Test drive Nissan Navara – Cărăuș
Îmi plac pick-up-urile. Înainte să mă întrăgostesc de Jeep-ul meu Cherokee, pe lista mea de cumpărături se afla un pick-up, numai că odată cu timpul, mi-am dat seama că eu personal, nu am nevoie de o benă, iar compromisul unei ținute de drum care să te ”scuture” nu îmi era favorabilă. Cu toate acestea, feeling-ul pe care ți-l dă o caroserie utilitară este cu adevărat special. Spun asta din punctul de vedere a unui pasionat auto, nu neapărat a unuia care se folosește pe un șantier să transporte diferite materiale. Chiar dacă principalul criteriu atunci când te gântești la un pick-up este să poată transporta cât mai mult, în ziua de astăzi regăsim aceste caroserii și ca mașini de lifestyle. Cel puțin așa sunt promovate de departamentele de marketing. Într-un fel, asta s-a întâmplat și cu noul Nissan Navara, care este cel mai rotunjit și cel mai civilizat Navara de până acum.
Mai țin minte când am văzut primele imagini cu această nouă generație, în culoarea aurie de prezentare și mi-am zis ”Au stricat-o”. Vechea Navara era cât se poate de pătrățoasă, potrivită pentru caracterul mașinii. Noua generație în schimb, părea feminină, dacă îmi permiteți acest termen. Între timp, mai toate pick-up-urile de pe piață au primit înfățișări noi, mai moderne, iar acum Navara se integrează mult mai bine în peisaj. A apărut chiar și primul pick-up premium, Mercedes Benz X-Class, cumva fratele lui Navara, dar poziționat ceva mai sus ca preț. Puteți citi articolul meu cu X-Class aici. În ultimul an, pick-up-ul nemțesc a fost în centrul discuțiilor, așa că Navara a fost oarecum uitată, dar aceasta are o istorie destul de impresionantă. Primele pick-up-uri japoneze se fabrică tocmai din 1930, dar numele Navara a apărut prima dată în acum 20 ani și a continuat trei generații până astăzi. Comercializat mai mult în piețele din Australia și Statele Unite unde cererea pentru astfel de caroserii este foarte mare, Navara s-a bucurat de succes și în țara noastră. Zilnic văd pe drum o mulțime de modele Navara din diferite generații. Acum să revenim la modelul din testul nostru.
Cum spuneam, noul Nissan Navara denumit și NP300, este total schimbat față de generația precedentă. Partea frontală este mult mai rotunjită, blocurile optice sunt orientate în sus, ceea ce îi oferă un look modern, iar pasajele roților sunt foarte bombate. Chiar dacă vorbim despre o utilitară, designerii nu au făcut compromis nici când vine vorba de design-ul profilului, unde regăsim linii fluide la baza portierelor și o linie a geamurilor ce urcă, asemănătoare cu ultimele modele mai mici de la Nissan. Într-un fel, îmi place delimitarea clară dintre partea pasagerilor și cea a benei, prima parte ar putea fi chiar de la un SUV, iar bena, este clasică, tipică pentru acest segment. Totuși, Nissan oferă mai multe acoperitori pentru benă, cu design interesant. Din spate, noul Navara este exact ca oricare alt pick-up de pe piață. Blocuri optice mari, poziționate pe laterale, pentru a face loc deschiderii benei.
Dacă la exterior noul Navara este mult mai modern, dar totuși în stilul oricărui alt pick-up de pe piață, la interior te simți precum într-un SUV din gama niponilor. Absolut niciun element din interior nu te duce cu gândul la ceva utilitar sau ieftin. Planșa de bord este în aceeași linie de design cu un X-Trail, de exemplu, până și instrumentarul de bord, volanul sau scaunele. Nici chiar zona inferioară nu ”suferă” la capitolul design. Ok, regăsim destul de mult plastic tare, dar nu este deloc ieftin. Până și zona schimbătorului este plăcută, cu levierul înconjurat de crom. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că butoanele sunt mari, le poți apăsa cu ușurință, iar totul este ergonomic și acolo unde te-ai aștepta. Versiunea testată de mine era într-o echipare superioară și sincer îți oferea mai multe sisteme și funcții decât ai avea nevoie zilnic. Trebuie să menționez și materialele de pe scaune și de pe cotieră, care la început am crezut că e piele întoarsă, dar apoi mi-am dat seama că este o stofă foarte fină și foarte plăcută la atingere. După ce am verificat partea din față a cabinei, mi-am întors privirea în spate, așteptându-mă să găsesc o banchetă extrem de dreaptă, ca în majoritatea pick-up-urilor. Dar nu a fost deloc așa, noul Navara oferă o bachetă profilată și suficient de înclinată, cum spuneam, interiorul poate oricând să ia locul unui SUV Nissan. Urci destul de ușor în habitaclu, te ajută și pragurile laterale, care iau locul unei scări, iar odată urcat la volan, vei găsi o poziție la volan extrem de impunătoare, ce îți oferă un sentiment de siguranță și autoritate. Era timpul să vedem ce poate noul Nissan Navara.
