Toyota bZ4X – Test Drive

Toyota bZ4X – Începuturi

După 25 de ani de lider pe piața modelelor hybrid, niponii de la Toyota au construit primul model full-electric. Mulți ar spune că a ajuns mult prea târziu la masa electricelor, mai ales că în ultimii ani am văzut o mulțime de astfel de modele în mai toate clasele. Dar Toyota a dezvoltat și a perfecționat atât de mult modelele hybrid, încât acestea pot fi considerate adevărate electrice, cu generatoare de autonomie. În plus, chiar dacă abia acum avem primul model full electric, am putea jura că Toyota avea deja în gamă mașini cu zero emisii. Noul model, denumit oarecum ciudat, bZ4X, va face parte dintr-o întreagă gamă de modele ce urmează filozofia ”beyond Zero”, iar nomenclatura ”4” ne arată doar poziționarea în gamă. Astfel, în viitorul nu prea îndepărat, vom vedea și un potențial bZ3X, bZ6X și tot așa.

Probabil că ”întârzierea” de a lansa un model full electric vine și din cauza faptului că Toyota mizează pe cartea perfecționismului, iar atunci când un nou model apare, vrea să fie sigur că acest model livrează tot ceea ce promite. Dacă pentru alți producători, trecerea la modele full electrice a venit brusc, efectiv eliminând modelele cu motoare cu combustie în favoarea motoarelor electrice, fără trecere prin hybridizare, Toyota vrea încă să exploreze această nouă tehnologie, așa că în continuare va oferi alternativa modelelor hybrid. Cum era de așteptat, bZ4X se încadrează în clasă între un Corolla Cross și un RAV4, adică exact acel segment neexploatat, dar atât de cerut de către clienți. SUV-urile sunt la mare căutare, iar majoritatea modelelor electrice lansate sunt construite pe caroserii înalte, asta și pentru că poziționarea bateriilor în podea, ”ridică” vizual mașina. Aș vrea să vorbesc puțin despre design-ul noului model bZ4X, pentru că vine cu un concept nou, original, dar cumva reușește să mențină imaginea de marcă Toyota.

În primul rând partea frontală este lipsită de o grilă generoasă. Asta se întâmplă în cazul electricelor, acolo unde nu ai nevoie de guri de aer, dar ai nevoie de aerodinamică, atât de necesară la autonomie. Cumva ne-am obișnuit cu acest artificiu de design, dar bZ4X lansează noua linie de design a blocurilor optice. Am văzut că și noul Prius urmează aceeași rețetă, cu faruri extrem de înguste și capota care se extinde mult peste acestea. În cazul lui bZ4X, farurile sunt acoperite de niște ”pleoape”, ceea ce îi oferă mașinii un aspect distinct. Avem totuși în partea inferioară și pe laterale, niște prize de aer, dar cel mai mult ies în evidență, aripile de culoare neagră.

Acestea se văd cel mai bine din lateral, acolo unde arată ca niște protecții, dar de dimensiuni generoase, nu doar în jurul roților. Astfel, mașina devine și mai ușor de recunoscut în trafic, chiar dacă această găselniță nu este pe gustul tuturor. Mie personal îmi place, deoarece îi oferă mașinii acel aspect robust, de SUV, în combinație cu pragurile negre profilate, și cu contraaripa spate pătrățoasă. În plus, acest SUV vine cu jante de dimensiuni mari, 19 inch, care îl fac și mai sportiv. E interesant că Toyota nu a decis să îi ofere noului bZ4X un aspect de SUV Coupe, cum se întâmplă în cazul modelelor noi, probabil acel design este păstrăt pentru viitoare generație C-HR. Privit din lateral, bZ4X arată relativ convențional, plafonul fiind drept, doar luneta este suficient de înclinată, ca la un coupe. Toyota spune că datorită unghiului de înclinație, nu este nevoie de un ștergător pentru lunetă, fapt ce ajută la un aspect mai curat în partea din spate. Totuși, plafonul are două terminații mai pronunțate, care ajută la aerodinamică.

Spuneam că posteriorul se vrea ceva mai curat, dar și aici se întâmplă multe. În primul rând, blocurile optice sunt înguste și unite de o bandă LED. Iluminarea interioară pare cumva retro, iar sub stopuri avem prelungiri de culoare neagră, pentru a fi în temă cu partea frontală. În rest, bZ4X are un design tipic de SUV nipon, și chiar dacă nu are vreun motor termic, poate fi recunoscut ușor ca un produs Toyota.

