Ciao bella

Există unele maşini pe care le aştepţi cu inima deschisă. Între tine şi maşină se formează o anumită conexiune, chiar dacă încă nu ai simţit-o. O priveşti, o admiri, vrei să fii la volanul ei şi vrei să simţi ce poate. Când aveam 16 ani am rupt de la mijlocul unei reviste auto posterul cu o Alfa 156 GTA roşie. Acesta l-am pus deasupra patului, aşa că de fiecare dată când ajungeam acasă, vedeam cea mai frumoasă maşină pentru mine. Faptul că am legat acea Alfa de „acasă” a întărit legătura mea cu 156 GTA. Ţin minte că după un timp am ajuns la un soi de salon auto din Bucureşti unde era expus un Lamborghini Murcielago, dar ochii mei erau aţintiţi spre o Alfa 156 GTA roşie, exact ca în posterul meu, iar pe geamul lateral i-am lăsat amprentele în încercarea de a-i vedea interiorul. Acum vreo 13 ani, nu exista youtube şi nu puteam să văd Top Gear, ca să-mi formeze cineva o părere despre Alfa Romeo, ştiam doar că 156 GTA este cea mai frumoasă maşină şi că într-o bună zi o voi conduce.

Timpul nu a fost blând pentru constructorul italian. După doar 4 ani de producţie şi mai puţin de 2000 de unităţi, Alfa 156 GTA a dispărut. Şi nu a mai fost înlocuită cu nimic. De mai bine de un deceniu Alfa Romeo nu mai oferă un sedan de performanţă, nu mai are nicio maşină care să stârnească emoţii în tânărul pasionat. Au fost unele tentative, prin modelele 159, Brera sau 8C, dar departe de dorinţele mele. Între timp am ajuns să-mi canalizez pasiunile spre alte mărci, am crescut şi am devenit mai raţional, acum mă întreb dacă suspensiile unei maşini au un mod pentru confort sau un buton ECO, pentru că scot banii mei din buzunar, atunci când alimentez. Şi e păcat. E păcat că ne limităm la nişte chestii de „oameni mari”.

Asta s-a schimbat în momentul în care Alfa Romeo a renăscut din propria cenuşă şi ne-a oferit nouă, tuturor „copiilor”, un automobil care să ne retrezească pasiuni pierdute. S-a întâmplat acum doi ani de zile când au lansat modelul Giulia. Şi au făcut-o mai bine decât îmi puteam imagina, prezentând prima dată un sedan cu motor dezvoltat împreună cu Ferrari, tracţiune spate şi cutie manuală. Era exact combinaţia la care visează orice pasionat de maşini. Numai că, în stilul tipic italian, lansarea nu a fost pusă bine la punct, aşa că până să ajungă la oameni a mai durat 2 ani. Dar parcă au trecut într-o clipită, iar eu acum, vă voi spune cum se simte noua Alfa Romeo Giulia Veloce.

Şi ar trebui să încep cu numele. Pentru că italienii au un fel aparte de a pronunţa şi de a denumite lucrurile. Pentru ei nu e „cafea”, ci „espresso”, nu e „albastru”, ci azzuro sau „rapid” îi spun Veloce. În marea de modele extrem de seci, gen 3, C, A4 sau XE, apare o maşină care se numeşte Giulia. Până şi codul platformei se numeşte „Giorgio”, spre deosebire de VW unde auzi MQB. Sunt asemenea detalii ce te fac să zâmbeşti şi să îţi dai seama că în această maşină s-a pus suflet, nu a fost programat un robot să o facă. Pentru că tipul care a gândit modelul Ferrari 458 Speciale, a gândit şi noua Giulia, poţi să spui că are un părinte protector, ce s-a gândit la nevoile pasionaţilor auto din prezent.

Sunt mulţi care spun că Alfa Romeo desenează maşini frumoase. Au existat modele extrem de seducătoare, dar şi unele de-a dreptul urâte. Eu cred că Alfa crează maşini carismatice, cu personalitate. De asta te îndrăgosteşti. Iar o astfel de maşină are imperfecţiuni. În prezentarea mea a noii Giulia, am spus că aceasta este un fel de Uma Thurman. Poţi să spui că actriţa americană este frumoasă? Dar nici nu poţi să spui că este urâtă. Alfa Giulia are acel ceva ce atrage. Nu poţi să spui exact ce e, dar ştii că e acolo. Blocurile optice sunt elementul cel mai controversat. Pentru că sunt o idee prea mari, iar jocul proporţiilor nu este cel mai fericit. Dar atunci când o vezi pe stradă întorci capul după ea. În timpul petrecut cu maşina, vedeam o mulţime de oameni ce îşi dădeau coate atunci când treceam. LED-urile din faruri fac partea frontală să fie mai agresivă, atunci când sunt în combinaţie cu imensele guri de aerisire din partea inferioară a bării. Desenul general este simplu, designerii păstrând tradiţia numărului poziţionat pe lateral. Acesta face loc pentru spectaculoasa grilă triunghiulară, o semnătură Alfa Romeo încă din cele mai vechi timpuri. Gândiţi-vă că o Alfa este atât de specială, încât pot să vorbesc şi despre logo-ul companiei. Acesta tronează perfect deasupra trilobului italian.