E destul de nasol să testezi o mașină în perioada aceasta, deoarece pentru poze, mașina ar fi bine să fie cât mai curată, iar acum că nu e nici zăpadă, nici drum uscat, chiar dacă faci câțiva metri de la o spălătorie, indiferent de culoarea mașinii, aceasta va arăta groaznic. Nu și Navara. Când am plecat din parcarea reprezentanței, a început să ningă. Credeți că m-a deranjat? Era ceață și mâzgă pe jos. Chiar m-am bucurat. A trebuit să ies din Timișoara pe drumul național, iar dacă eram în altă mașină poate că mă gândeam de două ori înainte să fac acel drum, dar în Navara sentimentul de siguranță, că nu ți se poate întâmpla nimic și că treci peste orice este foarte prezent. De la înălțimea volanului, fulgii de zăpadă parcă nici nu se apropiau, iar faptul că puteau exista capcane ascunse, precum gropi în asfalt, nici nu mă deranja. Da, la drum întins, Navara se simte utilitar, dar poate cel mai confortabil și silențios pick-up. La viteze de autostradă, este comparabil cu orice alt SUV non-premium, iar asta spune multe. Odată ce crești viteza, direcția nu mai este la fel de greoaie, turație este mai înaltă, iar răspunsul cutiei este mai bun și mai rapid. Chiar cred că aș putea face un drum lung cu un Navara. Gen să traversezi România de la un capăt la altul. Iar în ciuda gabaritului, Navara totuși este sub 2 tone, consumul de combustibil este de 7l/100 km, mai mult decât decent.
Pe asfalt noul Navara se descurcă admirabil și nici nu ar trebui văzut ca un pick-up. Motorul de 2.3 litri produce 190 de cai putere și 450 de Nm, suficienți pentru orice depășire. Acest motor este unul de origine Mercedes Benz, construit în colaborare cu Renault-Nissan și vine în două variante de putere, 160 de cai și 190 de cai putere. Cutia automată cu 7 rapoarte este destul de lentă, mai ales la plecarea de pe loc și la viteze mici, dar odată ce ieși din oraș, iar turația stă peste 2000 de rotații pe minut, adică în zona de cuplu, reprizele sunt chiar bune. Am rămas impresionat de ușurința cu care se conduce un pick-up la drum întins, singura problema vine atunci când treci peste denivelări scurte, iar spatele mașinii se scutură și simți în spătarul scaunului. Totuși este mult mai confortabil decât generațiile precedente.
Nissan Navara începe să-și arate gabaritul și caracterul atunci când îl bagi în trafic urban. Este o mașină foarte mare pentru oraș, mai ales lungă, iar direcția este greoaie pentru manevre rapide. La fel este și selectorul cutiei de viteză. Dacă în exterior abia îl atingi, în oraș, la manevre de parcare necesită o oarecare forță. Totuși, vizibilitatea afară este excelentă, mai ales că neavând o acoperitoare pentru benă, vezi foarte bine extremitățile mașinii, plus opțional, Nissan oferă o cameră pentru marșarier foarte utilă. Plecările de pe loc sunt taxate grav de cutia automată, aproape că trebuie să apeși pedala de accelerație la maxim pentru a ajunge la 20 km/h, dar odată ce te pui în mișcare este chiar ușor. Am fost impresionat și de faptul că mașina aproape că nu se înclină pe viraje. Chiar dacă normal trage doar puntea spate, care în principiu este mai ușoară, nu am simțit pierderi de aderență sau ruliu. De fapt, au fost câteva viraje pe care le-am abordat mai în viteză, decât cu o mașină mică. Asta deoarece mașina îți oferă încredere.
În câmpia Banatului nu prea găsești urcări abrupte sau loc pentru offroad greu, așa că m-am limitat la niște distracție în zăpadă. Nici nu a fost nevoie să cuplez diferențialul ”la mic” deoarece Navara nu pierde aderență. Singurul moment în care parcă se chinuie, e dat de anvelope. Nici nu vreau să mă gândesc cum se descurcă un Navara cu anvelope potrivite pentru offroad greu, deoarece pe lângă diferențialul central, se poate bloca și cel spate. Asta înseamnă o aderență sporită, deci aproape nicio suprafață nu este prea grea pentru Navara. E mișto să te trezești în mijlocul câmpului acoperit de zăpadă proaspătă, dar să lași tracțiunea doar pe puntea spate. Drifturile sunt extrem de ușoare, iar cu o mașină joasă nu ajungi în acele locuri. Dacă simți că ceva e în neregulă, cuplezi toate sistemele și te întorci la asfalt, fără nicio problemă.
Sunt mulți care spun că Hilux este regele pick-up-urilor. Nu pot să îi contest până nu conduc unul. Alții spun că Mercedes X-Class este cel mai tare. Sau Amarok cel mai confortabil. Mulți folosesc Ford Ranger pentru activități de pick-up. Din punctul meu de vedere toate sunt la fel. Toate fac aproximat același lucru, unele mai bine, altele mai prost, dar doar prin comparație. La un pick-up se rezumă mult la preț. Pentru mine, care nu am nevoie de o benă, efectiv nu am ce căra, un pick-up este un compromis mult prea mare. În schimb dacă ar exista un Navara SUV, cum era vechiul Pathfinder, atunci lista mea de cumpărături s-ar schimba dramatic. Exact același lucru îl cred și despre Hilux. Dacă ar exista un SUV, cu aceleași calități în offroad, dar mai confortabil… Ahem… Toyota Land Cruiser…