Visul american - Turaţii Scrise

Bunicii noştri şi l-au dorit. Părinţii noştri l-au vrut. Noi, în schimb, avem oportunitatea de a-l avea. A trebuit să treacă mai bine de jumătate de deceniu pentru ca cel mai cunoscut nume american să apară pe Bătrânul Continent. Au trebuit să existe alte cinci generaţii de modele ce au stârnit atâtea emoţii, pentru ca acele emoţii să fie disponibile şi nouă, celor din Europa. Ceea ce veţi citi mai jos nu este un test drive, ci mai degrabă întâlnirea cu un idol. O experienţă pe care o aşteptai de foarte mult timp, chiar dacă ştiai că poate nu se va întâmpla niciodată. Ei bine, înainte să cadă primii fulgi de nea, eu, subsemnatul, am făcut cunoştinţă cu maşina lui Steve McQueen, James Bond şi “Eleanor” a lui Memphis Raines.

Recunosc, nu mi-a fost uşor să scriu acest text. După ce am văzut atâtea filme în care subiectul principal era chiar un Ford Mustang, mă simţeam puţin complexat. Nu credeam că voi ajunge în postura şoferului unui Mustang, mai ales că maşina este în România încă din 2015, iar în cei aproape 2 ani de zile, nu am avut ocazia să o conduc. Aş putea număra pe degetele de la o mână câte astfel de maşini îmi doresc efectiv să conduc. Maşini care doar prin nume stârnesc emoţii, fiori pe şina spinării. Mustang este cu siguranţă în top.

Cum aş putea să scriu mai departe despre calitatea materialelor, despre ruliu sau despre motorizarea “europeană pe un Mustang”? Sunt convins că absolut toate articolele despre noul Ford Mustang vor spune exact aceste lucruri, în această ordine, aşa că aici nu le veţi găsi. Visul american nu depinde de factori independenţi de tine. Când eşti pe Brooklin Bridge, nu te plângi că Statuia Libertăţii este prea departe sau că e scump în Las Vegas. Te bucuri efectiv că poţi să vezi şi să experimentezi ceva ce până nu demult era imposibil. Ţin minte când eram un copil şi s-a deschis primul McDonalds din Oradea. Credeţi că mă interesa cum este ambalajul hamburgherilor? Tot ce ştiam este că sunt într-un McDonalds şi voi primi o jucărie. Mustang-ul este McDonalds-ul persoanelor ca mine. Nesănătos, dar atât de gustos.

Orice pasionat de maşini îţi va spune că prima generaţie Ford Mustang este cea mai frumoasă dintre toate. Este şi un lucru firesc, pentru că aşa se întâmplă cu modelele cu nume legendare. Din punctul meu de vedere, Miura este cel mai frumos Lamborghini. Sau primul Land Rover are un aer mult cool decât ultimele modele. Totuşi, designerii Ford au încercat să aducă a şasea generaţie Mustang în punctul de intersecţie dintre retro şi modern. Este probabil cel mai frumos desenat dintre toate modelele, de la a doua generaţie încoace. Şi nu doar că liniile amintesc de era “romantică” a muscle-car-urilor, ci pentru că au reuşit să păstreze spiritul căluţului galopant, şi la 50 de ani de la apariţie.

Acest spirit se vede cel mai bine atunci când priveşti noul Ford Mustang din profil. Capota lungă şi umflată, linia plafonului ce se alungeşte puternic spre portbagaj, oferindu-i aspectul tipic de fastback şi spatele mare şi înălţat, Este un design inconfundabil, doar un Mustang îl poate stăpâni. Partea frontală este de asemenea cu influenţe retro, mai ales calandrul foarte lat, în mijlocul căruia avem “căluţul galopant”. Ford Mustang este singurul model Ford ce nu dispune nicăieri de “ovalul albastru”. Tot în partea frontală, bara este foarte agresivă având atât fante de aer cât şi adăpostind luminile de zi şi semnalizatoarele. Locul acestora este bine ales, pentru că astfel lasă loc noilor blocuri optice să fie mult mai înguste. Sunt probabil singurul element ce nu aminteşte de prima generaţie, atunci fiind rotunde. Noile blocuri optice, în schimb, sunt foarte moderne, agresive, alungite spre laterale, făcând maşina să pară chiar mai lată, în ciuda celor peste 1.9 metri lăţime. Faţa unui Ford Mustang este extrem de definitorie pentru model, pentru că în orice clipă aceasta îţi poate apărea în oglinda retrovizoare, iar atunci când vezi şi nervurile şi celebrele dungi de pe capotă, ştii că nu ai nicio şansă să rămâi în faţa lui.

Din orice unghi l-ai privi, noul Mustang este un model frumos. Toată lumea întoarce capul, pentru a-l privi lung, iar atunci când treci de pietoni, aceştia vor vedea spatele cu puternice influenţe retro, cu blocurile optice transparente şi cu cele trei benzi de lumină poziţionate pe verticală. Acesta este Mustang-ul gândit pentru a fi vândut global, astfel, unele artificii de design au fost aplicate şi în spate. Cu toate că sunt doar artificii, îi oferă Mustang-ului o imagine foarte sportivă, comparabilă cu modele considerate deja sport. Vorbesc bineînţeles de difuzorul de aer din partea inferioară, care la maşina de test era vopsit în culoarea caroseriei, dar şi de extensiile bării de pe laterale. Cele două ţevi de eşapament sunt obligatorii pe un Mustang, indiferent ce se află sub motor. Îmi place să scriu despre design-ul maşinilor pe care le conduc, dar aproape orice aş scrie despre un Mustang este în zadar, pentru că maşina asta este un cult. Nu poţi să pui degetul pe ceva concret atunci când vorbeşti de o legendă.