Atunci când lansezi un model complet nou, fiind și primul electric, așteptările sunt destul de mari, atât din partea clienților, cât și din partea criticilor, iar Toyota bZ4X pare a fi desenat să fie atrăgător tuturor. Chiar dacă îți place, chiar dacă nu, nu poți să rămâi indiferent. De fiecare dată când îl vezi în trafic poți să vorbești de el. Fie că e în culoare albă, cum îi stă bine unei electrice, fie roșu, ca modelul de test de la Toyota Timișoara.

Pentru mine marea supriză vine la interior. De obicei, mașinile electrice încearcă să te transpună în viitor, prin design interior nonconformist, dar astfel, pot să strice mult din ergonomie. Toyota a avut o abordare ceva mai diferită, dar mult mai apropiată de gustul meu. A luat tot ceea ce era mai bun în interioarele modelelor convenționale și a gândit noi moduri de configurare. Astfel, consola centrală este mare, robustă și delimitează clar spațiul dintre șofer și pasager. Sentimentul de siguranță, dar și intimitate este accentuat, dar sub această consolă centrală este un spațiu generos de depozitare. Pe consola centrală avem atât butoane fizice pentru unele comenzi, iar sub ecranul mare de deasupra avem butoane de tip touch screen, pentru climatizare.

Revenind la ecranul central, acesta are o diagonală mult mai mare decât în alte modele Toyota, iar noul sistem de operare este excelent. L-am întâlnit și la Corolla Cross și este foarte ușor de folosit, lizibil, iar grafica este comparabilă cu cea a unui smartphone. În plus, este și foarte rapid. Răspunsul comenzilor este aproape instantaneu, chiar și atunci când vrei să cauți ceva pe harta navigației. Consola, ecranul, chiar și selectorul transmisiei sunt elemente relativ conveționale, pe care le știm de la alte modele, în schimb ceea ce vede șoferul este complet nou pentru Toyota.

Volanul are un diametru ceva mai mic și este poziționat mai jos, iar instrumentarul de bord este pus undeva foarte în față și ceva mai sus față de linia superioară a volanului, cumva soluția pe care am văzut-o în modele Peugeot. Totuși, în cazul lui bZ4X, instrumentarul de bord este departe, așa că este în raza vizuală, fără să fie nevoie să îți apleci privirea. Astfel, spun niponii, nu mai este nevoie de un head-up display. Atunci când rulezi cu bZ4X, există o cameră care monitorizează în permanență fața șoferului, așa că în cazul în care conduci cu mâna la ”ora 12”, un semnal sonor te avertizează că nu îți este detectată fața. Teoretic, tu vezi peste volan, vezi informațiile despre condus, dar ai nevoie de un timp de obișnuință. Acestea fiind zise, Toyota bZ4X se compară oricând cu modele bestseller precum RAV4, atât ca feeling interior sau spațiu și calitatea materialelor. Numai că atunci când accelerezi puternic, nu mai există un motor termic care să intervină, ca în cazul lui RAV4 PHEV. Cum se conduce prima electrică Toyota?

Ei bine, nesperat de bine. De ce spun asta? Pentru că de obicei Toyota nu a mizat pe dinamică superioară în cazul SUV-urilor sale. Erau prea confortabile sau cu direcție prea setată pentru traficul urban. bZ4X în schimb vine cu o direcție foarte rapidă, precisă, care instant îți schimbă impresia despre mașină. Iar pentru că bateriile sunt poziționate jos în podea, centrul de greutate este mult mai scăzut, iar astfel ruliul este diminuat. E interesant să conduci un SUV cu siglă Toyota, în care stai relativ sus, dar pe viraje să se așeze perfect, iar feedback-ul prin volan să fie sportiv. Am condus noua electrică atât cu tracțiune pe puntea față, cât și cu tracțiune integrală, dar diferențele sunt minime. Doar în cazul versiunii AWD ai și mai multă încredere în a aborda virajele. În cazul tracțiunii față se simte că roțile caută aderență la plecările rapide, dar nu are un comportament subvirator. Datorită volanului cu diametru mai mic, schimbările de direcție sunt și mai rapide. Mi-ar fi plăcut ca scaunele să aibă un suport lateral ceva mai bun, dar cum spuneam, mașina pare dinamică prin natura ei, nu pentru că așa a vrut Toyota.