Privită din lateral Giulia îţi oferă încă o porţie de forme aproape umane. Îţi arată linii fluide, senzuale, fără artificii de design care să-ţi atragă atenţia. Grila de care vorbeam, iese puţin în faţa maşinii, asemeni unui nas, „ochii” sunt migdalaţi, iar profilul este curat. Linia plafonului are o arcuire extrem de frumoasă, iar îmbinarea dintre lunetă şi portbagaj este perfectă. Nici prea a „coupe”, dar nici prea drept. Posteriorul este mare. Dar într-un fel funcţionează. Sunt suprafeţe mari de „tablă” dar care sunt întrerupte de cele mai frumoase stopuri din această clasă, iar pentru că această Giulia se numeşte şi Veloce, înseamnă că difuzorul spate este extrem de agresiv, inspirat din modelul Quadrifoglio Verde şi incorporează evacuare dublă.

Atunci când priveşti o Alfa Giulia, nu te uiţi la elemente cromate, nu ştiu ce LED-uri sau prize de aer pe toate părţile, ci o analizezi. E o maşină atrăgătoare în primă fază, ca mai apoi să-i descoperi unghiuri. Poate arată mai bine privită de sus, sau de jos sau poate doar să o priveşti pe jumătate. Este genul de automobil ce îţi intră sub piele.

La fel se întâmplă şi la interior. Din punct de vedere subiectiv, este unul dintre cele mai frumoase interioare din această clasă. Dacă nu cel mai frumos. Dar din punct de vedere obiectiv, este departe de a fi cel mai bun. Ar trebui să ne mulţumim cu faptul că italienii nu pun mare accent pe calitatea interioarelor? Dacă te compari cu modele germane, ar trebui să conteze calitatea, dar dacă o iei ca: cel mai bun interior Alfa Romeo din ultimul deceniu, atunci altfel stă povestea. Spuneam că este un interior extrem de frumos. Pentru că un volan absolut superb, atât ca design, dar şi ca feeling. Eram obişnuit cu volane masive şi groase, iar când am strâns partea de sus a volanului Giuliei, am prins încredere. Fiind mai subţire, îţi oferă o priză aparte. Apoi ai cadrenele de bord „ascunse” în două alveole tipice italienilor, unde acele vitezometrului şi a turometrului încep de la „ora 6”. Planşa de bord este extrem de simplistă. Ai doar 3 butoane pentru climatizare. Toate butoanele pentru celelalte caracteristici ale maşinii sunt în spatele schimbătorului de viteze. Acestea amintesc de sistemul iDrive de la BMW, iar butonul de volum de cel al unui Audi. Schimbătorul are o formă plăcută şi ergonomică, dar nu culisează, rămâne pe loc şi trebuie să te uiţi în bord să vezi ce treaptă ai selectat. Îmi place enorm de mult cum partea de sus acoperă întreg bordul. Într-o mare de ecrane „descoperite”, Alfa îţi oferă un design devenit deja „oldschool”. Din păcate acel ecran al sistemului de infotainment este şi el „oldschool”. În sensul că este extrem de mic, în comparaţie cu spaţiul în care este poziţionat. Navigaţia îţi este arătată pe un display mai mic decât cel al unui iPhone.

Alfa Giulia are o mulţime de dotări şi tehnologii noi, atâta doar că îţi sunt arătate într-un mod nu foarte futurist. Oricât îmi place sentimentul tradiţionalist şi să fie cât mai autentic, sunt anumite dotări ce ar trebui să ajungă în prezent. Cum spuneam, dacă te gândeşti să compari interiorul cu al unul rival german, Alfa va pierde la capitolul calitate. În schimb te va face să zâmbeşti la cât de puţină atenţie a acordat detaliilor interiorului. Scaunele sunt extrem de mici, pedalierul este poziţionat înspre stânga, din scaun trebuie să stai puţin rotit atunci când apeşi frâna, cusăturile volanului nu sunt egale, iar plasticele zici că sunt de jucărie.

Dar credeţi că pe copilul de la 16 ani îl interesau toate aceastea? Pe acel copil îl convingi când porneşti motorul apăsând pe un buton poziţionat pe volan. Îl convingi când îi spui că ai 280 de cai putere sub pedala dreaptă şi o zonă roşie ce se termină la 7000 de rotaţii pe minut.

Îmi doream foarte mult ca Alfa pe care o conduc să aibă cutie de viteze manuală. Dar pentru că Veloce este o variantă de echipare, maşina oferită de AutoLevanto Timişoara avea cutie de viteze automată şi tracţiune integrală. Dar să nu credeţi că astea răpesc din comportomentul pe şosea. Dimpotrivă.