Acelaşi lucru l-aş putea spune şi despre interiorul noului Ford Mustang. Nu mă pot lega de calitatea materialelor sau de ergonomie. Ci vă spun că este unul dintre cele mai spectaculoase interioare de maşini noi din câte există. Tocmai pentru că înglobează o mulţime de elemente până nu demult uitate, dar atât de dragi nouă. De exemplu, instrumentarul de bord nu arată viteza, ci ne spune “ground speed” sau turaţiile sunt în “revolutions per minute”. Întreg design-ul este foarte retro, cu trimiteri la primele generaţii Mustang, mai ales prin acele “cocoaşe” din faţa şoferului şi a pasagerului, prin aeratoarele rotunde, dar şi prin butoanele comenzilor ce se aseamănă cu nişte comutatoare de avion. Volanul este de asemenea foarte retro, spiţele venind mult spre pieptul şoferului. Aş putea spune că singurul element modern al interiorului este ecranul navigaţiei poziţionat în mijlocul consolei centrale. La interior, noul Mustang se simte foarte mare, scaunele sunt mari, volanul este mare, comenzile sunt mari şi foarte uşor de folosit. Iar acum să trecem la cea mai frumoasă parte a interiorului. Poziţionat exact între scaune. Exact în dreptul mâinii tale drepte, mic şi rotund, cu o tija metalică superbă, este levierul cutiei de viteză manuală! Nici nu se putea mai bine. Prima mea experienţă cu un Mustang se va face într-unul manual. Şi încă ce cutieee.

În timp ce mă apropiam de maşină, având cheia în mână, în capul meu auzeam melodia “Low Rider”, cea pe care Memphis Raine o asculta în “Gone in 60 seconds”. Tot ce îmi lipsea era geaca de piele. Dar odată urcat la volan, am început să vorbesc cu maşina. Îi mângâiam volanul şi schimbătorul. Îi spuneam că am aşteptat mult timp această întâlnire, iar acum suntem numai noi doi şi ne îndreptăm spre necunoscut. Am apăsat butonul de start şi am pornit, privind cu capul în sus peste nervurile capotei.

La fel ca orice primă întâlnire, o iei mai uşor la început. Vrei să vezi cum reacţionează la diferite comenzi. Ambreiajul este suficient de greu, încât să nu te simţi în vreo compactă japoneză, iar trecerea din prima treaptă în a doua necesită un pic de biceps. După ce am citit o mulţime de articole unde îţi spune că un Mustang nu este o maşină tocmai pentru viraje, m-am liniştit când am văzut în faţa mea drumul perfect drept şi lat. Atunci am început să o calc. Un sunet de inducţie s-a auzit din mijlocul bordului, capota maşinii a început să se ridice, iar eu am fost propulsat în faţă de cei 317 cai putere ai motorului. Schimbarea treptei a fost acompaniată de o bruscare a maşinii, dar acceleraţia nu a fost oprită. Am tras tot mai tare, iar Mustang-ul nu dădea semne de oboseală. Ţineam cu mâna stângă volanul, cotul pe uşă, iar mâna dreaptă schimba în treapta superioară. Nici nu pot să descriu în cuvinte senzaţia de a conduce o maşină pe benzină, de peste 300 de cai putere, având cutie manuală. Mai mult de atât, eram într-un Mustang.

Pe drum maşina se simte mare. Nu prea distingi unde îi sunt extremităţile, iar din cauza diametrului volanului şi a setărilor mai “americane”, ruliul este destul de pronunţat. Totuşi, acesta este primul Mustang ce oferă o suspensie independentă pentru puntea spate, ceea ce înseamnă că stă mult mai bine pe viraje, în comparaţie cu generaţiile anterioare. Dar sincer, nu asta mă interesa. Îmi doream experienţa unui Mustang, nu a unui BMW în haine americane. Cu toate că a fost setat cât mai mult pe placul europenilor, noul Ford Mustang este în continuare o barcă, atât în viraje cât şi în linie dreaptă. Dar asta face experienţa de a conduce un Mustang atât de specială. Tragi de volan, ai o mică pauză, iar apoi maşina se înclină pe viraj şi îţi ia curba. Pentru unii poate fi înfricoşător, dar nici nu îmi doream să fie altfel. Chiar dacă sub capotă aveam un motor de doar 4 cilindrii, sunetul artificial de la interior era suficient. Etajarea cutiei era perfectă. Plăcările de pe loc şi depăşirile erau rapide, cu întârzierea specifică unui motor cu turbină. Era cumva liniştea dinaintea furtunii. Aproape 320 de cai putere pe o maşină este foarte mult, dovadă stă şi timpul până la 100 km/h în doar 5.8 secunde. Nu cred că există nicio altă maşină care să se simtă la fel de bine pentru “liniuţe”. Iar pentru cei care au criticat acest motor, pot spune că performanţele pot fi mult îmbunătăţite, relativ uşor, iar o evacuare mai bună va face şi sunetul pe care îl doriţi.

Trebuie să răspund şi la întrebarea pe care ne macină. Un Mustang de patru cilindri este un Mustang adevărat? Aş fi ipocrit să spun că nu-mi doresc un Mustang GT cu motor V8. Trebuie să ne gândim unde îl vom conduce. Sunt multe argumente pentru care un Mustang 2.3 turbo este mai potrivit decât un V8, dar toate se rezumă la costuri. Este muuult mai ieftin de întreţinut. Iar singurul argument pentru V8 ar fi sunetul. Şi faptul că ţi-ai luat “the real thing”. Pentru mine, conducând prima dată un Mustang, l-am simţit ca pe un Mustang adevărat. În momentele în care eram la volan, nu mă interesa ce am sub capotă. Şi cred că asta spune multe despre întreaga maşină şi despre întregul cult Ford Mustang.