Accesul în mașina e foarte facil, garda la sol e perfectă, doar ajungi la mașină și te sui la volan. Spațiul interior e foarte generos, mai ales pentru pasagerii spate, așa că Toyota bZ4X poate fi oricând soluția pentru o mașină de familie. Știm deja că mulți clienți RAV4 așteptau acest model full electric, pentru o eventuală schimbare în garaj. Așa am ajuns la probabil cea mai folosită întrebare: autonomia?

În cazul primului model full-electric, Toyota nu a vrut să experimenteze cu tehnologii și capacități mult prea avansate, așa că sub poadeaua mașinii stă un sistem de baterii de 71.4 kWh, care în cazul versiunii FWD cu un singur motor electric produc 204 cai putere, iar pentru versiunea AWD cu două motoare electrice, puterea este de 218 cai. Așa cum spuneam, diferențele nu sunt foarte mari, nici ca performanțe. Sprintul este de 6.9 secunde, respectiv 7.5 secunde, dar viteza maximă este limitată la 160 km/h.

O chestie interesantă este faptul că Toyota nu afișază autonomia și în procente, doar în kilometri, o logică ar fi faptul că sunt unele modele pentru care 10% baterie reprezintă 20 km, iar la altele 10 km. Așa că soluția diminuării ”range anxiety” a fost să îți arate exact câți kilometri mai ai până la zero, până când poți să ajungi la o stație de încărcat. Ambele variante pe care le-am condus au fost în lunile de iarnă, la temperaturi de maxim 5-6 grade Celsius, așa că autonomia a fost destul de afectată. Toyota declară oficial o autonomie ideală undeva până la 500 km, dar în testele mele m-am apropiat mai degrabă de un 250 km. E greu să contorizezi exact exact cât poți să mergi, și oricât de clișeu ar suna, autonomia depinde de fiecare șofer și de stilul de condus. De exemplu, eu când mai aveam 60 de kilometri autonomie, am pus mașina la încărcat. Pentru că așa sunt eu obișnuit de la mașini cu motoare cu combustie, chiar dacă în această distanță poți să mergi de la București la Ploiești sau Timișoara-Arad. În plus, poate face diferența dintre o autonomie de 250 km sau 310 km. Deja e diferență.

Ceea ce nu am putut modifica eu neapărat a fost consumul obținut. În cazul meu s-a învârtit în jurul valorii de 30 kWh/100 km, ceea ce mi se pare foarte mult, dar din nou, frigul este cel mai mare factor pentru o autonomie scăzută. Pentru a combate acest lucru, Toyota bZ4X vine cu un sistem de climatizare inteligent. Nu este nevoie să încălzești tot habitaclul, pentru deplasările scurte de navetă dimineața, așa că pentru confortul termic al șoferului, e suficient să se încălzească volanul și scaunul, așa că nu e nevoie ca aerul cald să sufle puternic. Probabil că toate acestea ajută pe termen lung, la un test de câteva sute de kilometri nu le-am văzut utilitatea imediată. Probabil la vară voi mai putea să testez un bZ4X pentru un alt tip de calcul al autonomiei.

Primul model full-electric de la Toyota este un mix de convențional cu nonconformist. Are suficiente elemente pentru a atrage clienții existenți, dar și câteva artificii pentru clienții noi. Mi se pare că Toyota a mers pe cartea sigură, iar în funcție de recepția acestui model și în funcție de cum se va dezvolta tehnologia electricelor, vom vedea modele Toyota full-electric mult mai radicale. Priviți noul Prius. După ce și-a consolidat imaginea, noul model a venit să rupă gura târgului. Eu zic să mai lăsăm un an-doi să vedem ce poate cu adevărat Toyota, când vrea să facă o electrică adevărată.

Toyota bZ4X AWD oferit pentru test drive de Toyota Timișoara, fotografii realizate de Adrian Moga

Toyota bZ4X FWD oferit pentru test drive de Toyota România, fotografii realizate de Manițiu Răzvan Photoworks