Sub capota mare şi plată stă un motor pe benzină de 2.0 litri ce produce 280 de cai putere şi un cuplu maxim de 400 Nm, printr-o turbină de tip „2 în 1” ceea ce face răspunsul acceleraţiei extrem de rapid. Nu degeaba se cheamă Veloce. O altă chestie a denumirii, modulul prin care maşina răspunde se numeşte D.N.A. Şi este exact ADN-ul maşinii. În modul Normal, Giulia Veloce se comportă, ei bine, normal. Acceleraţia este dozată normal, la fel şi schimbările de treaptă. Setarea suspensiei este pe partea fermă, dar deloc inconfortabilă, aşa că este modul perfect de a parcurge drumuri lungi. În modul Advanced Efficiency motorul încearcă să ofere maximul de eficienţă, astfel răspunsul pedalei de acceleraţie nu mai este la fel rapid, iar maşina devine extrem de calmă. În acest mod m-am plimbat prin oraş.

Totuşi. Visez să stau la volanului unei Alfa sedan de mulţi ani. Mă gândesc la acest text de mai bine de doi ani de când am văzut noua Giulia. Nu cred că mă vedeam să o conduc calm. În modul Dynamic, Alfa Giulia îşi arată cu adevărat măiestria.

Selectând modul Dynamic, în mijlocul instrumentarului de bord îţi apare digital doar viteza, iar luminile devin roşii. Vei avea nevoie să urmăreşti viteza pentru că ajungi foarte foarte repede la viteze ilegale. Răspunsul acceleraţiei este extrem de prompt, dar trebuie să duci motorul în zona superioară de turaţie pentru a primi toată puterea. Dar nu e o problemă, pentru că simţi şi auzi cum motorul urlă pentru ultima picătură de putere, iar când atinge limitatorul de turaţie, superba cutie ZF cu 8 rapoarte, schimbă treapta şi maşina continuă să tragă mai departe. Fiecare apăsare a acceleraţiei este acompaniată de capul tău ce loveşte tetiera, dar te ţii tare de volan, cu piciorul drept „îngropat” în podea. Treaptă după treaptă maşina urlă şi accelerează puternic. Şi totuşi, nu puterea este totul. Atunci când ajungi la un viraj îţi dai seama de ce iubeşti această maşină. Cineva care a condus modele Ferrari spunea că direcţia din Giulia este exact ca şi cea a modelelor din Maranello. Pe cuvânt vă spun că o maşină cu o direcţie mai perfectă decât cea a Giuliei, eu nu am condus. Şi nu vorbesc doar cât de rapidă e, ci mai ales cât de exactă. Roteşti volanul doar puţin şi simţi în spate cum se mişcă maşina. Este aproape telepatică şi te lasă să pui roţile faţă exact acolo unde vrei, chiar înainte să ştii tu asta. Spuneam că modelul Veloce de test avea tracţiune integrală Q4. Eu nu am simţit-o. Nici în momentul în care acceleram puternic la ieşirea dintr-un viraj, roţile faţă doar virau, nu încercau să tragă maşina în subvirare. Acest sistem de tracţiune a italienilor este setat să-i ofere maşinii un comportament neutru. Dar plăcerea ce ţi-o oferă de la volan este sublimă. Abia aşteptam să prin porţiuni virajate, doar ca mâinile mele să rotească superbul volan, să simt sub fund cum maşina se aşează perfect pe trasă, fără să aibă niciun milimetru de ruliu, iar fiecare ieşire să fie în strigătul eşapamentului. Chiar dacă are dimensiuni apreciabile, în viraje o simţeam foarte compactă, totul se mula în jurul şoferului, devenea mult mai agilă.

Cum îţi dai seama că ai în faţă o maşină bună? După design? După calitate? După tehnologii? Cu fiecare kilometru pe care îl făceam în Giulia, mai voiam unul, şi încă unul. Cât o conduceam mai mult cu atât devenea mai bună. Nu conta că rezervorul se golea vizibil la fiecare acceleraţie. Tot ce conta era zâmbetul meu şi bucuria mea. Atunci când o maşină îţi oferă trăiri, sentimente, senzaţii şi amintiri, din punctul meu, acea maşină nu are rival. Oricine compară Giulia cu Seria 3, compară cine a avut o copilărie mai frumoasă. Amândoi am avut-o, dar tot timpul o prefer pe a mea. De aceea există maşini pe care le cumperi cu capul şi maşini pe care le cumperi cu inima.

Alfa Romeo Giulia Veloce oferită pentru test drive de către AutoLevanto Timişoara – singurul dealer cu un model Giulia Veloce pentru test drive. Preţ model testat 52000 euro. Motor 2.0 T, 280 cp, 400 Nm, 0-100 km/h: 5.2 secunde.