Alternativa compactă

Honda Civic a ajuns la cea de-a noua generaţie! DA, sunt nouă modele de Civic de la începuturile hatchback-ului japonez, tocmai în anul 1973. Asta înseamnă că este fabricat incă dinainte de Volkswagen Golf, care a văzut lumina zilei în anul 1974. Dar chiar dacă este mai bătrân ca şi Golf-ul, Civic nu a avut aşa mare trecere în Europa. Acest lucru se datorează şi faptului că Civic se producea în Japonia, costurile de export erau ridicate, iar europenii nu erau foarte convinşi de designul maşinilor japoneze. De aceea Honda a decis să facă un Civic special pentru europeni, care pe lângă faptul că arată diferit de cel japonez sau de cel american, vine şi cu soluţii tehnologice pe placul nostru.

IMG_5547

Dacă a opta generaţie era extrem de futuristă, total schimbată de cea a unui hatchback clasic, aceasta a prins cât de cât, a reuşit să le insufle europenilor identitatea unui Civic. Dar ca să mulţumească pe toată lumea, modelul actual este puţin mai “liniştit” în design, dar râmâne o apariţie “nouă” în clasa compactă.

Mie personal îmi place designul exterior al noul Civic, poate chiar mai mult decât precedenta generaţie, “cuminţirea” designului îl face mai elegant, parcă acum Honda Civic poate fi luat în serios. Iar acest lucru este de bun augur pentru japonezi, mai ales că Europa “devorează” hatchback-uri. Aşadar Civic-ul are de înfruntat o listă extrem de generoasă de concureţi, primul pe listă fiind VW Golf, apoi Opel Asta şi Ford Focus. Să nu uităm nici de francezi cu noul Peugeot 308 sau Renault Megane. Deci da, sunt adversari mulţi şi buni.

IMG_5554 IMG_5556

Noul Civic păstrează în mare liniile fostei generaţii, chiar dacă ei zic că toate panourile sunt noi. Farurile nu mai sunt unite, între ele se află acum grila de culoare neagră şi luminile de zi deasupra proiectoarelor de ceaţă. Profilul este tipic pentru un Civic, unde parbrizul continuă capota, spatele bombat la nivelul montanţilor C şi una dintre lunete aproape verticală, montează identitatea hatchback-ului japonez. O singură problemă o am cu stopurile, care privite dintr-o parte, ies prea mult din linia maşinii, lucru care atrage atenţia într-un mod nedorit. Dacă aş descrie designul Hondei Civic într-un cuvânt acesta ar fi: original.Tipic japonez.

IMG_5550

Se pare că acest sfârşit de an mă aduce în faţa unor maşini şi chiar mărci, pe care nu le-am mai întâlnit până acum. Nu mai condusesem nicio Honda. Şi eram destul de curios, pentru că, iar asta nu ştiu exact de ce, dar vedeam Honda ca pe o maşină pentru vârstnici. Poate filmele acelea americane, unde bunicii au Honda. Dar să nu uităm că la un moment dat Honda a realizat o maşină pentru nimeni altul decât Ayrton Senna. Un om care nu era deloc bătrân sau lent. Deci ei pot. Atâta că imaginea a fost puţin mutată.

IMG_5552 IMG_5549

Când am ajuns la reprezentanţa Autoklass din Timişoara, pentru testul cu Honda Civic, am găsit o maşină maro cu semnele Advanced i-DTEC pe uşi. Celebrul VTEC al Hondei are acum şi variantă diesel şi anume un complet nou motor de 1.6 litri care produce 120 de cai putere şi 300 de Nm. Nu ştiu dacă sună mult sau puţin, mai degrabă puţin, dar să nu uităm că noul Civic cântăreşte doar 1300 de kg. Ceea ce face ca hatchback-ul japonez să accelereze până la 100 de km/h în 10,2 secunde. Nu pot spune că este cea mai rapidă maşină din clasă, sau chiar din alte clase, dar la drum şi în viaţa “reală” se simte destul de bine. 

Când am fost invitat să urc la bordul noii Honda Civic, m-am aşteptat ca interiorul să continue linia de design a exteriorului. Interioarele japoneze, mai ales la Civic, sunt sculptate, iar acum o să folosesc eternul clişeu, precum o navă spaţială. Cu două intrumentare de bord, unul vizibil prin volan, unde găsim în mijloc turometrul şi cel vizibil de deasupra volanului, unde kilometrajul este digital, iar informaţiile parcă sunt prezentate în 3D. În funcţie de stilul de condus ales, două linii albastre sau verzi înconjoară kilometrajul. Este clar că Honda a încercat să fie cât mai economică, martorul pentru schimbarea optimă a vitezelor şi modul ECO reuşesc să scadă consumul până la o valoare declarată de 3,7 litri/100 km. Mă gândesc că cineva poate să scoată un asemenea consum, dar să fim realişti. Pentru a se bate de la egal la egal cu concurenţa europeană, Civic are unul dintre cele mai versatile interioare din clasă. Plus un spaţiu interior imens, chiar dacă exteriorul ascunde acest lucru. Doar cei mai înalţi pasageri vor avea dificultate pe locurile din spate.

IMG_5559 IMG_5560

Din păcate, traseul ales era mult prea drept şi cam scurt, pentru a putea vedea calităţile pe şosea a noului Civic. Dar, motorul şi cutia cu 6 rapoarte fac călătoriile foarte plăcute, chiar şi în oraş. Schimbătorul mic şi poziţionat mai sus “cade” perfect în mână, scaunele te ţin bine, iar impresia generală este de soliditate. Singurul aspect pe care nu l-am apreciat deloc este poziţia la volan. Nu mă înţelegeţi greşit. Pentru mulţi dintre voi mă gândesc că este ideală, adică îţi oferă o vizibilitate excelentă, dar pentru subiectivul din mine, este prea înaltă. Sau bordul este poziţionat prea jos. Eu vreau să am volanul “în piept” nu între genunchi. Asta doar pentru momentele când vrei să ataci curbele puţin mai dinamic, pentru că în oraş ai nevoie de vizibilitate maximă.

IMG_5548 IMG_5553

Pentru toţi cei care vor un hatchback, original, modern şi mai ales fiabil, ar trebui să ne uităm şi la alternative, nu doar la celebrele “oferte germane”. Aş fi preferat totuşi ca Honda să ofere şi mai multă diversitate în gama Civic, momentan avem de ales doar între un motor diesel şi unul benzină, din moment ce concurenţii au şi 9 motoare în ofertă. Dar mă bucur că noul motor diesel de 120 de cai putere este perfect pentru Civic şi mai ales perfect pentru un hatchback.