiona unele dintre comenzi. Totuşi, noul Mondeo este echipat cu sistemul SYNC 2 care activează diferite comenzi doar prin comandă vocală. Astfel, dacă vrem o anumită temperatură, trebuie doar să-i spunem “domnişoarei din bord” iar aceasta va modifica toţi parametrii ceruţi. Privită de pe locurile din spate, consola centrală este masivă, dar dacă ne uităm din lateral, aceasta pluteşte spre levierul cutiei de viteză, oferind în spatele acesteia un loc perfect pentru depozitare. Este bun şi datorită faptului că este ceva mai ascuns de privirile indiscreţilor. Instrumentarul de bord este digital şi foarte lizibil, nu am avut niciun moment dificultăţi în citirea informaţiilor. Pe modelul testat, volanul foarte ergonomic era îmbrăcat în piele şi era încălzit. Am vrut să experimentez pentru prima dată cum se simte volanul cald, dar după 5 secunde am renunţat pentru că senzaţia era foarte ciudată. Cel puţin pentru mine. Era o dimineaţă ploioasă şi rece, dar totuşi prefer să simt pielea şi aluminiul aşa cum sunt. Probabil că dacă eram în plină iarnă, mă obişnuiam mai bine. Cum spuneam, un Ford Mondeo va fi cel mai probabil maşină de familie. Interesantă este decizia Ford de a fabrica noul Mondeo doar în caroserie de tip hatchback, adică luneta să se ridice odată cu portbagajul. Acesta oferă o deschidere foarte amplă pentru bagaje şi obiecte voluminoase, fără să afecteze spaţiul pasagerilor spate. Apropo, noul Mondeo oferă în premieră centuri de siguranţă pentru locurile spate, dotate cu airbag. Sincer, nu ştiu exact cum funcţionează, dar in teorie aceasta este o soluţie extrem de interesantă, care va duce la creşterea siguranţei pentru ocupanţii din spate.

11042610_10204378487244680_1216951087_n - Copy

Am tot vorbit despre Mondeo că va fi o maşină de familie, dar ce face tatăl după ce îşi lasă copii la şcoală şi soţia la birou? Vechea generaţie era cunoscută ca fiind una  dintre cele mai dinamince din segment. Noul model păstrează arhitectura suspensiei multilink pe puntea spate şi cea de tip MacPherson pentru faţă, iar comportamentul general se simte foarte închegat şi sigur, cu toate că nu pot să spun că este chiar sportiv, dar senzaţia de siguranţă te poate face să tragi mai tare. Poziţia la volan este una dintre punctele forte ale autoturismelor Ford, chiar dacă mi-aş fi dorit ca scaunul să culiseze un deget mai jos. Se stă extrem de bine, chiar sportiv, mai ales că reglajele scaunului şi volanului sunt multiple. Plus că levierul cutiei de viteze “pică” perfect în palmă. Gândiţi-vă că am ajuns la un nivel în care în segmentul berlinelor de clasă medie, un motor diesel de 2 litri cu 180 de cai putere să fie varianta de început. 180 de cai putere acum 10 ani erau rezervaţi doar variantelor de performanţă. Motorul TDCi de pe noul Mondeo este perfect pentru acesta, este extrem de silenţios şi accelerează foarte liniar, nu simţi puterea doar atunci când te uiţi în bord, la kilometraj. Spre deosebire de motorul TDI de pe VW Passat, care la cei 150 de cai putere este mai brutal în exploatarea puterii. Motorul diesel cu cilindreea de 2000 cmc de pe Mondeo este foarte rafinat, iar cuplat la o transmisie manuală cu şase rapoarte poate fi exploatat foarte dinamic. Producătorul scrie în fişa tehnică un consum de 4,4 litri, dar hai să fim realişti, nimeni nu crede asta. Doi litri şi 180 de cai nu au cum să scadă sub 5l/100 km. Totuşi într-un regim de condus mai alert, eu am făcut o medie de 8l/100 km. Valoare reală excelentă, pentru gabaritul maşinii, pentru stilul de condus şi pentru senzaţiile oferite. Pe viraje, noul Mondeo este stabil, ruliul este minim, cu toate că masivitatea caroseriei se simte la virajele strânse luate cu viteză ceva mai mare. Pentru absolut orice utilizare cotidiană, noul Mondeo te va răsplăti cu senzaţii dinamice, de siguranţă, dar şi confortabile. Timoneria cutiei de viteză este una dintre cele mai plăcute, dar aceasta a devenit cumva semnătura Ford, treptele se schimbă exact, cu o uşoară elasticitate când forţezi. Datorită scaunelor Multi Contur, care te îmbrăţişează la fiecare schimbare mai bruscă de bandă, tu poţi să forţezi mai mult maşina dotată cu Torque Vectoring care nivelează virajele roţilor datorită cuplului mare de 400 Nm.

11081613_10204378452523812_1554829955_n - Copy

După ce te-ai distrat la volanul maşinii şi ai ajuns confortabil la destinaţie, parcarea trece pe planul al doilea, deoarece Mondeo îşi găseşte locul de parcare şi parchează singură. Tu trebuie doar să gestionezi viteza şi momentul când trebuie să te opreşti. În rest, mişcarea volanului este complet automată.

11077528_10204378451363783_974831865_n - Copy

Cu toate că l-am aşteptat atât de mult, noul Ford Mondeo se prezintă un rival redutabil pentru clasicul Volkswagen Passat. Din punct de vedere subiectiv, Mondeo arată mai frumos, iar pe fişa tehnică se prezintă mai bine. Această a patra variantă este fără îndoială cel mai bun Mondeo creat în cei aproape 20 de ani de existenţă. Nivelul calităţii şi a dotărilor face ca apropierea de segmentul premium să fie minimă. Am fost plăcut impresionat să găsesc un automobil complet din orice punct de vedere, şi care să fie totuşi sub plafonul de 30.000 de euro. Această aşteptare de 2 ani a fost de bun augur. Faţă de varianta americană, Mondeo pentru Europa este îmbunătăţit la fiecare capitol, totul ţinând cont de cerinţele mai exigente ale europenilor. Dar oricât de exigenţi am fi, noul Mondeo satisface toate cerinţele.

11084420_10204378489484736_164140464_n - Copy 11084554_10204378487444685_1049903531_n - Copy